sâmbătă, 16 mai 2009

Sora Aurelia Irinca, soţia fratelui Valer Irinca de la Cărpiniş-Hunedoara, a plecat în întâmpinarea marelui ei Dor, Dincolo la o altă Acasă...



...S-a scuturat grăd
ina de încă o petală
Şi-n loc s-apună-n iar
bă, s-a înălţat spre Cer...

Anunţăm plini de mâhnire, dar cu un dor şi mai mare de Acasa cea de Sus, că sora Aurelia Irinca, soţia fratelui Valer Irinca de la Cărpiniş-Hunedoara, a plecat în întâmpinarea marelui ei Dor, Dincolo la o altă Acasă, pentru o altă cântare...
Fie ca Domnul să o odihnească în pace, iar familia şi frăţietatea oastei să fie mângâiată de Însuşi Domnul nostru drag.

Dedic următoarele versuri ale fr. Traian Dorz, cântate de fr. Costel Busuioc, fratelui Valer, rămas acum pentru o vreme singur:


video

Nu te-ndoi, ci crede
Că după orice nor
E-un soare şi mai dulce,
E-un rod şi mai cu spor.
Nu norul este veşnic
Ci soarele e-acel
Ce-nvinge şi rămâne
Atotputernic el.

Nu te uita la tine
Că eşti atât de slab
Nici la vrăşmaşul care
Te-ar nimici degrab’.

Nu te-ndoi, ci crede
Că dincolo de tot
Veghează Dumnezeul
Puternic Savaot.

Căci nici un păr nu-ţi cade,
Că nici o clipă nu-i,
Că nu-i nici o-ncercare
Decât prin voia Lui.

dacă crezi puternic
Nimica nu-i spre rău
Ci totul se va-ntoarce
Spre-un şi mai bine-al u.

Nu te uita la ziduri
La porţile de fier,
La ura ce scrâşneşte,
Ci uită-te la cer…

Nu te-ndoi, ci crede
Că-n ceasul cel mai greu
Clipită de clipită
Veghează Dumnezeu!


Sora Aurelia a fost sora aceea care ştia u
nde îi este locul, adica în genunchi... la rugăciune... A sprijinit lucrarea Domnului cum a putut ea mai bine... Casa ei a fost deschisă şi masa ei a fost întinsă întotdeauna pentru fraţi...
Întodeauna când o întâlneai, ochii ei erau umeziţi de rugăciune... senini de iubire... şi surânzând de drag pentru toţi cei care i-au călcat pragul. Când fratele Valer a spus ca nu se teme de moarte... ea a zâmbit... Nici ea nu se temea...
Când mă gândesc la ea... mi-o imaginez împachetând cornuleţe şi punând în ele răvaşe cu versete încurajatoare pentru cei de dincolo de gratii...

La revedere sora Aurelia...

33 de comentarii:

Anonim spunea...

Dumnezeu s-o odihneasca in pace, langa El!

Regretele sunt nu doar ale noastre, ci a zeci sute, mii pe care i-a fermecat cu atitudinea ei de viata si nu in ultimul rand cu libertatea oferita fr. Valer de a cerceta pe fratii din toata tara si de peste hotarele ei.

Mariana spunea...

Acum 15 minute m-am întors de acolo, din ,,casa priteteniei"...Mă gândeam: ce iubire, ce dor, ce legătură tainică ne-a atras să ,,zburăm" sute de km pentru a petrece o bătrânică de peste 80 de ani? ...şi cu lacrimi, am mulţumit Domnului că permite uneori în noi şi între noi această ,,nebunie" a iubirii creştine în stare să alerge pentru a îmbrăţişa fraţii câteva ore şi apoi să se întoarcă plină, plină...cu cât mai mult a dăruit şi s-a dăruit.
Sorin, m-a surprins aşa de plăcut ce ai scris despre sora Aurelia! Promit că în cursul zilei voi posta poezia pe care am scris-o acolo.

Eugen Serea spunea...

Eu nu am cunoscut-o pe sora Aurelia, dar din câte am auzit şi citit, a fost o fiică a Domnului, un om dupa inima lui Dumnezeu.
Dumnezeu s-o odihnească în pace!

Se duc bătrânii…

Se duc pe rând bătrânii noştri buni
Şi tot mai rece-i golu-n urma lor…
Se-alătură, tăcuţi, lângă străbuni:
Doar oase lângă oase care dor…

Când suflete de abur tremurând
În zori se-nalţă-n Soare, albe, lin,
Lacrimi de rouă stau cuminţi la rând,
Dând ierbii gust de miere şi pelin…

Blândul Zefir adie dinspre hău
Mireasma lor de cetină şi fragi:
Îmbrăţişează-i strâns la pieptul Tău,
Iisuse, pe bătrânii noştri dragi!...

Mariana spunea...

Privesc imaginile, ascult şi mă umplu de dorul cel mai sfânt...


( 16 mai 2009 – când cineva pleacă spre Cer, lăsând doruri înlăcrimate, suntem mângâiaţi ştiind că Acolo se sting toate dorurile într-o veşnică îmbrăţişare...Versuri în amintirea surorii Aurelia Irinca, soţia fr. Valer )

Dor împlinit

S-a scuturat grădina de încă o petală,
Şi-n loc s-apună-n iarbă s-a înălţat spre Cer,
Lăsând vibrări de doruri, lăsând grădina goală
Şi-un sufleţel de frate ce-şi plânge-un dor, stingher...

S-a mai topit o rază pe Cerul Oastei Sfinte
c-o ultimă lucire în ochii iubitori,
Iar noi vom căuta-o plângând printre morminte
Dar strălucirea-i blândă va fi mai sus de nori.

A mai apus un zâmbet ce-a dăruit iubire
Şi-n loc de întristare ne copleşesc fiori
Că sora va surâde doar pentru dragu-i Mire
Având în suflet soare şi-n braţe numai flori.

A mai tăcut un cântec de dorul pentru-Acolo
Şi-n loc de triste versuri cântăm refren de Rai...
De dorul lui ne frângem cântând duios, tremolo,
Cu versul cel mai dulce, cu cel mai dulce grai.

Azi s-a mai stins o torţă arzând mereu voioasă,
Şi-n mistuirea-i sfântă aprins-a alte mii...
Lumina-i se răsfrânge prin vorba ei duioasă
Ce-a spus-o-aici în vale...şi-acum – în Veşnicii...

S-a mai făcut o nuntă, dar fără de mireasă
Şi fără de alaiuri de flori de mărgărint
Că Mirele Iubirii o cheamă azi Acasă
Ca Veşnicia-ntreagă să-şi cânte de alint.

Azi dorul ei de Mire găseşte-mbrăţişare
Că Mirele îi cântă: ,,Dă-mi mâna s-alergăm!
Găteşte-te de nuntă, e-a noastră Sărbătoare,
Sfârşit e dorul nostru, noi azi ne cununăm.

Anonim spunea...

Sora Aurelia, a fost o soţie de mare valoare pentru fr. Valer şi în acelaşi timp o "mamă" desosebită pentru noi cei care i-am călcat pragul casei

Cuvintele nu pot cuprinde durerea şi tristeţea prin care trecem acum toţi cei care am cunoscut-o.

Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace!

Deja ne este dor de mirosul prăjiturilor făcute cu atâta drag de ea...

Vasilică N. spunea...

Când te desparţi de o fiinţă iubită, odată cu ea pleacă şi ceva din tine. Iar când această despărţire o face moartea, legătura cu pământul devine tot mai firavă iar dorul de cer se înteţeşte, fiindcă acolo a plecat patrea cea mai frumoasă din inima ta. Fratele Valer trăieşte printre noi cu jumătate din fiinţa sa , dar cu cealaltă jumătate trăieşte dincolo. Iubirea ca moartea e de tare, dar inima nimănui să nu se întristeze. De când Dumnezeu ne-a iubit ca Om în Iisus Hristos, iubirea a devenit mai puternică decât moartea. Să ne rugăm pentru sufletul sorei Aurelia şi pentru iubirea fratelui Valer!

cati spunea...

Amintiri de ultima intalnire...

O parte din frati plecasera, o alta era stransa in jurul mesei infruptandu-se din bucatele delicioase de pe masa ei... O alta statea pe hol de vorba...
Ea statea singura pe o banca si zambea... Cand ne-am apropiat cativa de ea ne-a spus o gluma. Nu mai tin minte cuvintele, dar privirea ei calda si patrunzatoare n-o voi uita niciodata. Cred ca s-a invatat cu singuratatea, dar singuratatea ei nu era singura. Era plina si deplina pentru ca o petrecea cu iubitul inimii ei, cu Domnul Iisus. Cu El a invatat sa ne priveasca asa frumos...
Cel mai mult ma doare ca intalnesc tot mai rar aceasta privire. Pentru ca se duc cei buni ai nostri. Stiu ca de Acolo ajuta mai mult...
Haideti sa traim si noi asa de frumos ca ei pentru ca sa nu dispara iubirea din lume...

Dorin spunea...

Sincere condoleante familiei!Dumnezeu sa o odihneasca in pace! Cate lucruri de genu asta trebuie sa se intample ca se ne dam seama, ca Dumnezeu in cheama asa cum spuneai in titlu, Acasa, pe cei ai Lui, iar noi ramnem tot mai singuri.M-a impresionat enorm rugaciunea acestui om, Valer. M-a ajutat sa vad altfel Oastea Domnului. Cel putin de acum in colo nu am sa mai fac diferenta intre ortodox si ostas. Postarea ta Sorin, m-a facut sa vad cu adevarat cat de mic sunt...Multumesc.

Friendforu spunea...

"Că dacă crezi puternic
Nimica nu-i spre rău
Ci totul se va-ntoarce
Spre-un şi mai bine-al tău."

Ne-a spus la revedere cu gandul ca ne-om intalni sus cu Tatal cel ceresc si cu dragii nostri frati, dar de acolo de sus inca nu sia dus la bun sfarsit slujba, inca se roaga pentru noi si ne duce dorul reintalnirii, abia asteptand sa ne imbratiseze din nou pe fiecare.

Domnul s-o aibe in liniste si pace langa El!

Estera Stan spunea...

De ce unii oameni au aripi?

Poate au cazut printr-o spartura a cerului cand se plimbau prin imensitatea albastra a apelor de sus si s-au scufundat in timpul nostru innotand intr-un sferic avant.

Poate-au urcat pe un munte inalt si n-au mai putut sa coboare;atunci au pasit mai departe urcand..si pentru ca niciodata nu s-au rezemat pe frunze cazatoare,au inceput sa zboare.

Ei nu stiau ca au aripi, sau nu pot sa stie..
Mergand ei zboara.
Zburand, deschid drumuri inalte si nimeni nu-i stie pana cand rasare urma lor-luminand.

Pasii lor pe pamant sunt umbriti de vesnicie.
De aceea nu-i vede nimeni,
Dar ei sunt aici, sau aici,sau aici..cine stie?
(Gabriel Rusu)


Mi s-a parut descrierea cea mai potrivita pentru sora Aurelia..
"Eu n-am sa vad nici moartea niciodata/ci eu voi fi ascuns in Tine-atunci"..Pentru mine, nu a murit..Traieste ascunsa in El!!
Pasii ei umbriti de vesnicie au ramas pe potecile inimii dandu-i aripi catre Cer!
Iti multumim Doamne pentru astfel de suflete!

Adrian spunea...

Coincidenta sau nu, citeam in dimineata aceasta in Jurnalul Monicai Lovinescu si intr-o clipa de respiro mi-am aruncat privirea si pe blogul tau si am spus in gand ceea ce Monica Lovinescu spune asa de frumos:
"Cred ca un om moare cu adevarat atunci cand nu mai exista nimeni sa-si aduca aminte de el"
Si dupa cate vad, Aurelia, nu va fi uitata curand...nicodata
Frumoase cuvinte, frumoasa viata.
Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

Mihai spunea...

Se duce cel neprihanit o Si nimanui nu-i pasa;
Se duc cei buni, si oare cati o Vad golul care-l lasa?

Ferice-acei ce-n Domnul mor, o Caci faptele-i urmeaza
Si la odihna Domnul lor, o In Casa Lui i-asaza...

O, oare cati mai vad acum o Ca, pentru zile grele,
Luat e cel neprihanit o Spre-a nu ajunge-n ele?

El intra-n pace-n groapa lui o Si-n pasnica odihna,
Caci fericit e-n veci de veci o Acel ce-i fara vina.

Cel ce-a umblat in drumul drept, o In pace-o sa se culce,
Iar somnul lui, pe veci, va fi o Senin si lin si dulce.

La revedere, sora Aurelia...la revedere

Corina spunea...

Parafrazând câteva versuri din poeziea "Dormi în pace" de Alexanru Vlahuta, spun şi eu:
Dormi, sora Aurelia, dormi în pace. N-am să plâng...N-am să-ţi tulbur somnul... La ce-am mai plânge pe-adormiţii întru Domnul!...Am venit să cuget...Gândurile să-mi desfăşur...
să-nşir toate din trecut, în minte...să-mi plec genunchii ş-a mea inimă spre Domnul"

Dormi în pace suflet blând, Vei rămâne mereu în sufletul meu şi al familiei mele

Costică spunea...

După o călătorie de 500 de km, alături de câţiva fraţi şi surori deosebiţi, meditând, cântând şi bucurându-ne de ceea ce Dumnezeu a creat, admirând oraşe, cetăţi, dealuri domoale, salcâmi în floare, am ajuns la Cărpiniş.
Am găsit acolo sute de fiinţe dragi îndurerate şi cu lacrimi calde şiroind pe obraji. Nu am mai găsit zâmbetul plin de bucurie, nici masa cea mai bună şi nici prăjiturile gustoase pregătite cu dragoste de sora Aurelia. Dumnezeu a decis să ia înapoi tot ce era mai frumos şi valoros în trupul ei şi ne-a lăsat doar rămăşiţele aşezate într-un sicriu.
Când participi la aşa evenimente, când te apropii de munţi aşa mari, îţi este tot mai greu să-ţi găseşti cuvintele potrivite ca să-i mângâi pe cei dragi rămaşi singuri..Ce frumoase, ce sfinte şi ce credincioase au fost femeile Mironosiţe din vremea Lui Iisus! Nimic nu a putut să le îndepărteze de dragul şi scumpul lor Mântuitor. Cu câtă dragoste şi dăruire au rămas lângă crucea Lui şi după aceea au alergat cu toate riscurile vremii ducând vestea că Hristos a inviat.
,,S-a scuturat grădina şi încă o petală a căzut, dar n-a apus în iarbă ci s-a înălţat la cer”. S-a scuturat grădina şi încă o "mironosiţă" a Oastei Sfinte ,,s-a înălţat" la cer.
Când am privit adunarea de priveghere cu aşa de multe surori, de la cele mai tinere până la cele mai în vârstă, nu am putut decât să le rog să se angajeze să devina şi ele femei alese "mironosiţe"ale Oastei aşa cum a fost sora Aurelia. Este nevoie mai mult ca oricând de astfel de femei care să fie purtătoare de mireasma dragostei şi a mirului care să fie balsam pentru orice rană.
De data asta mbrăţişarea fratelui Valer a fost mai strânsă ca niciodată şi lacrimile noastre s-au unit într-o singur murmur ,,Odihneşte în pace, soră Aurelia!” I-am spus fratelui şi tuturor de acolo că sora Aurelia este pe un ,,Pământ nou şi într-un cer nou” ( Apocalipsa 21,1) şi ce bine ar fi ca toţi să ne dorim tot mai mult cerul nou şi pământul nou promise unde nu va mai fi nici un fel de separare între cei dragi ( ,,şi marea nu mai era” Apocalipsa 21, 1c ).
Ce binefecătoare sunt mâinile care ştiu să şteargă lacrimile de durere de pe feţele noastre! Am vrut să îi amintesc fratelui Valer acele clipe de neuitat când se întorcea acasă cu lacrimi în ochi după bătăile date de securişti, sau după anii grei de închisoare, iar sora Aurelia, cu mâinile ei calde şi dragi, i le-a şters de fiecare dată. Acum Însuşi Hristos îi şterge lacrimile din ochii ei ( Apocalipsa 21, 4 ,,El va şterge orice lacrimă din ochii lor”). Câte lacrimi am vărsat cu toţii zilele acestea şi cu câtă nădejde trebuie să trăim că va veni o zi când toate aceste lacrimi vor fi şterse de El, preaiubitul nostru.
Aşadar, să ne dorim fierbinte cu toţii Cerul nou şi Pământul nou şi atingerea acelei Mâini sfinte a lui Dumnezeu, care va şterge toate lacrimile din ochii noştri pentru totdeauna ca nimeni altcineva din lumea aceasta.
Am plecat de acolo cu noi doruri şi cu gând drag pentru sora noastră:
Odihneşte-te în pace, soră Aurelia şi ,,La revedere!”PS. Sorin, mulţumim pentru tot şi vă aşteptăm în ,,dulcea Bucovină"!

Adina spunea...

Ne vom revedea odată Sus, în Ţara Domnului,
unde El cu drag va duce, fericiţi, pe toţi ai Lui.

În Cetatea Lui de aur, unde El e-n veci slăvit,
vom cânta cântare nouă Celui ce ne-a mântuit.

În curând vom fi cu Domnul în al Său Ierusalim,
şi de-acolo, niciodată n-o să ne mai despărţim.

Ne vom revedea cu-aceia care-n Domnul s-au sfârşit,
care-n lupta Lui cea sfântă au căzut şi-au biruit.

Împreună cu toţi sfinţii ce-I aduc cântarea lor,
vom aduce şi noi slavă Mielului Biruitor.

Ne vom revedea odată, când la Domnul vom sosi,
şi de-acolo, niciodată nu ne vom mai despărţi.

La revedere sora Aurelia!

Anonim spunea...

Sunt doi ani de cand mi-am luat si eu la revedere de la unul din parintii mei. De abia atunci am inteles ce dorea sa spuna poetul Adrian Paunescu in poezia "Repetabila povara"...
Am citit si am recitit ce ati scris pana acum, nu cunoasc Oastea Domnului, recunosc insa ca am auzit despre ea...ma uit si vad tristeatea despartirii dar, ciudat nu o simt...simt liniste si pace...ce frumos se roaga cel ramas vaduv...ce cald curg cuvintele...
Raman la aceste ganduri si va pun inainte poezia de care vorbeam:

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

Cristi spunea...

Dumnezeu a vrut-o langa el... Dumnezeu s-o ierte si s-o odihneasca in pace!

Anonim spunea...

Nu mai stiu cine a spus urmatoarele cuvinte foarte adevarate:
"Moartea nu ia lumina de la credincios, ci doar stinge lampa pentru că se ivesc zorile"

Pentru sora Aurelia, s-au ivit zorile vesniciei.
Dumnezeu sa-i daruieasca cununa promisa!

o sora spunea...

Slavit sa fie Domnul pentru starile de partasie din serile de priveghere de la Carpinis, pe care Dumnezeu ni l-a daruit. Poate ca ceea ce a facut sora Aurelia pentru noi fiecare a trecut neobservat in anii care au trecut, fiindca am stat prea aproape de acest munte. Acum ca nu mai este in trup printre noi ne vom da seama de aceasta...

Daniel ( gandul tatalui meu) spunea...

... Dumnezeu sa te odihneasca in pace, preaiubita sora Aurelia, si sa te rasplateasca El acolo in Imparatia Lui,pentru tot ce ai jerftit, pentru tot ce ai daruit , pentr tot ce ai indurat in singuratate...Dumnezeu iti stie lupta, eforturile si puterile cu care te-ai straduit sa ajungi la capatul calatoriei!
Acum esti la Ospatul Cinei...
La revedere...sau pe curand!

PACO spunea...

Dumnezeu sa o ierte

Ioan J. spunea...

Avea inima deschisă....a iubit 'până la sfârşit!

"Doamne Dumnezeul duhurilor si al trupurilor, adu-ti aminte de toti dreptii pana in ziua de azi. Da-le lor repaos in locasurile ceresti ale imparatiei Tale, in desfatarile raiului, in sanul lui Avraam, a lui Isaac si a lui Iacov, sfintii nostri parinti, acolo unde nu este durere, nici intristare, nici suspinare, unde straluceste totdeauna lumina fetei Tale". ( Liturghia Sf. Iacov )

Alex spunea...

Am urmarit toate gandurile pe care cei dinaintea mea le-au scris aici despre sora Aurelia. Nu am cunoscut-o pe personal pe sora sotia fratelui Valer, dar cred ca a avut o viata dupa voia lui Dumnezeu. De multe ori, de dam seama cat de mult a insemnat o persoana abia dupa ce nu mai e printre noi...Bunul Dumnezeu s-o primeasca cu drag pe sora Aurelia in Imparatia Sa!

Lili spunea...

Sa-i fie tarana usoara! Dincolo de noi...iata din cate am citit pana acum la comentarii, raman faptele bune!
Dumnezeu sa ne ajute si pe noi sa calcam pe urmele lasate de cei dinaintea noastra!

un creştin baptist spunea...

Mă alătur şi eu tuturor celor care au postat până acum, chiar daca nu stiu cine a fost, m-ati convins sau mai bine spus m-au convins cantarea celor doi soti Aurelia si Valer si apoi la final rugaciunea fratelui, ca au fost copii lui Dumnezeu.Şi pentru aceasta cânt alături de fraţii ostaşii pentru sora Aurelia:

Minunat loc în Cer, minunat loc în Cer
pentru cei credincioşi pregătit
/: Chiar de Domnul Isus, Care-atât ne-a iubit...
Este loc minunat pregătit! :/

Este loc minunat pregătit Sus în Cer,
unde nu-i nici suspin nici dureri,
/: ci mereu bucurii sfinte, dulci melodii,
ce-s cântate de sute de mii. :/

Acolo cei iertaţi preamăresc pe Hristos
Cel Preabun, Iertător şi Milos,
/: căci El celor ce-n lume pe El L-au slujit
minunat loc în Cer le-a gătit. :/

Frumuseţi şi comori care sunt făr’ sfârşit
Sus în Cer, Doamne, ne-ai pregătit,
/: Te slăvim, Te iubim şi dorim, Scump Isus,
să venim credincioşi, în Cer sus. :/

Adriana Oprean spunea...

Pentru mine, sora Aurelia a fost o sora adevărata. La ea puteam merge oricand, cu toate problemele si neajunsurile mele si ea imi dadea sfatul cel mai bun. Nu am sa uit niciodata cand am venit de la maternitate cu copilul mic acasa, dupa un sfert de ora, a ajuns fratele Valer trimis de sora Aurelia cu un cos cu supa de taietei, orez si o gaina fripta. Eu abea ajunsesem acasa si ceilalti 3 copii erau mici si nu stiam cum sa le fac mai repede de mancare si Domnul i-a dat ei in gand sa faca acest lucru fara sa vorbim din-ainte. De atuncea ea a devenit pentru mine ceva deosebit. Cand mergeam acolo, ne povestea amintiri de-a ei cu fratele Ioan Marini.
A ramas un gol in inima mea, dar am ramas cu multe amintiri si sfaturi din partea ei.
Dumnezeu sa o odihneasca!

Sorin M. spunea...

In serile de priveghere am simtit cun cerul s-a lăsat mai jos şi ne inunda sufletele...Acum, stiind viata sorei Aurelia, putem spune fara sa gresim: Inca doi ochi ne priveste din cer...inca doi genunchi se pleaca inaintea Tatalui mijlocind pentru noi...

Vă mulţumesc tuturor celor care aţi postat până acum un gând de rămas bun, ce valorează cât zeci de flori...
Dacă sora Aurelia ar putea acum să ne mai spună ceva cred ca ne-ar îmbărbata ca de obicei cântându-ne:

Mă duc să dorm puţin la sânul
odihnitor din care sunt,
precum adoarme grâul toamna
la sânul caldului pământ.(bis)

Cântările-mi vor ţine locul
la masa dragostei cu voi
şi ne-ntâlnim când veţi întoarce
prin câte-o lacrimă-napoi.(bis)

Mă duc să-mi iau o harfă nouă
şi-o altă carte de cântări,
şi-un alt veşmânt de cununie,
spre ziua dulcii aşteptări.(bis)

Am să mă-ntorc când tot pământul
de grâul sfânt va fi-nverzit
şi Cerul nou va fi-n veşmântul
Ospăţului sărbătorit.(bis)

Atunci, cu mâinile slăvite,
vom legăna cereşti finici,
nălţând spre zări nebănuite
cântările-ncepute-aici.(bis)

Mă duc numai puţin deoparte,
să odihnesc un ceas, apoi,
în Dimineaţa-fără-moarte,
cu Domnul voi veni la voi.(bis)

Dumnezeu s-o odihnească în pace, la pieptul Său!

P.S. Această carte virtuală de aducere aminte rămâne deschisă pentru toţi cei care mai au o floare, un gând, o amintire...

Viorica spunea...

„Cartea de aducere aminte''...frumos spus. Să nu uităm însă că BIBLIA spune în cartea Maleahi 3,16 „Atunci si cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta, şi a ascultat; şi o CARTE DE ADUCERE AMINTE a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul şi cinstesc Numele Lui"

Sunt sigura ca acolo se vor regasi si insemnari din ceea ce ati scris voi.
Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

Constantin spunea...

Se duc pe rînd părinţii noştrii...
nu mai pot decât să spun ceea ce spune fr. Traian Dorz:

Aveam cândva prieteni mulţi
copil, când alergam desculţ
dar numai am văzut că nu-s,
aşa s-au dus.

Aveam cândva însoţitori
la muncă, prin ai vieţii zori,
dar ce curând toţi au apus -
pe rând s-au dus.

Aveam cândva atâţia fraţi
de-o inimă şi-un duh purtaţi...
Ce rod frumos ei au adus,
dar toţi s-au dus.

Aveam cândva atâţi vrăjmaşi
ce-mi chinuiau ai vieţii paşi,
dar azi mă uit şi văd că nu-s,
o, cum s-au dus!

Aveam cândva-ndoieli adânci
că viaţa-mi voi zdrobi de stânci,
dar cum m-a izbăvit Iisus
şi mi le-a dus!

...Aveam - dar azi nimica n-am
din tot ce bun sau rău aveam -
mi-a mai rămas doar locul Sus
şi Tu, Iisus...

Domnul Iisus căruia i-a slujit toată viaţă să o îmbrăţişeze strâns la pieptul Său!

Dorin spunea...

Bunul Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

Anonim spunea...

Dumnezeu nu intreaba atunci cand te ia …poate ca a avut nevoie de sora Aurelia ...ma astept ca sus in cer sa ma intampine alaturi de Domnul Iisus cu un plataou de prajituri cum numai dansa stia sa faca...
Sa-i fie tarana usoara si D-zeu s-o aseze in corturile dreptilor!!!

Cristian spunea...

M-am bucurat cand am auzit ca sora Aurelia a ajuns Acasa.Si-a sfarsit alergarea pe acest pamant si de-acum isi asteapta cununa(rasplata).Momentele de despartire au fost stari ceresti , pline de pace si mangaiere.Rugaciunea plina de multumire a fr Valer parca a fost punctul culminant.Sunt mandru ca sunt contemporan cu astfel de oameni , dar ma ingrozesc de posibilitatea ca la Judecata, Domnul sa-mi spuna :"Ti-am trimis ingeri din cer si totusi n-ai ascultat de Mine!"
Stiu ca Domnul mai are sfinti "pusi deoparte" pe acest pamant , care ne sunt dovezi vii ca intr-o lume plina de intuneric inca se mai poate sa fim o lumina!
Va iubesc!
Slavit sa fie Domnul!

Mariana spunea...

A trecut timpul aşternându-se ca un şal peste suferinţe...

Cu dorul în suflet ne gândim la cei plecaţi, dar şi la cei rămaşi, fiind recunoscători Domnului că încă ne mai putem bucura de părtăşii cereşti pe acest pământ...

De ziua fratelui Valer a lipsit cineva...cineva ce până anul trecut fusese mereu gătind cele mai delicioase prăjituri din lume şi binecuvântând cu un zâmbet pe oricine...

Nici noi nu am fost acolo, la sărbătoare..dar, prin frăţiorul nostru Sorin, am trimis iubirea noastră peresărată pe vers scris cu inima:



De ziua fratelui Valer

E ceasul sfânt al părtăşiei când între noi nu e hotar,
Ci-i doar un cânt al bucuriei adus pe-al dragostei altar.

E clipa-n care sfinte feţe le-ai tot privi fără sfârşit
Găsind atâta frumuseţe în cei ce sincer te-au iubit.

E timp de Cer, de sărbătoare, ni-e sufletul de raiuri plin,
Şi inima ni-e toată-o floare, ce-o dăruim privind senin.

Avem atâta mulţumire, de la pământ până la cer
Că ne-ai vorbit despre iubire…şi ne-ai iubit, frate Valer!

Când risipiţi eram în vale, cu sufletul de tot zdrobit,
Ai scos din inimă petale şi-ai pus pe rana ce-a-nflorit.

Când dorul de ce-a fost odată, ne-a copleşit şi-am plâns cu foc,
Ne-ai strâns în braţe ca un tată, cu toată oastea la un loc…


Adesea, plin de-nfiorare, duios şi dulce ne cântai
Şi-atinşi de-a aripei cântare, zburam cu dor din rai în rai…

Şi orice seară-a fost frumoasă, când lăcrimam cu gândul dus
Dorind să fim curând Acasă cântând cântări pentru Iisus.

Dar tot ca pasărea măiastră, despre răbdare-n dulce tril,
Ne-ai spus s-o punem la fereastră ca zorile din cald april…

Şi cu răbdare şi iubire să-ntindem mâini, să –ntindem punţi,
Să ne-nălţăm mai sus de fire ca porumbeii peste munţi…

O, ce cuvinte, ce cântare, s-aducem azi la ceas de dor?
Când ochii-s plini de sărbătoare, şi sufletele de fior…

Primeşte-o şoaptă de iubire, ce-o spun cu vocea tremurând,
Şi-un vers, şi-o caldă mulţumire că inimile ni se-ating.

În rugă-nceată şi umilă cu ochi senini privind spre Cer
Rugăm pe Domnul să te ţină, ani mulţi cu noi, frate Valer!

Şi chiar de oboseşte zborul, iubirea îţi va dea puteri,
Şi-mbrăţişaţi şi noi şi dorul cânta-vom altei Primăveri!

Fiţi binecuvântat, frate Valer!

Fii binecuvântat, Sorin! Tu ştii să iubeşti fraţii...