duminică, 17 martie 2024

MUSTRAREA INVINGE DAR NU CONVINGE


Părintele Arsenie Papacioc mereu spunea că „mustrarea învinge (uneori) dar nu convinge” și ca atare singura modalitate de a reuși să îndreptăm pe cineva este rugăciunea pentru el și dragostea sinceră. Se întâmplă că omul mândru să fie și aspru și de aceea toată dojana pe care o aduce cuiva nu este făcută în spiritul creștin autentic. Părintele Porfirie Bairaktaris în cartea sa Antologie de Sfaturi și Îndrumări ne pune înainte un mod de înțelegere al lucrurilor:

Un priten mi-a mărturisit că suferea din cauza purtării aspre a șefilor săi. Acest lucru amenința să-l umilească și să dea impresii gerșite despre caracterul său. Bătrânul l-a primit, a pus lucrurile la punct și i-a făcut o radiografie sufletească foarte corectă:

S-au temut că se vindecă


Istoria păstrează o mult-grăitoare întâmplare:

Pe la anul 1754, se făcu în Franţa o mare procesiune cu moaştele făcătoare de minuni ale unui sfânt.
Mulţime mare de popor se strânse cu acest prilej.
Venise şi o mulţime de bolnavi şi cerşetori.

Doi ologi cerşeau la un capăt de drum.
-Să aveţi credinţă tare! - le ziseră trecătorii. În curând vor trece pe aici moaştele Sfântului şi, de veţi avea credinţă,vă veţi tămădui.
-Frate! - se înţeleseră atunci ologii. De noi nu va fi bine cu moaştele alea... S-ar putea întâmpla să ne tămăduim; şi atunci cine ne va mai da nouă bani?!... Va trebui să ne apucăm iarăşi de lucru! Hai să o ştergem de aici!...

marți, 12 martie 2024

Iată ce mare răspundere are mama!

O mărturie din închisorile comuniste relatată de Poetul Traian Dorz.

13 martie 1959 Traian Dorz este arestat din gara Călanu Mic și confiscată casa de la Sânicoară .. tot atunci au fost arestați și frații de la Sebeș, Craiova, Timișoara, Galați, Suceava...

*  *  *

”...În ziua aceea, gardian de serviciu pe sală era unul mai cumsecade. (Pentru că şi acolo puteau fi oameni cumsecade. Am cunoscut mulţi. Dumnezeu le va răsplăti odată tuturor acestora, pentru că mult ne-am rugat pentru acei gardieni care acolo, unde era atâta răutate şi suferinţă, ei, fără să-şi calce îndatoririle lor, au fost totuşi oameni, purtându-se omeneşte, şi nu ca alţii, drăceşte, cu acei pe care îi supravegheau...)

Deci în ziua aceea era de serviciu pe sală un tânăr gardian – om cumsecade. Se potrivise să rămână mai multă mâncare de pe celelalte coridoare.

duminică, 10 martie 2024

Ştii tu oare, fiule?


 De ce se închid norii când câmpiile sânt însetate de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie?

Din pricina răutăţii oamenilor, firea s’a turburat şi şi-a lepădat rânduiala.

Ştii tu oare, fiule, de ce ţarinile rodesc slab primăvara, iar vara dau recoltă proastă?
Pentru că şi fiicele oamenilor îşi urăsc rodul pântecelor lor şi îl ucid în plină creştere.

Ştii tu oare, fiule, de ce izvoarele seacă şi roadele pământului nu mai au gustul de odinioară?
Din pricina păcatelor oamenilor, prin care a intrat neputinţa în toată firea.

Ştii tu oare, fiule, de ce neamul biruitor rabdă înfrângeri din pricina neînţelegerii din lăuntru şi din pricina vrajbei, şi mănâncă pâinea amărită de lacrimi şi urâciune?
Deoarece i-a biruit pe vărsătorii de sânge din jurul său, dar nu i-a biruit pe cei din lăuntru.

joi, 7 martie 2024

„Îmi deschid palmele către cer...”

 


La cei 40 de ani (50 acum ) privesc în copilăria mea...Ecouri plăcute mă ajung din urmă.

Parcă mai ieri alergam după fluturaşi, parcă mai ieri număram frunzele ce se desprindeau de pe ramuri, comparându-le cu anii noştri și așteptând iarna ca pe o odihnă între două vieți.

Odată cu trecerea anilor, începem să vedem iernile altfel, prin ochi de copii; ei încă nu simt iernile din sufletele părinţilor lor.

Deseori retrăiesc copilăria fiindcă a fost altfel, și, cu paşi timizi şi privirea plină de melancolie, merg uşor prin proaspătul strat alb.  Mă simt neputincios. Un fulg mi se opreşte jucăuş pe mână.

Îmi deschid palmele către cer...palmele ard... Simțăminte de copil și gânduri de om matur se învălmășesc...

 

MAMĂ!

 


Mamă!

Nici una din năzuințele tale nu este atât de curată, de sfântă, de binecuvântată, ca aceea de a-ți crește copiii spre slava lui Dumnezeu.

Mamă!

Cerul întreg te va binecuvânta dacă te predai în slujba Domnului, pentru ca ceea ce ai în mână, copiii tăi, să devină și ei la rândul lor, copii ai lui Dumnezeu.

Mamă!

Când tu ți-ai dăruit viața Domnului Hristos devii un misionar în familia ta. Ești purtătoarea luminii, a credinței, a nădejdii și dragostei, ești solul cerului pentru căminul tău, ca să conduci pe toți ai tăi spre cetatea Domnului.

sâmbătă, 2 martie 2024

Nemurirea…

 


Nemurirea,
de când ştim,
ne-am trezit că ne-o suim
rost cinstit să-nveşnicim.
 
Plug cu boi
în brazde râu
ne-a dat holde până-n brâu
şi-a ţinut ţara de grâu.
 
Baci
cu şubele de lână
ne-au mânat turmele-n stână
şi-au făcut ţara stăpână.
 
Mărgineni
sunând tilinci,
cu suman şi cu opinci,
ne-au dus munţilor juninci.
 
Moţi
cu cercuri şi ciubare
ne-au purtat din zare-n zare
doinele nemuritoare.

3 martie. Ziua Mondială a Scriitorilor


 În fiecare an, pe 3 martie, se aniversează Ziua Mondială a Scriitorilor. Poeți, eseiști, nuveliști, dramaturgi, critici literari, istorici și jurnaliști de pretutindeni sunt amintiți și apreciați pentru rolul în dezvoltarea literaturii și a culturii la nivel mondial

 

Câteva date mai de seama din viata Preotului Iosif Trifa 

  • 1888, luna martie, ziua 3 – se naşte în satul Certege, jud. Turda,[1]din părinţii Dimitrie şi Ana, fiul Iosif, al patrulea dintre cei şase fii ai lor;
  • 1895, la 7 ani – începe şcoala de patru clase din satul natal;1900 – începe gimnaziul la Beiuş;
  • 1907 – începe cursurile la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu;
  • 1910 – este numit învăţător în comuna Vidra de Sus, azi, Avram Iancu;
  • 1911 – se căsătoreşte cu Iuliana, din neamul lui Avram Iancu, nepoată de frate a acestuia. Este hirotonit preot în Vidra;
  • 1912 – are primul copil, o fetiţă, Olimpia, care moare în anul următor;

joi, 29 februarie 2024

Căderea din smerenie

Omul a ieşit din mâna lui Dumnezeu fără nici un defect sau cusur, fără nici un fel de lipsuri sau imperfecţiuni. Dumnezeu nu putea crea răul. Şi pentru că omul este coroana Creaţiei, Dumnezeu a creat pentru el grădina Edenului. Eden înseamnă fericire (cf. Facere 2, 8-9).

Pus în această grădina a fericirii, omul era stăpân peste toate şi, prin ascultare şi supunere faţă de Dumnezeu, putea deveni, cu timpul, nemuritor. Limitarea făcută de Dumnezeu cu privire la cei doi pomi, din care omul nu avea voie să mănânce, nu atinge cu nimic perfecţiunea virtuală a omului, căci "pomul cunoştinţei a fost o încercare, o ispitire şi un exerciţiu al ascultării omului" (Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica - trad. D. Fecioru).
Dacă omul ar fi trecut ecest "exerciţiu" şi ar fi rămas în slava ce i s-a rânduit de Dumnezeu, dacă ar fi rămas în smerenie, n-ar fi avut o falsă măreţie, ci una adevărată. Însă omul s-a lăsat amăgit de diavol şi dorind să fie mai mare decât era, a pierdut şi ce avea şi ceea ce putea avea.

marți, 27 februarie 2024

CETĂŢI ŞI LANŢURI - 239 de ani de la martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan.

- La 28 februarie 1785, Horea și Cloșca, conducători ai răscoalei din Transilvania, erau executați prin frângerea pe roată pe platoul "La furci" din Alba Iulia; Crișan se spânzurase în închisoare. Răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan, din 1784, a fost cea mai importantă ridicare la luptă a populației românești din acea perioadă.



Cetăţile ne vorbesc despre asupritori, lanţurile ne vorbesc despre asupriţi… Şi unele şi altele au fost inventate de marii tirani ai vremii: cetăţile pentru stăpâni, iar lanţurile pentru robi.

Poate că nicăieri, ca la Alba Iulia, în Ardeal, nu se poate vedea mai bine acest cumplit şi vinovat adevăr. Uriaşa cetate construită cu trufie şi ură de către marii asupritori acum aproape trei sute de ani în urmă – şi care îşi întinde zidurile pe o suprafaţă de şaptezeci hectare de pământ – te înfioară în grozăvia ei.

Ce siguranţă şi trufie dovedeşte ea că aveau atunci tiranii şi lacomii ei stăpâni! Ce veşnică li se părea lor că le va fi domnia în ea! Şi cum i-a prăbuşit Dumnezeu pe veşnicie când li s-a umplut măsura nedreptăţilor – şi n-au mai trebuit răbdaţi!

Dintre cele patru porţi mari pe care le avea la început, au mai rămas până astăzi trei. Deasupra celei de a treia porţi – cea din imaginea de mai sus – se mai poate vedea şi astăzi celula întunecată, fioroasă şi îngustă, cu butucii ei de fier şi cu lanţurile groase, în care a zăcut legat de mâini şi de picioare, cu obezi nituite cu ciocanul pe nicovală, două luni de iarnă geroasă, din decembrie 1784 până în februarie 1785, martirul Horea; şi în alt loc cei doi soţi ai săi, Cloşca şi Crişan.

luni, 5 februarie 2024

O poezie cât o predică, o adevărată descărcare sufletească!




 



 Eu n-am vrut


Eu n-am vrut să scriu versuri,
poeme şi cântări
ce gâdilă urechea
şi inima o-nmoaie,
ci-am vrut să rup zăvoare,
am vrut să sparg cărări
spre cer şi libertate,
din iad şi din noroaie.

Am vrut să-mbrac oştire
cu număr nesfârşit
din fiecare carte
să-mi plece o coloană
de luptători cu suflet
şi braţ nebiruit
pornind să spargă încă
o linie duşmană. 

vineri, 26 ianuarie 2024

Viaţa este o sursă de bucurie


Ce nu face omul pentru viaţa lui atunci când este în pericol?!

În Vechilul Testament, în cartea Iona, găsim o relatare despre o corabie ce a fost surprinsă de furtună pe mare. Corăbierii, când au văzut pericolul, s-au înfricoşat şi au strigat fiecare la dumnezeul lui. Mai târziu, ei au strigat într-un glas către Adevăratul Dumnezeu - Dumnezeul lui Iona - ca Acesta să aibă milă de ei, pentru ca să nu piară. În disperarea lor de a nu pieri, ei au aruncat în mare încărcătura din corabie, spre a o face mai uşoară. La fel au făcut şi marinarii descrişi în Faptele Apostolilor, cap. 17, 13-44.

Din aceste relatări, reiese clar cât de preţioasă este viaţa. Fără de ea nu putem face nimic. Marinarii au început să-şi sacrifice bunurile materiale în efortul de a-şi salva viaţa. Pe acelea le putem înlocui, dar viaţa, nu.

luni, 22 ianuarie 2024

Trezeşte-ne, Doamne, să nu cădem de frig


 Cine vrea să împrăştie căldură, trebuie să rezite mai întâi frigului!

De ce sunt atât de mult iubiţi ghioceii, doar pentru că sunt vestitorii primăverii?

Nu numai, ci şi pentru faptul că au învins frigul, au crezut în primăvară.
"Întâi să fim, apoi să facem!", spune fr. Traian Dorz, haideţi să fim şi noi printre acei ghiocei care vestesc primăvara duhovnicească!

E încă iarnă afară, dar în suflet se arată zorii unei minunate şi prietenoase feţe ale iubirii. Binecuvântat să fie Dumnezeul nostru, Care ne-a înflăcărat şi în iarna aceasta, cu atâta dragoste, cu atâtea fericite gânduri de dor şi biruinţă... A fost ger în iarna aceasta, l-am biruit, rămânem însă suflând în mâinile credinţei care se tot răceşte... Nu, să nu ne fie frică de iarna de afară, să ne temem de iarna din noi. Ce grozavă este o astfel de iarnă! Şi ce prăpăd face viscolul ei acolo unde stăpâneşte!

duminică, 14 ianuarie 2024

Poetul Traian Dorz despre Poetul Mihai Eminescu



 

În fiecare an, pe data de 15 ianuarie, Mihai Eminescu, „Luceafărul poeziei românești” ajunge la inimile celor care îl omagiază. 

Anul acesta se împlinesc 174 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, iată mai jos câteva gânduri ale psalmistului Golgotei, poetul şi scriitorul creştin Traian DORZ (1914 - 1989), scrise, veți vedea și simți, cu atâta admirație și recunoștință pentru Mihai Eminescu, poet naţional şi universal:
 

"Şi fiindcă tot eram aici, foarte aproape de cimitirul Belu, unde ştiam că este mormântul marelui poet Eminescu, pe la care nu fusesem de mulţi ani, am mers să-l mai vedem.
Am trecut pe lângă toate celelalte morminte cu nume cunoscute, ale unora dintre cei mai aleşi scriitori ai neamului nostru şi am ajuns la mormântul frumosului luceafăr al poeziei noastre vii. Era acoperit cu flori verzi şi proaspete, ca şi mormântul părintelui Oastei noastre vii.
– Ce-i aducem noi acestui suflet mare, am zis eu, dacă am venit acum pe neaşteptate aici lângă odihna lui zbuciumată? Flori văd că are destule şi văd că mulţi îi aduc flori. Noi să-i aducem ceea ce cred că îi aduc puţini sau poate nimeni. Să-i aducem rugăciunile şi lacrimile noastre.
Şi cu cea mai profundă iubire înlăcrimată, participantă la suferinţa, la dragostea şi la jertfa lui aduse pe altarul frumuseţii şi poeziei adevărate, am aşezat în faţa mormântului lui Mihai Eminescu lacrimile noastre. Şi în faţa Tronului lui Dumnezeu rugăciunile noastre cele mai fierbinţi pentru odihna şi mângâierea în lumea cealaltă a sufletului său atât de zbuciumat în lumea asta."
( Traian DORZ, din "Istoria unei jertfe" , vol. IV /Anii 1976 – 1988, pag.475, - Sibiu: Oastea Domnului)

luni, 1 ianuarie 2024

Anul Nou și Copilul din noi



Încep această seară având pe buze şi pe suflet câteva versuri din 
"Poiana primei amintiri" de Nicolae Labiş, ce m-au lasat fără comentarii....

"Revăd din nou poiana primei amintiri -
Copilul care am fost eu spre mine vine,
Vorbeşte rar muşcându-şi buzele subţiri...
- Îmi placi. Dar eu am să devin mai bun ca tine...

Şi mă priveşte cu o candidă trufie,
În jur se leagănă-al pădurii verde cerc,
Mă simt pătruns de-o-nlăcrămată duioşie
- Copil prostuţ, tu oare crezi că eu nu-ncerc?"

Dacă vom descoperi în noi acest "copil", fericie de noi, dacă nu, atunci nu vom cunoaşte îmbrăţişarea şi sărutul Tatălui Ceresc şi nici nu-i vom putea înţelege cu adevărat pe semenii noştri.

SF. IOAN BOTEZĂTORUL ŞI „IONII” DE AZI

 


E timpul sărbătorilor de iarnă. Sau, mai bine zis, e timpul petrecerilor de iarnă, căci, începând de la Crăciun, petrecerile se ţin lanţ.

Acum, pe la Anul nou şi Botez, este mai ales timpul când tot creştinul cu „ceva dare de mână” ţine să-i tragă câte un chef. Acum iarna este, mai ales, timpul când se îmbată oamenii de „ziua numelui”.

Au început-o „Nicolaii” cu Sf. Nicolae, au venit apoi „Vasilii” la Anul Nou şi pe urmă vine grosul „Ionilor” din ziua a doua de Botez.

Vai ce păgânătate şi batjocură este aceasta! Despre nici un sfânt nu spune Sf. Scriptură că ar fi fost iubitor de chefuri şi beţii – iar cei ce poartă numele lor, „Nicolai”, „Ionii”, „VasiIii” etc. se îmbată în numele lor.

duminică, 31 decembrie 2023

O întrebare la sfârșit de an: Noi unde ne-am făcut cuib?



„Căci nimeni nu poate pune altă temelie decât cea pusă, care este Iisus Hristos” (I Corinteni 3,11).
Odată, într-o minunată dimineaţă de primăvară, două pă­sărele căutau un loc unde să-şi aşeze cuiburile. Una dintre ele şi-a ales un loc foarte frumos, aflat între ramurile unui arbore cu o coroană bogată. În aer adiau miresme de frunze fragede, în apropiere susura un pârâiaş, soarele răspândea ziua raze vesele, noaptea sclipeau pe cer puzderie de stele. Dintr-o dată însă, în toiul nopţii, s-a iscat o furtună, pârâul s-a prefăcut într-un torent furios, apele şi-au ieşit din matcă au inundat împrejurimile până hăt, departe, spulberând totul în cale. Copacul a fost smuls din rădăcini, cuibul distrus din culcuşul cald al sărmanei păsări n-a mai rămas nimic. Şi-l făcuse prea aproape de pământ, contând doar pe zilele însorite şi pe nopţile calme, cu cer înstelat.

vineri, 29 decembrie 2023

106 ani de la nașterea fratelui, filosofului și publicistului hunedorean Victor Isac - filosof, publicist (29 decembrie 1917 - 29 aprilie 2003)

fr. Victor Isac din Hunedoara, alături de fr. Traian Dorz și numeroși membrii ai Oastei Domnului

 Domnia Sa a lăsat ,,moştenire” Bibliotecii Municipale Hunedoara cărţile şi manuscrisele din biblioteca proprie. Astfel, am creat o sală care-i poartă numele.


Vă ispitim… spre cercetare…

• Victor Isac s-a născut la 29 decembrie 1917, la Zlaşti, lângă Hunedoara. A urmat şcoala primară în satul natal, apoi cursurile Liceului Militar „Mihai Viteazul” din Târgu-Mureş. Îşi continuă studiile la Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti, pe care a absolvit-o cu diploma „Magna cum laude” (1938-1942).
• Debutează cu eseul „O plagă a intelectualismului: istoricismul”, în revista „Tinereţea” (1939). Profesor la Liceul „Aurel Vlaicu” şi Liceul Profesorilor Asociaţi, din Bucureşti (1939-1942). Colaborează la ziarul „Curentul” al cărui director era Pamfil Şeicaru (1940).
• Preşedinte al Tineretului Universitar al Partidului Naţional Ţărănesc (1940-1944).

duminică, 3 decembrie 2023

De ce are nevoie dragostea de dovezi?


Auzim adeseori că fără dovezi, nu există iubire.
Cât de importante sunt pentru mine, aceste dovezi de iubire?
Poate dura o prietenie fără aceste dovezi de iubire?

Nu, spun eu, o prietenie, are nevoie de încredere reciprocă, este vital acest lucru.
Eu cred că dovezile de iubire sunt carburantul care face să ardă şi intensifică dragostea.
Când dovezile de iubire lipsesc, lipseşte şi dragostea.
Uneori încerc să-mi exprim sentimentele, să scot la iveală dovezile mele de iubire, pentru un semen sau altul, dar nu primesc nici un răspuns. Atunci am senzaţia că vorbesc singur, şi mă retrag în mine întrebându-mă: “Oare cer prea mult decât sunt eu capabil să ofer?”

vineri, 1 decembrie 2023

Orbirea răutății nu are leac, dar are pedeapsă.


 Nimic mai greu, nimic mai periculos decât să te lupți cu îngustimea și cu formalismul.

Nimic mai primejdios, decât a combate răutatea, care crede că are dreptate, că apără adevărul și că slujește lui Dumnezeu. Aceste forme ale relei-voințe au înfrânt și pe Iisus. Deși Dumnezeu n-a revelat o Scriptură împotriva Sa, formalismul [după aluatul] iudaic a ântors-o împotriva lui Dumnezeu. Iată ce poate răutatea; să stea împotriva iubirii de oameni și de Dumnezeu; împotriva ei, nu poate nimic, nici Iisus. De aceea, răutatea, pentru că nu se poate schimba în bucurie nicidecum, nu are iertare, ea este împotriva iertării și a oricărei tămăduiri, dar are judecată. Răutatea a ânfrânt pe Dumnezeul Iubirii, dar se va înfrânge de Dumnezeul Judecătii.

Iisus a tămăduit orbirea ochilor dar n-a putut tâmădui orbirea răutății. Orbirea răutății nu are leac, dar are pedeapsă.

miercuri, 22 noiembrie 2023

Viata între două răsărituri de soare

 


Atunci când ajungi la vârsta de 50 de ani  ai tendința să faci următoarele trei lucruri:

1.      Să te uiți ”în spate”, la ce a fost, le ce ai fost, la ce ai trăit și cum ai trăit.

2.      Să te uiți ”în prezent”

3.      Să te te uiți în față, întrebător: Câte din cele ce au fost vor mai fi? Câte din cele ce sunt vor mai rămâne? Cum va fi crucea mea, mai ușoară, sau mai grea? Câți prieteni voi mai pierde? Câți prieteni voi mai câștiga?...

 

Ei bine, pentru un copil al lui Dumnezeu, împlinirea vârstei de 50 de ani, e un moment binecuvântat. Mă uit cu drag în urmă și spun recunoscător lui Dumnezeu și tuturor semenilor mei de aproape sau de mai departe, că în toți acești ani trecuți, am învățat să apreciez mai mult timpul petrecut împreună cu ei și cu Dumnezeu. Am înțeles de ce Dumnezeu a scos în calea mea oameni deosebiți. Nu a fost la întâmplare nimic, nici plecarea mamei la vârsta de un an, nici prietenul X din gara Brașov, nici cei de mai târziu. Dumnezeu a trimis oameni cu mesaje clare în diferitele etape ale vieții mele care într-un fel sau altul au întărit cuvintele Sf. Ap. Pavel: ”Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi” (Efeseni 5, 15)

 

În prezent, datorită acestor oameni, pe primul loc în viața mea, vreau să cred că este Dumnezeu, după care urmează familia trupească și apoi cea sufletească la fel de importantă. În virtutea acestor prime priorități, după care evident urmează și altele, mă străduiesc să răscumpăr vremea căci zilele sunt rele și să nu fiu ca cei fără de minte, ci înţelegând care este voia Domnului ( Efeseni 5,16-17).

 

Sunt conștient că trecutul și prezentul modelează viitorul, deaceea voi pune la temeila viitorilor ani același îndemn după care mi-am călăuzit pașii până astăzi: ”Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre” ( Efeseni 5,19), conștient că numai așa voi putea împlini pe mai departe următorul îndemn ce urmează celui de mai sus: ”Mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl.” (Efeseni 5,20)

 

Frații mei dragi, rugați-vă pentru mine să trăisc o viață cu Domnul! Așa cum Dumnezeu mă așteaptă ca un tată iubitor cu brațele deschise, așa vă aștept  și eu, ca un fiu și ca un frate, cu inima largă (2 Cor. 6, 13). Vă aștept, plâng şi mă rog Domnului prin versurile fratelui Traian:

 

”Vreau să iubesc, Iisuse, pe toţi pân’ la sfârşit…

Chiar dacă şi aceia ce-odată m-au iubit

Călca-vor prin noroaie pe sufletu-mi zdrobit

Vreau să-i iubesc , Iisuse, vreau până la sfârşit!!!

 

Vreau pururi fraţi şi prieteni pe toţi să mi-i socot

Din inima întreagă şi sufletul meu tot!..

Chiar când zdrobit pe drumuri nici plânge n-o să pot,

Vreau fraţi, vreau fraţi, Iisuse, şi prieteni să-i socot!...” ( Traian Dorz)

 

Astăzi când auzim peste tot colinda "Cerul şi pământul", frații mei dragi, prieteni și semeni, haideți să mergem uniți și împreună spre raiul cel de sus. Doar împreună putem vedea dincolo de colind pe Dumnezeu, cel ce s-a urcat pe cruce.

 

Slăvit să fie Domnul și iertare tuturor!

 

 

Sorin Micuțiu / 23.11.2023

joi, 16 noiembrie 2023

Cel ce voiește să devină creștin trebuie mai întâi să devină poet

 


Sufletul creștinului trebuie să fie delicat, sensibil, să zboare, să tot zboare, să trăiască printre visări. Să zboare în nemărginire, în stele, în mărețiile lui Dumnezeu, în tăcere.

Cel ce voiește să devină creștin trebuie mai întâi să devină poet. Asta e! Trebuie să te doară. Să iubești și să te doară. Să te doară pentru cel pe care îl iubești. Iubirea se ostenește pentru cel iubit. Aleargă toată noaptea, priveghează, își însângerează picioarele ca să-l întâlnească pe cel iubit. Se jertfește, nu ia nimic în seamă, nici amenințări, nici greutăți, din pricina iubirii. Iubirea pentru Hristos este alt lucru, nemărginit mai înalt.

Și când zicem iubire, nu este vorba de virtuțile pe care le vom dobândi, ci de inima iubitoare către Hristos și către ceilalți. Toate să le întoarcem către aceasta. Vedem o mamă cu copilașul în brațe, sărutându-l și răsfățându-l? Îi vedem chipul luminos atunci când își ține în brațe îngerașul? Omul lui Dumnezeu vede toate acestea, îl impresionează și, însetat, zice: „Să fi avut și eu această dragoste fierbinte pentru Dumnezeul meu, pentru Hristosul meu, pentru Maica Preacurată, pentru sfinții noștri!". Da, așa trebuie să-L iubim pe Hristos, pe Dumnezeu. O dorești, o vrei și o dobândești prin harul lui Dumnezeu.

miercuri, 15 noiembrie 2023

Adevărul nu este greu de aflat pentru sufletul care se smereşte

 




"Fiul meu, alege numai binele adevărat,

tot ce numai pare bine, este-adeseori păcat
ce e bine-ntreg, se simte şi-l cunoaşte duhul tău,
ce doar pare, e-amăgire: crezi că-i bine, dar e rău"
(Traian Dorz)

„Toţi cunoaştem oameni care ne-au minţit. Dar prima oară, cu toţii ne întrebăm: "În legătură cu altceva m-ai mai minţit ?" Credibilitatea se construieşte ca un turn, cărămidă cu cărămidă. Minciuna scoate o cărămidă de la baza turnului. Asta e miza: credibilitatea.” (Michael Josephson)

Se întâmplă uneori să dăm crezare oricăror vorbe şi porniri, fără a cumpăni temeinic în faţa lui Dumnezeu ceea ce auzim sau vedem. Şi vai, de multe ori, cădem în cursa vrăjmaşului îmbrăţişând minciuna ca pe un adevăr. Iar după aceea ţinem cu înverşunare la părerea formată, fără a mai lua în seamă şi părerea altora.

vineri, 10 noiembrie 2023

Nu vă vindeți moşiile, de dragul de a veni la oraș!

 


Ce ne e dat să vedem! Din multe părţi vin veşti că poporul nostru şi-a pierdut dragostea faţă de moşie şi faţă de lucrul câmpului. În această schimbare sufletească se ascunde o mare primejdie: primejdia de a ajunge iară slugile altora.

Până acum poporul spunea: bagă banii în moşie, că pământul ne hrăneşte, măcar că el nu cere de mâncare; şi orice primejdie a trece el rămâne tot întreg. De când s-au împărţit moşiile, vedem lucru curios: oamenii, îşi vând moşia pe nimic, părăsesc satul, şi din stăpân vine să se bage slugă la fabricile streinilor. După ce vin la oraş văd, că ce capătă de la fabrică, deşi lui îi păreau grozav de mulţi bani, n-ajunge să plătească chirie, să mânânce şi să se îmbrace. Că la oraș primeşti bani mulți, dar n-ai nimic în curte, în pod şi în pivniţă şi trebuie să le cumperi pe toate, până şi frunza de pătrânjel.

Unde mai pui, că tot din câțiva în câţiva ani, lucrările nu merg, şi atunci flămânzesc în adevăr mii de oameni.

luni, 23 octombrie 2023

De-aş fi


De-aş fi frunză,
aş doini mărturisind
trecerea noastră prin timp,
de la primul ghiocel
până la ultimul colind.

De-aş fi pasăre,
aş zbura purtând pe aripi
credinţa în înviere,
împrumutându-mi aripile
celor ce încă nu ştiu să zboare.


De-aş fi o piatră,
- nu de poticnire -
m-aş face bornă de hotar
şi aş striga neobosit:
,,De aici în colo, e oprit!”

duminică, 22 octombrie 2023

Dorul...


Sfânt fior legănat între amintire şi speranţă...

Curcubeu de simţăminte calde ce uneşte trecutul şi viitorul, dând culoare prezentului.

Dorul – cel mai dureros simţământ!...Dar şi cel mai frumos...şi mai nobil...

Prin dor se îmbrăţişează în inima noastră trecutul plin de iubire şi viitorul plin de iubire, alintându-i pe cei iubiţi şi pe cei doriţi.

Dorul e uneori un zbor cu două aripi puternice...una de dulce amintire şi una de fericită nădejde a revederii. Zborul acest este un dulce Vis...un mare Vis...un vis cu ochii deschişi, umbriţi uneori de lacrimi, de lacrimi curate ca roua din zori în care străluceşte seninul...

Dorul e pe măsura iubirii...Un dor mare şi frumos şi sfânt dezvăluie o iubire mare şi frumoasă şi sfântă...

Ce poate fi mai frumos şi mai sfânt şi mai mare ca iubirea de Domnul?! Nimic!...Dar orice iubire de semeni poate să tindă spre această înălţime...

Trebuie! Altfel totul e în zadar...totul e pervertit....şi ,,iubirea” şi dorul şi visul...

Mi-e dor...




 Mi-e dor de șapte ani de-acasă, de "cu plăcere", "mulțumesc". 
Mi-e dor de vorbele frumoase, ce astăzi nu se mai rostesc.
 
Mi-e dor de scuzele cerute, cu sufletul plin de regret: 
"Da, am gresit, o știu prea bine, dar nu o sa o mai repet".  

Mi-e dor de "Buna dimineata" ce il spuneam pe la vecini, 
Azi locuim pe-aceeasi scară dar toți suntem pe veci străini. 

joi, 19 octombrie 2023

Îmi deschid suficient inima? Suficient de mult? Suficient de puţin?


În relaţiile cu semenii e nevoie de comunicare...de o bună comunicare, ceea ce presupune deschiderea inimii...
Întrebare: îmi deschid suficient inima? Suficient de mult? Suficient de puţin? Unde e limita? Ce mă face să mă deschid? Ce mă face să mă închid?

Artistul Dorin Olariu - BISERICA DE LEMN DIN BEJAN - lucrare în miniatură


În vreme ce autorităţile lasă pradă timpului biserici simbolice pentru neamul și credința poporului nostru, un om deosebit, Dorin Olariu , îndrăgostit de Dumnezeu și de Biserică, se străduiește să le facă şi altora cunoscută imaginea bisericilor de demult.


Bisericile de lemn de pe vremea bunicilor prind viaţă în mâinile lui. La scară mică, încearcă să le recreeze exact aşa cum erau ele în trecut, de o frumuseţe simplă, dar grăitoare.

În seara zilei de 18.10.2023, în cadrul întâlnirii membrilor Asociației Oamenilor de Cultură și Artă (A.S.O.C.A.) Deva-Hunedoara artistul și îndrăznesc să spun și poetul Dorin Olariu, ne-a prezentat noua sa lucrare în miniatură: BISERICA DE LEMN DIN BEJAN, aflată în curtea interioară a Muzeul Național al Țăranului Român intrarea din str. Monetăriei.

"Ridicată probabil la finele secolului al XVIII-lea, biserica de lemn din Bejan (Hunedoara), cu hramul sfântul Nicolae a slujit ca lăcaș de cult pentru comunitate până în anul 1947, când odată cu ridicarea unei noi biserici de cărămidă, nu s-au mai săvârșit slujbe. Tradiția mentionează că, la fel ca în cazul multor biserici de lemn din Transilvania, edificiul ar fi fost strămutat fie din Valea Bradului, fie din Luncșoara.

Poeta 𝑬𝒍𝒗𝒊𝒓𝒂-𝑨𝒖𝒓𝒊𝒄𝒂 𝑻𝒐𝒎𝒖𝒔̦ (𝑩𝒖𝒅𝒊𝒖) - O smerită dar binecuvântată lansare de carte


” Nu uita: Emausul poate fi orice cale
Domnul e pururi tainicul călător
Se-alăturã-n drum mâhnirilor tale
Si seara la hanul sãrac, ti-e însotitor.”

Vasile Voiculescu, din poezia ” EMAUS”




Am participat azi la o smerită dar binecuvântată lansare de carte. Ascultând-o cu sufletul la gură pe autoarea cărții, vorbind despre ”Evoluție trecut – prezent”, s-a întâmplat cu mine precum anticipa Vasile Voiculescu în versul de mai sus. Da, poeta 𝑬𝒍𝒗𝒊𝒓𝒂-𝑨𝒖𝒓𝒊𝒄𝒂 𝑻𝒐𝒎𝒖𝒔̦ (𝑩𝒖𝒅𝒊𝒖), a făcut în seara aceasta din întâlnirea membrilor Asociaţiei Oamenilor de Cultură şi Artă (A.S.O.C.A.) Deva-Hunedoara, un adevărat Emaus.

Nostalgia trecutului, a dorului, a doinei populare dar și credința care ancorează prezentul, fac din versurile d-nei 𝑬𝒍𝒗𝒊𝒓𝒂-𝑨𝒖𝒓𝒊𝒄𝒂 𝑻𝒐𝒎𝒖𝒔̦ (𝑩𝒖𝒅𝒊𝒖), niște repere, simple dar adânc trăitoare, cu trimitere către însăși ținta vieții omenești, dialogul omului cu Dumnezeu.

Ce are de spus, d-na 𝑬𝒍𝒗𝒊𝒓𝒂-𝑨𝒖𝒓𝒊𝒄𝒂 𝑻𝒐𝒎𝒖𝒔̦ (𝑩𝒖𝒅𝒊𝒖), spune clar, fără ocolișuri. Sinceritatea dar și umorul fin sunt matricea din care izvorăște inspirația întru versificare.

Parcurgându-i versurile din volumul de poezii lansat în seara aceasta: ”Evoluție trecut – prezent”, apărut la Editura Accent Media Deva, 2023, grupate frumos după anii în care au fost scrise - iunie 1982 - ianuarie 2023 – te aștepți la fiecare întoarcere de filă, să te întâlnești cu zâmbetul smerit al autoarei, cu mâinile calde mereu pregătite să îmbrățișeze sau să se roage, cu ochii limpezi și umezi de lacrimile ascunse de cititori.

luni, 16 octombrie 2023

Tu, Doamne, faci Toamna

 


       Tu, Doamne, faci Toamna,
Tu aduci o vreme în care fiecare creatură a Ta să arate în afară ceea ce a avut înăuntrul ei.
Să dovedească cu rodul ceea ce a spus cu floarea şi frunza.
Să aibă prilejul de a înapoia lui Dumnezeu, în rod, ceea ce a primit de la El prin soare.
 
Tu rânduieşti, Doamne, vremea încercării, în care înfrunzăria vorbelor este înlăturată,
ca să se vadă sub ele cât şi cum s-a împlinit rodul,
rodul aflat la umbra lor în vremea unei îndelungi trăiri,
adică ceea ce este preţios şi durabil
din noi
şi dintre noi…

Cununile slăvite / Traian Dorz. - Sibiu: Oastea Domnului, 2006


vineri, 13 octombrie 2023

Cum a ajuns Sfânta Cuvioasă Parascheva originară de pe țărmul Mării Marmara ocrotitoarea Moldovei

 


  • Născută în secolul al Xl-lea în Epivata, Sfânta Parascheva a trăit până la vârsta de 25 de ani într-o mănăstire de pe Valea Iordanului și a murit la vârsta de 27 de ani în regiunea sa natală.
  • După un periplu prin Bulgaria și Serbia, moaștele Sfintei Parascheva ajung la Iași în anul  1641
  • Sfânta Parascheva este considerată ocrotitoarea Balcanilor, fiind cinstită în România, în Bulgaria, în Serbia și în nordul Greciei.

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Or­todoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deo­sebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de bine­cu­vân­ta­re și însă­nă­to­șire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlo­ci­toa­re către Preamilostivul Dum­ne­zeu. Dacă Sfânta Muceniță Parascheva, prăz­nuită la 26 iulie în Calendarul Ortodox, este cu­noscută în popor cu numele „Sfânta Vineri”, Cuvioasa Maică Parascheva a fost nu­mi­tă, mai cu seamă în Moldova, „Vinerea Mare”. Ca un simbol al unității Ortodoxiei de pre­tutindeni, viața de după moarte a Sfintei Pa­­rascheva arată că sfin­țenia ridică din nea­mul său pe omul ce s-a ase­­mănat cu Dum­ne­zeu, făcându-l lumină de iu­bire și apropiere între toți cei care măr­tu­ri­­sesc și viază întru aceeași credință. Mărturie des­pre cinstirea adusă de strămoșii noștri Sfin­tei Parascheva sunt bisericile ctitorite cu hra­­mul „Cuvioasa Parascheva” nu numai în Mol­­­dova, dar și în Tran­silvania și în Țara Ro­mâ­­nească.

miercuri, 11 octombrie 2023

Unde - de Nina Cassian

Izvorul dragostei, visează unii
ţâşneşte undeva, în munţii Lunii…
Din cine ştie ce gheizere-albastre şi ploi
bate lumina lui până la noi.

Noi stăm pe Pământ
în seceta noastră,
în săracul nostru veşmânt,
şi mumurăm: lumină albastră
mângâie încruntata frunte a noastră,
umple-ne paharul câte puţin
cu străveziul tău vin…
Rugămu-ne ţie, izvor răcoros,
picură până la noi, cei de jos…

Dar munţii Lunii tac sub omăt.
Cântecul nu li se-ntoarce-ndărăt.
Iar dragostea stă lângă ei întristată
de moarte
că nu o cunosc şi o caută atât de departe…

Nina Cassian 

Pe lângă versuri adaug și un minunat sfat al poetei: "Nu pot sa dau nici un mesaj decat: traiti! iubiti-va! fiti onesti! nici nu stiti ce garantie e onestitatea pentru viitor!"

Nina Cassian (Renée Annie Ştefănescu) s-a născut la Galaţi, la 27.11.1924 și a trecut la cele veșnice la 15.04.2014, la New York, avea 89 de ani

"Nu exista lumina in afara iubirii ! "



"Daca vrem sa-l intelegem pe celalalt, trebuie sa-l iubim; si daca-l iubim, ni se lumineaza adancurile lui. Nu exista lumina in afara iubirii ! Nu ajunge sa privim numai lucrurile lumii, ca sa ne luminam. Am spus ca de-as avea lumea toata, daca nu este o persoana care ma iubeste, nu am nici o multumire. Multumirea e lumina - lumina iubirii. Iubirea e lumina si amandoua sunt viata. Daca vrem sa avem viata, si nu o viata trecatoare, ci viata vesnica si o lumina nesfarsita, mereu mai bogata, apoi trebuie sa iubim. Dar nu putem iubi pe om daca nu iubim pe Dumnezeu. Daca omul nu e vesnic, nu e acelasi lucru. Numai pentru ca omul este vesnic, il iubesc. O mama cand iubeste pe fiul ei, nu se poate sa nu se gandeasca la lumina si sa nu se gandeasca la vesnicia lui. Spune si un ganditor francez de astazi, Gabriel Marcel, ca francezii mai au si cate un ganditor crestin si cate un poet crestin. Nu cum se socoteste la noi, ca nu poti lua de la ei decat lipsa de credinta.

vineri, 6 octombrie 2023

„Hospode pomelui !” –„Doamne miluiește!”



 „Când apele adânci se tulbură, ele se liniştesc foarte greu şi au nevoie de timp îndelungat spre a se aşeza deplin. Marile războaie răscolesc din afunduri tot ce este rău în oameni şi în lume, iar răstimpul scurt dintre ele nu mai dă voie să se limpezească şi să se aşeze bine nimic, de aceea, după fiecare, răul e tot mai mare. Fiecare război a adus un rău tot mai cumplit. Ultimul mare război ar putea aduce nimicirea totală a acestui pământ cu aceşti oameni” («Istoria unei jertfe» – Traian Dorz – Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2016, vol. 1, pag. 18).

În mijlocul celor mai întunecate momente ale omenirii, Dumnezeu, la vremea potrivită, trimite oamenii Săi pentru a atenţiona, îndemna, mustra şi ruga pe om să împlinească poruncile Domnului Iisus şi să se temă de a întrista pe Dumnezeu. În categoria aceasta de trimişi ai lui Dumnezeu se numără şi fratele Traian Dorz, care a ştiut întotdeauna să ne arate dragostea lui Dumnezeu sub cea mai înaltă formă şi să mărturisească adevărul fără nicio umbră de compromis. Cât de atenţi şi cât de recunoscători trebuie să fim pentru toate sfaturile şi învăţăturile primite de la Fericiţii noştri înaintaşi!... La începutul celui de al III-lea volum din «Istoria unei jertfe», fratele Traian Dorz spune: „Tot ce v-am scris aici cu lacrimi e adevăr curat şi greu, / mărturisit pe conştiinţă, în Numele lui Dumnezeu. / Nu-mi lepădaţi nici o fărâmă din tot ce spun acum şi scriu, / că tot ce nu-nţelegeţi astăzi, o să-nţelegeţi mai târziu.”