joi, 21 mai 2009

Dor

( 21 Mai 2009 - Neputând trece cu vederea că pe mama o chema Elena...)

La cruce ta, de mult plecată mamă,
Alerg plângând când dorul tău mă cheamă,
să-ţi simit mângâierea în vântul ce adie,
să pun o floare, două, pe-nţelenita glie.

În lumea asta mamă, cu cine să mă asamăn?
Când tu te-ai dus, eu nu vedeam mai mult de leagăn,
Şi greu mi-a fost în lumea asta mare
lipsit de sfânta şi calda ta îmbărbătare.


Mă iartă, că vin din nou cu a mea povară
şi-ţi cer să-mi dai putere, a nu ştiu câta oară!
Să-mi umpli noaptea vieţii, cu zeci de mi de stele,
obrazul, să mi-l stergi cu mâna, de lacrimile-mi grele

......

Doamne, iartă-mi dorurile mele, dar mi-e gândul tot la ele...plâng, că ani-s tot mai grei, fără mama între ei....

2 comentarii:

Mariana spunea...

Coincidenţă: şi pe mama mea tot Elena o cheamă...

Citind poezia ta, mi-a venit în gând întrebarea: ,,De ce doare, dorul, mamă?!"Mă gândesc uneori că dorul tău de mamă nu e pentru că ai văzut-o ( la un an nu poţi reţine imaginea mamei), ci pentru ceea ce ai simţit: dragostea şi ocrotirea ei, rugăciunile ei, cântările ei...

Iată o altă poezie despre dorul de mamă:
,,Stau de-atâtea ori

Stau de-atâtea ori pe gânduri şi privesc,
primăvara, florile cum înfloresc,
pe câmpie, mieluşeii zburdă lângă mama lor,
păsărelele îşi cântă cântul lor.

...Îmi aduc aminte şi de mama mea -
cât de fericit eram eu lângă ea,
cu dragoste, pe genunchii ei ades mă aşeza
şi cu drag pe obrăjori mă săruta.

Nu doresc mai mult pe lume altceva
decât să mă întâlnesc cu mama mea, -
căci de dorul tău, o mamă, sufletu-mi tânjeşte greu,
că mi-i dor din nou să-ţi aud glasul tău.

Multe lacrimi ai vărsat pân' m-ai crescut,
multe nopţi nemaidormite au trecut,
când eram în suferinţă, mamă dragă, te rugai,
iar în braţe trupuşorul mi-l purtai.

De când, mamă, în mormânt te odihneşti,
obrăjorii mei în lacrimi se topesc
şi acuma aştept ziua ca să plec de pe pământ,
dar doresc să ne-ntâlnim în cerul sfânt.

Iar când, Doamne, Tu pe nori vei reveni
şi pe mama mea în cer voi întâlni,
va rămâne-o amintire ce n-o pot uita nicicând,
c-am avut o mamă scumpă pe pământ.

Traian Dorz
PS. Un mic exerciţiu care să îţi menţină zâmbetul:
,,Dacă mama e ,,împărăteasă", fiul ei este... "
Caută răspunsul :)

Sorin M. spunea...

Multumesc Mariana, multumesc! Cant adeseori cantarea aceasta postata de tine...
Multumesc si pentru versurile dedicate dorului meu, scrise anul trecut si pe care le redau in continuare:


DE CE DOARE DORUL, MAMĂ ?

De ce doare dorul, mamă,
Şi-i tristă floarea din livezi?!
De ce-amintirile te cheamă
Şi te-nvăluie-n năframă
Ca plânsu-amar să nu mi-l vezi?!

Aş vrea să nu te întristez
Cu-a' mele doruri după tine...
Dar plâng, măicuţă , şi oftez...
Şi doar cântarea-mi este crez
Că o cântai în gând cu mine...

M-ai legănat în viersu-i drag,
Şi mi-ai şoptit-o-ncetişor...
Până-am rămas stingher pe prag
Că tu te-ai dus spre alt meleag...
Umplându-mi sufletul de dor...

Abia-ngânam prin lacrimi: ,,mamă”,
Când pas micuţ te căuta
Sfios, cu tremur şi cu teamă...
De-atuncea glasul meu te cheamă
Dorind să merg pe urma ta...

Mai iartă-mi , mamă, dorul meu!
... Pribeagă-i inima din mine...
Te caută de-atunci mereu...
Şi totu-mi pare-aşa de greu
Şi-aşa pustiu fără de tine!

Doar cântul tău imi dă alin
Şi-mi dă al Cerului fior!
Şi parcă-s îngeri cei ce vin
Să-mi uşureze greul chin
Despovărându-mă de dor.

Voi murmura mereu cântarea
Ce m-apropie de Domnul!
Voi înveseli şi floarea....
Voi însenina şi zarea...
Ca să-ţi fie dulce somnul!
Amin!