Acesta a trăit pe vremea lui Liciniu. Iar în zilele lui Diocleţian (284-305) şi Maximilian, din pricina prigoanei ce avea să fie, lăsându-şi casa şi pribegind, s-a dus la Diospoli. Deci dacă au murit aceştia, el s-a dus la Tir şi a călăuzit Biserica, până în zilele călcătorului de lege Iulian. Deci atunci iarăşi s-a dus la Diospoli, însă nici acolo n-a putut să scape de închinătorii de idoli, pentru că fiind prins de către dregătorii lui Iulian şi răbdând multe chinuri şi aflându-se întru adânci bătrâneţi, a luat cununa muceniciei, dându-şi sufletul lui Dumnezeu; şi era el atunci de 170 ani. Şi a lăsat multe scrieri bisericeşti şi istorii elineşti şi latineşti, căci el era foarte ştiutor în amândouă limbile, pentru multa sa nevoinţă şi iscusirea firii sale.,,Tu ai văzut păcatul lui, dar nu ştii pocăinţa lui”
"Să ne sârguim dar, o fraţilor, să ne împăcam cu conştiinţa, până suntem în această lume! Să nu o lăsăm să ne mustre cu ceva, ci să o ascultăm şi la cel mai mic lucru, pentru ca să ştiţi, de la cele mai mici lucruri, cu nebăgare de seama şi cu călcarea, ajungi şi la cele mari."
"Să luam aminte fraţilor, să nu defăimăm nici faptele cele mici, ca să nu se facă întru noi rea deprindere. Să luam aminte să păzim faptele cele mici până sunt uşurele, ca să nu se îngreueze; că şi faptele bune ca şi păcatele, încep de mici ca să se facă mari."
Avva Dorotei ne îndeamnă: "când mergem undeva, mai mult decât orice trebuie să ne păzim de bănuială, din care se naşte osândirea cea de suflet pierzătoare"
,,Fratilor, avem de ce sa ne grijim. Fiecare sa ne cercetam pe noi însine si rautatile noastre. Numai lui Dumnezeu i se cuvine sa îndrepteze si sa judece pe pacatosi. "
,,Ca de am avea dragoste, am trece cu vederea toate marile gresale ale fratelui nostru, precum zice, ca dragostea acopera multime de pacate. Si iar: dragostea nu socoteste rautate, toate le sufera si celelalte. Daca am avea si noi dragoste, precum am zis, aceasta dragoste ar acoperi toate pacatele fratelui nostru. "
,, Deci, fraþilor, învãţaţi-vã şi voi sã întrebaţi şi sã cereþi sfat; sã nu nãdãjduiţi în voi înşivã, nici sã credeţi ceea ce va zice cugetul vostru, cã foarte bunã este întrebarea. Întrebarea este smerenie, este bucurie."
„Smerenia cea dintâi constă în a socoti cineva pe fratele său mai înţelept decât pe sine şi întrecându-l pe el în toate, şi, simplu grăind, aşa cum a zis sfântul acela, în a se socoti pe sine mai jos decât toţi. Iar a doua smerenie constă în a pune pe seama lui Dumnezeu toate isprăvile. Aceasta este smerenia desăvârşită a sfinţilor. Aceasta se naşte în chip firesc în suflet din lucrarea poruncilor. Căci, precum când pomii poartă rod mult rodul încovoaie ramurile şi le trage în jos, iar cel ce nu poartă rod se înalţă şi stă drept - dar sunt unii pomi care tocmai deoarece ramurile urcă în sus nu poartă rod, iar de ia cineva pietre şi le atârnă de ramuri şi le trage în jos acestea fac rod -, aşa este şi cu sufletul: când se smereşte aduce rod şi cu cât aduce rod mai mult, cu atât se smereşte mai mult. Astfel, sfinţii, cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât se văd pe ei mai păcătoşi“
,,Dumnezeu când a fãcut pe om a sãdit întrânsul o dumnezeiascã scânteie de luminare, ca un cuget mai cãlduros si ca un cuvânt povãţuitor minţii omeneşti, ca sa deosebeascã binele de rãu. Aceasta este legea cea fireasca, ce se numeşte conştiinţã."
"Sunt două frici: una a acelora ce de curând au început a face voia lui Dumnezeu, pentru frica muncilor viitoare; iar cealaltă a sfinţilor, care după ce săvârşesc toate poruncile şi ajung la măsura dragostei celei depline, se tem să nu cadă din acea dragoste. De aceea, cei dintâi se numesc începători, căci nu fac binele pentru Dumnezeu, ci pentru frica muncilor, iar cei de-al doilea sunt desăvârşiţi că pentru dragostea lui Dumnezeu fac bunătăţile şi iubind pe Domnul se silesc să-i placă Lui."
"De va face cineva vreun bine şi va vedea că fratele său râvneşte fie să-l facă şi el, fie ca să se fălească că l-a făcut, să nu se îndărătnicească, ci să lase pe fratele său să-şi facă voia sa, şi mai mult folos va avea cu aceasta, decât dacă el însuşi ar face acel bine. Nu ştiu ca eu în viată să fi făcut vreodată alt bine decât numai că am păzit aceasta: totdeauna, în toată viaţa, şi la orice, am dat întâietate fratelui meu, nesocotindu-mă pe mine mai vrednic sau mai de cinste decât el, ci pururea punându-l pe el înaintea mea."
"Meşter destoinic este acela care face faptele bune cu înţelepciune" ( Avva Dorotei ) "Plăcut este când face cineva milostenie fără nici un gând omenesc, ci numai din bunătatea însăşi, din milostivirea însăşi, atunci când este plăcut. Iar desăvârşire este când face cineva milostenie sau orice altă faptă bună fără îndoială, fără pregetare, fără greutate, ci din toată puterea, cu toată voia şi cu atâta dragoste, încât socoteşte că el se foloseşte din acea facere de bine şi nu că pe altul foloseşte, iar dând milostenie se bucură ca şi când ar lua, iar nu ar da el."
(AVVA DOROTEI – Invataturi si scrisori de suflet folositoare, Editura Bunavestire, Bacau 1997)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu