duminică, 31 mai 2009

Numai Tu


Numai Tu îmi cunoşti sufletul
şi dorul ce-l mistuie,
dragostea ce-o port în mine
pentru cei de aproape sau de departe,
pentru cei ce mă iubesc sau nu.

Numai Tu îmi acoperi fiinţa
cu splendori nemaiîntâlnite,
îmi hrăneşti sufletul,
cu mană cerească
izvorâtă din Sfintele Scripturi.

Numai Tu îmi dăruieşti putere
să lupt cu păcatul,
pentru a nu cădea în cursa lui
şi a nu îngenunchea
în faţa stăpânului veacului acestuia.

Numai Tu, Doamne - numai Tu,
îmi curăţeşti haina dintâi,
pătată prin neascultare.
Numai Tu sacrifici pentru mine,
" viţelul cel îngrăşat "
( Luca 15:23 )

sâmbătă, 30 mai 2009

Sfaturi primite si iar la semeni raspandite ( V )


- "A fi om înseamnă a fi responsabil" ; doar împlinindu-ţi cu drag responsabilităţile, te vei realiza ca Om!
- Chiar dacă doare, nu te lăsa smintit de adevăr; fereşte-te de nebunia minciunii!
* "Toate să le faci în aşa fel şi despre toate să te gândeşi în aşa fel, ca să fii plăcut lui Dumnezeu. Dar dacă n-ai acest gând, atunci îşi va pierde preţul orice faptă pe care o faci" ( Sf. Efrem Sirul )
- "Alungă câinele deznădejii cu piatra nădejdii." ( Teognost )
- "Dacă vrei să fii iubit mult, iubeşte şi tu mult! Când nu iubim puternic pe cineva să nu cerem nici de la acela, chiar dacă ar fi mare, chiar dacă ar fi celebru, să ne iubească puternic ; dar când iubim pe cineva cu căldură şi sinceritate chiar dacă cel iubit este mic si neînsemnat, atunci dragostea aceluia faţă de noi ne înconjoara cu cea mai mare slavă.... Eu numesc prieten al meu nu numai pe cel care mă lauda, ci si pe cel care mă mustră pentru a-mi îndrepta greşalele mele. Mai cu seamă acesta din urmă mi se pare că este prieten al meu şi că mă iubeşte. Nu ţi-i deloc prieten, în adevăr, acela care laudă toate faptele tale fără deosebire şi pe cele bune şi pe cele rele. Unul ca acesta nu ţi-i prieten, ci un înşelător şi un făţarnic.
Acela ţi-e prieten şi om cu dragoste şi grijă de tine, care te laudă când ai săvârşit o fapta buna si te mustră când ai păcătuit cu ceva. Pe duşman nu-l primesc nici când mă laudă; prietenului, însă, îi dau dreptate şi când mă mustră. Vrăjmaşul, chiar dacă mă iubeşte, îmi este neplăcut: prietenul, chiar dacă mă răneşte, îmi face plăcere. „Mai vrednice de credinţă, zice Scriptura, sant ranele pretenului decat sarutările de bună voie ale duşmanului“ (Proverbe, XXVII, 6).
În adevăr, prietenul, chiar daca te-ar mustra pe drept sau pe nedrept nu te jigneşte, pentru ca o face cu dorinţa de a te îndrepta. Vrăjmaşul, însă, chiar dacă te-ar mustra pe bună dreptate, nu o face ca să te îndrepte, ci se sileşte să te dojenească mai mult spre a te face de râs...." (Sf. Ioan Gură de Aur, Despre dragoste şi prietenie)
- " Fericirea te îndulceşte, încercările te întăresc, tristeţea te face uman, greşelile te smeresc, succesul te mentine în forma, dar numai Dumnezeu te face să mergi mai departe"
"Fii cu ajutorul Domnului stăpânul evenimentelor vieţii tale.... Cântăreşte-ţi dorinţele şi vezi în ce măsură îţi determină viitorul. " (Părintele Ioan Tiberiu Vişan)
- "Dacă plîngi pentru pentru lucrurile pămînteşti, suflete drag, nu mai plînge! Nu merită să plîngi pentru ele. Curînd, şi aşa, ai să le laşi pe toate. Şi dacă încă nu te-au părăsit ele pe tine, ai să le părărseşti tu pe ele foarte curînd. Nu vezi tu deşertăciunea tuturor acestora? Şi chiar a vieţii alipită numai de ele? Dacă plîngi pentru lucrurile cereşti, tot nu mai plînge. Ridică-ţi ochii, iată, în faţa ta este Iisus cel Viu, gata să-ţi dea nespus mai mult decît ceri şi nădăjduieşti tu (Efeseni 3;20-21)" Traian Dorz
- Fiindcă vreun cuvânt al Domnului nu se împlineşte – sau ni se pare nouă aşa – când gândim sau cum vrem noi – suntem gata adesea să ne pierdem credinţa şi încrederea în toată împlinirea făgăduinţei Sale şi să ne pierdem nădejdea în orice venire a bucuriei, şi să ne pierdem dragostea de tot Cuvântul Sfânt. Astfel cădem în deznădejde, adică în necredinţă. Iată, cât de slabi şi de nepricepuţi suntem noi! Dar bucuria şi răsplata nu o vor avea decât cei care, nădăjduind chiar împotriva oricărei nădejdi, nu se îndoiesc de nici una din făgăduinţele lui Dumnezeu!
- Toţi oamenii se plâng că nu au timp. Oare de ce? Pentru că privim viaţa în exclusivitate numai din punct de vedere omenesc. Avem timp destul ca să ne îndeplinim datoriile pe care ni le-a încredinţat Dumnezeu. Pentru aceasa însă, trebuie să ne folosim de fiecare minut disponibil cu o constiinţă vie.
- "Izgoniţi de la voi iubirea de sine câtă vreme se află în stare embrională, izgoniţi-o prin jertfa de sine pentru fratele vostru. Sitngeţi-o prin postirea cea sfântă şi prin rugăciunea sinceră pentru toţi, prieteni şi duşmani, pentru cei ce vă iubesc şi pentru cei ce vă urasc, faceţi-o să dispară chiar prin "sfânta mucenicie" pentru cei ca vă sunt "aproape" şi pentru cei ce vă sunt "departe".
Omul nu se mântuieşte de unul singur, ci todeauna în comuniunea sfântă cu "fratii în Hristos", todeauna "împreună cu toţi sfinţii" ( Efeseni 3, 18) Pentru fiecare din noi lucrul mântuirii este universal şi sfânt. Ne mântuim todeauna prin "aproapele", numai prin "aproapele"...." ( Arhim. Justin Popovici)
- Nu uita că cel mai bun calmant este o conştiinţă curată!
- Să trăim prin Evanghelia Sa dumnezeiască, înseamnă să trăim cum se cuvine înaintea lui
- Dumnezeu Cel Întrupat: "Să vă purtaţi numai în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie venind eu şi văzându-vă, fie nefiind de faţă, să aud despre voi că staţi într-un duh, nevoindu-vă împreună întru-un suflet, pentru credinţa Evangheliei" ( Filipeni 1, 27)
- Să ne umplem cu porunca dumnezeiască a Evangheliei înseamnă să trăim în chip vrednic de Dumnezeu. Să hranim întreaga fiintă a noastra cu Sfintele Taine şi sfintele virtuţi ale Evangheliei, aceasta înseamnă să traim în chip vrednic de Dumnezu.
Într-un cuvînt: Să-L trăim pe Domnul Iisus Hristos, ca suflet al sufletului nostru, ca inima a inimii noastre, ca şi conştiinţă a conştiinţei noastre, ca voinţă a voinţei noastre, ca "fiinţă" a fiinţei noastre, aceasta înseamnă desigur să trăim în chip vrednic de Dumnezeu.
- „A ierta înseamnă a elibera un prizonier şi a descoperi că acel prizonier ai fost chiar tu.”
- Trebuie să ne întrebăm: Fiecare gând al meu, fiecare simţire a mea, fiecare faptă a mea, fiecare situaţie în care mă aflu, este vrednică de Domnul, este vrednica de Dumnezu? Ar fi putut toate acestea să fie ale Sale?
- Trebuie de asemenea să ne întrebăm: Nu cumva gândurile mele, simţirile mele, faptele mele, sunt ruşinoase dacă nu sunt vrednice de Dumnezeu?
Să trim în chip vrednic de Dumnezeu, să simţim in chip vrednic de Dumnezeu, să lucrăm în chip vrednic de Dumnezeu, aceasta este viaţa creştinului în aceasta lume şi în cealaltă.
- "....Izvorul ţâşneşte şi curge fără oprire, iar dacă cineva vrea să-l murdărească, aruncând în el gunoaie, el contiună să curgă şi curentul va duce mizeria. Izvorul rămâne mereu curat, viu, pentru că el nu se opreşte nici o clipă din curgere.
Găsiti filozofie mai bună decât cea a Izcorului?
Luaţi Izvorul drept model, deveniţi asemenea lui, adică iubiţi în pofida şi împotriva a tot. Această iubire care ţâşneşte vă va apăra de impurităţi şi de suferinţe, nici măcar nu veţi observa că cineva a încercat să vă murdărească şi să vă facă rău, căci curgerea Izvorului va îndepărta orice ar putea să vă dăuneze.
Păstraţi în voi, zi şi noapte, această imagine a Izvorului care curge şi aruncă răul şi impurităţile, iubiţi fără încetare şi nu veţi mai suferi ..." ( Reguli de aur pentru fiecare zi, de O.M. Aivanhov - Ed. Prosveta 1994 )
- " Nu vă temeţi de moarte! De nici un fel de moarte - voi care sunteţi ai lui Isus şi cu El, moartea nu există pentru noi. Eu ştiu aceasta sigur! Şi aştept clipa aceea când voi vedea pe Domnul meu drag, ca pe clipa celei mai fericite cununi. " ( fr. Traian Dorz)
- " M-am uitat la voi să vă văd figurile, doar, doar, în felul ăsta aş putea să vă văd şi inimile. Faptul că vă aflaţi aici dă de înţeles că vă preocupă problema mântuirii, dar mai raţional.
Aş vrea să discutăm despre ceva care să vă pună în mişcare.
Nu teorie, tipic, tipic, şi la inimă, nimic.
Trebuie să zbori cu amândouă aripile, vertical, fără cea mai mica abatere. Pentru ceea ce a făcut Hristos pentru noi, nu e permisă nici cea mai mică abatere. Iar dacă se întamplă, să fie fără voia noastră, să căutam duhovnicul şi să ne dezlegăm. Pentru că nici o nenorocire nu înseamnă ceva, dacă credinţa rămâne în picioare. Cel mai mare câştig al Satanei este descurajarea noastră în urma unor căderi, slăbiciuni.
Dragii mei, nu se ajunge să străbaţi distanţe decât pas cu pas, dar sigur. Nu vă întreb dacă aţi auzit de iad. Aţi auzit, dar nu-l cunoaşteţi! Apucaţi-vă de acum de a cunoaşte mai întai Raiul. Vă cunoaşteţi după identitatea din buletin, dar nu vă cunoaşteţi inimile, posibilităţile. " ( Părintele Arsenie Papacioc )
- Dumnezeu vrea să fim imaginea lui, liberi pentru veşnicie. El ne respectă în mod absolut.
Aceasta este dragostea. Fară respect, nu putem vorbi de dragoste. " ( De Dr. Alexandre Kalomiros )
- Trăieşte prezentul învăţând din trecut şi investind în viitor
- A iubi nu înseamnă a ne privi unul pe altul, ci a privi împreună în aceaşi direcţie.

joi, 28 mai 2009

To love someone means


To love someone means
to contemplate his feelings,
his aspirations and sufferings,
his dreams and his joys,
his wants and his fears.

To love someone means
to go beyond clothing,
beyond the mask that can deceive you
towards the most fiery place...
His heart is utterance without words.

To love someone means
to be full of compassion
to understand his pain even if he doesn't let it out...
To let the tear mingle
with his silent prayer.

To love someone means
to offer him the chance of being listened to,
of feeling loved, respected,
seeing he's appreciated,
not to impose anything forcefully.

To love someone means
to acknowledge his right to his own way,
even if it differs from your creed
To onestly appreciate his opinions
without judging him for his mistakes.

Loving someone means
to transparently expose your desires
feelings and vulnerabilities...
To onestly express your thoughts,
To shamelessly say: "That's me, man!"

To love someone means
to have the courage to climb the Calvary
to give yourself willingly
to sacrifice if necessary
drinking the suffering's heavy bitterness.

To love someone means
to meekly give an answer when he's wrong
Even when he's guilty, confort him with tenderness.
Don't shout about his sin on the streets, in the markets...
Let your teary eyes comfort his look!

To love someone means
to sense his presence as a blessing...
To thrillingly fly beside him
On wings of longing, like in a dream
Towards the next Spring of Life.

Therefore, to love someone means
to carry the burden of complete love,
to love yourself after all,
pilgrim soul, through the mistery of divine symphonies,
towards the holy fellowship of clear Light.


pentru limba română apăsaţi aici :)

Praznicul Înălţării Domnului Iisus Hristos la cer sau când sufletele eroilor se înalţă la cer




Astăzi în Biserica Ortodoxă Română şi nu numai, la sfârşitul Sfintei Liturghii se oficiază slujba Parastasului pentru „eroii, ostaşii şi luptătorii români, din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român“ (Liturghierul, Bucureşti, 2008).

...Este un moment şi bisericesc, şi naţional foarte important. Nu se ştie exact de când a intrat practica pomenirii morţilor în această zi, dar dacă sărbătoarea Înălţării Domului s-a generalizat în secolele IV-V, prăznuindu-se la 40 de zile după Înviere, bănuim că cinstirea eroilor este tot la fel de veche ca sărbătoarea, fiindcă s-a ţinut cont că eroii au o moarte martirică....

"Să chemăm la masa bucuriei şi pe sărmanul ostaş care moare cine ştie unde, pe nemărginitele câmpuri de luptă. Parcă vedem cum glontele-i străpunge pieptul, cu iuţeală de fulger! Sângele lui curge mereu din rană, iar el începe să aibă vedenii… Între altele, i se înfăţişează bătrâna sa mamă, care-l prinde de mână spre a-l aduce la Biserică, aşa, ca în copilărie… Cum? Mama sa nu-l va mai mângâia niciodată? El nu-i va mai auzi niciodată glasul argintiu şi dulce? Să fie, oare, acesta sfârşitul a toate? Să moară singur-singurel, aici, în arşiţă, fără de făclie în mână, în câmpul acesta? (…) Şi ostaşul se ridică deodată, într-o mână nevoind să moară! (…) Amintirile din copilărie îi vin cu duiumul în minte… Parc-aude un cântec bătrânesc, o doină, cu care îl adormea mama sa când era copil mic… Deodată aude clopotul din satul său chemând la Vecernie în ziua Învierii…
Apucă îndată cruciuliţa pe care i-o atârnase mama lui, când a plecat la oaste. Are încă atâta putere să o sărute şi să zică, gândind la mama lui: „La revedere în ceruri!“. Ostaşul moare apoi… Dar, prin fiecare moarte a fraţilor noştri de pe câmpurile de luptă, creşte numărul învierilor noastre! "

P.S. Sursa articolului aici

miercuri, 27 mai 2009

Cea mai frumoasă stea


Cina...

O rugă am, Iisuse, să nu Te-ntorci din prag
Că norii-ngrijorării umplut-au cerul meu.
Rămâi pe seară-n suflet să-mpărtăşim cu drag
Tot dorul zilei noastre ce pare aşa de greu.

Mă iartă azi, Iisuse, că n-am mai mult să pun
La cina aşteptată cu dor de amândoi...
Pe masa mea-i doar psalmul ce-aş vrea duios să-l spun,
Dar plâng şi-ascult tăcerea ce cântă între noi.

Privirea mi se-ascunde în umbra serii reci,
Mă prăbuşesc cu totul într-un adânc abis,
Îţi simt apoi căldura spre mine când Te-apleci,
Şi-ncepe cina noastră ca-n cel mai tainic Vis.

Te uiţi cu-aşa blândeţe spre chipul obosit
Şi-mi ştergi cu mâna caldă un ultim strop de plâns...
Un zâmbet de iubire pe buze-a poposit
Şi-ncep să murmur psalmul când braţul Tău m-a strâns.

Lumina din privire mă biruie şi tac...
Îmi spui cu strălucire că mi-ai adus un dar,
Mi-l pui direct în suflet, încerc să îl desfac
Şi-i văd pe fraţi cântându-Ţi învăluiţi în Har.

Şi dintr-o dată seara s-a transformat în Rai.
Plutesc cu Tine-alături prin stări cum n-au mai fost,
Doar şoaptele iubirii răzbat din viul grai
Şi-abia acum cuvântu-şi găseşte sfântul rost.

În clipa asta dragă, aş vrea să-Ţi mulţumesc
C-ai mai rămas o seară în odăiţa mea...
De-ar fi s-adorm vreo clipă, voi şti, când mă trezesc,
Că mi-ai vegheat Tu somnul, cea mai frumoasă Stea!

luni, 25 mai 2009

Două poezii acelaşi autor - Eugen Serea

Acasă


Trec zilele, trec anii şi-mi bate tot mai rar

Ceasornicul din tâmplă, cu limba lui de clopot

Şi-aud spaima firească de-al Nemuririi dar:

Şuvoiul din clepsidră vărsându-mă în ropot…


Şi tot mai des la vremea întâiului meu Rai

Mă soarbe amintirea în larg vârtej de minte

Şi mă revăd plăpândul, ne-ncoronatul Crai

Al lumii de candoare din pruncul cel cuminte…


Înflăcărat de vise născute din poveşti,

Cu ochi măriţi de taine, nedumeriri şi doruri,

Eu te purtam în suflet pe Tine, Cel-ce-eşti,

Cum îngerii şi sfinţii Te poartă-n albe coruri…


Dar Timpul – ca acidul – m-a tot săpat, tăcut,

Pân’-am ajuns străinul privindu-mă cu teamă

De-acolo, din oglindă, tăios şi prefăcut,

Precum un vechi prieten ajuns un om de seamă…


Sunt tot mai trist şi singur, trăiesc ca într-un vis,

Doar inima-mi tresare când Glasu-Ţi mă-nfioară,

Şi-atunci, prin întuneric, Te caut în Abis

Cum caută arcuşul Lumina din vioară…


Dar negăsind Portalul de trecere spre Cer,

Plângând, Îţi las Cuvântul încet să mă pătrundă

Până-n cel mai din urmă şi-ntunecat ungher

În care Nefiinţa a vrut să mi se-ascundă…


Acolo, în tăcere, Te regăsesc, Iisus,

Într-o bătaie sacră de Inimă rănită

De tot ce îmi pusesem de Tine mai presus

Când mă credeam o jertfă arzând, neprihănită…


Oare-oi mai fi vreodată copilul care-am fost?…

De ce m-ai scos din lume?… De ce m-ai pus deoparte?…

Cine sunt eu, Iisuse?… Mi-arată al meu rost:

De ce mi-ai pus în mână condei şi Sfânta Carte?!…


„– O lacrimă curată din ochi de Dumnezeu

Eşti pentru-acei pe care, crud, moartea îi apasă,

Scurgându-se în versuri de pe obrazul Meu…“

Primeşte-mă, Iubire!… „– Bine-ai venit Acasă!“…


Clepsidra


Clepidra mea cu sticlă zgâriată

Şi lemnul ros de carii pân-la os,

De ce mă scurgi într-una, nemilos,

În inima atât de speriată?


Clepsidra mea cu zbor tăcut de îngeri,

De ce nu-ţi văd deloc partea de sus?

De ce-mi goleşti tot cerul de Iisus

Pe muntele tău sacru de înfrângeri?


Clepsidra mea ce n-ai să fii întoarsă

Dar m-ai întors de-atâtea ori în Iad,

În fire de nisip care tot cad

De clipe vii mi-e viaţa-ntreagă stoarsă…


Clepsidra mea de Taină, nevăzută,

Doar uneori te-arăţi, şi-atunci aud,

Prelinsă pe obrazul Lumii ud,

O lacrimă de Fiu, din Cer căzută…


Clepsidra mea, mai ai puţină vreme

Şi-ai să te-ntorci în nefiinţă iar,

Dar crucea ta, al Timpului Altar,

Va lumina sau pururea va geme..


Clepsidră vie-a veşnicei dileme:

Eşti când otravă, când izvor de Har!

duminică, 24 mai 2009

Să creştem în Domnul







de Pr. Iosif Trifa, după cartea cu acelaşi nume.
www.VideoROD.OasteaDomnului.ro

Prietenia şi iubirea



M-ai întâlnit, Iisuse

M-ai întâlnit, Iisuse, pe ţărmul mării mele,
Când colindam, spre ziuă, nisipul printre stânci
numărând-adesea răsăriturile-acele ,
Ce se-oglindeau în taină în apele adânci.

Pe faţa-mi altă mare, de lacrimi fremăta,
căci sufletu-mi trăia-ntr-o neştiută lume...
Şi-o altă oglindire de ceruri se-arăta
Pe marea mea de lacrimi cu valurile-n spume.

M-am prăbuşit pe ţărmul scăldat de neputinţe,
Ştiind că-ntotdeauna, culeg ce-am semănat.
Eram înconjurat de falsele credinţe,
Ce-mi arătau adâncul din mare-ntunecat...

Strângeam în pumni nisipul şi-Ţi căutam privirea,
dincolo de-orizontul cu ceru-n asfintit...
Din întocmirea pietrei să-mi desluşesc menirea
şi din Privirea-Ţi dulce să aflu Răsărit!

Să mă ridic spre Tine, n-aveam nici o putere...
Dar piatră peste piatră mi-am rostuit altar,
Am aşezat pe vreascuri ofranda de tăcere
Şi-am aşteptat Lumina să mă transforme-n jar...

....

De-atunci aştept în taină ivirea Ta, Iisuse,
Şi ţes la haina albă un strop cu-alt strop de rouă,
Iar lacrimile mele de mult 'nainte-s duse...
Te-aşteaptă-ntregu-mi suflet, cu mâinile-amândouă.

Privesc spre Răsăritu-Ţi ce-ntârzie s-apară,
cu haina cea de nuntă, scăldată-n stropi de mare.
De-am să-odihnesc privirea spre Tine-a doua oară,
Mă vei privi tot dulce, o Dulcele meu Soare?

O, iată seara vine, coboară înspre vale
Apusurile-mi toate despovărează firea...
În odăiţa-mi strâmtă se-aude încă jale...
Acesta-mi este preţul de-a-ntâmpina Iubirea.

Adaugă-mi la suflet nou vers, nouă cântare
Şi dăltuieşte-mi ochiul în zări de Paradis.
Ascunde-mi zboru-n Tine şi schimbă-n înălţare
Tot ce a fost durere şi lacrimă şi vis.

O, iată Răsăritul, chiar dacă-i miez de noapte!
Mijeşte Veşnicia cu raze de minuni,
Şi mulţi cu chipuri triste şi pline peste poate
Cerşesc veşmânt de nuntă...dar Tu eşti pe genuni...

Păşind pe apa mării, iubirea-mprăştiind,
Te-apropii de făptura-mi, inel să-mi dăruieşti...
Te chem şi plâng, Iisuse, şi mâinile-mi întind
Spre Mâinile Iubirii, spre Mâinile cereşti.

Şi-atingerea Iubirii, mă contopeşte-n slavă,
Rămâne-n urmă ţărmul şi marea mea de lacrimi...
Şi ca o alinare, fiinţa mea firavă
Primeşte-mbrăţişarea în locu-atâtor patimi.


AMIN!!!

Iată autorii: Smile Hadassa, Cătălin OD, Condrea Eunicia, Cristinalisman, Teo, Jeni, Ana Hacman, Catiusha, Diogene, Nuti Dragomir, Abishag, Micutiu Sorin, Olimpiada, Miriam

P.S. După cum vedeţi această poezie este o creaţie colectivă, AICI , puteţi descoperii felul cum au luat viaţă aceste versuri

vineri, 22 mai 2009

Sfaturi primite si iar la semeni raspandite ( IV )


* Ai învins ? Continuă! Ai pierdut ? Continuă! (Pierre de Coubertin)
* Cele trei lucruri esenţiale pentru a înfăptui ceva care să merite osteneala sunt munca stăruitoare, perseverenţa şi bunul simţ. (Thomas Edison)
* Să nu te cerţi cu oamenii mai mult decât cu tine însuţi. (Lucian Blaga)
* Eşti inteligent dacă nu crezi decât jumatate din ceea ce auzi; eşti înţelept dacă ştii care jumatate!
* Cine nu iartă distruge puntea pe care trebuie să treaca el însuşi. Fi iertător!
* Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu îmi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăţ câte ceva pe lângă fiecare. ( Sigmund Freud )
* Iubirea ! Este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului pentru a urca la el. ( Michelangelo Buonarotti ) Iubeşte!
* Caută iubirea cu inima, nu cu capul. ( Mark Twain )
* "Să învăţăm să ne smerim!" Pentru ca dragostea lui Hristos-Domnul să se desăvârşeasca între noi, fiecare trebuie să ne smerim: întâi faţă de poruncile dragostei Lui, apoi unul faţă de celălalt. Să ne tratăm unul pe altul cu politeţea dragostei. Să ne purtăm sarcinile unul altuia. Să fugim de răul care ne-ar putea dezbina. Dar cum să facem aceasta? Iată cum:
"Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine! În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă, în cinste, unii altora daţi-vă întâietate" ( Romani 12, 9 - 10 )
* "Nu vreau să te apropii de Dumnezeu din pricina că te temi de moarte. Vreau să te apropii de El cu multă dragoste. Acesta este lucrul cel mai de seama, fiule." (din cuvintele Pr. Porfirie)
* Orice neînţeles al vieţii tale are înţeles in Dumnezeu!
* Îndoieşte-te de tine însuţi, dar nu de Dumnezeu!
* Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru orice încercare!
* "...Sunt unii dintre dumneavoastră care cred despre ei că sunt mai buni şi judecă, iar acest lucru nu este îngăduit. Umilinţa şi smerenia sunt cheia tuturor virtuţilor. „Ce-ţi pasă ţie” - spune Sfântul Apostol Pavel – „dacă sluga aproapelui tău stă sau cade, dacă stă, pentru el stă, iar de cumva cade, pentru el cade.” Cine priveşte cu ochi duhovnicesc în lăuntrul lui nu va zice niciodată: „eu sunt drept”; această afirmaţie o face vameşul; ci, cuprins de jalea păcatelor pe care le descoperă întru el va spune împreună cu Sfântul Simeon Metefrastul: „eu sunt cel mai mare păcătos..." ( Pr. Gheorghe Calciu)
* Nu te grăbi să critici ceea ce nu înţelegi.
* Judecă-te pe tine însuţi şi lasă în grja lui Dumnezeu greşelile semenilor.
* "Fiţi milostivi precum şi Tatăl vostru este milostiv" ( Luca 6, 36)
* "Să fim îngăduitori cu vrăjmaşul nostru, pentru ca să-L imităm pe Dumnezeu, care este tot atât de îngăduitor cu noi ( Sf. Ioan Gura de Aur)
* "Îndrăzneşte... calcă înainte! Iar dacă pământul spre care înaintezi nu există încă, Dumnezeul îl va crea special pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala."

joi, 21 mai 2009

Dor

( 21 Mai 2009 - Neputând trece cu vederea că pe mama o chema Elena...)

La cruce ta, de mult plecată mamă,
Alerg plângând când dorul tău mă cheamă,
să-ţi simit mângâierea în vântul ce adie,
să pun o floare, două, pe-nţelenita glie.

În lumea asta mamă, cu cine să mă asamăn?
Când tu te-ai dus, eu nu vedeam mai mult de leagăn,
Şi greu mi-a fost în lumea asta mare
lipsit de sfânta şi calda ta îmbărbătare.


Mă iartă, că vin din nou cu a mea povară
şi-ţi cer să-mi dai putere, a nu ştiu câta oară!
Să-mi umpli noaptea vieţii, cu zeci de mi de stele,
obrazul, să mi-l stergi cu mâna, de lacrimile-mi grele

......

Doamne, iartă-mi dorurile mele, dar mi-e gândul tot la ele...plâng, că ani-s tot mai grei, fără mama între ei....

sâmbătă, 16 mai 2009

Sora Aurelia Irinca, soţia fratelui Valer Irinca de la Cărpiniş-Hunedoara, a plecat în întâmpinarea marelui ei Dor, Dincolo la o altă Acasă...



...S-a scuturat grăd
ina de încă o petală
Şi-n loc s-apună-n iar
bă, s-a înălţat spre Cer...

Anunţăm plini de mâhnire, dar cu un dor şi mai mare de Acasa cea de Sus, că sora Aurelia Irinca, soţia fratelui Valer Irinca de la Cărpiniş-Hunedoara, a plecat în întâmpinarea marelui ei Dor, Dincolo la o altă Acasă, pentru o altă cântare...
Fie ca Domnul să o odihnească în pace, iar familia şi frăţietatea oastei să fie mângâiată de Însuşi Domnul nostru drag.

Dedic următoarele versuri ale fr. Traian Dorz, cântate de fr. Costel Busuioc, fratelui Valer, rămas acum pentru o vreme singur:




Nu te-ndoi, ci crede
Că după orice nor
E-un soare şi mai dulce,
E-un rod şi mai cu spor.
Nu norul este veşnic
Ci soarele e-acel
Ce-nvinge şi rămâne
Atotputernic el.

Nu te uita la tine
Că eşti atât de slab
Nici la vrăşmaşul care
Te-ar nimici degrab’.

Nu te-ndoi, ci crede
Că dincolo de tot
Veghează Dumnezeul
Puternic Savaot.

Căci nici un păr nu-ţi cade,
Că nici o clipă nu-i,
Că nu-i nici o-ncercare
Decât prin voia Lui.

dacă crezi puternic
Nimica nu-i spre rău
Ci totul se va-ntoarce
Spre-un şi mai bine-al u.

Nu te uita la ziduri
La porţile de fier,
La ura ce scrâşneşte,
Ci uită-te la cer…

Nu te-ndoi, ci crede
Că-n ceasul cel mai greu
Clipită de clipită
Veghează Dumnezeu!


Sora Aurelia a fost sora aceea care ştia u
nde îi este locul, adica în genunchi... la rugăciune... A sprijinit lucrarea Domnului cum a putut ea mai bine... Casa ei a fost deschisă şi masa ei a fost întinsă întotdeauna pentru fraţi...
Întodeauna când o întâlneai, ochii ei erau umeziţi de rugăciune... senini de iubire... şi surânzând de drag pentru toţi cei care i-au călcat pragul. Când fratele Valer a spus ca nu se teme de moarte... ea a zâmbit... Nici ea nu se temea...
Când mă gândesc la ea... mi-o imaginez împachetând cornuleţe şi punând în ele răvaşe cu versete încurajatoare pentru cei de dincolo de gratii...

La revedere sora Aurelia...

miercuri, 13 mai 2009

Statornicie


Marea
loveşte furioasă
o stâncă,
lângă ţărm.
Valurile-i pălmuiesc
cu putere
obrazul.
Se retrage
şi apoi iar se-avântă,
cu mai multă furie.
Dar stânca
e-aceeaşi,
mereu nemişcată
mereu ieşind
cu obrazul
în întâmpinarea
umedei furii.

Când valul ispitei
loveşte din plin
şi turbă vrăjmaşul,
răcnind ca un leu,
dorind să distrugă
din sufletul meu
statornicul ţel,
o Doamne,
ajuta-mi
să rabd tot la fel:
statornic luptând,
statornic
spre Tine să vin.

marți, 12 mai 2009

Test de imaginaţie

Dacă aş dori să desenez tristeţea şi bucuria, aş creona ceva de genul acesta:
şi aş numi tristeţea fântână, iar apa ei, bucurie.
De ce?
Pentru că cele două, tristeţea şi bucuria, nu se pot despărţi.
Voi cum le-aţi desena sau imagina?

luni, 11 mai 2009

Ştergar pentru lacrimile răbdării

Traian Dorz - Despre suferinţă şi primejdii



"...Poate că de-aia ne-a trecut Domnul şi ne trece prin încercări, ca să găsim adevărul de care vor avea nevoie alţii care să fie încredinţaţi, să nu mai facă şi ei experienţa dureroasă care-am făcut-o noi, ci să aibă de-a gata adevărurile şi să se bizuiască pe ele. Domnul să le-ajute !..."
- Traian Dorz -

duminică, 10 mai 2009

CUVINTE CĂTRE UN ADOLESCENT


"Fără ca cineva să ne întrebe dacă vrem sau nu vrem, am venit în această lume. În această clipă pe care o numim viaţă încercăm să destrămăm misterul fiinţei noastre. Uneori înţelegem sensurile întâmplărilor din viaţă, alteori nu înţelegem nimic. Privind cu nerăbdare şi curiozitate viitorul ne simţim chemaţi de glasul irezistibil al vieţii, al frumosului şi al sublimului. Privid în trecutul vieţii noastre, deseori auzim suspinul zădărniciei. În această încleştare de sensuri şi nonsensuri ne întrebăm: oare de ce trăim? Să ne tulburăm pentru o clipă iar apoi să pierim?
„Eu cred în Dumnezeu, cred şi în Iisus Hristos!”-spui tu. Numai că această credinţă nu este numai acceptarea teoretică a unei învăţături, ea presupune un mod de viaţă specific. A fi creştin înseamnă să-ţi redirecţionezi dorinţele, gusturile şi preferinţele.
Eşti invitat în două direcţii. În direcţia lui Dumnezeu, pe drumul credinţei şi într-o altă direcţie atras de glasul aparenţelor ca de nişte sirene ademenitoare. Iar ţie îţi este mai comod să alegi ceea ce este mai evident şi pare mai fascinant fără să te gândeşti prea mult la finalitatea opţiunilor tale. Ai auzit sau poate chiar ai citit că fanatismul religios a îmbrăcat forme cu totul bizare. Iar acum noţiunea de religie îţi crează dezgust, cel mult indiferenţă. Dar nu vreau să-ţi vorbesc despre „religie”, ci despre o Persoană care manifestă deosebită atenţie faţă de tine fiindcă te iubeşte.
Dacă te depărtezi de Această Persoană prin indiferenţă, prin iresponsabilitate şi păcate, de dezici de propria ta identitate, de rădăcinile tale, de suportul tău existenţial.
Dacă anul acesta plantezi un pom nădăjduieşti că peste alţi câţiva ani vei mânca din roadele lui. Iar dacă îţi faci un tatuaj pe faţă pentru a fi mai deosebit decât ceilalţi, în mod sigur că peste câţiva ani vei regreta. Este important să înţelegi că nici o faptă pe care o faci nu se consumă numai în prezent şi nici înafara fiinţei tale. Toate faptele tale se imprimă în fiinţa ta. Şi, ori te înnobilează, ori te înjosesc. Nu Dumnezeu te aruncă în iad, tu îţi creezi prin faptele tale fie raiul, fie iadul.
N-ar fi o naivitate, zici tu, să renunţ la nişte lucruri văzute care îmi aduc atâta satisfacţie pentru unele faţă de care nu am nici o mică afinitate? Şi dacă Dumnezeu este prezent în biserică aşa cum ni se tot spune, de ce nu este El în stare să-mi creeze o bucurie asemănătoare cu cea a eroilor de pe ecranele lumii?
Prin modul de viaţă creştin, Dumnezeu nu-ţi crează impresii sentimentaliste şi ieftine de moment, El îţi pregăteşte fiinţa pentru a fi capabil să primeşti adevăratele bucurii pe care în mod obişnuit nici nu le poţi percepe şi nici înţelege. Nu ţi s-a îmtâmplat uneori să pleci din mijlocul momentelor în care ţi-ai pus mare nădejde cu sentimentul iluziei şi al dezamăgirii? Şi invers: nu poate observa oricine că adevăratele bucurii le primim la capătul unui drum de muncă şi sacrificiu? Dacă aşa stau lucrurile în planul vieţii pământeşti, de ce este greu să înţelegi că tot cam aşa este şi în plan spiritual?
Atunci de ce ai aşa de mare încredere în ceea ce simţi pe moment? Nu vezi cât de des oamenii sunt înşelaţi de aparenţe?
Credinţa în Iisus – Mântuitorul este bună doar la bătrâneţe, ai mai putea spune, fiidcă oricum atunci pot să renunţ la ceea ce acum nu pot. La tinereţe Dumnezeu este o piedică în calea fericirii, fiindcă îmi spune să aleg un mod de viaţă pe care eu îl văd tare plictisitor. Chiar dăcă mi se promite raiul, ceea ce mi se cere să fac acum pentru ca să ajung acolo, nu mi se pare deloc interesant. Şi vorba aceea: „Nu se cuvine să dai vrabia din mână pe aceea din copac”. Şi dacă Dumnezeu mă iartă şi la bătrâneţe de ce să nu prind doi iepuri deodată?
Nu îţi voi detalia posibilitatea de a nu ajunge la bătrâneţe, acest lucru îl poţi vedea şi tu atât de bine. Eu îţi voi spune altceva la care tu până acum poate nu te-ai gândit. Ai auzit de multe ori că omul se formează în funcţie de zestrea genetică şi mediul în care trăieşte. Îţi voi mai spune că ceea ce primeşti în inimă îţi crează gânduri şi dorinţe, dorinţele devin fapte, faptele devin obişnuinţă, obişnuinţa îţi crează caracterul, iar caracterul îţi trasează un destin. Altfel spus, fiecare faptă, îndeletnicire şi cuvânt rostit îţi deschid împreună un drum pe care inevitabil tu vei păşi.
Dacă lucrurile stau aşa cum zici tu, cum explici că sunt atâţia bătrâni care nu au nici o afinitate faţă de faptele credinţei? Ceea ce seamănă omul la tinereţe aceea va secera, atât în viaţa aceasta , dar mai ales în cea viitoare. Dacă la tinereţe vei semănă un mod de viaţă creştin, în curând vei secera simţire înţelegătoare, stăpânire suverană asupra ta, clar în înţelegerea realităţilor, odihnă, pace, echilibru şi armonie fericită. Această stare este triumful liniştit al inimii, care prevesteşte zorii vieţii veşnice. Iar această condiţie nu se dă în urma unei încordări de moment, ea se formează pe parcursul unor eforturi şi lupte.
Iar dacă te încrezi în dorinţele inimii tele şi ignori voia lui Dumnezeu în curând vei simţi că visul vieţii s-a risipit prea repede, că tot ce părea fascinant, real, frumos, încântător, somtuos a fost o părelnicie, o iluzie. Atunci din rădăcinile existenţei se va ridica sentimentul angoasei al golului, iar inima ta împietrită va avea o înţelegere din ce în ce mai săracă faţă de Dumnezeu, faţă de existenţă şi chiar faţă de propria ta fiinţă. Poate, chiar şi acum ai uneori acest sentiment.
Fără o Fiinţă suverană, liberă şi iubitoare parfumul tinereţii tale în curând se va risipi şi tu vei rămâne pustiu. Ieşi o clipă din zgomotul vieţii tale şi vei auzi că Cineva te cheamă pe nume. Este glasul lui Dumnezeu care bate la uşa inimii tale. Când vei voi, şi-I vei deschide, Ţi se va dărui ţie pentru totdeauna spre înnobilarea şi eternizarea tinereţii tale."

VASILICĂ NICA


Articol preluat cu acordul autorului de pe Forumul "Oastea Domnului"

sâmbătă, 9 mai 2009

Atat iubesti, cat daruiesti








Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Sfaturi primite si iar la semeni raspandite ( III )

* "Când nu-ţi rămâne decât Dumnezeu, vei descoperi că Dumnezeu îţi este suficient."
* "Dacă vezi pe cineva fără zâmbet, dă-i unul de-al tău!"
* "Timpul petrecut cu Dumnezeu este o investiţie în eternitate."
* "Poate că oamenii se vor îndoi de ceea ce spui, dar vor crede ceea ce faci."
* Ia viaţa în piept. Nu ca s-o trânteşti, ci ca să-i auzi mai bine inima cum bate.
* "Nu îngrămădi lucruri pe exteriorul tău, gândindu-te că în felul aceste vei fi mai frumoasă. Frumuseţea nu stă în exterior, ci frumuseţea stă în inimă."
* Nu murmura ca nu capeti ceea ce doresti! Fii multumitor ca nu primesti ceea ce meriti!
* Daca astazi nu ai realizat nimic altceva decat sa arati dragoste tuturor celor pe care ii intalnesti, sa stii ca de fapt ai realizat ceva maret.
* Tratează pe cei mici cum ai vrea şi tu să fii tratat de cei mari.
* Nu eşti mai mare atunci când eşti lăudat nici mai mic atunci când eşti criticat; ceea ce eşti înaintea lui Dumnezeu contează şi nimic mai mult. "
* Cand stii ca esti print, nu te mai porta ca un cersetor! Cand stii ca esti ales nu te mai simiti un nimenea in drum! Cand stii ca esti prieten al Mirelui nu te mai comporta ca un rob! Cand stii ca ai statutul de fiu al Regelui nu te mai injosesti la o traire de rand, ci cu fata senina, zambind, privind tot inainte...TU te inalti ca un vultur...stai la vedere ca o cetate pe un deal si luminezi in jur Ca sa stie lumea: ,,TU ESTI FIU DE DUMNEZEU!''
* Păstrează-ţi idealurile, chiar daca nu ţi se vor împlini niciodată in acasară viaţă!
*Realitatea de astăzi ridică ziduri despărţitoare în sufletul omului: deziluzii, zbucium, pierderea speranţei, întuneric, şi toate acestea duc la diminuarea credinţei. Şi atunci ce se întâmplă cu sufletul?... El are nevoie de lumină! Şi atunci... are nevoie de Domnul Iisus, Salvatorul şi Mântuitorul, pentru că la El şi în El este toată nădejdea! "Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi" (Rom 8,24).
* Pentru a trăi, trebuie să iubeşti; pentru a iubi, trebuie să-l ai pe Dumnezeu în inima şi în viaţa ta. Iar dacă El lipseşte, atunci simţi că-ţi este prea greu să-ţi înalţi privirea spre ceruri, că ai pierdut sensul vieţii, că nu mai ai un ţel; însă cei lipsiţi de un scop în viaţă nu au nici siguranţa zilei de mâine şi nici liniştea sufletului.
* O luptă este viaţa. Lupţi pentru viaţa trupului tău, pe care îl hrăneşti, îl îngrijeşti, îl tratezi; dar pentru viaţa sufletului tău lupţi? Cum?... Prin rugăciune. Rugăciunea este hrana sufletului, sufletul are nevoie de credinţă pentru a trăi în comuniune cu Dumnezeu, şi dacă îl ai pe Dumnezeu, atunci ai viaţă. Eşti învingător!...
* Luptă pentru viaţa ta şi lasă-l pe Dumnezeu să lucreze în tine. Sfântul Augustin scria: "Iubeşte şi arată aceasta prin viaţa ta". Nu sunt suficiente cuvintele. Dumnezeu vrea să fim lucrători în via Sa.
* Dumnezeu nu-ti va cere sa spui ce suprafata are casa ta, dar iti va cere numarul celor pe care i-ai primit in casa ta.
* Dumnezeu nu-ti va cere numarul hainelor din dulapul tau, dar iti va cere numarul celor pe care le-ai daruit.
* Dumnezeu nu-ti va cere sa spui cel mai mare venit pe care l-ai realizat, dar te va intreba daca ti-ai indeplinit slujba dupa maxima ta capacitate.
* Dumnezeu nu te va intreba cati prieteni ai avut, dar te va intreba cator oameni le-ai fost prieten.
* Dumnezeu nu te va intreba despre vecinatatea in care ai trait, dar te va intreba cum ti-ai tratat vecinii.
* Dumnezeu nu te va intreba despre culoarea pielii tale, dar te va intreba despre caracterul tau.
* Trebuie să ştii ce vrei şi ce poţi. Nu poţi să te crezi în stare de orice pe lumea asta. Trebuie să ştii unde să te opreşti. Trebuie să ştii ce să spui şi cu cine nu mai este nevoie să polemizezi că vezi la sigur că e o ceartă cu morile de vânt.

vineri, 8 mai 2009

Ghiţă Paula, o fetiţă de 6 anişori ne zâmbeşte visând la ajutorul nostru...


O familie de hunedoreni părea să ducă o viaţă normală până în urmă cu câteva săptămâni. Acum, părinţii se luptă pentru viaţa fiicei lor, diagnosticată cu o formă galopantă de cancer
O fetiţă din Deva a fost diagnosticată cu cancer osos iar unica ei şansă de a trăi este o operaţie costisitoare în Italia. Părinţii copilei nu îşi permit această sumă şi fac apel la toţi hunedorenii( iar eu prin intermediul acestul blog la toţi oamenii ) cu suflet în speranţa că fiica lor va putea zburda din nou cu copiii de vârsta ei.

O mică durere, un diagnostic nimicitor

Drama familiei Ghiţă a început în urmă cu o lună, când Paula, în vârstă de şase ani, a început să se plângă de dureri de oase. "Medicii spun că este foarte probabil ca boala să se fi instalat mai devreme, dar Paula a început să spună că o dor oasele în urmă cu aproximativ o lună. Am dus-o la medic şi, după o serie de analize, am aflat diagnosticul. Are cancer osos şi trebuie operată cât mai repede", a povestit tatăl fetiţei, Dragoş Ghiţă.De când au aflat crunta veste, Paula şi părinţii ei fac continuu drumuri între casă şi o clinică din Cluj-Napoca. Micuţa a fost deja supusă unei cure de chimioterapie, însă acest pre-tratament durează 10 săptămâni."După chimioterapie, trebuie operată de urgenţă, pentru ca boala să nu îi afecteze şi sistemul muscular", a spus Dragoş Ghiţă. Operaţia Paulei costă peste 30.000 de euro şi trebuie efectuată într-o clinică specializată din oraşul italian Bologna.
( Sursa: Hunedoreanul – 4 mai 2009 şi 6 mai 2009.)


Orice sumă contează

Contul în care se pot depune donaţiile este:

RO24WBAN2511000022504732,

deschis la San Paolo Imi Bank Deva, pe numele Fundaţiei Conexiuni. Pentru că fundaţia ajută mai multe cazuri, la momentul depunerii banilor trebuie făcută menţiunea "pentru Ghiţă Paula".
sau în contul IBAN:
RO73BPOS80501806048RON01
deschis la Bancpost Deva, titular Ghiţă Liviu Dragos