Proverbe 18,1: „Cel supărăcios caută ce-i place lui
şi se supără de orice lucru bun.”
Adevăratul credincios al lui Dumnezeu este acela care în toate lucrurile caută în primul rând folosul lui Hristos, apoi, folosul de-aproapelui său
şi numai după aceea, folosul său (1Cor.10,24-33; Filip.2,4).
Falsul credincios însă umbla, totdeauna, numai după foloasele lui(Filip.2,21),
se gândeşte numai la sine,
Nici nu se gândeşte la voia lui Dumnezeu, nici nu-şi aduce aminte de sufletul şi bucuria de-aproapelui său niciodată.
Ce crudă fiinţă este omul egoist, omul iubitor de sine. Omul care nu-şi vede decât foloasele lui!
Nu există o mai mare nenorocire decât să fie cineva într-o astfel de stare. Sau să ai de a face cu un astfel de om.
Unui om lacom şi egoist, dacă este fiu, nu-i pasă de părinţii lui. Dispreţuieşte sfaturile părinţilor. Cheltuieşte banii lor. Risipeşte averea lor. Râde de lacrimile lor. Înnegreşte zilele bătrâneţii lor şi le coboară sufletele mai degrabă în mormânt.
Dacă este soţ îşi chinuieşte soţul. Îl înşală. Îl dispreţuieşte, îl bate, îl fură, îl minte, îl părăseşte.
Dacă este părinte, bea banii copiilor săi. Îi bate, îi poartă goi, flămânzi şi murdari. Îi alungă sau îi ucide...
Dacă este negustor umblă numai să înşele.
Dacă este medic umblă numai după banii bolnavilor.
Dacă este judecător aşteaptă numai mită.
Dacă este meseriaş vrea numai bacşis...
Oriunde ar fi un astfel de om şi ori cu cine ar avea de a face, el n-are decât o singură ţintă: să vâneze folosul său.
N-are decât un singur gând: să caute ce-i place lui.
N-are decât o singură iubire: iubirea de sine.
Bine a zis cel care a zis că: cine gândeşte: ce-i al meu este al meu. Şi ce-i al tău este al meu, este un om nelegiuit.
Cine gândeşte: ce-i al meu e al meu şi ce-i al tău e al tău, este un om drept.
Iar cine gândeşte: ce-i al tău este al tău şi ce-i al meu este al tău, acela este un om sfânt.
Fiindcă numai acela care este blând caută, totdeauna, mai întâi ce-I place lui Dumnezeu.
Iar lui Dumnezeu Îi place să-L iubim pe El mai presus de orice. Apoi, pe de-aproapele nostru să-l iubim ca pe noi înşine(Luca 10,27).
Ca pe noi înşine!
Adică să-i dăm bucata care ne-ar place nouă s-o luăm. Locul pe care ne place nouă să stăm. Cinstea care ne place nouă s-o avem. Partea care ne place nouă cel mai mult.
Nu există pe pământ o mai mare fericire decât să fie cineva în felul acesta.
Şi să ai de a face cu un stfel de om!
Dragă suflete de frate sau de soră,...
aş dori să ne oprim puţin asupra acestor gânduri
şi să ne privim noi înşine în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu faţa sufletului nostru! Faţa purtărilor noastre. Faţa şi viaţa noastră, a celor care avem de a face cu aceste cuvinte şi a celor care au de a face cu noi.
Care este starea şi purtarea noastră?
Ce-ţi place ţie, fratele meu, sora mea, şi cum te porţi faţă de primele tale îndatoriri: cea faţă de Dumnezeu şi cea faţă de cei mai aproape ai tăi?
Dacă eşti un om supărăcios, care ai căutat numai satisfacţia poftelor tale, numai folosul lăcomiei tale, numai îmbuibarea sufletului şi a trupului tău desfrânat şi blestemat - atunci stai pe loc!
Priveşte-te şi îngrozeşte-te!
Cutremură-te şi te pocăieşte!
Întoarce-te şi te îndreaptă!
Cere-ţi iertare lui Dumnezeu şi celor cărora le-ai făcut rău şi pune legământ să nu mai faci astfel de nelegiuiri aducătoare de osândă veşnică!
Căci numai atunci faţa ta şi viaţa ta întunecată se vor lumina.
Şi se vor lumina şi feţele şi vieţile celor de lângă tine.
Iar dacă tu nu eşti aşa, dar este aşa cineva dintre cei mai apropiaţi ai tăi, nu-l părăsi totuşi. Şi nu-l urî!
Roagă-te pentru el! Şi priveşte-l cu o nesfârşită milă înţelegătoare şi iertătoare.
Nădăjduieşte pentru el, crede şi luptă să fie trezit şi adus şi el pe calea adevăratei omenii.
Dumnezeu este alături de tine când doreşti binele altora şi va sprijini eforturile tale! Căci El nu voieşte moartea păcătosului, ci vrea să se îndrepte fiecare şi să fie viu şi mântuit.
Slavă veşnică Ţie, Nemărginit de Milostiv, de Răbdător şi de Bun Dumnezeul nostru!
Slavă Ţie pentru îndelunga Ta răbdare pe care ai avut-o faţă de noi, care atât de multă vreme din viaţa noastră am fost nişte supărăcioşi faţă de Tine, nişte nesuferiţi şi scârboşi, care am umblat numai pe căile plăcute firii noastre, numai după plăcerea ochilor lacomi. A inimii desfrânate. Şi a firii noastre trupeşti.
Te rugăm, acum dăruieşte-ne o adevărată pocăinţă şi lepădare de toate acestea. Te rugăm, dăruieşte-ne o adevărată dragoste care să iubească, să caute şi să alerge după lucrurile plăcute Ţie şi folositoare semenilor noştri.
Ca să fim fericiţi cu Tine.
Şi nu nefericiţi fără Tine...
Iar cei care ne înconjoară să fie fericiţi cu noi, nu nefericiţi.
Amin!
Cel ce are pace-n suflet
are-n fapte frumuseţe,
toate zările i-s cântec,
toate zilele, ospeţe,
toate holdele i-s roadă,
toate nopţile, hodină;
viaţa asta îi e muncă,
viaţa veşnică – lumină...
Traian Dorz,
din volumul „Hristos – Tezaurul împăratului Solomon”, pag.130-133
editura „Oastea Domnului” Sibiu, 2005
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu