LUCRUL FIECĂRUIA ÎL VA VĂDI ZIUA DOMNULUI

„Iar de zideşte cineva pe această temelie:

aur, argint sau pietre scumpe,
lemne, fân, trestie.
Lucrul fiecăruia se va face cunoscut;
îl va vădi ziua (Domnului).
Pentru că în foc se descoperă
şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia..”
(I Cor 3, 12-14)

Temelia este învăţătura cea bună în care crede şi pe care o mărturiseşte cineva (Ef 2, 20; I Tim 3, 15), temelia este Însuşi Iisus Hristos (cf v. 11). Aurul, argintul şi pietrele scumpe sunt metafore pentru curăţia verificată şi dobândită în încercări (Ps 11, 9; Prov 17, 3;Zah. 13, 9), pentru harul dobândit prin pocăinţă (Ap 3, 18) şi pentru frumuseţea cea duhovnicească (Ap. 21, 18-21). Lemnul, fânul şi trestia sunt materiale lipsite de rezistenţă care se mistuie în faţa focului, ele semnifică toate ostenelile omeneşti lipsite de consistenţă care „cântărite în cântar au fost găsite uşoare”. Toate strădaniile omeneşti care nu ţintesc dincolo de acest spaţiu îngust şi limitat şi chiar faptele aparent bune care nu sunt străbătute de duhul sfinţeniei în ziua judecăţii vor fi „ca praful ce-l spulberă vântul de la faţa pământului”.

Iată cum tâlcuieşte Sf Maxim Mărturisitorul: „Având ca temelie credinţa cea dreaptă în Domnul să zidim asupra ei înălţimea bunătăţilor: „aur, argint, pietre scumpe, adică cunoştinţă neîntinată despre Dumnezeu, viaţă străvezie şi strălucită, gânduri dumnezeieşti şi idei luminoase. Să nu aşezăm nici lemne, nici iarbă, nici trestie, adică nici idolatrie şi alipire de cele pământeşti, nici viaţă nesocotită, nici gânduri pătimaşe şi lipsite de înţelegerea înţelepciunii, ca nişte spice goale”

Deşi credinţa dreaptă în Iisus Hristos este de o importanţă esenţiala în realizarea mântuirii, nu este suficientă dacă nu-i însoţită de o dreaptă vieţuire. Moştenirea pe care Iisus Hristos a lăsat-o Bisericii nu este în primul rând un sistem de învăţături, ci un mod de viaţă. Aceste aspecte sunt cele două aripi fără de care nimeni nu poate să zboare către Dumnezeu. „Căci deşi temelia este Hristos şi credinţa în Hristos, dacă faptele nu sunt după Hristos şi potrivite cu credinţa, adică bune şi sfinte, precum credinţa este bună şi sfântă, ele sunt vrednice a se arde” Pe temelia credinţei drepte „zidim” pentru veşnicie. Faptele pe care le facem se imprimă pentru eternitate în fiinţa noastră. Lucrarea fiecăruia va fi examinată în „ziua Domnului”, dar ea este verificată de multe ori chiar în timpul acestei vieţi după cum spune Sf. Ap. Petru: „Pentru ca credinţa voastră încercată, mult mai de preţ decât aurul cel pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre laudă şi spre slavă şi spre cinste la arătarea lui Iisus Hristos.”(I Pertu 1, 7)

Judecata lui Dumnezeu este momentul când ceea ce am adunat prin modul nostru de viaţă în ascunsul fiinţei noastre va fi dat pe faţă ( cf. I Cor 4,5; Luca 8,17; Mc 4, 22). Răspunderea noastră nu este în faţa unei instanţe omeneşti, viaţa noastră va fi verificată de focul judecăţii dumnezeieşti. În legătură cu această manifestare înfricoşătoare a lui Dumnezeu pe care Părinţii Bisericii o descriu în culori vii putem face câteva observaţii: 1. După cum nu poate să treacă prin foc lemnul, trestia sau fânul şi să rămână neatinse de el, tot aşa în urma judecăţii lui Dumnezeu cel ce a fost stăpânit de păcate iese întunecat. Dacă în timpul vieţii pământeşti întunericul răutăţii poate fi ascuns, judecata lui Dumnezeu îl scoate la vedere. „Din străfundul sufletului păcătos ţâşnesc în această clipă toate amintirile faptelor păcătoase, întreaga conştiinţă a faptelor sale, demonii care l-au stăpânit întunecându-l de tot” 2. Aşa cum aurul şi argintul este mai strălucit după ce a ieşit din foc tot aşa după ce va avea loc judecata, drepţii vor căpăta adevărata lor strălucire. Atunci viaţa lor care a fost „ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” se va „arăta întru slavă” (Col 3, 3, 4). Acesta este momentul „descoperirii slavei fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8, 19) când aceştia „vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor” (Mat 13, 43). 3. După cum focul nu poate greşi niciodată în această „examinare” tot aşa judecata lui Dumnezeu se va face după adevăr. Munca fiecăruia se va evidenţia pe chipul său. Se va vedea valoarea tuturor oamenilor când Dumnezeu “va răsplăti fiecăruia după faptele lui” (Rom 2, 6).

„Altă lume te aşteaptă suflete, şi Judecătorul care va să vădească cele ascunse şi rele ale tale. Deci nu rămâne în acestea de aici, ci apucă mai înainte şi strigă către judecătorul: Dumnezeule milostiv fii mie şi mă mântuieşte”

• Bibliografie:

- Sfântul Maxim Mărturisitorul, Filocalia vol II, Traducere, introducere şi note de Preot Prof Dumitru Stăniloae, A doua sută a capetelor gnostice, cap 12, p. 216
- Sfântul Teofilect al Bulagariei, Tâlcuirea Epistolei întâi către Corinteni şi a Epistolei a doua către Corinteni, Ed. Sophia, Bucureşti, 2005, p. 45
- „Când mă gândesc suflet nenorocit şi ticălos al meu, la venirea şi arătarea cea înfricoşătoare a Domnului, tremur şi mă tem şi-mi ies cu totul din minte şi sunt cuprins de cutremur şi de frică şi nu ştiu ce să gândesc. Căci cine va putea sta în faţa slavei Lui, când se va arăta să sfârâme pământul? Cine va putea să suporte mânia Lui năprasnică împotriva mea, când puterile cerului se vor clătina, soarele se va întunecă şi luna nu-şi va mai da lumina ei? Ce frică va fi atunci, ce cutremur le va cuprinde, când toate seminţiile pământului vor vedea pe Domnul slavei venind pe norii cerului cu putere şi slavă multă” (Sfântul Simeon Metafrastul)
- Părintele Dumitru Stăniloae, Dogmatica vol III, EIBMBOR, Bucuresti 2003, p. 289

Vasilică Nica