Mi-e dor de șapte ani de-acasă, de "cu plăcere", "mulțumesc".
Mi-e dor de vorbele frumoase, ce astăzi nu se mai rostesc.
Mi-e dor de vorbele frumoase, ce astăzi nu se mai rostesc.
Mi-e dor de scuzele cerute, cu sufletul plin de regret:
"Da, am gresit, o știu prea bine, dar nu o sa o mai repet".
Mi-e dor de "Buna dimineata" ce il spuneam pe la vecini,
Azi locuim pe-aceeasi scară dar toți suntem pe veci străini.
Mi-e dor de buna noastra mama ce se zorea făcând gogosi,
Și nu știai ce e mai bine, să o mănânci sau s-o miroși.
Mi-e dor de iernile frumoase, cu sania pe derdeluș,
Când împărțeam cu frații noștri tot ce aveam, chiar pe Lăbuș.
Mi-e dor de suflete curate, de oameni harnici dar și drepți,
Care munceau cu demnitate si nu spuneau că-s "prea deștepți".
Eu am trăit vremuri frumoase și am de ce mă bucura.
Dar tu, ce-ți vei aduce'aminte oare, când va veni și vremea ta?
Dan Puric
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu