Mila și Dreptatea

Omul nemilos nu cunoaşte nici un alt drept decât dreptul pumnului şi dreptul fiarei. Când tiranul este şi viclean, iscodeşte destule lozinci şi formule făţarnice pentru a-şi ascunde sub acestea sălbatica lui poftă de putere şi de stăpânire şi blestemata lui foame de aur şi de glorie, – astfel ca cei stăpâniţi şi chinuiţi de el şi de legile lui să nu mai simtă chiar aşa de dur jugul şi lanţurile sale. Cea mai crudă fiară este un astfel de om.

Când frâul şi zăbalele sunt împodobite, calul se umflă de o prostească mândrie şi îşi scoate sufletul alergând sub biciul stăpânului din şa care îl laudă, care îl îmboldeşte, alergându-l  cu laudele mai crunt decât cu loviturile. Cât de nenorocit este un astfel de dobitoc!

Când cel care stă în spatele calului va fi nemilos, viclean şi nelegiuit, el va avea pentru cel de sub el numai zăbale, numai bici, numai pinteni.

Cine se mai gândeşte atunci la foamea, la setea, la oboseala bietului truditor care, fiind nedreptăţit pretutindeni, nu mai poate striga decât spre Dumnezeu, fie animal, fie om? Este totuşi pentru fiecare o măsură şi o plată!

Omul care nedreptăţeşte vreo creatură a lui Dumnezeu va fi judecat de Dumnezeu, Care a creat-o! Tu, cel care chinuieşti şi exploatezi vreo biată fiinţă care nu ştie sau nu poate să-şi strige durerea, nici să-şi caute dreptatea împotriva ta, care o chinuieşti şi o nedreptăţeşti, nu auzi tu oare cum durerea aceasta apăsată şi sugrumată cu silnicie de către tine strigă către Dumnezeu?

Animalul muncit flămând sau legat în stare chinuitoare, sau ţinut în locuri prea rele, sau omul osândit nevinovat, muncit neomeneşte, lăsat fără pâine, alungat fără plată, tratat ca un câine… sau dreptatea călcată în picioare, încrederea înşelată, nevinovăţia siluită, sfinţenia profanată, – toate acestea strigă asurzitor spre Dumnezeu cu atât mai puternic cu cât sunt mai sugrumate de tine, omule tiran, făţarnic şi nelegiuit. Le va auzi odată Dumnezeu.

Vai va fi de tine, care faci să strige spre Dumnezeu contra ta vreun chinuit! Vai va fi de oricine nedreptăţeşte, cu orice şi cu oricât, vreo fiinţă sau vreo lucrare care nu se pot sau nu se ştiu apăra.

Dumnezeul cel Milostiv vede nedreptatea şi intervine El în apărarea celui nedreptăţit. Dacă îţi chinuieşti animalul, te va lăsa fără el. Dacă îţi chinuieşti un semen, te va bate prin altul. Dacă îţi calci un legământ, te va pedepsi printr-o lepădare. Fiecare va ispăşi prin ce păcătuieşte.

Dacă tiranizezi pe mai mulţi, osânda va fi înmulţită cu numărul gemetelor pe care le provoci şi te va ajunge osânda totdeauna devreme şi totdeauna necruţător. Nimeni n-a scăpat până acum fără plată după faptele acestea.

Când omul este adânc nedreptăţit, când îndelungată vreme îi este încălcată dreptatea sa şi este furată munca sa, şi este dispreţuită răbdarea sa, şi este batjocorită cinstea sa şi sufletul său, şi credinţa sa, şi familia sa, adică tot ce omul are mai sfânt şi drept, şi scump în viaţă, – atunci foarte rar mai poate umbla călăuzit de lumină (adică de o minte sănătoasă). Şi foarte rar se poate lăsa îndrumat de credincio­şia lui Dumnezeu (adică de simţăminte stăpânite şi chibzuite).

Când răbdarea, indignarea şi amărăciunea omu­lui ajung la margini, atunci în tot ce face omul este numai întuneric, şi nu lumină, numai nebunie, şi nu înţelepciune, numai nechibzuinţă, şi nu măsură.

În întunericul mâniei, omul săvârşeşte răzbunări, în întunericul urii, săvârşeşte crime, în întunericul durerii otrăvite, omul săvârşeşte orice nelegiuire, ca să i se pară că şi-a făcut dreptate şi că şi-a spălat faţa lui de „om”.

Cine îşi mai aduce aminte, în astfel de clipe sălbatice şi răzbunătoare, de măsura peste care nu trebuie să treacă? Cine ştie – şi poate atunci – să-şi oprească la timp braţul dezlănţuit, în orbia mâniei, ca să nu treacă peste măsura dreptăţii şi să nu săvârşească, de data aceasta el, nedreptatea, acoperindu-se astfel el însuşi cu aceeaşi vină împotriva căreia se ridicase când o săvârşise altul?

Când omul astfel dezlănţuit este călăuzit numai de întuneric şi de cruzime, niciodată nu va face dreptate, nu-i va pedepsi numai pe cei vinovaţi şi nu-şi va lua numai cât este cu drept să-şi ia.

Omul pus pe răzbunare nu se va purta cinstit, ci îi va pedepsi şi pe nevinovaţi, va lua şi cât nu-i cu dreptate şi va face şi ceea ce este necinstit – şi va întrece astfel în toate măsura pe care nu trebuie s-o treacă, săvârşind şi el acte de tiranie, de cruzime, de ruşine şi nedreptate – poate şi mai mari decât cel dinaintea lui. Ca să vină şi peste el pedeapsa prin altul, cum venise peste altul prin el.

Ceea ce întrece măsura începe totdeauna să strige împotriva făptaşului şi să grămădească asupra lui norii negri ai altei răzbunări, care îi vor aduce alte trăsnete. În felul acesta se urmează pe pământ judecăţile oa­menilor şi judecata lui Dumnezeu.

În felul acesta şirul răzbunărilor se lungeşte necurmat. Fiindcă nu există nici un rău din care să iasă binele şi nici o nedreptate din care să nu iasă răzbunarea.

Numai dreptarul învăţăturii sănătoase al adevărului lui Hristos şi măsura echilibrată a simţămintelor stăpânite de ascultarea lui Hristos, numai ele pot rezolva bine şi definitiv toate problemele relaţiilor dintre oameni, la orice nivel s-ar pune între ei aceste probleme.

Când principiile lui Hristos îi călăuzesc pe cei mari, ei nu-i vor mai nedreptăţi niciodată şi în nici un fel pe cei mici. Când ele îi vor călăuzi pe cei mici, ei nu vor mai urzi răzbunări niciodată împotriva celor mari.

Când toţi oamenii vor fi călăuziţi de Hristos, atunci ei vor avea unii faţă de alţii acel adânc respect care izvorăşte din lumină, adică din inteligenţă, şi din credincioşie, adică din dragoste, care îi va face fericiţi pe toţi. Doamne, adu mai curând Ziua aceasta! Amin.

Traian Dorz, din "Numele Biruitorului"