"Domnul nostru Iisus Hristos – prin Care fuseseră făcute toate veacurile câte aveau să fie între cele două veşnicii (Evrei 1, 2) – pregătise şi ceasul acesta, cu tot ce avea să aducă el, şi Se ruga pentru el înainte de a începe.
Spre a fi tuturor ucenicilor Săi, de atunci şi de totdeauna, nu numai Mijlocitorul lor la Dumnezeu, ci şi Învăţătorul rugăciunii lor de care vor avea, de acum încolo, cea mai mare nevoie pe pământ…
După ce a vorbit astfel, Iisus a ridicat ochii spre cer şi a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine…“
După ce un fiu şi un trimis al lui Dumnezeu vorbeşte astfel ascultătorilor lui – cum a vorbit Iisus Hristos, şi cu duhul, şi cu graiul Său – atunci acel fiu şi trimis îşi poate ridica ochii spre cer şi poate zice Tatăl nostru, cu dulcea încredinţare că nu spune un neadevăr…
Dar cum să-şi poată ridica ochii şi zice acela în care nu este nici Duhul lui Hristos (Rom. 8, 9) şi nici Cuvântul lui Dumnezeu? (Colos. 3, 16)
În orice lucrare a Evangheliei lui Hristos, ucenicul trebuie să facă totdeauna aşa cum a făcut Domnul: Cuvântul trebuie urmat de rugăciune.
Deci, ori de câte ori staţi de vorbă cu un suflet sau cu mai multe, rugaţi-vă pentru cei cu care aţi vorbit; ori de câte ori împărţiţi Cuvântul lui Dumnezeu oamenilor, rugaţi-vă puternic şi fierbinte pentru ei, încheiaţi totul cu rugăciune către Tatăl Ceresc pentru mântuirea, pentru unitatea şi pentru slava celor cu care aţi vorbit.
Mijlociţi şi voi pentru ei la Tatăl, de la Care pogoară orice dar bun şi desăvârşit peste munca propovăduirii voastre, căci de voia Tatălui Ceresc şi de binecuvântarea Lui depind toate lucrurile.
Rugăciunea Domnului nostru Iisus Hristos ne este nouă, tuturor şi totdeauna, o lumină şi o putere veşnică.
Sosise ceasul încercării, iar Iisus începea acest ceas cu o puternică rugăciune de adâncă şi liniştită încredinţare în Voia Tatălui.
Încrederea îşi avea ceasul ei de la sfârşit, după cum şi ispitirea îşi avusese ceasul ei de la început (Mat. 4, 1).
Şi, precum, pentru începutul lucrării Sale şi pentru începutul ispitirii, Domnul Iisus Se pregătise atunci prin post şi rugăciune, tot aşa şi acum, pentru începutul Patimilor Sale, pentru sfârşitul lucrării Lui, El Se pregătea prin rugăciunea aceasta.
O, ce adânc ar trebui să simţim noi trebuinţa rugăciunii necurmate!
Ce puternic ar trebui să simţim nu numai setea de rugăciune, ci mai ales tainica alipire, dulcea încredinţare, liniştitoarea pace şi puternica siguranţă, pe care o dă atingerea de Tatăl Ceresc, prin rugăciunea cât mai adâncă, totdeauna fierbinte şi cât mai necurmată.
Cine, la ceasul rugăciunii, este aflat în rugăciune, şi la ceasul ispitirii, este aflat în rugăciune, şi la ceasul mărturisirii, este aflat în rugăciune, şi până la ceasul morţii, este aflat mereu în rugăciune (I Tes. 5, 17) – acela va birui totdeauna şi va sfârşi totul proslăvit de Tatăl.
Suflete al meu, de multe ori a sosit şi pentru tine ceasul, iar tu, neştiind, nu te-ai rugat! O, cum ar trebui să mă rog şi eu la fiecare început de ceas!
Căci dacă Domnul, Care ştia ce Îi aduce ceasul, S-a rugat atât de mult, cu cât mai mult ar trebui să mă rog eu, care nu ştiu ce-mi poate aduce nu numai fiecare ceas, ci chiar şi fiecare clipă.
Iar pe mine, pentru că ceasul ispitei nu m-a găsit rugându-mă, ispita m-a doborât de atâtea ori şi, pentru că ceasul mărturisirii nu m-a aflat în rugăciune, mărturisirea mea a rămas de atâtea ori fără nici un rod.
Şi, pentru că ceasul pătimirii nu m-a găsit rugându-mă, pătimirile mele au fost de multe ori atât de amare, atât de grele, atât de slabe, atât de zadarnice. În cea mai mare parte a lor.
O suflete al meu, măcar ceasul morţii să ne afle în rugăciune!
În acel fel de dumnezeiască stare, de dulce alipire, de tainică încredinţare, de liniştitoare pace şi de puternică siguranţă, pe care îl dă deplina bucurie a necurmatei ascultări de Voia Tatălui.
O, atunci întunericul nostru ar fi ca lumina strălucitoare, şi ispitirile noastre ar fi biruinţe slăvite, şi încercările noastre, o mântuire strălucită, iar moartea noastră, o înviere şi o încununare veşnică.
Slavă veşnică Ţie, neprihănitul şi bunul nostru Tată Ceresc!
Iată ceasul cutremurător al unui mare sfârşit. Şi al unui şi mai mare început.
Ceasul dintre solia Iubirii şi dovada ei.
Dintre mărturisirea Adevărului şi încununarea acestei mărturisiri.
Ceasul când începe marea Luptă decisivă – a marelui nostru Mântuitor cu marele nostru vrăjmaş – pentru împlinirea Voii Tale: salvarea şi mântuirea noastră…
O, Te rugăm în Numele Sfânt al Domnului nostru, Care merge acum la moarte pentru răscumpărarea noastră, să ne dăruieşti şi nouă toată puterea Sfântului Duh!
Pentru ca şi noi să urmăm paşii Domnului nostru Iisus, în tot ce ştim că este Voia Ta.
Iar pentru aceasta să avem totdeauna o stare înaltă şi un duh puternic de rugăciune,ca să întâmpinăm fiecare ceas cu linişte şi să-l sfârşim cu biruinţă.
Amin."
Traian Dorz,
Din volumul “ Hristos – Mijlocitorul nostru”
editura "Oastea Domnului",
Text preluat de pe site-ul: Comori Nemuritoare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu