Mândria și gloata

Dorinţa după slava lumii şi după lauda oamenilor este o deşertăciune care se tot umflă şi tot creşte până se face atât de mare încât ea singură ocupă toată inima în care s-a încuibat. În inima aceea apoi nimic altceva nu mai poate să încapă.

Credinţa (şi smerenia ei) este vrăjmaşul de moarte al dorinţei după slava lumii.
De aceea, în orice inimă unde s-a aşezat credinţa adevărată, acolo umblarea după slava lumii şi după laudele oamenilor este nimicită.
Credinţa adevărată umblă numai după slava lui Dumnezeu.Şi, după cum este cu neputinţă să creadă în Hristos acela care umblă după slava lumii, tot aşa este cu neputinţă să umble după slava lumii acela care crede cu adevărat în Hristos.
Nu dintr-o modestie prefăcută, nici dintr-o smerenie făţarnică, ci dintr-o încredinţare adâncă, izvorâtă din adevăr, noi trebuie să respingem toate ispitele laudei.
Ai un talent şi te mândreşti cu el, aşteptând laude? Ai o pricepere, un dar, o pregătire deosebită? Ai o slujbă înaltă, o avere, o autoritate mai aleasă? Fă mai mult bine cu acestea! Eşti dator să faci, căci de aceea le-ai şi primit pentru o vreme. Şi vei da seama dacă n-ai făcut.

Fă binele acum, căci în curând toate posibilităţile de a-l face îţi vor fi luate şi nu multă vreme le vei avea.
Umblă mai mult cu ele după slava lui Dumnezeu şi după foloasele lui Hristos, că şi aşa în curând vei pierde totul!
Satana fură tot ce nu-I dai de bunăvoie lui Dumnezeu.

În faţa judecăţii, numai Hristos Singur vă va putea scăpa!
Dar, dacă nu vreţi să veniţi astăzi la El ca să-L luaţi Apărător şi Mântuitor, în ziua aceea va fi prea târziu.
În faţa tuturor învinuitorilor, El nu vă va apăra cu nimic.
El nu vă va cunoaşte, fiindcă voi n-aţi venit pe la El să-L cunoaşteţi (Mt 7, 23).
Voi v-aţi dus pe la Moise, pe la Aaron, pe la botez, pe la sabat, pe la limbi, pe la ceremonii – dar nu pe la Hristos, ca să cereţi de la El iertarea şi mântuirea Sa cu pocăinţă sinceră.
Poate Moise sau Avraam te vor cunoaşte.
Poate Pavel sau Petru te vor şti,
poate Anton sau Nicolae te-au văzut… – dar ei înşişi te vor învinui în Ziua Aceea şi se vor lepăda de tine, căci şi ei te-au chemat, prin cuvântul şi exemplul lor, să vii la Hristos, aşa cum au făcut şi ei, dar tu nici pe ei nu i-ai ascultat.
Cine te va apăra atunci?

O, suflete, nu-ţi pune nădejdea în nimeni altcineva în afară de Hristos, căci nimeni nu te poate izbăvi decât El (Fapte 4, 12).
Dacă te predai Lui şi trăieşti în El, Hristos te va ierta şi nimeni pe lume nu te va mai osândi (Rom 3, 22-23). Căci te va apăra El.
Altfel vei fi osândit de toţi şi nimeni nu va mai fi să te scape.

Oricine are o adevărată credinţă este cu neputinţă să nu ajungă la Hristos, pentru că şi Scriptura, şi Tradiţia, şi cele vechi, şi cele noi, şi cele ce se văd, şi cele ce nu se pot vedea, dacă le cercetezi adânc şi cu un cuget curat, dornic după Adevăr, este cu neputinţă să nu te ducă la Hristos.
Se cere numai să crezi şi să asculţi cele scrise acolo.

Sunt în viaţa omului stări în care sufletul doreşte mai mult ca orice retragerea din mijlocul frământărilor şi din zgomotul vieţii.
Atunci mulţimea îţi ajunge o povoară cu mare greu de suportat.
Chiar şi cei mai apropiaţi îţi sunt o greutate. Şi nimic nu doreşti mai mult decât să nu vezi oameni. Să plângi şi să te rogi singur.

Orice despărţire are o tainică durere în ea, orice plecare este umbrită de mâhnire şi tristeţe. Chiar şi acelea care ştii bine că nu-s pentru totdeauna. Dacă cel de care te desparţi ţi-a fost prieten adevărat şi credincios.
Iubirea nu poate fi niciodată nepăsătoare şi nesimţitoare.

Ceva din fiinţa noastă se rupe, cu plecarea fiecăruia din cei iubiţi. Şi simţim în sufletul nostru golul lor pe care nimic şi nimeni nu-l poate umple.
În astfel de clipe, numai retragerea în rugăciune şi numai lacrimile vărsate în singurătate ne pot mângâia şi linişti sufletul zdrobit şi duhul adânc sfâşiat.
Să căutăm uşurarea lor!

Ca tot ceea ce se rupe, sufletul are, în durere, şi el nevoie de linişte şi de timp, să-şi închidă şi să-şi vindece rana.
Atunci trebuie lăsat în pace.
Sau plâns lângă el în tăcere.

Nimic nu-i mai nenorocit pentru un popor decât să ajungă gloată.
Şi nimic nu-i mai nenorocit pentru un om decât să ajungă în gloată.
Gloata este o adunătură de oameni care nu pot judeca niciodată limpede şi ordonat.
Gloata n-are cap, ci este condusă totdeauna de instincte, de pofte şi de cruzime.
Când e condusă de judecată, de minte, de cap, atunci nu mai este gloată, este unitate ordonată.

Spiritul gloatei este totdeauna primejdios.
Cine ajunge în gloată nu mai poate avea o judecată a lui, fiindcă duhul gloatei, mentalitatea gloatei, influenţa puternică a gloatei îl robesc, îl întunecă, îl anulează şi-l târăsc.
Gloata tocmai fiindcă nu judecă şi nu mai poate judeca singură este totdeauna o unealtă primejdioasă şi totdeauna ieftină, de care s-au folosit cu uşurinţă marii călăi ai omenirii şi marii vrăjmaşi ai lui Hristos.

E ciudat cum te nimiceşte duhul gloatei şi cum te goleşte de tot eul tău, robindu-te.
După ce te-ai desfăcut din gloată, te miri uneori tu însuşi cum ai putut să faci aşa de „normal“ şi atât de uşor lucruri care sunt atât de străine de sufletul tău.
Lucruri pe care nu erai niciodată în stare să le săvârşeşti afară din gloată.

Fereşte-te totdeauna de gloată, dacă nu eşti un duh puternic, spre a putea impune gloatei cu tărie drumul ordinii, al disciplinei şi al judecăţii sănătoase!
Fereşte-te totdeauna de gloată când este împinsă de curiozitate, de foame, de ură, de răzbunare sau de nebunie.
Fereşte-te totdeauna de gloata dezlănţuită, condusă de mincinoşi, de călăi şi de demagogi, fiindcă totdeauna va ajunge la fapte de cruzime neînchipuită şi îngrozitoare.
Pentru că gloata dezlănţuită nu mai are creier. Ci numai pântec şi pumni.
Nu poartă flori, ci numai pari şi pietre.

Hristos nu se adresează decât fiecăruia în parte, nu gloatei.
El cheamă la Dânsul pe fiecare suflet deosebit, nu grămadă.
Căci adevărat credincios este numai acela care duce în primul rând o viaţă individuală cu Hristos.

Un adevărat credincios nu se va mulţumi numai cu rugăciunea de la biserică sau de la adunare, ci va avea el însuşi cămăruţa lui de rugăciune.
Va avea părtăşia tainică a lui însuşi cu Domnul Iisus. Fără această părtăşie, toate celelalte nu înseamnă mare lucru.

Dacă rămâi în gloată, uşor poţi ajunge dintr-un prieten al lui Hristos un vrăjmaş al Lui, fiindcă gloata se schimbă foarte uşor.
Vai, şi astăzi, cea mai mare parte din sufletele care merg după Hristos sunt tot gloată.
În ocaziile cele mai grele vezi cu tristeţe că e aşa.

E atâta nevoie uneori să şezi cu cei iubiţi ai tăi!
Tot timpul lucrezi cu ei, umbli cu ei, mănânci cu ei sau departe de ei, dar aşa de puţin şezi cu ei!
Şederea cu cei iubiţi îţi dă o bucurie unică. Clipele petrecute împreună cu ei sunt totdeauna de neuitat.
O Doamne, dă-ne fericirea de a sta cât mai mult împreună cu Tine şi cu ai noştri. Amin.