""Ia aminte de tine însuţi!". Fiecare animal are, prin fire, de la Dumnezeu, Creatorul lumii, instinctul conservării fiinţei sale. De cercetezi temeinic totul, vei vedea că cele mai multe animale se feresc instinctiv de tot ce le vatămă şi, iarăşi, printr-o pornire naturală, se îndreaptă să mănânce numai ce le este folositor. Nouă, însă, Dumnezeu, Învăţătorul nostru, ne-a dat această mare poruncă: să facem cu ajutorul raţiunii ceea ce animalele fac din instinct; ne-a poruncit ca pe cele săvârşite de animale instinctiv, pe acelea noi să le facem cu luare-aminte şi cu o continuă supraveghere a gândurilor, ca să putem păzi cu străşnicie darurile date nouă de Dumnezeu: să fugim de păcat, dupa cum animalele fug de ierburile otrăvitoare, să urmărim dreptatea, dupa cum ele caută iarba cea hrănitoare. "Ia aminte de tine însuţi", ca să poţi deosebi ce-i vătămator de ce-i mântuitor." "Ia aminte de tine însuţi", adică: analizează-te pe tine însuţi în toate privinţele! Să ai neadormit ochiul sufletului pentru paza ta, pentru că "prin mijlocul lăturilor treci"; în multe locuri sunt înfipte de duşmanul tău curse ascunse; uită-te la toate cele din juru-ţi "ca să scapi din cursa ca o căprioară şi din laţ ca o pasăre". Căprioara nu cade în curse pentru că are vederea pătrunzătoare. De aceea şi numele ei, de căprioara, şi l-a căpătat de la vederea ei pătrunzătoare. Pasărea, la rândul ei, dacă e atentă, cu ajutorul aripilor ei uşoare zboară mai presus de vicleşugurile vânătorilor. Vezi, dar, să nu pari mai nepriceput decât animalele când e vorba de propria-ţi pază! Păzeşte-te să, nu cazi în curse şi să ajungi pradă diavolului, "vânat de el spre a face voia lui"." "Ia aminte de tine însuţi""Ia aminte de tine însuţi", adică: Nu lua seama nici la cele ale tale, nici la cele din jurul tău, ci numai la tine însuţi. Altceva suntem noi înşine, altceva cele ale noastre şi altceva cele din jurul nostru. Sufletul şi raţiunea suntem noi înşine, întrucât am fost făcuţi după chipul Creatorului. Trupul şi simţurile Sale sunt cele ale noastre. Averile, artele şi meseriile sunt cele dimprejurul nostru. - Ce spune deci această porunca? - Nu lua aminte la trup, nici nu urmări cu orice chip binele trupului: sănatatea, frumuseţea, desfatarea cu plăceri, viaţă lungă; nu admira averile, slava şi puterea; nu socoti mare lucru pe cele ce sunt: în slujba acestei vieţi trecătoare, ca nu cumva prin râvna pentru ea să dispreţuieşti viaţa ta cea adevarăta, ci ia aminte de tine însuţi, adică de sufletul tău. Pe el împodobeşte-l, de el poartă de grijă, pentru ca prin luarea-aminte să fie îndepărtată, toată întinăciunea venită peste el din pricina răutăţii, să fie curăţit de toată ruşinea provenită de pe urma păcatului, să fie împodobit şi să strălucească prin toată frumuseţea virtuţii" "Ia aminte de tine însuţi", că după mărimea păcatului să primeşti şi ajutorul tratamentului. Ţi-e mare şi greu păcatul? Ai nevoie de pocăinţă adâncă, de lacrimi amare, de privegheri îndelungate şi de post necontenit. Ţi-e usor şi mic păcatul? Să-ţi fie şi căinţa la fel cu greşeala. Numai "ia aminte de tine însuţi", ca să cunoşti când ţi-e sănătos şi când ţi-e bolnav sufletul. Că mulţi oameni, din pricina marii lor neluări aminte, suferă de boli grele, boli de nevindecat; şi nici ei nu ştiu că sunt bolnavi. De aceea, mare este folosul acestei porunci chiar pentru cei sănătoşi cu faptele. Deci aceeaşi poruncă tămăduieşte pe cei bolnavi, dar desăvârşeşte şi pe cei sănătoşi." "Ia aminte de tine însuţi"! Nu-ţi imagina cele ce nu există, ci întrebuinţează spre folosul tău cele ce sunt! Cred însă că Legiuitorul a dat acest îndemn şi ca să smulgă un alt cusur omenesc, în adevăr, fiecaruia îi place să se intereseze mai mult de treburile altuia decât de propriile lui griji. Şi, ca să scăpăm de acest cusur, porunca spune: încetează de a te interesa de pacatele altuia. Nu mai da răgaz gândurilor să se ocupe de cusururile altora, ci "Ia aminte de tine însuţi", adică: întoarce-ţi ochiul sufletului spre cercetarea propriilor tale cusururi. Da, mulţi oameni, după cuvântul Domnului, văd paiul din ochiul fratelui, dar nu văd bârna din ochiul lor. Nu înceta deci de a te cerceta pe tine însuţi, ca sa vezi dacă viaţa ta merge dupa poruncile Domnului; dar nici nu te uita în jur la ceilalţi oameni, ca să vezi dacă ai putea găsi vreo pata la cineva, aşa cum a făcut fariseul acela nesuferit şi îngâmfat, care statea şi-şi dădea dreptate, iar pe vameş îl defăima, ci cercetează-te necontenit pe tine însuţi să vezi dacă nu cumva ai păcătuit cu gandul, dacă nu cumva limba a alunecat, luand-o înaintea minţii, dacă nu cumva ai săvârşit cu mâinile ceva nesocotit. De vei găsi în viaţa ta multe pacate - şi vei găsi negreşit, că eşti om -, spune ca vameşul: "Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul". Aşadar, "Ia aminte de tine însuţi"!"Ia aminte de tine însuţi", ca esti muritor! "Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce". Priveşte la cei care înaintea ta s-au bucurat de aceeaşi viaţă strălucită! Unde sunt cei investiţi cu înalte demnităţi politice? Unde sunt retorii cei neântrecuţi? Unde sunt cei care organizau şi subvenţionau serbările populare? Unde sunt străluciţii crescători de cai de curse, generalii, satrapii, tiranii? Nu sunt toţi pulbere? Nu sunt toţi basm? Nu se reduce amintirea vieţii lor la câteva oase? Uită-te în morminte şi deosebeşte, dacă poţi, cine şi cine e stăpânul, cine e săracul şi cine e bogatul! Deosebeşte, de-ţi stă în putere, pe întemniţat de împărat, pe cel puternic de cel neputincios, pe cel frumos de ce urât. Dar dacă ai să-ţi aminteşti de firea ta omenească, n-ai să te mândreşti nicicând, ci ai să-ţi aduci aminte de tine însuşi, dacă "iei aminte de tine însuţi" "Ia aminte, dar, de tine însuţi"! Cunoaşte că o parte a sufletului tău este raţională şi cugetătoare, iar alta, iraţională şi pătimaşă. E firesc ca prima să conducă, iar cealaltă să asculte şi să se supună raţiunii. Deci, să nu laşi ca raţiunea, fiind robită, să ajungă sclava patimilor, dar iaraşi, nici să îngădui patimilor să se ridice împotriva raţiunii şi să pună stăpânire pe suflet. Mai mult, luarea- aminte şi studierea atentă a propriei tale persoane te va conduce şi la cunoaşterea lui Dumnezeu. Dacă iei aminte la tine însuţi, nu mai ai nevoie să descoperi pe Creator în celelalte creaturi; vei contempla în tine însuţi, ca într-un microcosmos, marea înţelepciune a Creatorului tău…. Admiră pe Meşter pentru chipul minunat prin care a legat sufletul tău cu trupul, încât sufletul să se întindă până la extremităţile trupului, făcând unitare mădularele cele mai deosebite ale trupului. Gândeşte-te la puterea pe care sufletul o dă trupului, la dragostea trupului pentru suflet: trupul primeşte de la suflet viaţa, iar sufletul de la trup, durerile. Gândeşte-te ce minunate cămaruţe are sufletul pentru păstrarea cunoştinţelor! Cunoştinţele noi dobândite nu întunecă pe cele de mai înainte, ci sunt păstrate neamestecate şi clare, săpate în partea conducătoare a sufletului, ca într-o coloană de aramă. Gândeşte-te, apoi, că sufletul îşi pierde propria frumuseţe dacă alunecă spre patimile trupului; şi iaraşi, dacă se curaţă de urâţenia pricinuită de viciu, se înalţă prin virtute la asemănarea cu Creatorul. "
Sf. Vasile cel Mare,
Omilia a III-a, la cuvintele: "Ia aminte de tine însuţi"
P.S. Vezi şi:
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( I )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu