imagine
"Eclesiastul 11, 1-2:
„Aruncă-ţi pâinea ta pe ape. Şi după multă vreme o vei găsi iarăşi.Împarte-o în şapte şi chiar în opt, căci nu ştii ce nenorocire poate da peste pământ..."
Aici, în Cuvântul Domnului, este vorba de binefacere. Despre binefacerea fără nici un gând, fără nici un interes, fără nici o nădejde. Despre binefacerea adevărată, care nu înseamnă împrumut, care nu împrumută, care nu înmânează – ci aruncă. Nu dă ca împrumut... Nu dă nici măcar ca pomană. Ci aruncă. Dă, ca şi cum ar arunca. Fără nici o speranţă. Fără nici o plată. Fără nici o nădejde. Fiindcă în împrumut este o nădejde de câştig. În pomană este o nădejde de răsplată. Dar în aruncare nu mai este nimic. Nici un gând. Nici o aşteptare. Nici o dorinţă. Ai aruncat – şi gata! Nu dai cuiva anume care îţi cere. Nu împrumutaţi pe cineva care te roagă. Ci aruncă să afle cine va trece. Pui să ia cine va fi flămând. Laşi când nu vede nimeni. Trimiţi cum nu află nimeni. În forma cea mai tăcută, mai ascunsă şi mai necunoscută de nimeni pe pământ... Undeva, există mai de mult un bun obicei în felul acesta: în locuri mai ferite, oameni cu suflet binefăcător aşezau pachete cu mâncare sau cu îmbrăcăminte, iar săracii cinstiţi şi flămânzi, care se ruşinau să ceară, aflau, la vreme de nevoie, acolo, darul necunoscutului binefăcător. Şi mulţumeau numai lui Dumnezeu pentru ceea ce aflau. Încă am apucat şi noi cei mai bătrâni, vremea când şi pe la noi la ţară, era un frumos obicei, rămas din strămoşii de demult, şi anume: când secerau, la capătul dinspre drum al fiecărei holde, ei mai lăsau o brazdă bună de grâu netăiat... Acela era al celor care nu aveau. La fel era şi cu spicele rămase după legători: nu le mai culegea nimeni. Nu le mai culegea cel ce avea holda. Ele erau lăsate celor care nu aveau. Aceşti sărmani se duceau – şi îşi luau şi ei, fără nici o obligaţie faţă de nimeni, partea lor, lăsată la capăt sau din spice şi de pe la toţi. Şi mulţumeau numai lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu, Care vedea inima şi fapta celui ce îşi arunca astfel pâinea pe ape, fără să se uite nici înapoi măcar, ca să vadă cine o ia – îi răsplătea celui binefăcător. Holdele rodeau din plin. Vremurile erau paşnice. Şi toate casele erau îndestulate.
Nu demult am întâlnit pe bunul frate Ion, din satul apropiat de noi. El îmi spunea cum Dumnezeu l-a izbăvit odată pe el şi încă pe mai mulţi alţii de nişte răufăcători care le puseseră la cale un mare rău. Iar cel prin care au fost scăpaţi era cineva, căruia el, fără să-l ştie, fără să-l cunoască, fără să-l întrebe, i-a făcut cândva un bine destul de scump, demult. Iar acum, după multă vreme, necunoscutul, pentru binele făcut atunci, i-a întors înapoi, fără să ştie cum, dar mult mai fericit, cu mare dobândă, binefacerea izbăvirii lui. Iată pâinea aruncată pe ape!
Un prieten de pâine amară îmi spunea odată cum l-a izbăvit pe el de la moarte fiul, acum mare, al unei văduve rămasă în sărăcie, cu o casă de copii, dar pe care el îi ajutase cândva, în ascuns şi cu milă. Tocmai când el însuşi era în cea mai mare nevoie, pâinea pe care o aruncase el atunci pe ape revenea la el... Nu numai în viaţa viitoare, dar chiar în viaţa aceasta, Dumnezeu face să găsim ceea ce am dat altora, cândva, fără nici un gând de a ni se da iarăşi înapoi. De la cine nici nu ştim... Cum nici nu pricepem. Şi când nici nu ne aşteptăm, făgăduinţa lui Dumnezeu se împlineşte şi faţă de noi. S-a împlinit de atâtea ori. Ceea ce „am aruncat” găsim iarăşi. Apele care s-au dus cu pâinea noastră se întorc din nou, după un îndelungat circuit – şi ne-o aduc iarăşi. Mai frumoasă, mai bună, mai fericită. Tocmai când ne lipseşte mai arzător.
Dragă suflete, oare tu ai aflat acest adevăr? Dacă ai făcut cândva aşa, ştiu bine că ai văzut că este întocmai aşa! Iar dacă n-ai făcut, încearcă şi fă, ca să afli! Fiindcă fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este chiar aşa cum este scris. Iar a-l asculta este cea mai mare fericire. Şi când te duci, şi când te întorci. Slavă veşnică Ţie, Adevăratul şi Viul nostru Dumnezeu, al Cărui Cuvânt este Adevărul şi a Cărui răsplată este Viaţa, slavă Ţie! Slavă Ţie, pentru fiecare îndemn bun pe care ni-l dai! Şi pentru răsplata pe care o dai de fiecare dată fiecăruia dintre noi, care Te-am ascultat! Slavă Ţie pentru bucuria de a da! Şi pentru bucuria de a primi! Slavă Ţie pentru că ne dai, ca să putem arunca, atunci când avem de prisos! Şi pentru că faci să putem afla, atunci când suntem lipsiţi. Ajută-ne ca să ascultăm totdeauna Cuvântul Tău, ca să nu ducem lipsă niciodată şi nici unii, de nimic! Amin....
Fiul meu, s-ajuţi cu milă pe-orice om, după putere, dar pe toţi, cât poţi, îi cruţă de ruşinea de a cere, căci sunt mulţi ce-ndură lipsa cea mai grea şi mai amară, dar, decât să-ntindă mâna, mai degrabă-ar vrea să moară."
Traian Dorz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu