miercuri, 27 ianuarie 2010

Să rămânem în Lumină!


Domnul îşi face prezenţa în viata noastră de multe ori atat de minunat încât noi nici nu ne dăm seama. Noi Îl tot aşteptăm, Îl tot chemăm, dar El este lângă noi, aşteptând doar să întoarcem privirea.

Aşteptarea presupune pregătire, presupune a merge pe Calea- Hristos. În Biserică, în adunare şi la Cuvântul lui Dumnezeu este pregătirea pentru veşnicie, în măsura în care fiecare suntem gata prezenţi şi bine pregătiţi pentru ca tot ceea ce ne va da Dumnezeu să putem să acumulăm în fiinţa noastră...Să înţelegem dragostea Mântuitorului pentru toţi acei care-L caută, care Îl iubesc şi Îl doresc şi Îl poartă în inima lor!...Hristos s-a dus să pregătească un loc în patria cerească, unde va fi El să fie şi slujitorii Lui... Pentru aceasta s- a coborât Hristos pe pământ, ca să ne ridice pe noi la Cer...El este Calea!...Pe ce cale găsim Adevărul? A Cuvântului!...Iată cât ne este de la îndemână Calea prin care să cunoaştem Adevărul! ... Şi-abia numai Adevărul face lumină prin Duhul Lui Dumnezeu şi sfinţire în viaţa noastră ca să avem viaţă veşnică. Ce frumos , ce limpede, ce clar! Cât de uşor putem ca să înţelegem, cât de uşor putem ca să ne mutăm de aici de pe pământ cu cugetul nostru sus, mai sus de cugetul nostru...Nu tot coborând în noi înşine, amăgindu-ne şi chinuindu-ne...

Să respectăm Adevărul! Acesta ne modelează, acesta ne naşte din nou!...Să nu se despartă părtăşia! Să rămânem în Lumină!

Cât de limpede ne vorbesc următoarele vresuri ale fr. Traian Dorz, despre această rămânere în Lumină:


“Aici vom rămânea mereu,
oricât de-nţelenită-i glia;
cu-atât cu cât arăm mai greu,
va fi mai sfântă bucuria.
Aici vom rămânea, crezând
în biruinţa pentru care
ne-au ars strămoşii rând pe rând,
s-o-nalţe mai strălucitoare.

Aici vom suferi mereu,
în locul unde-avem poruncă,
să-I dăruim lui Dumnezeu
slujirea-n cea mai aspră muncă.
Şi-aicea vom muri-apărând
un adevăr şi-o moştenire
încununate, în curând,
de-o nesfârşită strălucire.

Aici, căci chiar pe-acest pământ
dorim să se mai nalţe-o dată
pentru Hristos un crezământ
şi-o dragoste adevărată.
Ca să-nviem de-aici mereu
prin noi şi noi urmaşi, întruna,
arzând în veci lui Dumnezeu,
în miile de jertfe, una.”


Depinde de noi să-L aflăm pe Tatăl nostru cel adevărat din ceruri şi pe Maica noastră cea iubită şi prea sfântă, pentru ca să nu fim şi să nu trăim pe pământul acesta dezechilibraţi , ci să avem în permanenţă un sprijin...Nimic nu mi-a dat o tărie în fiinţa mea decât gândul acesta: că am dincolo de cerurile care se văd pe Dumnezeu – Tatăl, coborât pe pământ, pe Dumnezeu- Fiul şi pe Duhul Sfânt care veghează în dreptul fiecăruia dintre noi care vrem să Îl primim în viaţa noastră, ca drumul nostru şi călătoria noastră pe pământul acesta să fie pe Calea cea bună!...Aici, în Casa Domnului, în mâna Lui Dumnezeu, nu ne pot smulge nici valurile, nici vânturile vremurilor, nici necredinţa unora, nici neputinţele altora, nici chiar slăbiciunile noastre...

2 comentarii:

Loredana spunea...

ce frumos ai scris!
sa ne dea Dumnezeu puterea la toti sa ramanem in lumina!

Mariana spunea...

,,Să respectăm Adevărul! Acesta ne modelează, acesta ne naşte din nou!...Să nu se despartă părtăşia! Să rămânem în Lumină!"...şi aş mai adăuga că fiind născuţi nou, vom fi iubire din Iubire...
Iubesc Adevărul, iubesc Lumina, iubesc Iubirea...iubesc părtăşia...şi când iubesc, scriu...

LUMINA MEA CEA DRAGĂ!

Ce bine e cu Tine, Lumina mea cea dragă,
Ce-n noaptea Învierii mi-ai dăruit căldura,
Şi-ai coborât în suflet şi-n viaţa mea întreagă
Arzând cu flăcări albe păcatul greu... şi zgura!

Ce blândă-Ţi este raza ce-o simt că mă atinge
Sfinţind a mea privire, înrourând seninul,
Că mii de curcubee se-ntind când ochiu-mi plânge
Iar Tu, Lumină dragă, prefaci în cânt suspinul.

Ce albă-Ţi este calea în noaptea fără stele!
Te ţin mai strâns de mână!...Mă-ncred deplin în Tine!
Te chem pe totdeauna în noaptea vieţii mele
Ca să mă legi prin Cruce de viaţa care vine.

Lumina mea cea dragă, găseşte-Ţi vatră-n mine,
Aprinde-mi cu iubire toţi paşii vieţii mele,
Şi nu lăsa ca fumul să biruie-n ruine!...
Renaşte-mă spre Viaţă, biruitor din ele!

Lumina mea, Iisuse, fă-mi inima deschisă
Spre fratele şi sora ce îmi tânjesc iubirea,
Şi dă-mi mireasmă albă de crin ori de narcisă
Să-i legăn în parfumuri când vor şopti durerea.

Aprinde-n suflet jarul să pot iubi fierbinte,
Să luminez tot drumul când noaptea-ncepe-n vale,
Să-i pot cuprinde-n suflet, să-i pot purta în minte
Pe fraţii ce mi-s daruri pe a credinţei cale.

Învaţă-ne, Iisuse, să ne unim tot focul,
Să fie mai frumoasă umblarea împreună,
Să răspândim luceferi şi soare în tot locul,
Şi-un curcubeu de doruri să biruie-n furtună...
...
Apoi, Lumină sfântă, Tu fii-ne cunună!