Cina...
O rugă am, Iisuse, să nu Te-ntorci din prag
Că norii-ngrijorării umplut-au cerul meu.
Rămâi pe seară-n suflet să-mpărtăşim cu drag
Tot dorul zilei noastre ce pare aşa de greu.
Mă iartă azi, Iisuse, că n-am mai mult să pun
La cina aşteptată cu dor de amândoi...
Pe masa mea-i doar psalmul ce-aş vrea duios să-l spun,
Dar plâng şi-ascult tăcerea ce cântă între noi.
Privirea mi se-ascunde în umbra serii reci,
Mă prăbuşesc cu totul într-un adânc abis,
Îţi simt apoi căldura spre mine când Te-apleci,
Şi-ncepe cina noastră ca-n cel mai tainic Vis.
Te uiţi cu-aşa blândeţe spre chipul obosit
Şi-mi ştergi cu mâna caldă un ultim strop de plâns...
Un zâmbet de iubire pe buze-a poposit
Şi-ncep să murmur psalmul când braţul Tău m-a strâns.
Lumina din privire mă biruie şi tac...
Îmi spui cu strălucire că mi-ai adus un dar,
Mi-l pui direct în suflet, încerc să îl desfac
Şi-i văd pe fraţi cântându-Ţi învăluiţi în Har.
Şi dintr-o dată seara s-a transformat în Rai.
Plutesc cu Tine-alături prin stări cum n-au mai fost,
Doar şoaptele iubirii răzbat din viul grai
Şi-abia acum cuvântu-şi găseşte sfântul rost.
În clipa asta dragă, aş vrea să-Ţi mulţumesc
C-ai mai rămas o seară în odăiţa mea...
De-ar fi s-adorm vreo clipă, voi şti, când mă trezesc,
Că mi-ai vegheat Tu somnul, cea mai frumoasă Stea!
O rugă am, Iisuse, să nu Te-ntorci din prag
Că norii-ngrijorării umplut-au cerul meu.
Rămâi pe seară-n suflet să-mpărtăşim cu drag
Tot dorul zilei noastre ce pare aşa de greu.
Mă iartă azi, Iisuse, că n-am mai mult să pun
La cina aşteptată cu dor de amândoi...
Pe masa mea-i doar psalmul ce-aş vrea duios să-l spun,
Dar plâng şi-ascult tăcerea ce cântă între noi.
Privirea mi se-ascunde în umbra serii reci,
Mă prăbuşesc cu totul într-un adânc abis,
Îţi simt apoi căldura spre mine când Te-apleci,
Şi-ncepe cina noastră ca-n cel mai tainic Vis.
Te uiţi cu-aşa blândeţe spre chipul obosit
Şi-mi ştergi cu mâna caldă un ultim strop de plâns...
Un zâmbet de iubire pe buze-a poposit
Şi-ncep să murmur psalmul când braţul Tău m-a strâns.
Lumina din privire mă biruie şi tac...
Îmi spui cu strălucire că mi-ai adus un dar,
Mi-l pui direct în suflet, încerc să îl desfac
Şi-i văd pe fraţi cântându-Ţi învăluiţi în Har.
Şi dintr-o dată seara s-a transformat în Rai.
Plutesc cu Tine-alături prin stări cum n-au mai fost,
Doar şoaptele iubirii răzbat din viul grai
Şi-abia acum cuvântu-şi găseşte sfântul rost.
În clipa asta dragă, aş vrea să-Ţi mulţumesc
C-ai mai rămas o seară în odăiţa mea...
De-ar fi s-adorm vreo clipă, voi şti, când mă trezesc,
Că mi-ai vegheat Tu somnul, cea mai frumoasă Stea!
8 comentarii:
Bine ai revenit Mariana...stiam ca te vei intoarce...Fiti binecuvantati!
...,,si-mi stergi cu mana calda un ultim strop de plans,,...ce nadejde avem ca insusi Domnul ne va sterge orice lacrima si ne va mangaia...
mat5;4 ferice de cei ce plang, caci ei vor fi mangaiati!
... "privirea mi se ascunde, in umbra serii reci
apoi caldura spre mine cand te apleci
... lumina din privire ma biruie si tac"
Oare cine ar putea ramane ... nemiscat! La astfel de ganduri, ce pun in lumina ... frumoasa stea!
Sorin, pe acolo pe unde ne-a fost bine, mereu ne întoarcem cu drag purtaţi de cele mai frumoase doruri...
Zborul nu putea fi însingurat...şi după cum zice pr Stăniloae, e nevoie de cel puţin trei...Noi suntem mai mulţi acum :),,Suntem mult mai mulţi pe lume, cei ce credem şi iubim.", după cum zice fr. Traian Dorz.
Când am citit cuvântul ,,ştiam..." scris de tine, mi-am amintit de versurile psalmului nostru drag:
,,O, Doamne, îţi mulţumesc!
Ştiam că vei veni degrabă!
Ştiam că prezenţa Ta îmi va aduce aproape,
atât de aproape toată zarea albastră,
tot Cerul!!!
Ştiam că îi vei aduce cu Tine
Pe toţi ai Tăi...
Pe toţi fraţii mei risipiţi pe-ntreaga vale a durerii...
Ştiam că zbaterea păsării rănite
Se va preface-n psalm,
Un psalm de dor,
de dorul de-Acasă,
un psalm aşa de plăcut
când îl putem murmura împreună,
Eu cu Tine, Doamne,
şi cu ei, cu fraţii mei.Mulţumesc de roua dimineţii în care mi-a strălucit cea mai frumoasă rază însoţindu-mă spre acest loc dintâi...
Kis, Va fi minunat să simţim aievea mâna lui atingând obrazul nostru...Dar, nu-i aşa că uneori simţim şi aici, în această vale a durerii, atingerea mâinii Lui?
Mulţumesc de timpul în care ai zăbovit asupra umilului meu vers.
Te mai aşteptăm!
Vă mulţumesc domnule, Dumitru Negoiţă! De multe ori mă întreb dacă pot face ceva bun pentru semenii mei...Deocamdată împărtăşesc cu ei, cu voi, simţămintele mele de taină nădăjduind ca Acela ce ne-a creat pentru frumuseţi nemaintâlnite pe acest pământ, să ne facă să vibrăm de dor...
Vă mai aşteptăm cu drag!
"Iti simt apoi caldura spre mine cand Te-apleci,privirea mi se ascunde in umbra serii reci"...caci nu-ndraznesc Isuse,iubirea mea preadulce,sa imi ridic privirea si sa vad Sfanta Cruce...Pe Ea te-am rastignit,o Domnul meu iubit,...acolo ai suferit,de-acolo m-ai privit,acolo ai murit,acolo m-ai iubit...foarte frumoasa poezia ta Sorin,Dumnezeu a suras cand ai rostit-o si cu siguranta te-a imbratisat...ai simtit?
Mmary draga, iti multumesc de gandurile minunate dar, versurile nu-mi apartin. De cateva zile familia blogului este un pic mai numeroasa :)
Versurile sunt scrie de Mariana...la începuturile acestui blog, în dreptul numelui ei era scris "sufletul blogului". Ieratre, am scris era...înca mai este...
Dupa cum amintea Mariana într-un coment mai sus, fr. Traian Dorz spune atât de minunat: ,,Suntem mult mai mulţi pe lume, cei ce credem şi iubim."
Mulţumim că eşti printre cei ce cred şi iubesc"
Trimiteți un comentariu