"Nu exista lumina in afara iubirii ! "

"Daca vrem sa-l intelegem pe celalalt, trebuie sa-l iubim; si daca-l iubim, ni se lumineaza adancurile lui. Nu exista lumina in afara iubirii ! Nu ajunge sa privim numai lucrurile lumii, ca sa ne luminam. Am spus ca de-as avea lumea toata, daca nu este o persoana care ma iubeste, nu am nici o multumire. Multumirea e lumina - lumina iubirii. Iubirea e lumina si amandoua sunt viata. Daca vrem sa avem viata, si nu o viata trecatoare, ci viata vesnica si o lumina nesfarsita, mereu mai bogata, apoi trebuie sa iubim. Dar nu putem iubi pe om daca nu iubim pe Dumnezeu. Daca omul nu e vesnic, nu e acelasi lucru. Numai pentru ca omul este vesnic, il iubesc. O mama cand iubeste pe fiul ei, nu se poate sa nu se gandeasca la lumina si sa nu se gandeasca la vesnicia lui. Spune si un ganditor francez de astazi, Gabriel Marcel, ca francezii mai au si cate un ganditor crestin si cate un poet crestin. Nu cum se socoteste la noi, ca nu poti lua de la ei decat lipsa de credinta.
Gabriel Marcel spune: "Cand spui unui om te iubesc nu se poate sa nu gandesti ca el va fi vesnic". De ce l-as iubi pe om daca n-ar fi vesnic? De ce m-as simti atat de dator fata de el sa-l iubesc, daca n-ar fi vesnic? Fiecare om e facut pentru vesnicie. Eu aspir la desavarsire. Inca nu am ajuns la desavarsire, dar aspiratia aceasta nu se termina. Daca sunt in legatura de iubire cu cineva, (daca se poate cu toti), aceasta nu se poate sa nu fie de la Dumnezeu. In zadar zice cineva ca iubeste pe Dumnezeu, daca pe om nu-l iubeste si in zadar zice cineva ca iubeste pe om, daca pe Dumnezeu nu-L iubeste, daca nu vede in aceasta taina mare si nesfarsita a omului, prezenta lui Dumnezeu ! Sa iubim pe oameni si sa iubim pe Dumnezeu. Asta sa ne fie deviza noastra, de crestini adevarati si asta ne-ar vindeca si pe noi de boala dezbinarilor in care ne aflam acum...

Sa facem din fiecare crestin un luptator duhovnicesc. Nu ca sa-l converteasca pe celalalt numai la credinta, ci ca sa-i arate un model de om. Noi avem ca model de om pe sfant. Fiecare trebuie sa tinda spre sfintenie, spre bunatate, spre ajutorul celuilalt, spre smerenie, spre curatenie, spre toate cele bune. Sa iubesti pe celalalt mai mult decat pe tine. Asta ne trebuie: sa punem in practica Evanghelia. Si de aceea cred ca Filocalia va putea sa ne calauzeasca pe toti spre Hristos. Si trebuie ca preotii, si nu numai preotii, ci si toti credinciosii, s-o citeasca. Nu au fost sfinti numai dintre preoti, au fost sfinti si dintre ceilalti credinciosi. Toti avem datoria sa ne trezim la aceasta constiinta, sa fim cat mai aproape de Hristos, sa folosim cat mai aproape duhul de jertfa, sa ne jertfim si noi pentru altii, ca sa descoperim ceea ce este nobil in noi. Ca toate viciile, toate patimile ne coboara. Noi trebuie sa mergem spre ceea ce este adanc, spre ceea ce este nobil, spre ceea ce uneste cu Dumnezeu. Sa ajungem la sfintenie, ca sa ajungem la Inviere si la viata vesnica in Hristos...

Eu nu pot sa inteleg individualitatea. Cea mai mare bucurie a mea e sa ma bucur de atentia cuiva! Daca ma bucur de atentia cuiva nu mai sunt nefericit si atentia mea fata de el trebuie sa insemneze pentru el aceeasi bucurie. Trrebuie sa uit de mine ca sa fiu fericit, pentru ca daca uit de mine si ma preocupa altul, se va preocupa si altul de mine si asta numai, ma face fericit. Daca ma preocup numai de mine, raman singur si sunt nefericit. Egoismul te face nefericit. Numai smerenia, uitarea de tine, sa uiti de tine si atunci ai toate semnele ca nu esti uitat de altii. Esti inconjurat de toata atentia altora. In smerenie nu esti singur, in smerenie esti totdeauna in comunitate. Pe cand in egoism, pretentia ca esti numai tu, e o nenorocire. Si de fapt nici atunci nu esti singur, ca omul nu poate fi singur. Si cel rau are nevoie de altii. Are nevoie de lauda lor, are nevoie de exploatarea lor, are nevoie de critica lor, are nevoie de pretentia ca e mai bun decat altii, asa ca realitatea nu e nici individualista si nu e nici totalitarista...

Cat am fost la parintii mei, pe tata nu l-am vazut sa se certe cu cineva, sa strige la cineva. Niciodata ! Daca cumva un vecin avea ceva cu el, s-ascundea in casa, se ducea in casa. Iar mama spunea totdeauna, cand criticam pe cineva: "Lasa, dragul mamei! Fii om de treaba si zi buna ziua catre oricine!" Asta o implinea rugaciunea comuna a Bisericii si era de ras cel ce Duminica nu se imbraca frumos si nu mergea la biserica. Asta era spiritualitatea noastra, spiritualitatea crestina. Astazi s-ar spune ca sunt lucruri depasite. Depasite, dar trebuie sa cautam sa le refacem cat putem, pentru ca altfel ne descompunem si descompunerea noastra inseamna pieire. Nu mai merge asa, uite in ce criza morala ne aflam noi astazi, cu dezbinarile acestea din popor ! Si aceasta criza a adus-o intelectualitatea. Unul a citit un roman, altul un roman si fiecare judeca dupa romanul pe care l-a citit el. Nu mai traieste bucuria comuna cu ceilalti"

spicuiri din "Neamul romanesc - neam al comuniunii in credinta"
de Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Staniloae