SFÂNTA TREIME SAU LA ÎNCEPUT A FOST IUBIREA

"Sfânta Treime este suprema taină a existenţei, care explică însă toate, sau fără de care nu se poate explica nimic.

De aceea, deşi e suprema taină, este întrucâtva inteligibilă, conformă până la un loc unei logici.

Ea se prezintă ca atare ca o metafizică reală, sau ca fundamentul abisal, dar într - un fel inteligibil, a toată existenţa. Filosofiile care vorbesc de o metafizică rămân într - o totală neclaritate în privinţa metafizicii despre care vorbesc ele. Pentru ele, acea realitate metafizică nu e decât o esenţă stăpânită de o lege a evoluţiei sau emanaţiei, din care ies toate, stăpânite de aceeaşi lege. Dar cine a putut da acea lege, care arată în sine o dependenţă, dar nu pot explica de cine depinde? Metafizica filosofiilor se prezintă drept lipsită de orice logică.

Cel puţin în privinţa scopului pe care- l poate urmări Sfânta Treime, sau sensului pe care îl poate oferi Ea pentru existenţă, e deplin acceptabilă din punct de vedere logic. Ea este o iubire fără început şi urmăreşte o extindere a iubirii. Şi ce poate justifica existenţa mai mult decât iubirea?

Iubirea nu satură pe nimeni, niciodată. Deci poate fi fără de sfârşit; şi de aceea poate fi şi fără de început.

Iubirea fără de început şi fără de sfârşit dă o mulţumire deplină existenţei, deci o lumină. Metafizica filosofiilor este supusă orbeşte unei legi fără început şi fără sfârşit, nu dă nici o lumină.

Al doilea lucru pe care ţinem să- l notăm în această „Prefaţă” este că Biserica Ortodoxă vede pe Sfânta Treime, ca Dumnezeul iubirii, lucrătoare prin Sfântul Duh în sufletele credincioşilor, pentru a- i ridica în relaţia iubitoare dintre Persoanele ei. Datorită acestui fapt, Sfintele Taine au o importanţă hotărâtoare în viaţa lor. Prin ele, Sfânta Treime însăşi este lucrătoare prin Sfântul Duh în sufletele lor, câtă vreme în catolicism, în Sacramente nu e decât o graţie creată, prin care se acordă nişte merite şi credincioşilor din suprameritele jertfei lui Hristos, ceea ce a făcut ca celelalte forme creştine desprinse din catolicism să nu mai dea nici un loc Tainelor în viaţa lor. Ortodoxia are prin aceasta un accentuat caracter duhovnicesc şi sfinţilor. Credincioşilor ortodocşi nu li se iartă numai în sens juridic păcatele (înviaţa aceasta, la catolici, şi în cea viitoare, la protestanţi), ci li se comunică puterea lui Hristos de- a iubi prin Duhul Lui cel Sfânt şi pe Dumnezeu şi pe semenii lor şi, o dată cu aceasta, eliberarea de patimile egoiste şi o sfinţire tot mai mare, pe măsură ce fac şi ei un efort în acest sens.

Ortodoxia nu cunoaşte numai un Hristos al discursurilor, ci pe Hristos care, iubind pe Tatăl prin Duhul Sfânt, comunică şi credincioşilor această iubire a Sfintei Treimi. Ortodoxia ajută pe membrii săi se înduhovnicească prin nevoinţe ascetice şi prin aceasta să se sfinţească din puterea Treimii, în care trăiesc încă de pe pământ, înaintând în Împărăţia iubitoare fără sfârşit."

Preotul Profesor DUMITRU STĂNILOAE

din prefaţa cărţii: “Sfânta Treime sau La început a fost Iubirea”