vineri, 8 ianuarie 2010

Părintele Dumitru Stăniloae - "Sfânta Treime sau la început a fost iubirea"



Site-ul Asociaţiei pentru Cultuă şi Educaţie Sfântul Daniil Sihastrul, ne pune la dispoziţie cartea Părintele Dumitru Stăniloae - "Sfânta Treime sau la început a fost iubirea" în format electronic.

Scurte fragmente din carte:

"...Cunosc eu toată taina semenului meu, care mă iubeşte şi- mi face mult bine? Şi totuşi, câtă fericire îmi dă cunoaşterea existenţei lui în mare parte. E o cunoaştere care nu mă lipseşte nici de smerenia prin care îi cunosc adâncimea necuprinsă, nici de mulţumi rea pentru ceea ce îmi dăruieşte. Îl văd cu atât mai de necuprins, cu cât îmi face mai mult bine. Mă văd pe mine cu atât mai plin de pretenţia că sunt egal cu el, sau mai mare ca el. Şi cu cât înţeleg mai puţin existenţa lui, cu atât are mai puţin pretenţia să- l servesc, dar mă serveşte el, cel mai mult...."

"...Vom adânci ideea unui singur Dumnezeu în trei Persoane şi în modul următor:
O persoană trebuie să aibă ca eu un tu , ca să comunice întreolaltă, şi un el care să- i unească din nou, în interesul pentru al treilea. O persoană trebuie să vorbească cu o alta şi în modul cel mai interesat şi unificator de un al treilea, pentru a se simţi fiecare fericită. La Dumnezeu, fiecare din
aceste trei Persoane, cuprinzând întreaga fiinţă nemărginită, nu e necesar să fie o mulţime de persoane pentru a- şi comunica mai mult fiinţa...."

"...Unde este iubire, este putere care învinge urmările răului sau ale diminuării existenţei. Unde nu este iubire, este extrema putere a neputinţei, sau sărăciei de viaţă, ca moarte spirituală. În Dumnezeu este iubirea atotputernică, sau îmbinarea lor, pent ru că existenţa desăvârşită este
existenţa fără nici o lipsă simţită. Dar iubirea nu poate fi într - o existenţă monopersonală.
Iubirea implică comuniunea interpersonală. Iubirea înseamnă îndreptarea mea spre altul; şi în aceasta se arată puterea mea... "

"Dumnezeu respectă libertatea lor. Precum vorbeşte El liber, când îi creează, dar realizând toate spre bine, le dă şi lor putinţa să folosească cuvântul, dar nu numai pent ru a se uni prin iubire între ei cu Cuvântul Creator şi conducător spre unirea în El ca bine, ci şi contrar cerinţei Lui, rămânând totuşi legaţi, prin cuvântul lor contrazicător, cu semenii şi cu Dumnezeu..."


3 comentarii:

Claudiu spunea...

Nu am citit aceasta carte, dar citatele postate m-au convis...am sa revin cu impresii dupa ce voi gata de citit

Sorin M. spunea...

Eu am citit aceasta minunata carte anul trecut, mi-a fost daruita pentru lectura de Mariana.( va posta cu siguranta un coment)

Ii multumesc pe aceasta cale, toate insemnarile facute de ea, m-au constientizat ca trebuie sa citesc cu atentie..si am citit. Asemeni Marianei, cred ca daca acum m-as apuca sa o citesc din nou, as gasi foarte multe lucruri noi pentru mine. Parintele Staniloae scrie parca numai pentru mine, parca imi cunoaste gandurile si viata.
Cartea aceasta merita citita de zeci de ori. Si de ce nu, purtata zilnic in poseta, ca buna mea surioara amintita mai sus

Mariana spunea...

La început nu înţelesesem titlu...Totuşi m-a atras...După ce am citit, şi am savurat cuvânt cu cuvânt, având sentimentul că părintele mă cunoaşte, nu mă mai pot despărţi de tot ceea găsesc scris de părintele Stăniloae.
Prima care citită a fost ,,Rugăciunea inimii şi experienţa Duhului Sfânt"...Am subliniat aproape tot...Am scris exclamaţii pe care nu le puteam ţine în mine...am scris rugăciuni pe locuri rămase goale la finalul capitolelor...La final am spus: vreu să o citesc din nou!...Am purtat-o vreo doi ani în poşetă...

Sorin, ce bine că avem astfel de părinţi extraordinari!
Iar darurile de carte ce ni le-am făcut, e ceea ce tocmai spune şi părintele despre binefăcător şi taina lui :)
,,"...Cunosc eu toată taina semenului meu, care mă iubeşte şi- mi face mult bine?
Şi totuşi, câtă fericire îmi dă cunoaşterea existenţei lui în mare parte. E o cunoaştere care nu mă lipseşte nici de smerenia prin care îi cunosc adâncimea necuprinsă, nici de mulţumi rea pentru ceea ce îmi dăruieşte. Îl văd cu atât mai de necuprins, cu cât îmi face mai mult bine. Mă văd pe mine cu atât mai plin de pretenţia că sunt egal cu el, sau mai mare ca el. Şi cu cât înţeleg mai puţin existenţa lui, cu atât are mai puţin pretenţia să- l servesc, dar mă serveşte el, cel mai mult...." ( Părintele Dumitru Stăniloae - "Sfânta Treime sau la început a fost iubirea")"