Fericiţi veţi fi când...

"Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte şi, aşezându-Se, ucenicii Lui au venit la El.

Şi, deschizându-Şi gura, îi învăţa, zicând:
Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.
Feriţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri... (Matei 5, 1-12)

Evanghelia aceasta e cunoscută în Biblia Noului Testament sub denumirea „Predica de pe Munte", pentru că Mântuitorul a rostit-o stând sus pe o colină. Din această predică sunt luate Fericirile care se cântă în strană în fiecare duminică şi sărbătoare. Minunată este această evanghelie şi minunate sunt învăţăturile din cele nouă fericiri. Un mare învăţat spune că nu s-a rostit şi nu se va rosti niciodată în această lume o altă predică ce ar putea să o întreacă în adâncime pe aceasta. Ce ne spune Mântuitorul în predica celor nouă fericiri?
Ni-i înşiră pe cei ce vor fi cu adevărat fericiţi în lumea aceasta şi în cealaltă. Dar ce băgăm de seamă? Nici una din cele nouă fericiri nu vorbeşte de bogăţie lumească, nici de mărire omenească, nici despre bani, averi şi plăceri. Fericirea pe care a făgăduit-o Mântuitorul este înlăuntrul omului şi pleacă dinlăuntru în afară. Mântuitorul face fericiţi pe cei blânzi, pe cei milostivi, pe cei curaţi la inimă, dar toate acestea pleacă din lăuntrul omului; acolo e mila, pacea, dreptatea şi acolo e şi inima curată. Spre deosebire de această fericire adevărată, noi căutăm o fericire ce pleacă din afară înlăuntru. Noi aşteptăm şi ne trudim să ne facem mai întâi bogaţi, să ne umplem mai întâi de bani, de plăceri şi de mărire omenească, pentru ca apoi să fim fericiţi.
Însă fericire adevărată, lumea aceasta nu poate da măcar de l-ar încărca pe om cu toate bogăţiile şi plăcerile şi măririle ei. Asta e un lucru dovedit. Oare sunt fericiţi toţi bogaţii, toţi milionarii şi toţi cei ce şed în palate? Nici vorbă. Dimpotrivă, se constată că traiurile cele mai nefericite sunt tocmai în palatele celor bogaţi. Este pus un mare adevăr în istorioara cu împăratul ce căuta cămaşa fericitului (să se lecuiască de boală cu ea), dar pe urmă s-a aflat că fericitul nici cămaşă pe el n-avea (era un cioban de la oi). Fericirea cea adevărată şade şi azi mai mult în coliba săracului credincios decât în palatul necredincioşilor. O statistică din America arată că 60% din cei ce îşi fac moartea sunt milionari şi oameni bogaţi. Oare de ce nu poate da lumea, cu bogăţiile şi cu plăcerile ei, fericirea adevărată? Pentru că este cineva şi ceva ce tulbură fericirea cea lumească. E graiul sufletului, e mustrarea şi întrebarea sufletului, pe care a prins-o aşa de frumos psalmistul David în cuvintele: „Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi?" (Ps. 42, 6). În zadar zici sufletului ca bogatul din evanghelie: „Suflete, ai de toate, mănâncă, bea şi te veseleşte"... căci sufletul cere altceva: sufletul se doreşte spre Domnul şi însetoşează după Domnul şi, dacă nu-i dai această întâlnire cu Domnul, el este mâhnit, el este tulburat şi tulbură şi fericirea omului. Fericirea cea adevărată este un lucru după care trebuie să cauţi mai adânc, tot mai adânc în inima ta, înlăuntrul tău; să cauţi până dai peste un Doctor pentru suspinurile sufletului tău, să cauţi până dai de Mântuitorul şi până L-ai aflat pe Mântuitorul. Când L-ai aflat cu adevărat pe Mântuitorul şi Jertfa Lui cea Sfântă, atunci El dintr-o dată îţi ia sarcina păcatului de pe sufletul tău, dintr-o dată sufletul tău şi inima ta scapă de mâhnire şi te simţi nespus de uşurat şi fericit. „Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele" (Ps. 31, 1). „Fericit este bărbatul a cărui nădejde este numele Domnului" (Ps. 39, 5), şi care se bucură sub acoperământul aripilor Lui şi sufletul său se lipseşte după El (Ps. 62, 8).
Când L-ai aflat cu adevărat pe Mântuitorul şi trăieşti o viaţă nouă cu El, atunci ai o fericire pe care nu ţi-o poate lua, nici tulbura suferinţa, sărăcia, prigoana, boala etc. Mântuitorul dă omului o fericire care nu slăbeşte, ci, dimpotrivă, se întăreşte în suferinţe, în lacrimi, în prigoane. Lumea şi creştinii de azi nu înţeleg însă acest fel de fericiri (unii chiar şi râd de ele). Nu ne înţeleg pentru că n-au gustat şi nu cunosc bucuria şi fericirea cea adevărată ce o dă Mântuitorul şi o viaţă trăită cu El. Oamenii caută fericirea în afară de inima lor şi în afară de Mântuitorul şi de aceea fericirile ce se cântă în strană nu le vedem şi în lume şi în viaţa oamenilor. Nu-i vedem pe făcătorii de pace, pe cei blânzi, pe cei milostivi; dimpotrivă, vedem ura, nedreptatea, prigoana etc. Cercetaţi cu luare-aminte cele nouă fericiri şi veţi afla că fiecare din ele e legată cu cerul de sus, fiecare pleacă de la inima omului şi se gata cu cerul de sus, fiecare leagă cerul cu pământul şi pe om cu Dumnezeu. Când fiecare om ar căuta şi ar umbla după o astfel de fericire ce-l leagă cu cerul şi cu Dumnezeu, atunci ar avea omul şi omenirea fericire adevărată. Atunci s-ar împlini şi psalmul ce zice: „Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au săturat, adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit, că Domnul va da bunătate şi pământul îşi va da rodul său" (Ps. 84, 11-13).
Însetezi tu, cititorule, după o astfel de fericire? "

- Părintele Iosif Trifa din cartea " Adânciri în Evanghelia Mântuitorului" -