Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Dumitru Stăniloae la Mănăstirea Cernica

Astăzi, 4 octombrie 2025, într-o zi cu profunde rezonanțe duhovnicești, Mănăstirea Cernica a devenit din nou loc de întâlnire între cer și pământ. În liniștea ostrovului înconjurat de ape, a avut loc Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Dumitru Stăniloae, unul dintre cei mai luminați teologi ai Ortodoxiei românești și universale.

Prin proclamarea de la Cernica, Biserica Ortodoxă Română a înălțat încă o dată rugăciunea de mulțumire pentru darul acestui mare teolog, canonizat în anul 2024, cu zi de pomenire la 4 octombrie.

În lumina acestei sărbători, Mănăstirea Cernica rămâne un loc al continuității și al recunoștinței - un spațiu unde tradiția vie a credinței românești își găsește ecoul în inimile celor care caută pacea, sensul și comuniunea cu Dumnezeu.

Prin această sărbătoare, Biserica nu doar a așezat în rândul sfinților un mare teolog, ci a reamintit lumii întregi că sfințenia izvorăște din iubire și se hrănește din lumina harului.

Moștenirea părintelui Dumitru Stăniloae nu este doar o comoară teologică, ci și o chemare vie la înnoirea inimii. Prin cuvântul său, prin rugăciune și suferință, el a arătat că lumina nu poate exista fără iubire - și că doar iubirea dă sens cunoașterii, slujirii și vieții.

Poate că nu întâmplător, în această zi binecuvântată, glasul său se face din nou auzit. Într-o vreme în care lumea are tot mai multă nevoie de adevăr și de blândețe, cuvintele sale vin ca o binecuvântare și ca un drum de lumină.

„Nu există lumină în afara iubirii”
de Sfântul Preot Dumitru Stăniloae

ACUM și ASTĂZI

 Cine se obişnuieşte cu amânarea, greu mai scapă de această obişnuință. Cine se opreşte din urcuş a căzut în aceeaşi clipă mai jos de unde este. Nu stă decât cel ce urcă neîncetat. E o idee pe care a dezvoltat-o Sfântul Grigorie de Nisa. Oprirea prin lenevie produce o anumită paralizie în puterile sufletului. Cel care cedează lenei devine robul ei, îşi slăbeşte libertatea sau stăpânirea sa asupra lui însuşi. Eşti tu însuţi când eşti stăpân pe tine. De aceea, în greceşte libertatea se numeşte şi starea de a-ţi fi propriul stăpân.

Nu l-am ajutat pe om în clipa în care a trebuit, l-am putut pierde. Fiecare clipă impune o datorie unică pentru veci, pe care n-o mai poţi îndeplini în altă clipă. Fiecare clipă ni s-a dat cu rostul ei unic de la Dumnezeu. Fiecare clipă are o însemnătate pentru veşnicie.

Valoarea zilei de 1 Decembrie 1918

 

Zilele mari în istoria unui popor sunt zilele de întâlnire cu destinul lui, iar aniversarea acestor zile este prilej de confruntare cu poruncile destinului, a vieţii pe care o trăiesc, a ideilor de care se călăuzesc, a simţămintelor care-i însufleţesc pe cei ce prăznuiesc acele zile.

Astfel de zile sunt rare. Dar pe noi, generaţia de azi, ne-a plasat Providenţa divină într-o epocă de uriaşe încordări, de evenimente dramatice, zguduitoare şi de transformări radicale în lume. De aceea, epoca aceasta este prilej de multe zile mari.

La toate acestea n-am fost numai spectatori şi martori oculari, ci ne-am aruncat, ori am fost atraşi, în vâltoarea năprasnică a dramei vieţii, făcând să strălucească virtuţile tradiţionale ale neamului şi înfruntând încercări grele.

Dacă nu mă iubeşte nimeni, n-am nici o mulţumire!

Astazi am citit in Epistola I a Sfantului Ioan, unde Evanghelistul face  identitatea intre iubire si lumina. Daca vrem sa-l intelegem pe celalalt, trebuie sa-l iubim; si daca-l iubim, ni se lumineaza  adancurile lui. Nu exista lumina in afara iubirii! Nu ajunge sa privim numai lucrurile lumii, ca sa ne luminam.

Am spus ca de-as avea lumea toata, daca nu este o persoana care ma iubeste, nu am nici o multumire. Multumirea e lumina - lumina iubirii. Iubirea e lumina si amandoua sunt  viata. Daca vrem sa avem viata, si nu o viata trecatoare, ci viata  vesnica si o lumina nesfarsita, mereu mai bogata, apoi trebuie sa  iubim. Dar nu putem iubi pe om daca nu iubim pe Dumnezeu. Daca omul nu  e vesnic, nu e acelasi lucru. Numai pentru ca omul este vesnic, il iubesc.

Legatura Dragostei

“Sfantul Duh face din noi doi o unitate; El nu lasa nicio separatie intre noi. Duhul este o Persoana care-I leaga intre Ei pe Tatal si pe Fiul, fara a-I confunda si fara a se confunda El insusi cu Ei. Trebuie sa intelegem intr-un mod foarte real ce spune Iisus atunci cand zice: ceea ce faceti unui bolnav Mie imi faceti. El se identifica cu bolnavul, fara a deveni El Insusi bolnavul; in acest caz, bolnavul n-ar mai simti ca un altul este cel care il mangaie: identificare deci, dar nu confuzie.

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite (XXXVI)

“Trebuie restaurata comunicarea dintre oameni. Acest lucru este cu putinta numai prin compasiune, suferind pentru ei, jertfindu-ne pentru ei; doar astfel poti deschide poarta celuilalt. Oamenii sunt foarte neincrezatori. Numai o dovada de iubire care merge pana la jertfa prin care omul se daruie celuilalt poate castiga inima celuilalt. Atunci insa Il imitam pe Hristos“. Dar aceasta “imitatie” a lui Hristos este o unire cu El; trebuie ca Hristos sa Se incorporeze in noi si sa ne refaca in Sine dupa El, Modelul nostru originar. "

Părintele Dumitru Stăniloae - "Sfânta Treime sau la început a fost iubirea"

Site-ul Asociaţiei pentru Cultuă şi Educaţie Sfântul Daniil Sihastrul, ne pune la dispoziţie cartea Părintele Dumitru Stăniloae - "Sfânta Treime sau la început a fost iubirea" în format electronic.

Scurte fragmente din carte:

"...Cunosc eu toată taina semenului meu, care mă iubeşte şi- mi face mult bine? Şi totuşi, câtă fericire îmi dă cunoaşterea existenţei lui în mare parte. E o cunoaştere care nu mă lipseşte nici de smerenia prin care îi cunosc adâncimea necuprinsă, nici de mulţumi rea pentru ceea ce îmi dăruieşte. Îl văd cu atât mai de necuprins, cu cât îmi face mai mult bine. Mă văd pe mine cu atât mai plin de pretenţia că sunt egal cu el, sau mai mare ca el. Şi cu cât înţeleg mai puţin existenţa lui, cu atât are mai puţin pretenţia să- l servesc, dar mă serveşte el, cel mai mult...."

"...Vom adânci ideea unui singur Dumnezeu în trei Persoane şi în modul următor:
O persoană trebuie să aibă ca eu un tu , ca să comunice întreolaltă, şi un el care să- i unească din nou, în interesul pentru al treilea. O persoană trebuie să vorbească cu o alta şi în modul cel mai interesat şi unificator de un al treilea, pentru a se simţi fiecare fericită. La Dumnezeu, fiecare din
aceste trei Persoane, cuprinzând întreaga fiinţă nemărginită, nu e necesar să fie o mulţime de persoane pentru a- şi comunica mai mult fiinţa...."

"...Unde este iubire, este putere care învinge urmările răului sau ale diminuării existenţei. Unde nu este iubire, este extrema putere a neputinţei, sau sărăciei de viaţă, ca moarte spirituală. În Dumnezeu este iubirea atotputernică, sau îmbinarea lor, pent ru că existenţa desăvârşită este
existenţa fără nici o lipsă simţită. Dar iubirea nu poate fi într - o existenţă monopersonală.
Iubirea implică comuniunea interpersonală. Iubirea înseamnă îndreptarea mea spre altul; şi în aceasta se arată puterea mea... "

"Dumnezeu respectă libertatea lor. Precum vorbeşte El liber, când îi creează, dar realizând toate spre bine, le dă şi lor putinţa să folosească cuvântul, dar nu numai pent ru a se uni prin iubire între ei cu Cuvântul Creator şi conducător spre unirea în El ca bine, ci şi contrar cerinţei Lui, rămânând totuşi legaţi, prin cuvântul lor contrazicător, cu semenii şi cu Dumnezeu..."