Legaţi cu lacrimi

( 6 mai - 2010 - cu prinos de recunoştinţă pentru orice clipă de poezie...)


Uneori simt
că păşesc pe ape
când Tu-mi eşti aproape...
E o dulce plutire,
Ca o legănare de miresme.

Nuferii albi, sfioşi,
Ca nişte potire de lumină,
Sunt calea noastră
Printre poemele albe
Ce le-am ţesut cu iubire
din clipe de cer...

Răpiţi de taina părtăşiei,
Învăluiţi de-un nor alb,
De poezie nerostită,
Ne-am desprins de pământ
Şi de ape învolburate,
Am privit fericiţi în zare
cum curcubee de vers
colorează cerul inimii...

Uşori de orice plumb,
Dezlipiţi de orice tină,
spălaţi de rugina lanţului,
Am iubit zborul şi dorul,
Ce ne dezlipeau de pământ
Şi ne apropiau de Cer,
Legându-ne cu lacrimi
Ce nu pot fi şterse
Decât c-un ştergar de şoapte
Mirosind a flori de tei ...

De-ar fi să scriu acum,
În taina înserării,
un ultim gând,
un ultim vers,
aş vrea să fie unul cu care
să înceapă poemul Veşniciei,
când vom cunoaşte înfioraţi
taina şi bucuria nedespărţirii...