Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. In anul 1713 ajunge in Tara Romaneasca si se stabileste la Manastirea Dalhauti. Aici aduna in jurul sau o obste de peste 40 de calugari sihastri, pe care ii deprinde cu ascultarea, smerenia, tacerea si cu rugaciunea mintii. Astfel, staretul Vasile face din obstea sa o adevarata scoala de traire isihasta.
Dupa ce infiinteaza cateva manastiri in Buzau si Vrancea, se stabileste la Manastirea Poiana Marului.
De numele Cuviosului Vasile de la Poiana Marului se leaga existenta isihasmului romanesc, adica practicarea rugaciunii mintii.Ca dascal al rugaciunii, marele staret a scris si cateva "Cuvinte" despre paza mintii, despre rugaciune si crestere duhovniceasca, care sunt scurte introduceri la scrierile filocalice ale Sfintilor Nil de Sorska, Filotei, Isihie si Grigorie Sinaitul.
A fost parintele duhovnicesc al viitorului staret Paisie de la Neamt, pe care l-a calugarit in anul 1750, la Athos.
A trecut la cele vesnice la 25 aprilie 1767.
A copiat o serie de manuscrise in limba slavona si a scris cateva lucrari originale in slavona bisericeasca:
- Cuvant inainte sau inainte calatorie la cartea Iui Grigorie Sinaitul inainte cuvantare spre capetele fericitului Filotei Sinaitul,
- Cuvant inainte la cartea fericitului Nil de la Soesca,
- Adaugire sau cuvant pre urma la cartea Sfantului Nil de la Soesca.
- Inchipuire cum sa cade noua celor ce suntem patimri si calcam poruncile ... sa ne indreptam prin pocainta si sa ne invatam Iucrarii cei cu mintea vietuind intru supunere.
- Intrebatoare raspunsuri adunate din Sf. Scriptura pentru departarea de bucatele cele oprite oprite fagaduintei calugaresti cei de buna voie (tiparita la Neamt in 1816) s.a.
- Opera sa a fost de indata tradusa in limba Romana si copiata in zeci de manuscrise.
- Se cunosc sapte manuscrise slave copiate la schitul Poiana Marului, din care patru cuprind unele din lucrarile mentionate;
- Unul (ms. 756) este copiat de staretul Vasile, iar un altul, cuprinzand versiunea slava a scrierii alegorice-religioase spaniole "Desiderie", a fost copiat tot de el.
"De se goleşte cineva numai de vedere, de auzire şi de vorbire, dobândeşte oarecare linişte de patimi şi de gândurile rele. Dar cu mult mai mult se va îndulci de odihna de gândurile rele şi va gusta bucuria cea duhovnicească, care se pricinuieşte prin rugăciunea minţii şi prin luarea aminte"
"In mod sigur Dumnezeu, Care vrea totdeauna binele omului, doreste si vrea sa-i inalte la stadiul contemplativ pe toti cei care se ostenesc in mod sincer si cu ravna in practica rugaciunii. Dar vai daca aceasta va ajunge sa constituie o pretentie: Unii, pe care se cuvine sa-I numim usuratici la minte, auzind ca prin aceasta rugaciune lucratoare a mintii se face o sporire grabnica, alearga inainte de vreme sa ajunga la rugaciunea vazatoare, socotind ca ea se afla la indemana celor care o doresc"
"De Dumnezeu insa se cade a ne teme iar nu sa fugim si sa ne lepadam de El din frica . Fiindca, intr-adevar, prin aceasta lucrare (a mintii) e nevoie de frica si cutremur, de zdrobire si smerenie, de multa cercetare a Sfintelor Scripturi si de sfatuirea fratilor celor de un gand cu noi, iar nu de fuga si de lapadare, nici de obraznicie (indrazneala) si randuiala de sine. Fiindca cel indraznet si obraznic, urmarind cele ce sunt mai presus decat vrednicia si intocmirea sa (Int. Solomon 3,21), alearga cu trufie sa ajunga inainte de vreme la rugaciunea vazatoare (contemplativa). Si iarasi: daca cineva visand in parerea lui ca ajunge la cele inalte , si-a agonisit o pofta (dorinta) satanica si nu adevarata, pe acestia usor ii prinde diavolul in mrejele lui ca pe o sluga a sa. Si ce avem noi cu sporirea inalta in sfintita rugaciune a mintii, daca dupa Sfantul Isaac de ea se invredniceste abia unul din zece mii?(dintre practicantii rugaciunii n.a.)? Fiindca e de ajuns pentru noi, patimasii si neputiinciosii, sa cunoastem macar urma linistirii mintii, care este rugaciunea lucratoare (practica) a mintii prin care sunt izgonite din inima momelile vrajmasului si gandurile cele rele, si care este lucrul monahilor incepatori si patimasi prin care se urca (de va voi Dumnezeu) spre rugaciunea vazatoare (contemplativa) si duhovniceasca."
"Auzind despre marea facere de bine a lui Dumnezeu catre noi, pacatosii, nu trebuie sa ne obraznicim cu indrazneala lipsita de frica, fara o mare smerenie si lucrarea dupa putere a poruncilor, spre aceasta sfintita lucrare a mintii; ci intelegand pornirea cutezatoare si indrazneala care vin de la vrajmasul, sa fugim cu tarie de amandoua: si astfel, cercetand multe scrieri sfinte si sfatuitori incercati (experimentati) sa deprindem cu smerenie aceasta lucrare. Spre stiinta trebuie insa adaugat si aceea ca o mare arma impotriva vrajmasului si a poftei celei rele este aducerea aminte de moarte sau de gheena, ori de chinurile vesnice sau de infricosata judecata, de chinuitorii de la vamile vazduhului, sau de Imparatia Cerurilor si bucuria sfintilor, si de altele asemanatoare."
( Dario Riccanello, Rugaciunea lui Iisus in scrierile staretului Vasile de la Poiana Marului, Editura Deisis, Sibiu, 1996 )
"Eu, o, prietene, fiind om neputincios, când greşesc faţă de cineva, voiesc ca acela să mă ierte. De asemenea, mă silesc, chiar dacă inima mea se împotriveşte să iert şi eu fratelui meu greşelile lui faţă de mine. Până când însă? Nu de şapte ori, zice Domnul, ci de şaptezeci de ori câte şapte, dacă ne va greşi şi-i va părea rău, să-i iertăm lui. Aceasta este pravila şi dreptarul nostru, pe care dacă le-am păzi, nimeni nu ne-ar strica dragostea dintre noi şi împreună-vieţuirea noastră. "
"Câtă vreme omul se nevoieşte şi veghează, el urcă, ca şi luntrea în susul apei. Iar când vrea să se mai odihnească şi încetează truda, el îndată coboară la vale, ca şi luntrea mânată de apele Niprului până în Crimeea, căci, slăbindu-ne puterile, patimile şi ispitele lucrează atunci în voie. "
( Cuviosul Vasile Ieromonahul, Staretul Schitului Poiana Marului - Scrisoare către Ieroschimonahul Kir Alexie)
,,Cântarea noastră se cade să fie îngerească, după cum ne este şi vieţuirea, iar nu trupească. Căci cântarea cu glas şi cu strigare a fost dată pentru lenevirea şi nepriceperea noastră, ca să ne ridice la rugăciunea cea adevărată din inimă. "
,,Cu adevărat şi de aceasta se cuvine să se ţină seama, ca nu cumva, zdrobind cu înfrânarea cea peste măsură puterea trupească, să se facă trupul sleit şi neputincios spre sporirea duhovnicească. Pentru că, de ar fi fost bine să slăbim cu trupurile şi să zăcem abia vii, negreşit, aşa ne-ar fi făcut Domnul de la început. "
"Să nu socoteşti, binecredinciosule cititor, că, luându-ne pe noi Sfinţii Părinţi, de la multa cântare din afară şi poruncindu-ne să ne deprindem cu lucrarea, adică cu rugăciunea minţii, nesocotesc psalmii şi canoanele. Să nu fie aceasta. Căci acestea sunt date de Duhul Sfânt Bisericii lui Hristos, întru care se săvârşeşte toată lucrarea de sfinţire prin hirotonie şi toată taina iconomiei lui Dumnezeu-Cuvântul, până la a doua venire a Lui, în care se cuprinde şi învierea noastră. Că nu este ceva omenesc în rânduiala bisericească, ci toate sunt ale darului lui Dumnezeu, neprimind nici un adaos de la vrednicia noastră şi nici o împuţinare pentru păcatele noastre. "
"Se cade mai întâi a ne deprinde mintea şi inima cu cinci cuvinte de acest fel, zicând din adâncul inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă". După ce ne vom curăţi mintea cu această rugăciune, se cuvine a ne urca la cântarea înţelegătoare, adică la cântarea şi rugăciunea din biserică, deoarece oricare începător, şi încă pătimaş, poate săvârşi cu înţelegere această rugăciune întru păzirea inimii. Iar cântarea bisericească nicidecum nu o poate face, până nu-şi va curăţi mai întâi mintea cu această rugăciune. Sfântul Simeon, arhiepiscopul Salonicului, având acelaşi duh şi dar, porunceşte arhiereilor, preoţilor, călugărilor şi tuturor mirenilor, sfătuindu-i să zică şi să unească cu răsuflarea în toată vremea şi în tot ceasul această sfinţită rugăciune. El zice împreună cu Apostolul Pavel: „Nu este altă armă mai tare nici în cer, nici pe pământ, ca numele lui Iisus Hristos" "
"Cel ce vieţuieşte drept şi fără prihană, ferindu-se de plăcerea sa şi de înălţarea minţii, de s-ar ridica toate taberele diavoleşti asupra lui şi mii de ispite, va rămâne nevătămat, spun Părinţii. Dar cel ce umblă după rânduiala proprie şi după sfatul său, adică în neascultare şi în voile sale, acela cade în înşelăciune. Căci sunt două pricini ale înşelăciunii, adică ale căderii din rugăciunea cea curată a inimii: lucrarea faptelor bune după voie proprie, adică fără ascultare şi sfătuire, şi a doua este înălţarea minţii, adică mândria cugetului, care este împotriva smeritei cugetări. "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu