Până acum poporul spunea: bagă banii în
moşie, că pământul ne hrăneşte, măcar că el nu cere de mâncare; şi orice
primejdie a trece el rămâne tot întreg. De când s-au împărţit moşiile, vedem
lucru curios: oamenii, îşi vând moşia pe nimic, părăsesc satul, şi din stăpân
vine să se bage slugă la fabricile streinilor. După ce vin la oraş văd, că ce
capătă de la fabrică, deşi lui îi păreau grozav de mulţi bani, n-ajunge să
plătească chirie, să mânânce şi să se îmbrace. Că la oraș primeşti bani mulți,
dar n-ai nimic în curte, în pod şi în pivniţă şi trebuie să le cumperi pe
toate, până şi frunza de pătrânjel.
Unde mai pui, că tot din câțiva în câţiva ani, lucrările nu merg, şi atunci flămânzesc în adevăr mii de oameni.
Câți nu s-ar întoarce îndărăt din cei ce
au venit la oraş, dar nu mai au unde şi li-i ruşine de oameni. De aceea stau şi
chinuie, şi cătră cei din satul lor cearcă să se arate veseli şi că e bine. Cum
să fie bine, când tu nu mai ai nimic, decât palmele? Şi asta numai când eşti
sănătos. La sat n-ai bani, dar tot mai găsești ceva: ba un bruş de mămăligă şi
o ceapă, ba un ou, ba un puisor, ba la Crăciun un purcel, şi mai poţi pune un
războiu în casă să te îmbraci. La oraş o dau mai bine numai cei ce au meserii
şi învăţătură, şi aceştia sunt mai numai streinii, şi ei fac loc tot la de ai
lor.
Şi atunci iacă, ce se întâmplă? Românii îşi
vând moşiile aproape pe nimic şi vin slugi la oraş. Moşiile le cumpără tot
streinii, cari ştiu ce fac. Şi poate veni vremea, când nemaiavând ce face la
oraş, lumea va pleca iar spre sat, şi atunci şi acolo unde el era stăpân se va
băga slugă la strein. Și-o fi vai şi amar de noi!
Nimeni să nu se ia după fumuri, că se
face domn, Domnia nu stă în haine şi în a şedea, ci în muncă bine rânduită şi
în cămara, podul şi grajdul plin. Şi să nu uitați vorba veche: al cui e
pământul, acela e stăpânul țării. Şi domn e numai cel ce e stăpân pe ceva!
Vedeți nemeşii unguri, cum caută cu orice preţ să puie mâna iară pe moşii !
Deci nu vă vindeți moşiile, iar de n-aveţi
încătrău, vindeți-le numai la Români!
Pr. Iosif Trifa în foaia Lumina Satelor, anul 1927, nr. 30
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu