duminică, 30 decembrie 2012

Şi tu poţi iscăli această hotărâte la cumpana dintre anii 2010 - 2011

"Lasă-te de sudalmă! Cu darul şi puterea Evangheliei

Sudalma - ca şi beţia, fumatul şi alte patimi, este un nărav rău, de care omul spune că nu se poate dezbăra. Şi are dreptate omul, orice nărav rău, orice patimă rea este un ştreang, este un lanţ cu care Satan l-a legat pe om, iar acest lanţ omul nu-l poate rupe cu puterile lui; acest lanţ se poate rupe numai cu puterea Evangheliei.
Fratele meu! Eu cunosc o „foarfecă" minunată ce poate tăia lanţurile diavoleştilor patimi şi năravuri. Această „foarfecă" minunată este Crucea şi Jertfa Golgotei. Cu această „foarfecă" lucrează şi Oastea Domnului. Cu ea a „tăiat" mii şi mii de „lanţuri" rele, scăpând pe oameni din beţii, sudalme şi alte legături diavoleşti.
Încearcă şi tu, iubitul meu, această „foarfecă". Lasă-te de sudalmă cu darul şi puterea Evangheliei. Nu uita: năravul de a sudui este un ştreang al lui Satan; iar acest ştreang numai cu „foarfeca" Golgotei se poate tăia. Năravul are un singur leac: Crucea Golgotei.

vineri, 28 decembrie 2012

Pruncul Iisus – transfiguratorul suferinţei


Iubiţi credincioşi,

Trăim într-o lume în care adeseori durerea este ignorată; doar omul duhovnicesc devine sensibil la problema durerii; oamenii neduhovniceşti nu au ochi pentru a vedea imensa durere revărsată în lume împrejurul lor; ei nu-i văd nici pe oamenii care suferă; ei defilează prin lume tacticos şi ţanţoşi fără a-şi opri privirea asupra celor care suferă, ca şi când suferinzii nici n-ar exista. În „societatea succesului” de astăzi aproape nimeni nu-şi mai pleacă privirea spre suferinzi. Existenţa lor neagă ideologia dominantă a societăţii: convingerea eronată că poţi fi fericit prin tine însuţi şi contra celorlalţi. Pentru a fi fericit – se consideră – n-ai nevoie de ceilalţi, n-ai nevoie de dragoste: poţi fi fericit etalându-ţi doar reuşitele. N-ai nevoie de comuniune, n-ai nevoie de energia dragostei. Ceilalţi trebuie doar să te admire, iar nu să te iubească. N-ai nevoie de iubirea nimănui pentru a fi împlinit. Această ideologie dominantă în societatea noastră este explicit anti-creştină; ea are nevoie, pentru a se impune, de inimi împietrite. Unor astfel de inimi li se adresează Domnul Hristos în cartea Apocalipsei: „Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort” (Apocalipsa 3,1). Mortul nu aude, nu vorbeşte, nu se mişcă şi, până la urmă, putrezeşte, se strică. Omul mort sufleteşte nu aude clopotul Bisericii şi nici cuvintele lui Dumnezeu, nu vorbeşte despre cele sfinte, nu se mişcă înspre Biserică, nici înspre fapte bune, şi până la urmă ajunge un om stricat, putrezeşte din punct de vedere spiritual.Într-o societate astfel debusolată, nimeni nu mai are ochi pentru suferinţă, nimeni nu mai „întâlneşte” durerea, cu excepţia celor pe care durerea însăşi îi caută. Omul „duhovnicesc”a devenit „duhovnicesc”, pentru că, în trecut, cândva pe traseul evoluţiei lui umane, durerea l-a căutat şi l-a preschimbat. Toţi fugim instinctiv de durere, dar deseori în viaţă ea este o experienţă imposibil de evitat, şi atunci rămânem marcaţi profund lăuntric de neputinţa noastră în faţa ei. Şi ea are mare putere de a ne preschimba, de a ne reorienta gândirea, de a ne pune cu acuitate înainte problemele esenţiale ale vieţii. Sfânta Evanghelie ne mărturiseşte că, dintru început, Mântuitorul S-a confruntat cu suferinţa: Betleemul „era plin” şi nu s-a găsit loc de găzduire pentru o femeie însărcinată. „Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască şi a născut pe Fiul Său, Cel Unul-Născut, şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2,6-7).

marți, 25 decembrie 2012

Absenţa lui Dumnezeu


"Stăm înaintea lui Dumnezeu şi strigăm către un cer pustiu, dinspre care nu ne vine nici un răspuns. Ne întoarcem în toate direcţiile, dar El este de negăsit. Ce ar trebui să credem într-o asemenea situaţie?
Întâi de toate, este foarte important să ne amintim că rugăciunea este o întâlnire şi o relaţie; este vorba de o relaţie tainică, una care nu poate fi impusă nici de noi, nici de Dumnezeu.
Faptul că Dumnezeu se poate face prezent sau că ne poate lăsa cu sentimentul absenţei Sale face parte din această relaţie vie şi adevărată. Dacă L-am putea aduce în mod automat la o întâlnire cu noi, dacă L-am putea forţa să Se întâlnească cu noi, atunci n-ar mai fi nici o relaţie şi nici o întâlnire. Acesta este un lucru pe care, prin imaginaţie, îl putem face cu o plăsmuire sau cu diverşii idoli pe care îi aşezăm înaintea noastră în locul lui Dumnezeu; însă cu Dumnezeul cel Viu nu putem face astfel, precum nu o putem face nici cu o persoană vie.
O relaţie trebuie să înceapă şi să se dezvolte într-o libertate reciprocă. Dacă înţelegeţi relaţia în termenii unei relaţii reciproce, veţi vedea că Dumnezeu s-ar putea plânge de noi cu mult mai mult decât ne plângem noi de El.

Crăciun binecuvântat!


Deschideţi uşa şi lăsaţi duhul Crăciunului să vă intre în casă!
Deschideţi inimile şi lăsaţi Bucuria
şi Împlinirea să vă intre în suflet!

Deschideţi larg braţele
şi îmbrăţişarea voastră caldă,
vorba bună şi gândul curat
să fie cel mai de preţ cadou pentru cei dragi!

Fie ca Iubirea, Înţelepciunea,
Încrederea şi Generozitatea
să vă călăuzească paşii în noul an!

"La mulţi ani!"

joi, 20 decembrie 2012

Trăim vremuri biblice

În timpul din urmă – mai ales de la război încoace – trăim vremuri schimbate. Parcă s-a schimbat cu totul lumea și oamenii. Viața lumii și viața oamenilor parcă a intrat într-o zodie nouă. Vremurile noastre au în special patru noutăți:
1. răutați mai mari ca oricând;
2. greutăți mai mari ca oricând;
3. semne și arătări cerești (ploi de cenuță, cutremure, secete, furtuni, schimbări și umblări neregulate ale timpului etc., etc.);
4. oameni ce petrec în nepăsare de cele sufletești și n-ascultă de chemările cerești.
Oamenii se miră de schimbarea vremurilor, dar dacă ar citi în Biblie nu s-ar mira.
Biblia arată apriat vremurile ce le trăim. Vremurile ce le trăim nu sunt vremuri schimbate, ci sunt vremuri biblice.
Biblia arată toate noutățile vremurilor noastre acolo unde se vorbește despre vremurile de apoi (Matei 24, Apocalipsa și Daniel).

marți, 18 decembrie 2012

Rugăciunile tuturor sfinţilor

Ce scumpe sunt înaintea Domnului rugăciunile tuturor sfinţilor Săi! Orice rugăciune izvorâtă dintr-un suflet sfânt care Îl iubeşte şi-L laudă pe Dumnezeu este ca un plăcut fum de tămâie înălţat până la cer. Ca un plăcut parfum de la cea mai aleasă floare, care învăluie Făptura Divină a lui Hristos.

În acest loc din Apocalipsa se vorbeşte de nişte noi întâmplări care vor avea loc în vremea aceea în ceruri şi pe pământ.

La aceste întâmplări vor lua parte: Mielul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, şi îngerii Lui cei mai puternici. Dar în toată desfăşurarea acestor taine mari vor avea o însemnată parte de lucru rugăciunile sfinţilor Domnului din ceruri şi de pe pământ, fiindcă este scris: rugăciunile tuturor sfinţilor.

vineri, 14 decembrie 2012

„Cunoştiţa lui Iisus Hristos”

" „Cunoştiţa  lui  Iisus  Hristos”  este măsura  creşterii  noastre,  „pentru  că Dumnezeu a voit ca  toată plinătatea sălocuiască în El” (Col 2, 9). În El locuieşte toată  plinătatea  lui  Dumnezeu.  În  El sunt ascunse  toate  comorile  înţelepciunii şi ale ştiinţei  (Col 2, 3).  Iisus a  fost făcut de Dumnezeu pentru noi:  înţelepciune,  dreptate,  sfinţenie  şi  răscumpărare (I Cor 1, 30).
Numai  cine  a  intrat  în  „cunoştinţa Domnului Hristos”  poate  creşte  în  cele duhovniceşti.  Numai  cine  a  intrat  în această  „cunoştinţă”  poate  ajunge  la taina  tainelor:  la  taina  răscumpărării noastre prin scump sângele Lui.
Cine n-a  intrat  în „cunoştinţa Domnului”  şi  cine  n-a  ajuns  prin  această „cunoştinţă” la picioarele Crucii nu poate creşte în cele duhovniceşti.

marți, 11 decembrie 2012

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XVIII )

Sfinţii Varsanufie şi Ioan
- "Întăreşte-ţi inima ca pe-o piatră tare. Iar piatră numesc tăria sufletului, ca să poţi auzi cele ce-ţi voi spune.
Ia deci seama la tine însuţi, ca nu cumva auzind aceasta să te semeţeşti în inima ta şi să cazi din făgăduinţa duhovnicească. Căci pe mulţi i-a pierdut înfumurarea, chiar dintre cei ce-au atins măsura. Deci te pregăteşte spre mulţumire în toate, auzind pe Apostolul care zice: "întru toate mulţumiţi" (I Tes. 5 ), "fie în necazuri, fie în nevoi, fie în strâmtorări" (II Cor. 6, 4), fie în neputinţe şi osteneli trupeşti. Mulţumeşte lui Dumnezeu în toate cele ce vin asupra ta. Căci nădăjduesc că şi tu vei ,,intra în odihna Lui" (Evr. 4, 1). "Pentru că prin multe necazuri trebue să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu" (Fapte 14, 22).
Nu te îndoi deci în sufletul tău şi să nu slăbească inima ta în ceva. Şi adu-ţi aminte de cuvântul Apostolului "că chiar de se strică omul nostru cel din afară, cel dinăuntru se înoieşte din zi in zi" (II Cor. 4, 16). Dacă deci nu suferi pătimirile, nu poţi ajunge la cruce. Iar de rabzi mai întâi pătimirile, vei intra la limanul odihnei Lui. Şi te vei linişti apoi întru toată negrija, având sufletul întărit şi lipit de Domnul pentru totdeauna, străjuit în credinţă, bucurându-se întru nădejde, veslindu-se în dragoste, păzit în sfânta şi cea de o fiinţă Treime. Şi atunci se va împlini cu tine ceeace s-a spus: "Să se veselească cerurile şi să se bucure pământul" (Ps. 95, 11). Aceasta este viaţa cea fără de griji a omului lui Dumnezeu. Căci se bucură, iubitul meu frate, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh de mântuirea ta"

duminică, 9 decembrie 2012

“Europa o reprezintă pe femeia gârbovă”

Omul gârbovit nu priveşte la cer, ci la pământ. Aşa era în vremea aceea o femeie gârbovă. De optsprezece ani împliniţi, capul ei era împreunat cu genunchii, încât putea privi doar praful pământului şi viermii din praf, şi respira praf şi toate duhorile pământului. Dar Hristos s’a milostivit de ea, şi i-a strigat: Femeie, slobozitu-te-ai de boala ta. Şi şi-au pus pre dânsa mâinile; şi îndată s’a îndreptat, şi slăvea pre Dumnezeu. /Lc. 13:12-13/

Tâlcuirea modernă: din toate continentele acestei lumi, Europa o reprezintă pe femeia gârbovă. De când întâi-stătătorii duhovniceşti ai Europei, fără ştiinţa şi voia popoarelor Europene, s’au rupt de adevărata Biserică a lui Hristos, din Răsărit, de atunci omenirea Europeană a început din ce în ce mai mult să se gârbovească şi să-şi aplece capul spre pământ. Veacul al XX-lea este veacul cel mai bolnav din viaţa omenirii Europene, căci în acest veac capul omenirii s’a aplecat atât de jos, încât s’a împreunat cu genunchii, iar de aici nu mai poate vedea decât pământul şi viermii pământului, şi nu mai poate respira decât duhorile pământului.

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Puterea lui Dumnezeu

Dacă n-ar păzi Dumnezeu viaţa noastră, ea în fiecare clipă ne-ar putea fi nimicită! Atât de slabă este viaţa noastră şi atât de multe, de felurite şi de tari sunt puterile răului şi ale morţii care ne-o ameninţă!
Dacă n-ar păzi Dumnezeu avutul nostru şi pâinea noastră şi dacă nu ne-ar păzi Dumnezeul nostru sănătatea, casa, liniştea noastră şi tot ce avem mai drag pe pământ, – o, noi n-am ajunge să ne mai bucurăm de ele niciodată, fiindcă atâtea nenorociri ni le-ar pierde.
Dacă n-ar fi întărit Dumnezeu fiinţa neamului nostru, – o, de când am fi fost înghiţiţi de vii cu toţii! Dacă n-ar fi întărit Domnul, prin credinţă, răbdarea şi nădejdea noastră, – ce curând le-am fi pierdut!
Dacă n-ar fi întărit Dumnezeu hotarele şi hotărârile noastre, ca să nu fim nimiciţi, gândiţi-vă ce s-ar mai fi ales de toţi oare? Prin ce istorie crâncenă am trecut!

vineri, 7 decembrie 2012

O întrebare, o chemare, o hotărâre

Fiţi gata, zice Domnul… Eşti tu gata, suflete? Pocăieşte-te şi întoarce-te la Dumnezeu. Hotărăşte-te pentru Mântuitorul. Ieşi din tabără (familia lumii) şi intră în Familia Domnului, ca să te pregăteşti şi să fii gata oricând pentru El.

Orice om ştie că nu veşniceşte aici, în această lume ci, aşa cum au plecat toţi, orice om va trebui să plece. Necazul cel mare este, însă, că prea puţin ne gând la aceasta. Îngrămădiţi în trebuiri, afaceri, plăceri, deşertăciuni şi păcate, nu ne mai gândim la marea taină ce stăruie zi de zi şi ceas de ceas în calea vieţii noastre ca un mare semn de întrebare: Unde? Când?

joi, 6 decembrie 2012

Sfântul Ierarh Nicolae mare făcător de minuni

Troparul:
Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul:
In Mira Lichiei, Sfinte, sfintitor te-ai aratat: ca Evanghelia lui Hristos, Cuvioase, plinind-o, ti-ai pus sufletul tau pentru poporul tau; mantuit-ai pe cei nevinovati din moarte. Pentru aceasta te-ai sfintit, ca un mare slujitor tainic al harului lui Dumnezeu.

Acesta a trait pe vremea tiranilor imparati Diocletian si Maximilian (284-305) si a stralucit mai inainte in viata pustniceasca si, pentru nespusa lui bunatate, a fost facut arhiereu. Si, fiind cu frica lui Dumnezeu, cinstind crestinatatea si propovaduind cu indrazneala si cu glas slobod dreapta credinta, a fost prins de mai marii cetatii Lichiei si dandu-l la osanda si la cazne l-au inchis in temnita, impreuna cu alti crestini. Si de vreme ce marele si bine credinciosul Constantin, din voia lui Dumnezeu, s-a facut imparat al romanilor, cei ce erau inchisi au fost sloboziti din legaturi si, cu ei impreuna, a fost slobozit si marele Nicolae.
Si, mergand la Mira, n-a trecut multa vreme si s-a strans de catre marele Constantin, intaiul Sinod de la Niceea, la care a luat parte si minunatul Nicolae. Si i s-a dat lui darul facerii de minuni, precum arata istoria vietii sale. Scos-a din temnita pe trei oameni napastuiti, care prinzand de veste ca sunt osanditi pe nedrept, au chemat pe Sfantul in ajutor, ca, precum a izbavit pe cei din Lichia, asa si pe dansii sa-i izbaveasca. Pentru aceasta, dar, Sfantul Nicolae, ca unul ce era grabnic si fierbinte spre ajutor, s-a aratat in vis imparatului Constantin si eparhului Avlavie. Pe acesta l-a mustrat pentru para nedreapta ce facuse oamenilor la imparatul, iar pe imparat l-a instiintat cu amanuntul, aratandu-i ca erau nevinovati, parati din pizma. Si asa prin visul acesta i-a izbavit din primejdia taierii.
Si alte multe minuni facand, pastorea dumnezeieste pe dreptcredinciosul sau popor. Deci, venind la adanci batraneti, s-a mutat catre Domnul, neuitand, nici dupa moarte, turma sa, ci in toate zilele dand cu indestulare ale sale faceri de bine celor lipsiti si izbavindu-i de tot felul de primejdii si de nevoi. Inca si pana astazi, Dumnezeu, prin mijlocirea lui, lucreaza minuni si cei ce-l roaga cu adevarata si neindoita credinta, nu numai mici binefaceri, ci si minuni mari dobandesc. Din anul 1087, luna mai in 9 zile moastele Sfantului Nicolae se afla la Bari, in sudul Italiei, luate din Mira, ca sa nu cada in mainile musulmanilor. Acolo ele sunt in mare cinste din partea credinciosilor, care vin la el, cu credinta, din toate partile crestinatatii.


marți, 4 decembrie 2012

"De ce Dumnezeu nu ne lasă să facem dragoste, dacă iubim?"


"Pentru mulţi tineri, iubirea e sinonimă cu a face dragoste. De ce Dumnezeu nu ne lasă să facem dragoste, dacă iubim?
Tocmai că ne lasă. Că dacă nu ne-ar lăsa, n-am face. Dumnezeu îngăduie să facem dragoste. Am fost la un liceu, la o întâlnire pe care am avut-o cu tinerii. Mă întreabă un elev: „De ce nu vrea Dumnezeu ca un om care iubeşte, un tânăr care iubeşte să facă dragoste cu fata pe care o iubeşte? De ce e Dumnezeu împotrivă?” Şi i-am spus că Dumnezeu nu e împotrivă. Tânărul s-a mirat foarte tare şi i-am zis: „Vino în faţă să facem ceva. Uite, hai să facem trei sute de flotări”. El a rămas şocat. N-a vrut să vină. Stătea într-una din ultimele bănci. Zic: „Hai, vino încoace, să facem trei sute de flotări”. „Nu, că nu pot să fac atâtea, nu vreau să vin”.

luni, 3 decembrie 2012

Numele îngeraşului meu

"Un bebeluş îl întreabă pe Dumnezeu:
- Am auzit c-o să mă trimiti pe pământ, dar cum voi trăi acolo, dacă sunt aşa de mic şi fără apărare ?
- Acolo te aşteaptă îngeraşul tău şi el o să aibă grijă de tine.

Bebeluşul mai întreabă atunci:

- Aici, în paradis, nu trebuie decât să râd şi să dansez pentru ca să fiu fericit. Pe pământ ce trebuie să fac ?
- Îngeraşul tău va cânta şi va surâde pentru tine, iar tu vei fi fericit când îi vei simţi iubirea.

Şi iarăşi întreabă bebeluşul :
- Dar cum voi înţelege tot ce aud, dacă nici măcar nu cunosc limba?
Dumnezeu spune :
- Îngeraşul tău te va învăţa cu răbdare cuvintele cele mai frumoase şi cele mai dulci pe care le-ai auzit vreodată.
- Şi dacă o să vreau să-ti vorbesc, cum o să fac?
- Îngerul tău te va învăţa să-ţi uneşti mânuţele şi să te rogi.

Tăcere. Se aud voci venind dinspre pământ şi bebeluşul, neliniştit pentru că trebuie să plece imediat, întreabă pentru ultima dată:
- Doamne, acum trebuie să plec. Spune-mi, te rog, numele îngerului meu!
- O să-i spui simplu ”Mamă“."

Sursa : primită pe mail

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Adunare anuală și comemorare la Hunedoara


Cu binecuvântarea PS Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, și cu binecuvântarea părintelui paroh Ioan Georgiu, duminică, 9 decembrie 2012, va avea loc la Biserica ”Sfântul Nicolae”, din Hunedoara, după Sfânta Liturghie (orele 13:30), Adunarea anuală a Oastei Domnului din Hunedoara.

În semn de prețuire față de fratele Traian Dorz, cu această ocazie, dorim ca, după Sfânta Liturghie și înainte de adunarea Oastei, să punem parastas pentru sora Nina Tufan ( Dorz ), fiica cea mică a fratelui Traian, la aceeași biserică.

Invităm să participe la părtășia și bucuria noastră duhovnicească, precum și la comemorarea fiicei fratelui Traian, preoți, frați și surori din toată țara.

Adunarea Oastei Domnului din Hunedoara.


«Dacă este un păcătos nu ştiu; eu una ştiu: că am fost orb şi acum văd!»“ (Ioan 9, 25)

„El a răspuns: «Dacă este un păcătos nu ştiu; eu una ştiu:
că am fost orb şi acum văd!»“ 
(Ioan 9, 25)

Sfântul Pavel spune: N-am vrut să ştiu de nimic altceva, decât pe Iisus Hristos Cel Răstignit (1 Cor. 2, 2). De El Singur. Adică eu, Pavel, una vreau să ştiu: Iisus!
Dacă vă interesează Iisus, stăm de vorbă toată viaţa, oricât vreţi şi oriunde vreţi, dar dacă nu vă interesează El, atunci n-avem ce vorbi nici două minute împreună!
Eu una ştiu – a spus şi fostul orb: Am fost orb, acuma văd – şi El, Iisus, mi-a dăruit vederea! Am fost pierdut, sunt izbăvit – şi El, Iisus, mi-a dat această stare. V-am spus o dată, v-o mai pot spune cât vreţi. Altceva însă nu mai spun!

joi, 29 noiembrie 2012

«Exagerãrile» lui David


Intraţi deja în Postul Naşterii Domnului, vremea ne este mai prielnică lucrării căinţei şi mărturisirii păcatelor. Spre sfârşitul anului, avem noi înşine aplecare mai mult spre cele sufleteşti că doară am făcut jurăminte mari la începutul anului, câte adică vom face. Ştiind însă ce Taină mare este Pocăinţa şi cât de lipsită de folos ne poate fi dacă n-o împlinim bine, am ales să ne gândim la un psalm foarte preţuit de Biserică, Psalmul 50, pe care cei mai evlavioşi dintre creştini îl ştiu de pe rost şi-l repetă deseori mişcaţi sufleteşte. Şi ştiţi de ce? Poate că, mergând duminică de duminică la biserică, l-au auzit rostit la fiecare utrenie după citirea Evangheliei

Învierii şi-au înţeles că trebuie să-l rostească şi ei zilnic, la răsăritul soarelui. Sau poate că, auzindu-l atât de des şi ascultându-l cu atenţie, l-au învăţat uşor pe de rost şi li se pare o rugăciune foarte potrivită la vreme de căinţă. Da, cititorule, „Psalmul 50 cuprinde în sine toate cerinţele căinţei şi ale mărturisirii celei adevărate“.

miercuri, 28 noiembrie 2012

Ţara se frământă...

"Ţara se frământă,ţara este adânc bolnavă. Păcatul s-a întins ca lepra peste trupul acestui neam care în trecutul lui a fost mai aproape de Dumnezeu, pentru că şi conducătorii lui credeau mai mult în Cel Atotputernic.

Pe vremuri, boierii şi pârcălabii poporului zideau biserici, spre slava lui Dumnezeu. Astăzi, boierii de viaţă nouă, altoiţi în buciumul idolatrizatului zeu al acestui veac, robit de patimi felurite, înfiinţează ştranduri, locuri de pierzare sufletească pe malurile apelor, unde trupurile dezgolite ale celor certaţi cu Dumnezeu se răsfaţă în dorinţa pătimaşă a păcatelor...

Dacă în politica ţării nu va fi lăsat să străbată duhul creştin, dacă oamenii politici nu-şi vor pleca genunchii cu smerenie în faţa lui Dumnezeu, dacă învăţătura evanghelică a păcii, a dragostei şi a iertării Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu va fi îmbrăţişată şi urmată de oamenii noştri politici, valul de ură şi de distrugere politică va prăbuşi această ţară în prăpastia păcatului, a sărăciei şi stăpânirii străine. Îndreptarea ţării – din răul în care au adus-o toţi politicienii ei – se va face numai atunci când toată lumea se va întoarce cu căinţă către Dumnezeu.

marți, 27 noiembrie 2012

Momelile celui viclean

Vicleanul are douã feluri de momele, dupã iubirea omului, care înclinã, fie spre pierzare, fie spre mântuire. Este si o "ispitã a mântuirii" în care au cãzut multi înselati, zicând cã-s mântuiti, când de fapt ei n-au sãvârsit nici alergarea si nici dupã lege n-au luptat. Este si ispita sfinteniei, este si ispita misiunii sau a trimiterii de la "Dumnezeu", precum este si ispita muceniciei. în toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, mintile înguste, care spun cã nu mai au nimic de fãcut, decât sã creadã si sã se socoteascã a fi si ajuns sfintenia, misiunea, mucenicia si celelalte nãluci ale mintii înselate.
Au si ei o ostenealã: aceea de a ajunge la darurile mai presus de fire, înainte de vreme si ispitind pe Dumnezeu. Deci, nu-i de mirare cã-i dã în robia înselãtorului de minte, ca sã-i chinuiascã.

joi, 22 noiembrie 2012

Cine îşi iubeşte viaţa

„Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; şi cine îşi urăş­te viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică.“ (Ioan 12, 25)
 
Viaţa lui şi-o iubeşte oricine. Nu este vietate care să nu-şi iubească viaţa sa. Deosebirea este numai în înţelesul pe care fiecare om îl dă acestui cuvânt: viaţă!
Unii spun: „Asta-i viaţa!“ – unui fel de trai dezmăţat, risipitor, uşuratic, desfrânat, violent şi leneş. Aceasta-i „viaţa“ celor mulţi, mulţi, care intră pe uşa cea largă şi merg pe calea cea lată, care duc la pierzare (Mt 7, 13).
Această „viaţă“ este cea mai netrebnică şi mai nefolositoare existenţă, cea mai primejdioasă şi mai nefastă, mergând la cea mai jalnică şi mai josnică pierzare pentru ea şi pentru altele.
Vai de cine iubeşte o astfel de „viaţă“ şi de cine spune că în acest fel merită să fie trăite zilele scurte ale omului pe pământ. Vai de cine îşi petrece puţinul timp al trecerii lui prin lume în acest decăzut fel de „viaţă“. Şi vai de acele vieţi şi fiinţe care mai trăiesc lângă el şi cu el. Un astfel de om mai fericit ar fi fost de o mie de ori să nu se fi născut (Eccl 4, 3; Mt 26, 24) şi mai fericit ar fi fost dacă era un orb sau o râmă. De obicei însă, cei care trăiesc o astfel de viaţă ţin atât de mult la ea, încât nu cred nimic altceva mai de preţ decât un astfel de trai, nimic mai însemnat decât existenţa lor.

miercuri, 21 noiembrie 2012

Mândria și gloata

Dorinţa după slava lumii şi după lauda oamenilor este o deşertăciune care se tot umflă şi tot creşte până se face atât de mare încât ea singură ocupă toată inima în care s-a încuibat. În inima aceea apoi nimic altceva nu mai poate să încapă.
Credinţa (şi smerenia ei) este vrăjmaşul de moarte al dorinţei după slava lumii.
De aceea, în orice inimă unde s-a aşezat credinţa adevărată, acolo umblarea după slava lumii şi după laudele oamenilor este nimicită.
Credinţa adevărată umblă numai după slava lui Dumnezeu.Şi, după cum este cu neputinţă să creadă în Hristos acela care umblă după slava lumii, tot aşa este cu neputinţă să umble după slava lumii acela care crede cu adevărat în Hristos.
Nu dintr-o modestie prefăcută, nici dintr-o smerenie făţarnică, ci dintr-o încredinţare adâncă, izvorâtă din adevăr, noi trebuie să respingem toate ispitele laudei.
Ai un talent şi te mândreşti cu el, aşteptând laude? Ai o pricepere, un dar, o pregătire deosebită? Ai o slujbă înaltă, o avere, o autoritate mai aleasă? Fă mai mult bine cu acestea! Eşti dator să faci, căci de aceea le-ai şi primit pentru o vreme. Şi vei da seama dacă n-ai făcut.

duminică, 18 noiembrie 2012

A plecat la Domnul fratele Sebastian Arsenie


Ieri, 17 noiembrie 1012, în jurul orelor 10, la o vârsta la care cei mai mulți, avem multe planuri de viitor, după o suferinţă îndelungă, a plecat la Domnul fratele Sebastian Arsenie, băiatul fratelui Petrică Arsenie, loc. Comănești,  jud. Bacău.

Moartea pune sfârșit la toate? Nicidecum. Moartea este începutul veşniciei! Veşnicie care ne-o pregătim de azi, din această clipă. Frăţiorul nostru Sebastian şi-a pregătit-o cu multă durere şi suferinţă. Dar fericiţi sunt cei ce plâng aici, căci ei vor fi mângâiaţi în braţele Scumpe ale Tatălui nostru din ceruri, care ne aşteaptă pe toti. Jertfa cea mai plăcută Domnului este duhul zdrobit, căci Domnul nu dispreţuieşte inima zdrobită şi mâhnită. Viaţa pe care o trăieşti, nu este decât instrumetul prin care îţi poţi făuri de azi Veşnicia, cu Domnul sau fără El!…

Din toate ajutoarele pe care le dăm noi sufletelor morţilor noştri nici unul nu se compară cu Sfânta Jertfă a Altarului. O, scenă nepovestită! O, incomparabilă eficacitate! Ne strigă nouă diaconul: “încă ne rugăm pentru cei adormiţi în Hristos” Nu vocea diaconului este aceasta, ci a Duhului Sfânt…Nu în zadar această rugăciune divină şi meritul unei asemenea jertfe, cu care mii de lumi ar putea fi răscumpărate...” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Bogăţii oratorice p. 433)

Prin moartea fratelui nostru Domnul ne face tuturor o invitaţie: să le îngropăm pe toate cu voia, mai înainte de a le vedea îngropate de efemerul, nestatornicia şi trecerea lor.

Sebastian, Domnul să te primească în veşnica Lui Pace!

miercuri, 14 noiembrie 2012

Profeţii şi contemporanii lor


"Ce mici sunt totdeauna contemporanii profetilor mari ai lui Dumnezeu! Profetii lui Dumnezeu traiesc totdeauna in viitor, iar contemporanii lor traiesc mereu numai in trecut. De aceea, neputandu-i intelege, ii urasc.
Un profet intelept lasa pe o mie de mincinosi nebuni sa vorbeasca, fiindca un singur cuvant al lui spulbera o mie de cuvantari ale lor. Dar un singur mincinos nebun nu lasa pe o mie de profeti intelepti sa vorbeasca, fiindca nu le poate suferi nici un adevar.

Geniile si profetii sunt ca si muntii; se vad numai de departe. De aproape, marimea lor ne impiedica sa-i vedem. Fericiti sunt ochii care se micsoreaza cand ii privesc de aproape, pentru a-i putea cuprinde de departe.

marți, 13 noiembrie 2012

Întrebări - tu cum răspunzi? ( XIV)


Am realizat noi în viaţa noastră de credinţă câtă dreptate are Sfântul Pavel când ne întreabă: „Nu ştiţi că trupul vostru este templu al Sfântului Duh care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (1 Corinteni 6,19).

Cum dobândim calităţile necesare pentru ca Hristos să rămână în noi?
Cum scăpăm de păcate?

"Să nu înjugi, zice fericitul Moise, în aria ta animale de neam străin la un loc, ca boul şi asinul, ci, înjugând cele de acelaşi neam, să-ţi treieri secerişul tău. Nici să nu ţeşi în haina ta de lână in, nici in, în cea de lână" (Deut. 22, 10-11). "Să nu semeni în ţarina ta două feluri de seminţe, nici de două ori pe an" (Lev. 19, 19). "Să nu împreuni animal de neam străin cu altul spre naştere, ci să împreuni pe cel de acelaşi neam cu cel de acelaşi neam" (Deut. 11, 9).
Ce voieşte să spună sfântul prin aceste ghicituri?

duminică, 11 noiembrie 2012

Înşelăciunea, semn al vremurilor din urmă


„Când va veni Fiul Omului, va găsi El, oare credinţă pe pământ?” (Luca 8, 8)

Pentru a ne abate de la credinţă, vrăjmaşul foloseşte fel şi fel de mijloace, luând diferite înfăţişări demonice sau angelice. Sfintele Evanghelii ne vorbesc în multe locuri de oameni posedaţi, munciţi de diavoli, pe care Domnul Iisus i-a izbăvit, izgonind duhurile necurate. Pentru astfel de situaţii, Dumnezeu ne-a înarmat cu semnul Sf. Cruci, cu postul, cu rugăciunea, cu ierurgiile Bisericii, cu Sfintele Taine, între care este Sf. Maslu (cf. Iacov 5, 14). Din nefericire, prin unii din astfel de oameni căzuţi sub stăpânirea lui, vrăjmaşul îşi face lucrarea de nimicire a credinţei prin dezbinare şi răstălmăcire a cuvântului lui Dumnezu.
Spiritismul, neopăgânsismul, etc., combinate cu toate formele de ocultism şi magie, sunt la mare cinste astăzi printre creştinii descreştinaţi. În ultimii ani, s-au tipărit o mulţime de cărţi ce cuprind în paginile lor fel şi fel de arătări, semne fantastice, „minuni”, „descoperiri” şi alte întâmplări neobişnuite care îmbracă diferite forme de credinţă, abuzând de lucrurile sfinte ale Bisericii.

vineri, 9 noiembrie 2012

Când va fi sfârşitul lumii?

Care sunt semnele sfărșitului lumii?

"În Sfânta Scriptură nu este indicată vreo dată sfârșitului, dar sunt precizate semnele acestuia. În vremurile de pe urmă lumea va fi mai mult iubitoare de arginți decât de Dumnezeu, nu va mai există iubire între oameni, iar credința va fi slabă.
Oamenii vor fi ,,iubitori de sine, iubitori de arginți, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără cucernicie, lipsiți de dragoste, neânduplecați, clevetitori, neânfrânați, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuvincioși, îngâmfați, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu…” (II Timotei 3, 2-4).
Dar atâta timp cât pe pământ se va săvărși dumnezeiasca Liturghie, aducându-se Jertfa cea fără de sânge, lumea va mai exista.
Atunci când va înceta slujba în Biserica Ortodoxă, va înceta și existența lumii așa cum o cunoaștem azi."

marți, 6 noiembrie 2012

„Fie voia Ta!“... (Matei 6, 10)


„Deci smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la timpul cuvenit. Lăsaţi-I Lui toată grija voastră, căci El însuşi are grijă de voi“ (I Petru 5, 6-7).

O, tu, oaia din turma cea binecuvântată a Domnului, stai liniştită în mâna Lui! Predă-te cu totul Lui şi nu te împotrivi! Împotrivirea noastră nu foloseşte la nimic, căci, atunci când Păstorul nostru cel Mare vrea să ne tundă, apoi El tot o face. Cu toată împotrivirea noastră, nu putem face nimic altceva decât doar atât că, zvârcolindu-ne sub foarfecele Lui, am putea să fim tăiaţi şi răniţi; în loc de o lovitură, să primim două.
Plugarii din ţările Răsăritului au un fel de bold special pentru boii care se lasă pe tânjală. Are plugarul un bold (spin) pe care îl înfige în pie­lea boului, ca să păşească mai repede. Îl înfige puţin şi boldul nu doare prea mult, dacă boul stă liniştit. Dar, dacă boul zvârle cu piciorul, boldul îndată intră adânc în carne, sloboade sânge şi doare.

duminică, 4 noiembrie 2012

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXVI)


“Dacă vrei să fii un fiu credincios şi râvnitor al Bisericii Ortodoxe, atinge-ţi ţelul prin împlinirea poruncilor evanghelice legate de aproapele.
Nu îndrăzni să-l lauzi ! Nu îndrăzni să-l înveţi ! Nu îndrăzni să-l loveşti şi să-l mustri !
Acestea nu sunt fapte ale credinţei, ci ale râvnei lipsite de judecată, ale părerii de sine, ale trufiei.
L-au întrebat pe Pimen cel Mare: ce este credinţa ?
Cel Mare a raspuns:
"Credinţa stă într-aceea ca să petreci în smerenie şi să faci milostenie" (Pateric), adică a te smeri înaintea aproapelui şi a-i ierta toate supărările şi jignirile, toate greşelile lui.”

“Începutul înţelepciunii Dumnezeieşti este liniştea şi blândeţea, care ţin de măsura sufletului mare şi întărit, de cel mai trainic chip al cugetării şi poartă neputinţele omeneşti. "Ci voi, cei tari", spune Scriptura, "purtaţi neputinţele celor neputincioşi" (Rom. l5, l) şi: "pe cel ce greşeşte îndreptaţi-l cu duhul blândeţii" (Gal. 6, l ). Pacea şi răbdarea le numară Apostolul printre darurile Sfântului Duh" (Cuvantul 89).
În alt cuvânt Preacuviosul Isaac grăieşte:

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Cuvinte de pus la suflet despre bogăție și sărăcie

„Să căutăm a învăța de la Lazăr să nu vrem a ferici pe bogați, nici să plângem pe săraci. Dar, altfel spus, dacă trebuie să vorbesc fără ocolișuri, nu-i bogat cel care are multe, ci cel care n-are nevoie de multe; nu-i sărac cel care n-are nimic, ci cel care dorește multe. Aceasta trebuie să fie descrierea sărăciei și a bogăției. De vezi, dar, pe cineva că dorește multe, socotește-l mai sărac decât toți, chiar de-ar avea bogățiile pământului. Și iarăși, de vezi pe cineva că nu are nevoie de multe, socotește-l mai bogat decât toți, chiar dacă n-are nimic. Că judecăm sărăcia și bogăția nu după măsura averii, ci după starea sufletului.” 

(Sf. Ioan Gură de Aur – Omilii la parabola despre săracul Lazăr și bogatul nemilostiv)

 „Domnul nu pomenește de loc numele bogatului, ci numai pe cel al săracului. Numele bogatului ne rămâne ne cunoscut în toată desfășurarea pildei, pe când Lazăr este numit și pe pământ și în cer. Ce înseamnă aceasta? Oare nu-i lucrul acesta cu totul împotriva obiceiului? Lumea s-ar fi grăbit să-l pomenească pe bogătaș, ca pe unul vrednic de cinste, iar săracului nu s-ar fi ostenit nimeni să-i spună pe nume, chiar dacă s-ar fi știut cum ii cheamă. Săracii trec prin lume ca niște umbre, etichetați laolaltă drept „cerșetori”, pe când numele bogaților răsună pe toate buzele, sunt cântate în ode, scrise în cronici si săpate în piatra monumentelor funerare. Dar tocmai de aceea nu pomenește Domnul numele bogatului: ca să nu cinstească pe cel cinstit de oameni, ca să arate că alta, cu totul alta e judecata lui Dumnezeu decât a oamenilor. El nu a venit pe pământ ca să imite purtarea oamenilor față de oameni, ci să arate cum se poartă cerul cu oamenii! Trecând cu vederea numele bogatului, Mântuitorul ne-a dezvăluit o taină: în ceruri nici nu se pomenește numele unui astfel de om, nici îngerii nici sfinții nu-l au pe cereștile lor buze, e șters din Cartea Vieții. Domnul ar fi putut să dea bogatului nume, cum i-a dat săracului, dar nu a vrut ca dumnezeieștile-I buze să-l plămădească, să înnoiască și să dea viață unuia șters odată din Cartea Vieții”.

 (Sf. Nicolae Velimirovici)

miercuri, 31 octombrie 2012

Părtăşie, părtăşie...!



Părtăşia cu cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, este binecuvântarea Evangheliei, binecuvântare ce face ca toţi oamenii indiferent de pătura socială, bogaţi sau săraci, învăţaţi sau mai puţin învăţaţi să fie una în Domnul Iisus. În faţa dragostei răscumpărătoare a Domnului, toate deosebirile dintre oameni cad: " Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea...
( cf. Efeseni 2, 14); " Nu mai este nici iudeu, nici Grec, nu mai este nici rob nici slobod...findcă toţi sunteţi una în Hristos Iisus!
(cf. Galateni 3, 28)
Părtăşie înseamnă unitate, încurajare, dragoste ( cf. Efeseni 2, 44-46), rugăciune neîntreruptă (cf. Fap. Ap. 4, 29-31)

miercuri, 24 octombrie 2012

Despre răbdare



Pentru început să dăm câteva exemple de nerăbdare.
Eva luând-o înaintea lui Adam, din nerăbdare, a mâncat din fructul oprit, fără să fi aşteptat să se consulte cu soţul ei. (Geneza 3, 1-6). Dar Adam? Nici el nu a avut răbdare, urmând-o pe Eva, fără ca mai întâi să i se adreseze Tatălui Ceresc. Lăcomia lor şi nerăbdarea au dus la păcat, iar păcatul acesta s-a transmis din generaţie în generaţie până în zilele noastre (Romani 5, 22).
Poporul ales al lui Dumnezeu, Israel, a manifestat continuu lipsă de credinţă şi de răbdare. Psalmistul David în psalmul 105, aminteşte foarte clar despre acest lucru. Lipsa lor de răbdare le-a adus numai durere şi necaz.

luni, 22 octombrie 2012

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Avvei Dorotei din Gaza, ucenic al marilor Sfinti Varsanufie si Ioan

Acesta a trăit pe vremea lui Liciniu. Iar în zilele lui Diocleţian (284-305) şi Maximilian, din pricina prigoanei ce avea să fie, lăsându-şi casa şi pribegind, s-a dus la Diospoli. Deci dacă au murit aceştia, el s-a dus la Tir şi a călăuzit Biserica, până în zilele călcătorului de lege Iulian. Deci atunci iarăşi s-a dus la Diospoli, însă nici acolo n-a putut să scape de închinătorii de idoli, pentru că fiind prins de către dregătorii lui Iulian şi răbdând multe chinuri şi aflându-se întru adânci bătrâneţi, a luat cununa muceniciei, dându-şi sufletul lui Dumnezeu; şi era el atunci de 170 ani. Şi a lăsat multe scrieri bisericeşti şi istorii elineşti şi latineşti, căci el era foarte ştiutor în amândouă limbile, pentru multa sa nevoinţă şi iscusirea firii sale.

,,Tu ai văzut păcatul lui, dar nu ştii pocăinţa lui”

"Să ne sârguim dar, o fraţilor, să ne împăcam cu conştiinţa, până suntem în această lume! Să nu o lăsăm să ne mustre cu ceva, ci să o ascultăm şi la cel mai mic lucru, pentru ca să ştiţi, de la cele mai mici lucruri, cu nebăgare de seama şi cu călcarea, ajungi şi la cele mari."

"Să luam aminte fraţilor, să nu defăimăm nici faptele cele mici, ca să nu se facă întru noi rea deprindere. Să luam aminte să păzim faptele cele mici până sunt uşurele, ca să nu se îngreueze; că şi faptele bune ca şi păcatele, încep de mici ca să se facă mari."

Iubire... iz de nemurie



 “Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.”– Ioan 15, 12 -13 –
Domnul Iisus a spus ucenicilor aceste cuvinte minunate, şi nu după multă vreme El şi-a dat viaţa, nu doar pentru un om, ci pentru toată omenirea, pentru că ” Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi”( Matei 20, 28 )
Iubirea e izvor de putere, izvor de curaj. Domnul Iisus, ştia ce-L aşteaptă şi ştia ce-i aşteaptă şi pe ucenici şi ştie ce ne aşteaptă pe fiecare.

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Gadarenii și sufletul

Nimic n-a făcut Iisus la întâmplare. Astfel S-a suit în corabie, cu un scop bine determinat: acela de a dezlega un suflet de muncile legătorului de demoni, care se chinuia în ţinuturile gadarenilor. Pe mare s-a stârnit fără veste o furtună. Iisus a certat pe cine avea de certat din spatele vântului şi valurilor apei şi s-a făcut linişte mare. De cealaltă parte a mării, Îl întâmpină pe Iisus altă furtună, într-un suflet în care dracii stârniseră viforul cel mai de pe urmă al pustiirii şi decăderii. Făcuseră dintr-un om o fiară care rupea lanţurile şi un criminal care pustiise aceea parte a gadarenilor. Diavolii îi dăduseră în locul însuşirilor de om, fioroasa libertate de a fi între oameni un drac. Ei bine, totuşi, omul acesta avea un suflet, Iisus propovăduise în multe locuri că „sufletul este mai de preţ decât toată lumea, şi ce-ar da omul în schimb pentru sufletul său?”. De aceea, cu prilejul îndrăcitului din Gadara, Iisus o ia  pe altă cale: arată cu o minune preţul unui suflet.    

vineri, 19 octombrie 2012

Slobozenia tinereții

Oriunde ai merge, cei mai mai mulți părinți spun despre copiii lor să-și petreacă „doar e tânăr”. Iar tinerii fără să se mai gândească, se folosesc de această „slobozenie”
Iubiți tineri, noi avem și un Părinte sus în cer. V-ați întrebat voi vreodată ce spune El despre slobozenia noastră? Biblia, cuvântul lui Dumnezeu, spune la Ecleziast 11: 9,10 „Bucură-te tinere în tinerețea ta fii cu inima veselă… umblă pe căile alese de inima ta și plăcute ochilor tăi, dar să ști că pentru toate acestea, te va chema Dumnezeu la judecată…
Iată cum privește Dumnezeu „slobozenia” noastră! după ce le vei face toate acestea, Dumnezeu te va chema la judecată! N-am dori nimănui, și ne rugăm Domnului pentru voi toți, ca să nu ajungeți să vă cheme Dumnezeu la judecată pentru astfel de lucruri. Că vai de acel ce va ajunge să meargă înaintea Lui încărcat cu povara păcatelor care ți le aruncă pe suflet această nenorocită „slobozenie”
Iubiți tineri. Poate și între voi care veți citi aceste rânduri va fi vreunul care are sau își îngăduie „slobozenie” de mai sus. Acela să nu uite: Dumnezeu îl va chema la judecată, și dacă va merge înaintea sfântului Judecător, nu va scăpa nepedepsit. Dar este o scăpare: Jertfa Domnului Iisus. Toți am greșit. Și eu încă sunt unul cate mi-am îngăduit prea mult dar mi-am dat seama. Am venit la Domnul Iisus, iar Jertfa Lui, prin credință, mi-a șters păcatele trecutului și El îmi dă de acum putere ca să biruiesc pe cele ce vor veni.
Vreți să scăpați de judecata lui Dumnezeu? Veniți la Domnul Iisus și voi. Astăzi, Acum!…

M. Roman
din revista „Familia creștină”, anul I, nr. 1, iunie 1941, pag. 13

joi, 18 octombrie 2012

Mila și Dreptatea

Omul nemilos nu cunoaşte nici un alt drept decât dreptul pumnului şi dreptul fiarei. Când tiranul este şi viclean, iscodeşte destule lozinci şi formule făţarnice pentru a-şi ascunde sub acestea sălbatica lui poftă de putere şi de stăpânire şi blestemata lui foame de aur şi de glorie, – astfel ca cei stăpâniţi şi chinuiţi de el şi de legile lui să nu mai simtă chiar aşa de dur jugul şi lanţurile sale. Cea mai crudă fiară este un astfel de om.

Când frâul şi zăbalele sunt împodobite, calul se umflă de o prostească mândrie şi îşi scoate sufletul alergând sub biciul stăpânului din şa care îl laudă, care îl îmboldeşte, alergându-l  cu laudele mai crunt decât cu loviturile. Cât de nenorocit este un astfel de dobitoc!

Când cel care stă în spatele calului va fi nemilos, viclean şi nelegiuit, el va avea pentru cel de sub el numai zăbale, numai bici, numai pinteni.

vineri, 12 octombrie 2012

Cel supărăcios caută ce-i place lui

Proverbe 18,1:

„Cel supărăcios caută ce-i place lui
şi se supără de orice lucru bun.”

            Adevăratul credincios al lui Dumnezeu este acela care în toate lucrurile caută în primul rând folosul lui Hristos, apoi, folosul de-aproapelui său
 şi numai după aceea, folosul său (1Cor.10,24-33; Filip.2,4).
Falsul credincios însă umbla, totdeauna, numai după foloasele lui(Filip.2,21),
se gândeşte numai la sine,
 îi pasă numai de el însuşi.

luni, 8 octombrie 2012

TAINA SFÂNTULUI BOTEZ -O CINCIZECIME PERSONALĂ



Sfântul Duh, Care S-a pogorât asupra Sfinţilor Apostoli, la Cincizecime, Se pogoară şi asupra tuturor celor ce primesc Botezul ca Sfântă Taină a Bisericii Dreptmăritoare. Botezul este, astfel, pentru fiecare credincios, o Cincizecime personală.
Prin Taina Sfântului Botez primim harul naşterii din nou şi puterea pentru tot ceea ce avem de făcut pentru mântuirea noastră. Rămâne numai ca să şi răspundem iniţiativei harului cu împreună-lucrarea noastră de credinţă şi fapte bune.
De la Sfântul Vasile cel Mare aflăm că pnevmatomahii din secolul al IV-lea susţineau, printre altele, că nici faptul că numele Duhului Sfânt intră în formula Botezului, alături de al Tatălui şi al Fiului (cf. Mt 28, 19) nu justifică punerea Sa pe aceeaşi treaptă cu Dumnezeu (Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, XIV, în Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, Partea a treia, trad., introd., note şi indici de Pr. prof. C. Cornilescu şi Pr. prof. T. Bodogae, PSB 12, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988, p. 45).

sâmbătă, 6 octombrie 2012

RÂNDUNICA ȘI CÂNEPA

Se spune că un om a ieșit să semene cânepă pe ogorul său. Mai multe păsărele s-au grăbit să caute semințe de mâncare. Rândunica le-a zis: ”Vedeți aceste semințe de cânepă? Una să nu rămână! Mâncați-le pe toate!” Celelalte au râs de ea și și-au văzut de treabă. După o vreme cânepa a crescut, din ea s-au tras fire și s-au făcut filee de prins păsări. Pe când acestea sufereau în captivitate, rândunica le-a văzut și le-a zis: ”Vedeți ce-ați pățit dacă nu m-ați ascultat?”

Morala: Dacă nu distrugi sămânța răului, când va crește te va distruge el pe tine.

joi, 4 octombrie 2012

Întrebări şi răspunsuri



"Întrebare: Dacă demonii se arată întocmai ca şi îngerii şi spun lucruri pe care le pot spune şi îngerii, cum se poate deosebi adevărul?
Rraspuns: Iată o întrebare bună. Trebuie să te smereşti pe tine; trebuie să fii într-o stare în care să doreşti adevărul lui Dumnezeu şi să nu umbli după „experienţe”. Desigur, aş spune să devii creştin ortodox şi să urmezi întreaga rânduială care conduce viaţa creştină. Asta ajută, deşi nu există nici o garanţie, pentru că poţi fi înşelat şi ca ortodox.
Părinţii Bisericii dau câteva sfaturi fundamentale. Spre exemplu, ei afirmă că, dacă ţi se arată cineva ca înger al luminii, să nu te încrezi în el. Dumnezeu nu te condamnă dacă într-adevăr doreşte să ţi se arate şi tu Îl respingi, pentru că dacă într-adevăr vrea să-ţi trimită un mesaj, va reveni şi va găsi o cale să ajungă la tine. De altfel, chiar te laudă că nu te-ai arătat încrezător, ca să nu cazi în înşelare.

sâmbătă, 29 septembrie 2012

O pildă din Vechiul Testament despre iubirea vrăjmaşilor


Biblia ne spune că Saul, împăratul, îl ura de moarte pe Psalmistul David şi îl căuta pe tot locul să-l omoare.
De trei ori Domnul a adus pe Saul la picioarele lui David şi l-a dat în mâinile lui.
O dată, cum se vede în chipul de alături, când Saul umbla să-l prindă pe David, din întâmplare, s-a băgat tocmai în peştera în fundul căreia era ascuns David cu ostaşii lui. Noaptea, după ce Saul a adormit, ostaşii lui David au zis:
„Iată, Domnul a dat pe vrăjmaşul tău în mâinile tale, să-i facem sfârşitul”.
Însă „David a oprit pe oamenii săi să se arunce asupra lui Saul şi, ieşind afară şi plecând, a început să strige pe Saul, zicând: «Împărate, iată, Domnul te-a dat în mâinile mele! Oamenii mei mă îndemnau să te omor, eu însă te-am cruţat… Judece Domnul între mine şi tine… Răul de la cei răi vine, zice vechea zicală. De aceea eu nu voi pune mâna mea pe tine. El va vedea şi El îmi va apăra pricina şi El îmi va face dreptate, izbăvindu-mă din mâinile tale»”.
Când a sfârşit David, Saul a ridicat glasul şi a plâns; şi a zis lui David: „Tu eşti mai bun decât mine, căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău”.
(Citiţi pe larg istorisirea aceasta în cartea I Samuel -I Rg-cap. 24).
Iată, aceasta este Evanghelia Mântuitorului: „Iubiţi pe cei ce vă urăsc şi faceţi bine celor care vă fac vouă rău!” (Lc 6, 27). Cu această Evanghelie cerca David să-l împace pe Saul şi să mântuie un suflet pierdut. Cu această Evanghelie David l-a dezarmat şi l-a biruit de trei ori pe Saul, făcându-l să zică vorbele: „Tu, Davide, eşti mai bun decât mine!”
Aici stă, dragă cititorule, şi înţelesul vieţii noastre creştine: să-i dezarmăm şi să-i biruim cu Evanghelia pe cei care ne urăsc şi să-i aducem la Mântuitorul cu dragostea şi bunătatea sufletului nostru.
David a fugit de răzbunare şi de judecată, pentru că răzbunarea şi judecata sunt ale Domnului, nu ale omului.
Cu cântecul cel dulce al dragostei şi-al iertării să-i biruim pe vrăjmaşii noştri şi să-i aducem la Mântuitorul.
Nimic nu lucrează atât de puternic, într-un suflet păcătos, ca dragostea şi iertarea.
Cu o mie de ani înaintea lui Hristos, David a trăit Evanghelia Mântuitorului. Noi însă suntem la aproape două mii de ani după venirea lui Hristos şi nu trăim această Evanghelie!
Părintele Iosif Trifa
 – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.

joi, 27 septembrie 2012

„«Iar în vremile din urmă»... (I Tim. 4, 1)



Cu ochii ţintă mai mult ca oricine la Iisus cel Răstignit
Săptămâna trecută am fost la Bucureşti. Şi am văzut din nou că e bine să te mai mişti de acasă. Căci, umblând, vezi şi auzi multe. Şi totdeauna poţi învăţa ceva. E bine să ieşi mereu în lume, ca să vezi Biblia scrisă şi în lume; să vezi cum se plineşte scrisul ei în lume. Căci aşa e Cartea lui Dumnezeu: ea se vede scrisă şi în lume; în felul cum trăieşte şi hălăduieşte lumea. Un copil al lui Dumnezeu citeşte Biblia şi în ceea ce vede şi aude. Aşa am făcut şi eu tâlcul acesta în tren, de la Sibiu la Bucureşti.
În gara Copşa aştept un ceas după acceleratul de Bucureşti. În vremea asta mă strecor în sala de aşteptare a poporului. Îmi place totdeauna să aflu ce vorbeşte, ce gândeşte şi cum vede lumea, poporul. E popor mult în gară, sporit şi de soldaţii care se întorc acasă de la manevre. Mă apropii de un grup care discu­tă ceva aprins. Aflu că se vorbeşte despre minuni şi arătări cereşti. Un soldat bănăţean spunea că la ei, în Banat, s-a ivit un bou care vorbeşte. Cică un ţăran a început să-şi bată un bou care nu trăgea. Şi boul s-a întors către el, zicându-i: «Până acum am tras eu; de acum vei trage tu»...
Soldatul istorisea plin de convingere această «minune». Şi lumea credea. Azi e plin Banatul de zvonul acestei «minuni».

miercuri, 26 septembrie 2012

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Cuviosului Vasile de la Poiana Marului

Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. In anul 1713 ajunge in Tara Romaneasca si se stabileste la Manastirea Dalhauti. Aici aduna in jurul sau o obste de peste 40 de calugari sihastri, pe care ii deprinde cu ascultarea, smerenia, tacerea si cu rugaciunea mintii. Astfel, staretul Vasile face din obstea sa o adevarata scoala ­ de traire isihasta.
Dupa ce infiinteaza cateva manastiri in Buzau si Vrancea, se stabileste la Manastirea Poiana Marului.
De numele Cuviosului Vasile de la Poiana Marului se leaga existenta isihasmului romanesc, adica practicarea rugaciunii mintii.Ca dascal al rugaciunii, marele staret a scris si cateva "Cuvinte" despre paza mintii, despre rugaciune si crestere duhovniceasca, care sunt scurte introduceri la scrierile filocalice ale Sfintilor Nil de Sorska, Filotei, Isihie si Grigorie Sinaitul.
A fost parintele duhovnicesc al viitorului staret Paisie de la Neamt, pe care l-a calugarit in anul 1750, la Athos.
A trecut la cele vesnice la 25 aprilie 1767.
A copiat o serie de manuscrise in limba slavona si a scris cateva lucrari originale in slavona bisericeasca:

luni, 24 septembrie 2012

Cugetari nemuritoare

17. ’’Dacă tu însuţi n-ai venit la Domnul Iisus Hristos,
zguduit de căinţă şi de pocăinţă,
conştient de păcatele TALE
şi plângând pentru păcatele TALE...,
dacă n-ai privit zdrobit la Iisus Cel Răstignit pentru păcatele TALE
şi înviat pentru mântuirea TA...
Dacă n-ai auzit cum El te cheamă pe TINE
şi n-ai simţit cum te-a iubit pe TINE,
şi n-ai cunoscut cum te-a salvat pe TINE,
chiar pe TINE, Dumnezeu,
– atunci tu, dragul meu, încă nu-L cunoşti pe Iisus!

duminică, 23 septembrie 2012

Omul care se încrede în Domnul


Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul! (Ieremia 17, 7)
Căci El este ca un pom sădit lângă ape, care îşi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine. Şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei nu se teme şi nu încetează să aducă roadă.

Binecuvântarea este suma tuturor virtuţilor, suma tuturor laudelor, suma tuturor darurilor.
Binecuvântarea este revărsarea celei mai înalte iubiri. Şi atunci când Dumnezeu o dă omului. Şi atunci când omul o dă lui Dumnezeu. Şi atunci când omul o dă altui om.
Binecuvântarea este semnul celei mai adânci încrederi, de aceea ea are loc foarte rar.
O, omul care se încrede în Domnul şi care este binecuvântat de El, acela are totdeauna belşug de prospeţime din apele cele vii care sunt Cuvintele lui Dumnezeu.

joi, 20 septembrie 2012

Cugetări nemuritoare



"1. Există lumină trupească şi există lumină sufletească – după cum există şi întuneric la fel.
Există orbi de ochii trupeşti, iar aceştia sunt nefericiţi. Dar există orbi de ochii sufleteşti – iar aceştia sunt sigur cei mai nefericiţi dintre toţi oamenii.

2. Este o mare nenorocire când un trup nu poate vedea şi cunoaşte soarele – dar este o şi mai mare nenorocire când un suflet nu-L poate vedea şi cunoaşte pe Hristos.
Căci pe cât de necesar este soarele pentru trup, de o mie de ori este mai necesar Hristos pentru suflet.


3. Soarele trupesc ne dă pâinea şi cartea, care ne sunt necesare pentru existenţa aceasta trecătoare. Dar Hristos ne dă mântuirea, care ne este cea mai necesară nu numai pentru existenţa viitoare şi veşnică, – ci chiar şi pentru asta.

miercuri, 19 septembrie 2012

MEŞTEŞUGUL MULŢUMIRII


-->
Veseleşte-ţi sufletul tău şi-ţi mângâie inima ta şi departe de la tine goneşte întristarea că pe mulţi i-a omorât întristarea şi nu este folos în ea (Isus Sirah)
De dimineaţa şi până seara avem de înfruntat tot felul de probleme dintre cele mai variate şi nedorite. Suntem luaţi cu asalt de invidie, gelozie, evenimente neplăcute iar toate aceste lucruri pe care le întâmpinăm creează în noi deprimarea, întristarea, anxietatea, tulburarea, de toate felurile şi nuanţele. Căutăm de multe ori ca să depăşim aceste stări şi cât n-am da noi ca să dăm o altă întorsătură vieţii noastre şi să facem cumva pentru a şterge din memorie toate amintirile care ne chinuie?! Dar viaţa merge înainte şi fapte din trecut se răsfrâng în prezent şi în viitor.

marți, 18 septembrie 2012

Fericiţi veţi fi când...


"Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte şi, aşezându-Se, ucenicii Lui au venit la El.
Şi, deschizându-Şi gura, îi învăţa, zicând:
Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.
Feriţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri... (Matei 5, 1-12)

Evanghelia aceasta e cunoscută în Biblia Noului Testament sub denumirea „Predica de pe Munte", pentru că Mântuitorul a rostit-o stând sus pe o colină. Din această predică sunt luate Fericirile care se cântă în strană în fiecare duminică şi sărbătoare. Minunată este această evanghelie şi minunate sunt învăţăturile din cele nouă fericiri. Un mare învăţat spune că nu s-a rostit şi nu se va rosti niciodată în această lume o altă predică ce ar putea să o întreacă în adâncime pe aceasta. Ce ne spune Mântuitorul în predica celor nouă fericiri?

duminică, 9 septembrie 2012

Cine domneşte acum în inima ta ca stăpân? Hristos sau şarpele?

„Şi după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului,“ (Ioan 3, 14)

Moise a înălţat şarpele în mijlocul tuturor, în văzul tuturor, în mijlocul poporului otrăvit de veninul şerpilor înfocaţi, în mijlocul celor mai cumplite nenorociri, suferinţe şi lipsuri, în mijlocul deznădejdii şi al morţii – slăvită Salvare – tuturor, Moise a înălţat numai Acest Semn Unic. Şi a poruncit ca toţi să privească numai la el. Privirea cu credinţă în cuvântul lui Dumnezeu dădea vindecarea. În toată pustia nu era alt semn ca să vindece şi să mântuiască. Cine nu voia să privească la Acesta, trebuia să moară, – altă mântuire Dumnezeu nu-i mai dădea.

Tot aşa trebuie să fie înălţat şi Domnul nostru Iisus Hristos, cum a fost înălţat şarpele. Măcar aşa! Să fie înălţat Hristos în locul şarpelui prăbuşit pe totdea-una, în toate inimile noastre. Măcar cât a fost înălţat şarpele, trebuie să fie înălţat acum Hristos. În noi şi între noi.

joi, 6 septembrie 2012

Să ne rugăm împreună...

"Slavă şi slavă Ţie, Iisuse Doamne!
Slavă Crucii Tale, Semnul Etern şi Strălucit al răscumpărării noastre!
Cu ochii şi cu inima la Crucea Ta, Te preamărim pe Tine, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor.

Şi o cinstim cu o preţuire veşnică pe Preasfânta Fecioară, Maica Ta şi Maica noastră prin Tine, pe care ai înălţat-o, nedespărţită pe veci.
Binecuvântăm pe toţi care au stat lângă Crucea Ta neclintiţi şi curajoşi în orice vreme.
Ajută-ne să venim şi să rămânem şi noi lângă Tine şi lângă ei, aici şi acolo, acum şi în veşnicie.

O, Crucea lui Iisus, Crucea lui Iisus!
Slavă veşnică Ţie, Crucea Lui mântuitoare, prin care s-a făcut spălarea păcatelor şi răscumpărarea sufletelor noastre, purtarea poverilor şi înlăturarea osândei noastre, răstignirea firii şi înnoirea fiinţei noastre, atingerea slavei şi pecetluirea înfierii noastre.

marți, 4 septembrie 2012

Să nu uităm de Dumnezeu!


" Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stateau departe,
şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă li vă arătaţi preoţilor. Dar, pe cand ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând ca s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slava lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Şi i-a zis: Scoala-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit." - Luca 17, 12-19 -


Mulţi dintre noi, cei ce socotim că suntem creştini, ne asemănăm cu cei zece leproşi, despre care ne vorbeşte Sf. Ev. Luca. Ca şi ei, de câte ori ne aflăm în suferinţă, de câte ori îndurăm grele pătimiri trupeşti sau sufleteşti, ne îndreptăm gândul către Dumnezeu, îl rugăm cu lacrimi firbinţi să ne izbăvească de toată primejdia şi nevoia, credem cu tărie în puterea şi îndurarea Lui. Câţi dintre noi, pătimind pentru greşalele noastre, nu-L rugăm pe Dumnezeu să ne mântuiască, legându-ne să nu mai păcătuim? Câţi dintre noi n-am trecut, în viaţa noastră, prin grele încercări, în care singura nădejde ne-a fost numai Dumnezeu?