Nepreţuita libertate

După 19 ani de la ieşirea din „Egipt”, de sub robia „fiarei roşii”, observăm cu tristeţe că tot mai mulţi creştini s-au lăsat prinşi în cursele vrăjmaşului. Mrejele plăcerilor deşarte sunt pline de tineri şi nu numai, care au înţeles că libertatea înseamnă îngăduinţă nelimitată faţă de nevoile trupului şi nu mai acceptă astăzi nici un fel de înfrânare.

E adevărat că dicţionarul enciclopedic ediţia 1973, apg. 534, spune: „Libertatea este posibilitatea de a acţiona după propria voinţă şi dorinţă”, dar trebuie să alăturăm acestei definiţii şi faptul că libertatea nu este tot una cu demagogia în care un om, sau mai mulţi oameni puşi în fruntea comunităţii, se folosesc de buna credinţă a supuşilor pentru a-i duce pe nişte drumuri spinoase şi periculoase. Libertatea nu este tot una cu dezmăţul şi imoralitatea, lipsa de bun simţ, prin care se încalcă poruncile lui Dumnezeu.

Sf. Ap. Pavel spune despre libertate astfel: ”...aţi fost chemaţi la slobozenie, numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească ci slujiţi unii altora în dragoste”(Gal. 5, 13). Îndemnul acesta este marginalizat ca şi porunca iubirii aproapelui din ce în ce mai des, motivându-se fel şi fel de lipsuri. În realitate însă astăzi, se aleargă mai mult după tihna şi folosul propriu, pentru onoruri, slavă deşartă şi scaun confortabil în societate.

După 19 ani de când Dumnezeu era pe buzele tuturor celor ce alergau pe străzi „îmbătaţi” de bucuria libertăţii, astăzi, tot mai mulţi sunt cei cărora le este teamă de ruşinea şi dispreţul ce ar putea veni peste ei din cauza Cuvântului lui Dumnezeu. Da, multora ne este ruşine să mărturisim public, prin viaţa noastră, prin ţinuta noastră, prin vestirea evangheliei, că suntem copii ai lui Dumnezeu, salvaţi din abisul păcatului prin Jertfa Mântuitorului. În schimb a dispărut ruşinea şi teama faţă de cele sfinte. La fiecare pas vezi şi auzi oameni înjurând pe Dumnezeu, vorbind grosolan la adresa semenilor, lucrând pământul în zi de sărbătoare. Libertatea de după 1989 a făcut să dispară frica de oameni dar, totodată şi frica de Dumnezeu. Iar acolo unde frica de Dumnezeu lipseşte, îşi fac foarte uşor loc lăcomia, furtul, mândria, desfrâul şi uciderea de tot felul.

Dacă darul nepreţuit al libertăşii exterioare am ştiut să-l preţuim, să-l fructificăm, atunci ce s-a ales de darul libertăţii lăuntrice. Este, oare, sufletul slobod să zboare cum şi-ar dori în fiecare clipă?

Este vremea să privim atent în jurul nostru şi să vedem încotro ne îndreptăm şi ce am făcut cu ceea ce am primit de la Dumnezeu. Este vremea să nu ne mai lăsăm biruiţi de carne şi sânge, amăgiţi de slava lumii, prinşi în cursele vrăjmaşului. Toate acestea apasă ca o povară asupra sufletului, zdrobindu-l

Încă nu-i târziu să cerem ajutorul lui Dumnezeu aşteptând cu încredere recăpătarea a ceea ce nu am ştiut să preţuim în toţi anii aceştia. Încă nu-i târziu să mai răstignim firea cea veche, să murim faţă de păcat, fugind de desfătările lumii acesteia.

Adevărata libertate şi desfătare să o căutăm şi să o cerem cu încredere de la Dumnezeu, singurul care ni le poate oferi şi care poate împlini dorinţele inimii noastre

( Ps. 36, 4-5 şi Pilde 16, 3). Să cerem Domnului să trimită asupra noastră lumina şi adevărul( Ps. 42, 3), să ne binecuvânteze (Ps. 6) şi să ne mântuiască ( Ps. 68).

Iubirea de Dumnezeu şi dragostea faţă de aproapele dă omului aripi, dăruindu-i adevărata libertate lăuntrică fără de care nu-şi are rostul ceea exterioară.

Cel ce iubeşte are inima largă, sinceră, voioasă, puternică, credincioasă, răbdătoare, neînfricată, blândă, darnică, şi statornică. Pe cel care iubeşte, nici un lanţ nu-l poate ţine, nici-o povară nu-i mai oboseşte... În iubire nu mai există neputinţă sau piedici.

Fără iubire nu există libertate!