Gust şi lumină

1. Domnul Iisus a trimis pe ucenicii Săi în lume ca sarea pământului şi lumina lumii, cerându-le gust şi lumină.

Fără gust, sarea n-are nici un preţ. Fără lumină, o făclie n-are nici un rost. Fără bunătate şi fără înţelepciune şi credinciosul este la fel!

2. Hristos Domnul, plecând în cer, i-a lăsat în locul Său pe ai Lui – dar le-a dat aceste semne după care vor fi recunoscuţi de Tatăl şi cunoscuţi de lume: gustul şi lumina. Bunătatea şi înţelepciunea. Dragostea şi Adevărul.
Cine le are pe acestea, face cinste Domnului său. Cine nu le are, face ocară locului pe care îl ocupă.

3. Un loc ocupat promite, dar şi ameninţă. Dă şi drepturi, dar pretinde şi datorii. Oferă şi cinste, dar obligă şi la răspunderi.
Amândouă aceste condiţii merg împreună şi una depinde de cealaltă.
Cine profită de avantajul unui loc, dar nesocoteşte datoria, – acela este un nelegiuit. Şi cu cât este răbdat mai îndelung, cu atâta va fi şi osândit mai greu.

4. Noi avem un loc în Biserica Domnului şi în adunarea lui Hristos; locul acesta este sfânt, chiar dacă n-ar fi din frunte, ci ar fi cel mai din urmă. Orice obiect din Casa lui Dumnezeu este sfânt, fiindcă are o misiune sfântă acolo. Şi când a fost aşezat acolo a fost sfinţit pentru această misiune. Cu atât mai mult cele din locul dintâi.
Dar dacă vasul acesta cade şi se sparge, ori se murdăreşte, el nu mai poate fi folosit – şi sfârşeşte prin a fi aruncat afară.
Oare cu un credincios în adunarea lui Dumnezeu nu este tot la fel?

5. Vine Împăratul să-şi controleze nuntaşii dacă au haina de nuntă sau nu o au... Vine Tatăl ceresc să-Şi cerceteze pe cei din Biserica Sa, dacă au naşterea din nou – sau nu.
Ce va răspunde cel ce nu o are când va fi întrebat: Prietene, cum ai intrat tu aici? Un om murdar într-un loc sfânt?...

6. Vine Stăpânul să-Şi vadă smochinii din via Sa... Cum va răspunde cel găsit de ani de zile la rând, fără rod?
Nu ne înspăimântă oare securea înfiptă la rădăcină? (Matei 3, 10).

7. Vine Vierul să-Şi cerceteze mlădiţele dacă sunt în viţă ori nu, dacă sunt roditoare ori nu, dacă sunt verzi sau nu.
Nu ne înspăimântă oare focul care este deja aprins? (Ioan 15, 6).

8. Uitaţi-vă dar nu numai la bunătatea, ci şi la asprimea lui Dumnezeu..., asprime faţă de cei care au căzut din bunătate faţă de noi, dacă nu încetăm să rămânem în bunătatea asta... Altfel, vom fi tăiaţi şi noi (Rom. 11, 22). Nu uitaţi de asprimea lui Dumnezeu!...
Căci grozav lucru este să cazi în mâinile asprimii Lui (Evrei 10, 31).

9. Ce cuvinte de foc şi ce porunci dumnezeieşti sunt acestea! Cum ar fi trebuit ele să trăiască strălucind pe veci, atât pe cerul cât şi pe pământul din faţa Bisericii lui Hristos, în orice loc, în orice vreme şi în orice condiţii ar fi ajuns ea, mai ales în faţa celor din fruntea ei!

10. Nu numai pentru că aceste datorii întruchipează voia şi dorinţa Dumnezeului nostru, Care ne este Creatorul şi Stăpânul, dar şi fiindcă tocmai în chiar împlinirea acestor datorii stă toată chemarea şi viaţa pentru care a fost creată ea, Biserica Lui.

11. Au fost nişte perioade minunate în viaţa Bisericii lui Hristos, mai ales la începuturile ei, când şi-au împlinit în cel mai fericit fel datoria sa, fiecare din mădularele ei.
Dar pe măsură ce anii s-au adăugat şi aria s-a lărgit, frumosul şuvoi al binefacerilor a slăbit mereu, gustul s-a pierdut şi lumina a slăbit.

12. Sarea a fost copleşită de stricăciune, lumina a fost copleşită de întuneric şi verdeaţa a fost copleşită de uscăciune.
Păcatul a început să devină obişnuinţă, pofta – necesitate, şi neascultarea – tradiţie.

Traian Dorz,
din cartea "Şi acum să facem!" , capitolul 1
editura "Traian Dorz" - Simeria - 2009