„Eroii nu se plâng, ci se preamăresc!”

Pentru că se apropie ziua 13 Mai, sărbătoarea Înălţării Domnului, dar zi dedicată şi cinstirii tuturor eroilor, mă duc cu gândul la o veche vorbă românească: „Eroii nu se plâng, ci se preamăresc!”. Astăzi eşti luat în râs dacă vorbeşti despre credinţă, despre eroi şi eroism, despre nevoia de modele vii, de curaj, de statornicie, de sacrificiu, de nevoia rostirii fără teamă a adevărurilor de credinţă şi de moralitate. Astăzi lumea nu mai crede în aşa ceva. Într-o astfel de societate este greu să vorbeşti despre comori nepreţuite, pentru că istoria lor este tot mai ne-nţeleasă. Lumea a evoluat, tineretul caută alte modele, cele vechi – sunt prea vechi. Se mai spune că poporul care-şi uită eroii, care nu-şi cinsteşte martirii şi care îşi dispreţuieşte părinţii nu-i vrednic să trăiască. Duhovniceşte este tot la fel, pentru că rupţi de aceste modele vii, rupţi de părinţii noştrii duhovniceşti, suntem rupţi de viaţă, fără viitor şi rupţi de Dumnezeu.

Cu gândul la această mare responsabilitate să căutăm să sfinţim prezentul prin întărirea legături dintre Biserica Biruitoare şi cea Luptătoare de aici de pe pământ, printr-o frumoasă şi sinceră părtăşie scăldată în lacrimile bucuriei şi ale rugăciunii.

Să ne împăcăm cu Dumnezeu, să rămânem statornici, să ne uităm cu mare băgare de seamă la sfârşitul de vieţuire a înaintaşilor noştri şi să le urmăm exemplul... Să luăm seama la dragostea lui Dumnezeu, pentru a nu mai rămânea nepăsători faţă de o mântuire atât de mare. Avem copii, mai mare bucurie nu-i decăt să-i îmbrăţişezi în casa părintească, în Biserica lui Dumnezeu. Mulţi au uitat de Dumnezeu... De aceea Cuvântul lui Dumnezeu ne spune “Adu-ţi aminte cum ai primit, întoarce-te şi te pocăieşte ! “.

Cine a gustat o dată din darul şi harul lui Dumnezeu nu poate rămâne deoparte,... Să nu părăsim Biserica şi adunarea, chiar daca am rămâne singuri! Să luptăm şi să spunem adevărul, chiar dacă ni se pare că nu ne înţelege nimeni! Să rămânem în Biserică şi în adunare şi să strigăm împotriva păcatului... să nu tăceam... să cautăm întodeauna a placea Domnului!...

Să luptăm pentru unitate în Duh şi Adevăr şi să nu uităm că această unitate cere lepădare de sine, cere smerenie, cere loialitate faţă de Domnul şi de învăţătura cea adevărată...Dragostea de fraţi este darul şi roada Duhului Sfânt, este bucuria, pacea, îndelunga răbdare, facerea de bine, credinţa, blândeţea . Toate acestea i-au însoţit pe fraţi în închisori şi în prigoniri şi, pentru că au avut aceste virtuţi, noi putem să ne bucurăm astăzi în libertate. Ei au avut cătuşe vizibile la mâini, dar credinţa şi dragostea de Dumnezeu, au făcut ca ei să nu le vadă sau să le binecuvânteze. Cătuşele acestea nu i-a împiedicat să rămână statornici. Astăzi trăim vremuri de libertate şi mulţi dintre noi suntem încătuşaţi cu cătuşe, dar de data aceasta nevăzute, cătuşele păcatului, ale neascultării...Acestea ne despart de Dumnezeu, de fraţi, de Biserică şi adunare...În occident Bisericile sunt goale...se pare că ne paşte şi pe noi aceeaşi primejdie dacă nu ne întoarcem la Dumnezeu, dacă nu ridicăm mâini curate către cer....dacă nu avem grijă de ochii duhovniceşti pe care ni i-a dăruit Dumnezeu pentru a ne bucura de părtăşiile acestea minunate....

Se cuvine să ne exprimăm respectul şi aprecierea faţă de credinţa şi înţelepciunea iubiţilor noştri înaintaşi de a păstra unitatea şi identitatea noastră de creştini ortodocşi în mijlocul încercărilor, frământărilor şi luptelor de tot felul. Se cuvine să privim cu ochii în lacrimi de mulţumire la temelia lucrării pe care au zidit înaintaşii noştri dragi. „Eroii nu se plâng, ci se preamăresc!”

Să ne deschidem inimile noastre pentru a preţui ceea ce avem deja, să mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a oferit şi mai ales să începem să oferim. Acum avem în suflete o comoară. Am fost martori de-a lungul anilor, la clipe încărcate de semnificaţie ce au picurat bucurie cerească în cupa sufletului nostru.

Să preţuim această comoară!