Dorul...

Sfânt fior legănat între amintire şi speranţă...

Curcubeu de simţăminte calde ce uneşte trecutul şi viitorul, dând culoare prezentului.

Dorul – cel mai dureros simţământ!...Dar şi cel mai frumos...şi mai nobil...

Prin dor se îmbrăţişează în inima noastră trecutul plin de iubire şi viitorul plin de iubire, alintându-i pe cei iubiţi şi pe cei doriţi.

Dorul e uneori un zbor cu două aripi puternice...una de dulce amintire şi una de fericită nădejde a revederii. Zborul acest este un dulce Vis...un mare Vis...un vis cu ochii deschişi, umbriţi uneori de lacrimi, de lacrimi curate ca roua din zori în care străluceşte seninul...

Dorul e pe măsura iubirii...Un dor mare şi frumos şi sfânt dezvăluie o iubire mare şi frumoasă şi sfântă...

Ce poate fi mai frumos şi mai sfânt şi mai mare ca iubirea de Domnul?! Nimic!...Dar orice iubire de semeni poate să tindă spre această înălţime...

Trebuie! Altfel totul e în zadar...totul e pervertit....şi ,,iubirea” şi dorul şi visul...

Când toate acestea sunt sfinte, vom şti, vom simţi în taina inimii...pentru că în curăţia aceea ne vom pleca la rugăciune...îi vom aduce pe semeni înaintea Domnului.

Când dorul e sfânt, vom dori Veşnicia împreună cu cei iubiţi şi doriţi...Le vom dori sfinţirea, le vom dori mântuirea.

Când iubirea şi dorul sunt sfinte, se simte mereu dorul de prezenţa Lui Hristos în orice părtăşie. Iubirea şi dorul în trei ( ca în Sfânta Treime) atinge sublimul: eu, tu şi El, Hristos sau noi, voi şi El. Iubirea şi dorul în care este şi Domnul este de o frumuseţe şi de o mângâiere cerească.

În iubirea şi în dorul acesta, cântarea şi rugăciunea înrourată este alin şi mângâiere, este sfinţire şi răbdare...Prezenţa Lui Hristos e alinătoare şi sfinţitoare...El ştie ce e dorul....

Doamne, cât ne e de dor!...Şi Ţie Ţi-e dor! Ştim!...Am stat ascunşi de faţa Ta....Până Te-am înţeles...Iartă-ne! Vino în părtăşiile noastre...şi rămâi! Rămâi până în Veşnicie!