TAINA SFÂNTULUI BOTEZ -O CINCIZECIME PERSONALĂ

Sfântul Duh, Care S-a pogorât asupra Sfinţilor Apostoli, la Cincizecime, Se pogoară şi asupra tuturor celor ce primesc Botezul ca Sfântă Taină a Bisericii Dreptmăritoare. Botezul este, astfel, pentru fiecare credincios, o Cincizecime personală.

Prin Taina Sfântului Botez primim harul naşterii din nou şi puterea pentru tot ceea ce avem de făcut pentru mântuirea noastră. Rămâne numai ca să şi răspundem iniţiativei harului cu împreună-lucrarea noastră de credinţă şi fapte bune.

De la Sfântul Vasile cel Mare aflăm că pnevmatomahii din secolul al IV-lea susţineau, printre altele, că nici faptul că numele Duhului Sfânt intră în formula Botezului, alături de al Tatălui şi al Fiului (cf. Mt 28, 19) nu justifică punerea Sa pe aceeaşi treaptă cu Dumnezeu (Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, XIV, în Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, Partea a treia, trad., introd., note şi indici de Pr. prof. C. Cornilescu şi Pr. prof. T. Bodogae, PSB 12, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988, p. 45).

Făcând o confuzie voită între tip şi antitip, aceia ziceau că şi israeliţii au fost botezaţi „în Moise” sau „în nor” şi „în mare”, care ţin de cele create, astfel că nici Duhul Sfânt, în Care suntem noi botezaţi, nu trebuie pus mai presus de creaţie (ibid., p. 46). De asemenea, ziceau aceia, dacă noi, creştinii, suntem botezaţi nu numai „în Duh”, ci şi „în apă”, nu rezultă de aici că trebuie să dăm apei mai multă cinste decât celorlalte creaturi şi, cu atât mai puţin, „nu-i vom da cinstea pe care o dăm Tatălui şi Fiului” (ibid., XV, p. 49). Observăm cum negarea harului Botezului merge mână în mână cu hula împotriva Duhului Sfânt. Marele capadocian nu poate decât să constate că astfel de argumente vin de la nişte oameni cărora „li s-a întunecat raţiunea de patimă” (ibid.).

Preluând cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care învaţă că Botezul este moarte şi înviere împreună cu Hristos, Sfântul Vasile arată rolul respectiv al apei şi al Duhului în lucrarea acestei Sfinte Taine. Renaşterea este precedată de moarte şi îngropare. Prin apă murim şi ne îngropăm, zice el (căci „trupurile celor care se botează sunt ca îngropate în apă”, ibid.), iar prin Duhul înviem şi ne înălţăm împreună cu Hristos: „De aceea, Domnul, Iconomul vieţii noastre, ne-a lăsat ca testament Botezul, care este tip (chip) al morţii şi al vieţii. Chipul morţii este apa (care ne acoperă), iar arvuna vieţii ne-o dă Duhul. Socotesc că prin aceasta s-a clarificat problema dezbătută: de ce apa a fost legată de Duhul. Pentru că botezul are de realizat două scopuri: pe de o parte să suprime trupul păcatului (Rom 6, 6) – pentru a nu mai face roade vrednice de moarte –, pe de altă parte, viaţa în Duhul şi aducerea de roade sfinte (ale Duhului, n. n.). Apa redă imaginea morţii, primind în ea trupul, ca într-un mormânt, iar Duhul trimite puterea de viaţă făcătoare, care ne reînnoieşte sufletele, (aducându-le) din starea de moarte produsă de păcat la viaţa cea dintru început. Aceasta deci înseamnă a se naşte cineva de Sus, din apă şi din Duh: prin apă moare pentru păcat, iar prin Duhul se renaşte la o viaţă nouă” (ibid., p. 50).

Prin Botez primim „arvuna Duhului” (II Cor 1, 22; 5, 5); dar cât de măreaţă, cât de negrăit şi dumnezeieşte de bogată este această „arvună”! Prin lucrarea Duhului Sfânt în Botez, zice Sfântul Vasile, are loc „restabilirea în Paradis, ridicarea în Împărăţia Cerurilor, redobândirea înfierii, îndrăzneala de a numi pe Dumnezeu Tatăl nostru, împărtăşirea de harul lui Hristos, vieţuirea ca fii ai luminii, părtăşia la slava veşnică şi, într-un cuvânt, împărtăşirea de toate binecuvântările în acest veac şi în veacul viitor... Şi dacă arvuna este atât de mare, cât de mare va fi plata... Şi dacă pârga este atât de mare, cât de mare va fi rodul întreg...” (ibid., p. 50-51).

Botezul creştin este Botezul lui Hristos. Dacă cel al lui Ioan Botezătorul era un botez „cu apă, spre pocăinţă”, cel al lui Hristos – şi al Bisericii Sale – este Botezul „cu Duhul Sfânt şi cu foc” (Mt 3, 11..."

Pr. prof. Vasile MIHOC

Articol publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului

“Iisus Biruitorul”, Anul XXI, nr. 21 (737) 17-23 MAI 2010