CUVINTE CĂTRE UN ADOLESCENT

"Fără ca cineva să ne întrebe dacă vrem sau nu vrem, am venit în această lume. În această clipă pe care o numim viaţă încercăm să destrămăm misterul fiinţei noastre. Uneori înţelegem sensurile întâmplărilor din viaţă, alteori nu înţelegem nimic. Privind cu nerăbdare şi curiozitate viitorul ne simţim chemaţi de glasul irezistibil al vieţii, al frumosului şi al sublimului. Privid în trecutul vieţii noastre, deseori auzim suspinul zădărniciei. În această încleştare de sensuri şi nonsensuri ne întrebăm: oare de ce trăim? Să ne tulburăm pentru o clipă iar apoi să pierim?
„Eu cred în Dumnezeu, cred şi în Iisus Hristos!”-spui tu. Numai că această credinţă nu este numai acceptarea teoretică a unei învăţături, ea presupune un mod de viaţă specific. A fi creştin înseamnă să-ţi redirecţionezi dorinţele, gusturile şi preferinţele.

Eşti invitat în două direcţii. În direcţia lui Dumnezeu, pe drumul credinţei şi într-o altă direcţie atras de glasul aparenţelor ca de nişte sirene ademenitoare. Iar ţie îţi este mai comod să alegi ceea ce este mai evident şi pare mai fascinant fără să te gândeşti prea mult la finalitatea opţiunilor tale. Ai auzit sau poate chiar ai citit că fanatismul religios a îmbrăcat forme cu totul bizare. Iar acum noţiunea de religie îţi crează dezgust, cel mult indiferenţă. Dar nu vreau să-ţi vorbesc despre „religie”, ci despre o Persoană care manifestă deosebită atenţie faţă de tine fiindcă te iubeşte.
Dacă te depărtezi de Această Persoană prin indiferenţă, prin iresponsabilitate şi păcate, de dezici de propria ta identitate, de rădăcinile tale, de suportul tău existenţial.
Dacă anul acesta plantezi un pom nădăjduieşti că peste alţi câţiva ani vei mânca din roadele lui. Iar dacă îţi faci un tatuaj pe faţă pentru a fi mai deosebit decât ceilalţi, în mod sigur că peste câţiva ani vei regreta. Este important să înţelegi că nici o faptă pe care o faci nu se consumă numai în prezent şi nici înafara fiinţei tale. Toate faptele tale se imprimă în fiinţa ta. Şi, ori te înnobilează, ori te înjosesc. Nu Dumnezeu te aruncă în iad, tu îţi creezi prin faptele tale fie raiul, fie iadul.
N-ar fi o naivitate, zici tu, să renunţ la nişte lucruri văzute care îmi aduc atâta satisfacţie pentru unele faţă de care nu am nici o mică afinitate? Şi dacă Dumnezeu este prezent în biserică aşa cum ni se tot spune, de ce nu este El în stare să-mi creeze o bucurie asemănătoare cu cea a eroilor de pe ecranele lumii?
Prin modul de viaţă creştin, Dumnezeu nu-ţi crează impresii sentimentaliste şi ieftine de moment, El îţi pregăteşte fiinţa pentru a fi capabil să primeşti adevăratele bucurii pe care în mod obişnuit nici nu le poţi percepe şi nici înţelege. Nu ţi s-a îmtâmplat uneori să pleci din mijlocul momentelor în care ţi-ai pus mare nădejde cu sentimentul iluziei şi al dezamăgirii? Şi invers: nu poate observa oricine că adevăratele bucurii le primim la capătul unui drum de muncă şi sacrificiu? Dacă aşa stau lucrurile în planul vieţii pământeşti, de ce este greu să înţelegi că tot cam aşa este şi în plan spiritual?
Atunci de ce ai aşa de mare încredere în ceea ce simţi pe moment? Nu vezi cât de des oamenii sunt înşelaţi de aparenţe?
Credinţa în Iisus – Mântuitorul este bună doar la bătrâneţe, ai mai putea spune, fiidcă oricum atunci pot să renunţ la ceea ce acum nu pot. La tinereţe Dumnezeu este o piedică în calea fericirii, fiindcă îmi spune să aleg un mod de viaţă pe care eu îl văd tare plictisitor. Chiar dăcă mi se promite raiul, ceea ce mi se cere să fac acum pentru ca să ajung acolo, nu mi se pare deloc interesant. Şi vorba aceea: „Nu se cuvine să dai vrabia din mână pe aceea din copac”. Şi dacă Dumnezeu mă iartă şi la bătrâneţe de ce să nu prind doi iepuri deodată?
Nu îţi voi detalia posibilitatea de a nu ajunge la bătrâneţe, acest lucru îl poţi vedea şi tu atât de bine. Eu îţi voi spune altceva la care tu până acum poate nu te-ai gândit. Ai auzit de multe ori că omul se formează în funcţie de zestrea genetică şi mediul în care trăieşte. Îţi voi mai spune că ceea ce primeşti în inimă îţi crează gânduri şi dorinţe, dorinţele devin fapte, faptele devin obişnuinţă, obişnuinţa îţi crează caracterul, iar caracterul îţi trasează un destin. Altfel spus, fiecare faptă, îndeletnicire şi cuvânt rostit îţi deschid împreună un drum pe care inevitabil tu vei păşi.
Dacă lucrurile stau aşa cum zici tu, cum explici că sunt atâţia bătrâni care nu au nici o afinitate faţă de faptele credinţei? Ceea ce seamănă omul la tinereţe aceea va secera, atât în viaţa aceasta , dar mai ales în cea viitoare. Dacă la tinereţe vei semănă un mod de viaţă creştin, în curând vei secera simţire înţelegătoare, stăpânire suverană asupra ta, clar în înţelegerea realităţilor, odihnă, pace, echilibru şi armonie fericită. Această stare este triumful liniştit al inimii, care prevesteşte zorii vieţii veşnice. Iar această condiţie nu se dă în urma unei încordări de moment, ea se formează pe parcursul unor eforturi şi lupte.
Iar dacă te încrezi în dorinţele inimii tele şi ignori voia lui Dumnezeu în curând vei simţi că visul vieţii s-a risipit prea repede, că tot ce părea fascinant, real, frumos, încântător, somtuos a fost o părelnicie, o iluzie. Atunci din rădăcinile existenţei se va ridica sentimentul angoasei al golului, iar inima ta împietrită va avea o înţelegere din ce în ce mai săracă faţă de Dumnezeu, faţă de existenţă şi chiar faţă de propria ta fiinţă. Poate, chiar şi acum ai uneori acest sentiment.
Fără o Fiinţă suverană, liberă şi iubitoare parfumul tinereţii tale în curând se va risipi şi tu vei rămâne pustiu. Ieşi o clipă din zgomotul vieţii tale şi vei auzi că Cineva te cheamă pe nume. Este glasul lui Dumnezeu care bate la uşa inimii tale. Când vei voi, şi-I vei deschide, Ţi se va dărui ţie pentru totdeauna spre înnobilarea şi eternizarea tinereţii tale."

VASILICĂ NICA

Articol preluat cu acordul autorului de pe Forumul "Oastea Domnului"