Ce simplă e, de fapt, trăirea creştină!

...Suntem neliniştiţi, viaţa de acum ne face să fim stresaţi. Însă noi în ortodoxie am găsit rezolvarea la aceste probleme. Noi nu suntem singuri ca să înfruntăm greutăţile vieţii acesteia. Noi avem cel mai puternic sprijin care există în univers. Este Iisus Hristos, ne iubeşte atât de mult, cu toate că facem atâtea greşeli. El a venit pentru noi, nu a venit pentru cei drepţi, ci a venit pentru noi care de atâtea ori cădem. El vede voinţa noastră cea bună, vede inima noastră cea bună, ne ridică dar nu aşa cum doresc oamenii acestei lumi, făcându-ne oameni bogaţi, ne ridică făcându-ne bucurii, bucuria aceea interioară, bucuria de care avem nevoie zi de zi.... Simţim nevoia să fim liniştiţi, simţim nevoia de pace interioară...Oare cum ne găsim noi pacea interioară?!...Adunând oare multe bunuri din lumea aceasta care ajung să ne obosească, să ne streseze, să nu le mai putem birui? Nu, fraţilor, adunând în suflet iubire pentru fiecare dintre noi, vom deveni mai fericiţi, pentru că fericirea noastră este fericirea celor din jurul nostru...Cum suntem fericiţi?!...Iubindu-i! Dăruindu-ne! Dăruindu-le ce avem noi mai bun...Dăruinde-le inima noastră... Dăruindu-le toată dragostea noastră...Vedeţi?! Ce simplă e, de fapt, trăirea creştină! Ce frumoasă e!... Erau odată într-o barcă mai mulţi oameni care doreau să treacă un râu dincolo, dar pe la jumătate o furtună s-a pornit, ei au lăsat vâslele şi au început să se roage. Cel mai bătrân dintre ei le-a spus: „ –Dar ce faceţi, oameni buni?”; „-Păi ne rugăm, ne rugăm că pierim!”; „ „De rugat rugaţi-vă, dar daţi şi din vâsle!”. Le-a dat de înţeles că munca trebuie armonizată cu rugăciune...” Doamne, cât adevăr în cuvintele acestea, când munceşti şi te rogi, numai atunci poţi simţi cu adevărat „Ce dulce-i viaţa cu Iisus”.