sâmbătă, 25 martie 2017

Fecioara Maria Chivotul Noului Legământ


Ținând cont de scrierile Sfinților Părinți cu privire la Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, putem spune că oricât de frumos și de mult am scrie despre ea, întodeauna mai este loc de alte și alte cuvinte mai frumoase. Prin Duhul Sfânt, Maica Domnului a devenit și Maica noastră, a tuturor, a devenit bucuria creștinilor și maica Vieții, căci a născut pe Cel ce a dat viață tuturor celor morți în Adam.
Sfânta Fecioară Maria, pe cat a fost înălțată de laudele îngerului, pe atât s-a smerit înaintea lui Dumnezeu. Învățăm de aici că “smerenia este temelia sfințeniei”, este scara ce ne urcă la cer.
Privind sfintele icoane ce ne-o înfășișează pe Sfânta Fecioară Maria, vedem icoana unui suflet curat, vedem oglinda bunei-cuviințe. Modestia îmbrăcămintei impresionează și ne dă de gândit, căci “modestia este podoaba omului cinstit”.

Rugăciune pentru prietenii mei


Doamne, îţi prezint prietenii mei pentru ca să-i binecuvântezi, să-i ocroteşti şi să le araţi cum să trăiască. 

Tu care ştii cum trăiesc, ştii ceea ce îi preocupă, ceea ce simt, ceea ce gândesc la ceea ce aspiră, ceea ce le lipseşte şi ceea ce îşi doresc. 


Tu care ştii când plâng, când râd, când sunt în singurătate; ocroteşte-i, protejează-i, animă-i ca să meargă mai departe, însoţeşte-i întotdeauna.


Şi pe mine învaţă-mă să simt ceea ce simt ei, a fi disponibil când au cel mai mult nevoie de mine, a fi amabil când necesită cel mai mult a fi iubit, a-i vedea când necesita a fi văzuţi, a-i auzi când doresc să fie auziţi a le da siguranţă când o necesită, a le veni în grabă când au are nevoie de cineva, a sărbători când necesită a fi sărbătoriţi, a plânge când au nevoie de a se uşura, pentru a mă simţi mândru de ei şi a învăţa cât se poate de la ei.

Pentru ca Tu ai fost, Doamne prietenul cel mare şi necondiţionat din totdeauna! Te rog astăzi pentru prietenii mei şi pentru mine. Pentru prietenia care ne uneşte, binecuvântează-ne şi întâmpină-ne cu dragostea Ta. Toate le cer în numele Prietenului meu şi al Tău Fiu iubit, Domnul Iisus. Amin.


prelucrata
culeasa de pe pe Situl Românilor din Benelux