Îmi deschid suficient inima? Suficient de mult? Suficient de puţin?

joi, 19 octombrie 2023

Îmi deschid suficient inima? Suficient de mult? Suficient de puţin?

În relaţiile cu semenii e nevoie de comunicare...de o bună comunicare, ceea ce presupune deschiderea inimii...
Întrebare: îmi deschid suficient inima? Suficient de mult? Suficient de puţin? Unde e limita? Ce mă face să mă deschid? Ce mă face să mă închid?

Totul depinde de mine, de felul în care reuşesc să comunic. Dacă însă mă opriesc la un anumit bilanţ, pe care la un moment dat l-am făcut, bilanţ al lucrurilor pe care le-am învăţat de-a lungul anilor prin intermediul diverselor situaţii în care am fost pus sau a experienţelor triste, sau mai puţin triste, pe care le-am trăit, îmi va fi greu să-mi deschis inima, pentru că nevoia de sinceritate devine o primă limită. Sinceritatea ne face să ne deschidem, iar nesinceritatea, ne facem să ne închidem. Când este sinceritate numai din partea uneia dintre persoanele care comunică, inima acelei persoane va simţi la un moment dat...de aici în colo totul depinde de ea...

În decursul timpului am învăţat să lupt şi să nu mă mai trag uşa inimii uşor spre închis. Am învăţat că nu este o soluţie bună să pun în balanţă ceea ce ofer şi ceea ce primesc, pentru a nu fi tentat să bănuiesc de nesinceritate...Am învăţat să nu mai cer celui de lîngă mine să se schimbe, pentru că oricât va încerca, dacă eu nu mă schimb, nu voi vedea niciodată schimbarea lui....Am învăţat multe, dar cel mai important lucru pe care l-am învăţat este să dău la o parte masca şi să mă arăt semenilor aşa cum sunt, cu slăbiciunile şi vulnerabilităţile mele, pentru că face parte din nevoie de sinceritate. De multe ori singurul vinovat am fot eu... dacă ar fi ştiut semenul meu că sunt sensibil la anumite vorbe, la anumite gesturi, dacă aş fi reuşit să-i comunic la timp toate acestea, poate evitam o închidere de uşă...

Şi am mai învăţat ceva. Cele mai multe vise le ai cu ochii deschisi....

Sorin Micuțiu

3 comentarii:

Miriam spunea...: Am citit de două ori şi mă tot gândesc ce aş mai putea adăuga...Poate doar să repet cu alte cuvinte...

Ceea ce ştiu eu despre mine, e că mult timp am fost închisă în mine...Vorbeam adesea în mine, cu mine însămi, ca şi cu o persoană pe care aş fi vrut să o găsesc în această viaţă şi nu o găsisem încă...
Apoi, L-am cunoscut pe Domnul Iisus şi Lui îi spuneam tot...,,ce n-am putut nici mamei spune" Dar, tot simţeam nevoia de cineva din lumea aceasta...L-am cunoscut pe soţul meu...Am plâns la primul moment când m-am simţit liberă să îi spun tot, toată taina inimii...Era minunat să vezi o fiinţă umană că te ascultă, că te înţelege...Atunci am simţit inimile legate total prin toate fibrele...

Apoi, în diverse situaţii de comunicare, alţii au fost aceia care s-au deschis mai întâi...şi abia după aceia şi eu, dar parcă nu cu toată deschiderea...Nu din lipsă de sinceritate, ci din teama de a nu fi înţeleasă, acceptată...
Pe cei ce s-au deschis, i-am preţuit enorm şi îi preţuiesc şi acum...Ei mi-au acordat încredere şi m-au învăţat lecţia sincerităţii şi a comunicării adânci...În sfârşit am învăţat-o!...
E minunat să pot vorbi mereu şi mereu de temerile mele, despre gândurile cele mai adânci, despre visele cele mai năstruşnice...Am o vorbă de ceva timp: sunt unele persoane cărora poţi să le pui sufletul în palme, ştiind că nu ţi-l vor strivi, dimpotrivă, vor şti să lipească cioburile, dacă e cazul. Astfel de persoane ştiu să te asculte, ştiu să te încurajeze, ştiu să te îndrepte cu blândeţe fiincă îţi cunosc tainele sufletului, sensibilitatea şi dorul lui, punctele vulnerabile, visele...Le mulţumesc din suflet că mă ascultă şi mă ,,suportă" : ), şi le mulţumesc de orice deschidere mare sau mică !
Ceea ce am simţit mereu e că sinceritatea leagă prietenii pe vecie...

Limita deschideri noastre se poate vedea în ochii celuilalt...el ( ea) te poate încuraja să mergi mai departe sau să te opreşti... Iar limita superioară e când se ajunge la o legătură directă a duhului...când poţi vorbi cu aceleaşi cuvinte sau chiar fără cuvinte...; 17 mai 2010 la 16:41
Feliciag spunea...: Da. Si cand reusesti sa-ti ai privires ta ca a celuilalt. Ai invatat Armonia. Amin.; 26 mai 2017 la 18:40
Adam Ana Maria spunea...: Așa este foarte adevărat la fel si eu am vb cu Dumnezeu și el ma ajutat; 8 ianuarie 2019 la 21:34

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

La luptă pentru mântuirea noastră şi a altora!

Nu e timp de vorbe, iubitul meu frate ostaş.
Pune îndată mâna pe „sapă“ şi te apucă de lucru!
Intraţi îndată în lucrul Domnului! Puneţi îndată mâna pe „sapă“, pe „undiţă“, pe „seceră“, căci lucrul Domnului este mult, dar lucrătorii sunt puţini!
Să aducem, dragi ostaşi, suflete pierdute la Mântuitorul!
Să pescuim neîncetat suflete din adâncul fărădelegilor! Să atragem mereu şi pe alţii în fronturile mântuirii sufleteşti! În multe chipuri şi feluri vom putea face acest lucru.
Vom putea face acest lucru:
Prin pilda vieţii noastre
Viaţa noastră şi faptele noastre sunt cea mai bună predică şi cel mai puternic ajutor pentru aducerea sufletelor la Mântuitorul.
Nu atât ştiinţă mare se cere pentru acest lucru (apostolii au fost nişte pescari de rând), ci, mai ales, pildă de viaţă trăită în slujba Domnului.
Chiar dacă n-ai aminti nici o vorbă despre Hristos, chiar dacă n-ai avea dar să spui ceva frumos despre mântuirea sufletului, tu totuşi predici neîncetat.
Viaţa ta, purtările tale, smerenia, evlavia, răbdarea, vorbele şi mai ales faptele tale sunt o minunată predică.
Când trăieşti cu adevărat o viaţă după Evanghelie, atunci, în mijlocul oamenilor, viaţa ta se face sarea ce sărează şi împiedică stricăciunea vieţii, se face aluatul ce dospeşte şi pe alţii pentru o viaţă cu Domnul."
( din cartea "Ce este Oastea Domnului" )

Eu n-am vrut să scriu versuri,
poeme şi cântări
ce gâdilă urechea
şi inima o-nmoaie,
ci-am vrut să rup zăvoare,
am vrut să sparg cărări
spre cer şi libertate,
din iad şi din noroaie.

Am vrut să-mbrac oştire
cu număr nesfârşit
din fiecare carte
să-mi plece o coloană
de luptători cu suflet
şi braţ nebiruit
pornind să spargă încă
o linie duşmană.

Din orice gând să-mi iasă
o sabie ţintind
în cuib viclean de şarpe,
în inimă de iudă
şi-n mână de satană
ce umblă uneltind
să fure munca celui
ce plânge şi asudă.

N-am vrut să strig cuvinte,
ci-am vrut să trag săgeţi
puternice şi multe
cu negreşită ţintă
am vrut să sun alarme,
am vrut să rup peceţi
am vrut să-mpiedic răul
să fure şi să mintă.

Cântarea-i numai forma
sub care-mi ies plecând
ostaşii-acestei lupte
de-un suflet şi-o credinţă
ce oricâţi sunt, să meargă
coloane, rând pe rând,
să lupte-n orice parte
spre-aceeaşi biruinţă.

...O, dragi cântări a-mele,
plecaţi cum v-am dorit
în linii largi de luptă
pe-ntins din zare-n zare
şi nu mai staţi din drumul
viteaz şi strălucit
decât când o să sune
Cereasca Încetare.

Luptaţi să nu ajungeţi
în mână la vrăjmaş
şi-ajunse, nu-i daţi sprijin
în lupta lui vicleană,
păstraţi-vă şi scutul
şi spada de ostaş
nălţând Solia Sfântă
şi-n tabăra duşmană.

Plecaţi-mi, rânduri sfinte,
mai multe an cu an,
mai îndrăzneţ, mai sigur,
mai ager în mişcare
cu fiece săgeată
să-nfrângeţi un duşman.
– Aşa să vă găsească
Hristos pe fiecare!

"Cititorule, inima noastră nu poate fi cu totul goală. În ea va stăpâni ori Hristos, ori satan.
Dacă tu nu eşti şi nu te-ai hotărât pentru Dumnezeu, neutru încă nu poţi sta.
În această luptă, fiecare este pentru Dumnezeu sau pentru duşmanul lui Dumnezeu.
Inima ta nu poate rămâne o coală de hârtie albă.
Iscălitura lui satan este pe coala inimii - deşi tu nu-i vezi mâzgălitura.
Şi dacă Hristos n-a şters această murdărie şi nu Şi-a înscris numele Său într-însa, atunci autograful lui satan e sigur acolo.
Dar parcă te aud dezvinovăţindu-te şi zicând:
Eu n-am păcate, trăiesc o viaţă morală; n-am omorât, n-am furat, n-am dat foc nimănui şi altele.
Însă dacă ţi-ai privi şi ţi-ai cerceta serios inima, atunci ai vedea că acolo e duşmănie faţă de Dumnezeu şi de căile Sale.
Tu nu-i iubeşti poruncile, nu iubeşti pe Fiul Său şi Evanghelia, eşti un străin faţă de El, iar inima ta e plină de pofte murdare şi de gânduri urâte ce cresc şi înfloresc în voie."