" Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stateau departe, şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă li vă arătaţi preoţilor. Dar, pe cand ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând ca s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slava lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Şi i-a zis: Scoala-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit." - Luca 17, 12-19 -
Mulţi dintre noi, cei ce socotim că suntem creştini, ne asemănăm cu cei zece leproşi, despre care ne vorbeşte Sf. Ev. Luca. Ca şi ei, de câte ori ne aflăm în suferinţă, de câte ori îndurăm grele pătimiri trupeşti sau sufleteşti, ne îndreptăm gândul către Dumnezeu, îl rugăm cu lacrimi firbinţi să ne izbăvească de toată primejdia şi nevoia, credem cu tărie în puterea şi îndurarea Lui. Câţi dintre noi, pătimind pentru greşalele noastre, nu-L rugăm pe Dumnezeu să ne mântuiască, legându-ne să nu mai păcătuim? Câţi dintre noi n-am trecut, în viaţa noastră, prin grele încercări, în care singura nădejde ne-a fost numai Dumnezeu?
Şi când mila Domnului S-a pogorât asupra noastră, când suferinţele noastre au trecut ca o ploaie de vară, când Dumnezeu ne-a făcut să simţim atotputernicia Sa - n-am fost noi oare, asemenea celor nouă leproşi, care - izbăviţi de Hristos fiind - nici nu s-au întors să-I mulţumescă? Cei mai mulţi dintre noi nu ne-am învrednicit nici măcar o rugă de mulţumire să înălţăm. Şi aproape toţi cei ce ne-am împărtăşit cândva din marea bunătate a lui Dumnezeu, am uitat cu repeziciune făgăduinţele făcute: am urmat să vieţuim în păcat şi în greşală.
Să ne gândim la îndureratele cuvinte pe care le rosteşte Hristos, în clipa în care, din cei zece vindecaţi, unul singur s-a întors să dea slavă lui Dumnezeu: " Dar cei nouă unde sunt?" Oare nu se întreabă mereu, Domnul, când vede nerecunoştinţa noastră: "Unde sunt aceia peste care am revărsat mila şi îndurarea Mea?" Purtându-ne asemeni celor nouă leproşi din Sfânta Scriptură, noi singuri de îndepărtăm de Dumnezeu; noi singuri închidem poarta cerului şi a Dumnezeieştii îndurări.
Se cuvine, deci, să încercăm a ne purta, oricând şi oriunde, aşa cum s-a purtat cel de al zecelea, aducându-ne aminte de Dumnezeu, nu numai în suferinţă, ci şi atunci când bucuria mântuiri ne umple inimile. Să mulţumim veşnic Domnului pentru marea sa bunătate. Să-i mulţumim prin cuvântul smerit al rugăciunii, dar mai cu seamă să-i mulţumească prin cuvântul nepieritor al faptelor bune.
Numai atunci vom putea nădăjdui pururea în ajutorul şi mila Sa. Numai atunci Dumnezeu ne va putea spune cu dragoste, fiecăruia dintre noi: "Credinţa ta te-a mântuit".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu