Timpul şi Sufletul... Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.(William Shakespeare) Iar Sufletul, este o scânteie divină ce şi-a uitat aripile în inima Creatorului, ...rămânând cu două răni adânci
ce sângerează lumină.
marți, 12 mai 2009
Test de imaginaţie
Dacă aş dori să desenez tristeţea şi bucuria, aş creona ceva de genul acesta:
şi aş numi tristeţea fântână, iar apa ei, bucurie.
De ce?
Pentru că cele două, tristeţea şi bucuria, nu se pot despărţi.
Sorin, e foarte sugestivă imaginea postată de tine!...Nu cred că voi reuşi să mă gândesc la altceva...
Hai să încerc!...Deci, aş desena o colivie în care este închisă o pasăre cu aripi rănite care cântă extraordinar de frumos de dorul pădurii, al cerului albastru, iar în faţa ei nişte copii fermecaţi de cântecul ei dansând de bucurie... Of! Iertare pentru această imagine! O, tu pasăre rănită, iartă-mă!Iată, uşa e deschisă! Du-te! Zbori unde te cheamă dorul!...Iată ce spune şi Kahlil Gibran:
„Bucuria este tristeţea fără de mască şi însăşi fântâna din care a ţâşnit râsul vostru, a fost adesea plină de lacrimi.
Şi cum ar putea să fie altfel? Cu cât mai adânc vă sapă-n fiinţă tristeţea, cu atât mai multă bucurie veţi cuprinde în voi. Cupa care aşteaptă vinul nu este oare aceeaşi pe care focul a ars-o în cuptorul olarului? Iar alăuta care vă alintă sufletul, nu este acelaşi lemn, mai înainte chinuit de cuţit? Când sunteţi veseli, scrutaţi-vă adâncul inimii şi veţi afla că ceea ce vă umple de bucurie nu-i altceva decât ceea ce şi tristeţea v-a dăruit. Când sunteţi trişti, iarăşi scrutaţi-vă inima şi veţi vedea că, într-adevăr, lacrimile voastre vin de la ceea ce, cândva, desfătarea voastră fusese.
Unii dintre voi spun: „Bucuria este mai mare decât tristeţea”, iar alţii zic: „Nu, tristeţea este mai mare decât bucuria”. Ci, iată, eu vă încredinţez că ele sunt de nedespărţit. Împreună sosesc în casa voastră şi, când una se aşază cu voi la masă, nu uitaţi, cealaltă în patul vostru s-a şi culcat. Într-adevăr, sunteţi în cumpănă, asemenea unei balanţe, între bucuriile şi tristeţile voastre. Numai când sunteţi goliţi de voi înşivă, talerele sunt nemişcate şi în echilibru. Când. Însă, paznicul comorii vă va ridica spre a-şi cântări aurul şi argintul, va trebui ca bucuria şi tristeţea voastră să se ridice ori să se scoboare."
frumoasa metafora...eu as desena un bolovan pentru tristete si un fulg pentru bucurie (pentru cei care nu stiu sa pastreze bucuria, fulgul este, evident, de zapada)
2 comentarii:
Sorin, e foarte sugestivă imaginea postată de tine!...Nu cred că voi reuşi să mă gândesc la altceva...
Hai să încerc!...Deci, aş desena o colivie în care este închisă o pasăre cu aripi rănite care cântă extraordinar de frumos de dorul pădurii, al cerului albastru, iar în faţa ei nişte copii fermecaţi de cântecul ei dansând de bucurie...
Of! Iertare pentru această imagine! O, tu pasăre rănită, iartă-mă!Iată, uşa e deschisă! Du-te! Zbori unde te cheamă dorul!...Iată ce spune şi Kahlil Gibran:
„Bucuria este tristeţea fără de mască
şi însăşi fântâna din care a ţâşnit râsul vostru, a fost adesea plină de lacrimi.
Şi cum ar putea să fie altfel?
Cu cât mai adânc vă sapă-n fiinţă tristeţea, cu atât mai multă bucurie veţi cuprinde în voi.
Cupa care aşteaptă vinul nu este oare aceeaşi pe care focul a ars-o în cuptorul olarului?
Iar alăuta care vă alintă sufletul, nu este acelaşi lemn, mai înainte chinuit de cuţit?
Când sunteţi veseli, scrutaţi-vă adâncul inimii şi veţi afla că ceea ce vă umple de bucurie nu-i altceva decât ceea ce şi tristeţea v-a dăruit.
Când sunteţi trişti, iarăşi scrutaţi-vă inima şi veţi vedea că, într-adevăr, lacrimile voastre vin de la ceea ce, cândva, desfătarea voastră fusese.
Unii dintre voi spun: „Bucuria este mai mare decât tristeţea”, iar alţii zic: „Nu, tristeţea este mai mare decât bucuria”.
Ci, iată, eu vă încredinţez că ele sunt de nedespărţit.
Împreună sosesc în casa voastră şi, când una se aşază cu voi la masă, nu uitaţi, cealaltă în patul vostru s-a şi culcat.
Într-adevăr, sunteţi în cumpănă, asemenea unei balanţe, între bucuriile şi tristeţile voastre.
Numai când sunteţi goliţi de voi înşivă, talerele sunt nemişcate şi în echilibru.
Când. Însă, paznicul comorii vă va ridica spre a-şi cântări aurul şi argintul, va trebui ca bucuria şi tristeţea voastră să se ridice ori să se scoboare."
frumoasa metafora...eu as desena un bolovan pentru tristete si un fulg pentru bucurie (pentru cei care nu stiu sa pastreze bucuria, fulgul este, evident, de zapada)
iti garantez ca postul meu din data de 11 nu iti va aduce decat bucurie...dardindar: Castigatorul bicicletei
Trimiteți un comentariu