- Nu trece nepăsător pe lângă cel flămând!
„Adevărat post e acela când nu numai că ne înfrânam, ci şi împărţim săracilor şi văduvelor ceea ce am fi cheltuit îndestulându-ne, astfel încât aceştia, dobândind astfel hrana, să-L roage pentru tine pe Dumnezeu şi să facă postul tău jertfa bineplăcută Lui, precum spune Isaia: Frânge celui flămând pâinea ta, şi pe săracii cei fără casă adu-i în casa ta (Is. 58, 7).” ( din Patericul Lavrei Sfantului Sava )
- Nu trece nepăsător pe lângă cel însetat!
“ Mijlocul spiritual principal prin care omul se comunică altora şi alţii se comunică lui ca izvoare complementare de sensuri, de simţiri, mijlocul de îmbogăţire şi de întărire reciprocă este cuvântul prin care oamenii îşi întăresc umanitatea comună. Oamenii se adapă spiritual unul pe altul prin cuvinte, dar dintr-o trebuinţă zidită în ei de o putere mai presus de ei. Iar cuvintele nu sunt importante pentru ei prin faptul că sună, ci prin faptul că-şi comunică apa lor ca izvoare spirituale, legate subteran între ele şi cu oceanul spiritual suprem. Omul însuşi vine în cel ce-i aude cuvintele, el însuşi se deschide celui care i le comunică. Omul însuşi e apa vie, prin faptul că se dă pe sine însuşi şi adapa pe cel căruia i se dă prin cuvant. “ ( din “Chipul nemuritor al lui Dumnezeu” de Părintele Dumitru Staniloaie )
- Nu trece nepăsător pe lângă cel gol!
“Nu din prisosul, nu din puţinul tău, ci din neavutul tău, din ceea ce iţi lipseşte. Dăruind altuia ce nu ai - credinţă, lumină, încredere, nădejde - le vei dobândi şi tu. "Trebuie să-l ajuţi cu ceea ce nu ai." "Dând ce nu ai, dobândeşti şi tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ţi lipsesc." "Cu ceea ce crezi că nu ai, dar care este, care va fi în tine. Mai adânc decât adâncul sinei tale. Mai tăinuit, mai înfăşurat, mai limpede izvor năvalnic care circulă fără oprire, chemând, îmbiind la părtăşie."… Dând ce nu avem, dobândim, prin ricoseu ceea ce - cu nemaipomenită sfruntare - ne-am încumetat a dărui altuia. Lecţia e valabilă pentru orice creştin, cleric sau mirean” ( “Dăruind vei dobândi” de monahul Nicolae Steinhardt )
- Nu trece nepăsător pe lângă cel străin!
“ Se cuvine să cercetăm şi pentru ce bogatul nu îl vede pe Lazăr lângă alt drept, ci anume în sânurile lui Avraam. Avraam era iubitor de străini: drept aceea, lângă Lazăr îl vede pe Avraam ca şi acesta să îi fie spre mustrare a urii lui de străini: fiindcă Avraam pândea pe trecători şi îi trăgea în casa lui, iar bogatul şi pe cel ce era în casă îl trecea cu vederea şi, având asemenea vistierie şi prilej de mântuire, îl ocolea în fiecare zi, nefolosindu-se după cuviinţă de solirea săracului. Dar patriarhul nu era aşa, ci cu totul dimpotrivă: stând înaintea uşilor, pescuia pe toţi trecătorii şi, precum pescarul aruncă undiţa în mare şi uneori scoate un peşte, iar adesea şi aur şi mărgăritare, aşa şi el, pescuind oameni, a prins cândva şi îngeri - şi ce e minunat e că a făcut-o fără să ştie. De acest lucru minunându-se şi Pavel, îndeamnă şi grăieşte: „Iubirea de străini să n-o uitaţi - că prin aceasta oarecari, neştiind, au primit oaspeţi pe îngeri” (Evrei 13, 2)” ( Sf Ioan Gură de Aur )
- Nu trece nepăsător pe lângă cel bolnav!
„...Atunci când pe om îl doare pentru semenul său, Dumnezeu Se înduioşează şi Se bucură într-un anumit fel, pentru că unul ca acesta, prin dragostea pe care o are, se înrudeşte cu El şi de aceea primeşte mângâierea Lui cea dumnezeiască. Altfel nu ar fi putut suporta durerea pentru semenul său…Atunci când ai şi tu vreo durere dar te gândeşti la durerea celuilalt, te pui în situaţia lui şi te doare mai mult pentru acela. Adică durerea ta te ajută să înţelegi durerea celorlalţi. Iar atunci când primeşti cu bucurie propria ta durere, dăruieşti mângâiere celor îndureraţi…” ( Părintele Paisie Aghioritul, citat din cartea “Mângâiere pentru bolnavi” de Danion Vasile )
- Nu trece nepăsător pe lângă cel din temniţă, cercetează-l şi pe acesta!
“…Şi, după cum am mai spus şi în alte rânduri, între fraţii noştri, era de la început obiceiul ca de marile sărbători ale anului, să cercetăm spitalele şi închisorile cu câte un program evanghelic, însoţit de daruri trupeşti şi sufleteşti: hrană, îmbrăcăminte, vorbiri şi cărţi - oricând şi oriunde se putea… Acum publicam în foaie un apel şi o îndrumare către toate adunările frăţeşti din ţară, ca să pregătească în chip deosebit pentru sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus un program evanghelic urmat de cât mai multe daruri, pentru închisorile şi spitalele cele mai apropiate. Era cu atât mai mare nevoie de asta acum, cu cât lipsurile de hrană, cât şi starea sufletească a celor din suferinţă era mai grea.
Sfătuiam pe fraţi să ia din timp legătură cu Direcţia închisorilor şi a spitalelor, pentru a se face totul cu aprobarea şi concursul acestora.
Directorul închisorii cu care luasem din timp legătura, dăduse deja dispoziţia ca toţi deţinuţii să fie adunaţi în jumătate din marea sală de întruniri a închisorii, în cealaltă parte ne-am aşezat noi. Între grupul nostru şi între deţinuţi erau aşezaţi vreo zece gardieni, spre a păstra ordinea. A început programul nostru cu o rugăciune zguduitoare pe care toţi au însoţit-o cu multe lacrimi - împrejurarea aceasta fiind cu totul deosebită. Bieţii oameni nefericiţi se agăţau de Dumnezeu cu toată disperarea sufletului lor...
O ce mare nevoie are sufletul oamenilor de Dumnezeu totdeauna, dar în zilele necazului lor El rămâne singura lor nădejde. Programul a continuat cu mărturisiri puternice despre Hristos şi planul dragostei lui Dumnezeu, Care împlinea la Naşterea Mântuitorului profeţiile făcute de veacuri pentru venirea Răscumpărătorului Care va izbăvi pe om din păcat şi din moarte, zdrobind puterea Satanei care ne ţinea robi prin păcat. Toate cuvântările aveau un conţinut plin de chemare şi de întoarcere la Dumnezeu, mai ales din această cumplită stare de robie atât sufletească cât şi trupească în care erau ei...Dar nu numai ei... Directorul închisorii a mulţumit călduros pentru acest frumos gest al Oastei Domnului şi ne-a zis hotărât: — Uşile închisorii vă vor fi deschise oricând veţi mai dori să aduceţi un cuvânt bun şi o rază de mângâiere acestor oameni ajunşi aici. Asta a fost ca o profeţie pe care ne-a făcut-o atunci, fără să ştie, acest director, fiindcă într-adevăr de atunci şi până astăzi uşile multor închisori s-au tot deschis pentru noi... Dar nu în felul în care zicea el atunci. Între timp se răspândi în tot oraşul vestea că Oastea Domnului este cu o serbare şi cu daruri pentru cei din închisoarea oraşului. Şi ne-am pomenit că vin şi vin tot felul de doamne şi femei cu coşuri pline, până nu mai încăpeau în locul din faţa sălii unde eram adunaţi. Sufletele milostive rupeau din hrana lor de Sărbători şi veniseră să aducă o bucurie semenilor în suferinţă şi în lipsă….” (din cartea “Hristos - Mărturia mea”, Capitolul 18 “La 25 de ani” de fr. Traian Dorz )
- Nu trece nepăsător pe lângă cimitir, spune o rugăciune de iertare pentru cei răposaţi!
„Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim şi facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragoste şi Care, pentru că este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruinţă asupra înstrăinării şi lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferenţă între cei vii şi cei morţi. El este Viaţa şi această Viaţă este lumina omului. Iubindu-L pe Hristos, îi iubim pe cei ce sunt în El; iubind pe cei ce sunt în El, Îl iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii şi motivaţia pentru care se săvârşesc rugăciuni pentru cei adormiţi.“ ( pr. Alexander Schmemann )
- Nu trece nepasator pe langa cel ce greseste, indreaptal!
Nevoia cea mai mare a celor pierduţi este de apropiere simţită şi caldă, dulce şi binefăcătoare, care singură îi poate ridica.
Numai faţă de astfel de binefăcător sufletele oamenilor îşi dezvelesc rănile şi îşi arată durerile lor cu încredere.
Numai atunci mângâierea se primeşte cu speranţă, iar mustrarea se urmează cu îndreptare.[...]
De câte ori te-ai aplecat plângând cu fratele tău sau lângă el, pentru păcatele lui?
De câte ori te-ai aplecat, rugându-te cu el sau pentru el, ca să fie iertat sau ridicat?
Cât undelemn mângâietor ai turnat pe rănile lui, pentru ca el să poată primi apoi vinul mustrării cu răţitor şi vindecător, îndreptându-se?
Nu uita că aceasta este cea mai mare nevoie a lui şi datorie a ta!” ( Traian Dorz, pag. 71 -72, din cartea "Numele Biruitorului")
- Nu trece nepasator pe langa cel ce ti-a gresit, iartal!
“N-ajung ani de zile-adesea ca un frate să găseşti,
Însă e de-ajuns o clipă ca să-l pierzi, de nu-l grijeşti;
De aceea ia aminte: cruţă-ţi fraţii cei iubiţi,
Căci adevăraţii prieteni nu mai pot fi-nlocuiţi.” ( Traian Dorz - din cartea "La izvoarele luminii ")
- Nu trece nepăsător pe lângă cel neştiutor, învaţăl!
„Spune tuturor de Domnul, căci vorbind mereu de bine,
De nu-i faci mai buni pe alţii, tot te faci mai bun pe tine” ( Traian Dorz - din cartea "La izvoarele luminii ")
- Nu trece nepasator pe langa cel ce sta la indoiala, sfatuiestel!
„Fă mereu o faptă bună, fie cât de mică,
Să nu faci nimic e drumul spre-a nu fi nimică...
A-i sluji pe oameni, ca pe Dumnezeu,
Adevăru-acesta să-l înveţi mereu!" ( Traian Dorz - din cartea "La izvoarele luminii ")
- Nu trece nepasator pe langa cel intristat, imbarbateazal!.
“Cât ne mângâie atuncea când un prieten drag simţit,
Alipit de noi în totul, sufletul i-mpărtăşim.
O iubire-atât de mare şi un dor atât de sfânt
Numai la Hristos Cel Dulce
Şi prea rar – la unul sfînt
Faţă de un prieten dulce tu să ai, în vremi amare,
Bunătate nesfârşită şi iubirea cea mai mare.” ( Traian Dorz - din cartea "La izvoarele luminii ")
„Adevărat post e acela când nu numai că ne înfrânam, ci şi împărţim săracilor şi văduvelor ceea ce am fi cheltuit îndestulându-ne, astfel încât aceştia, dobândind astfel hrana, să-L roage pentru tine pe Dumnezeu şi să facă postul tău jertfa bineplăcută Lui, precum spune Isaia: Frânge celui flămând pâinea ta, şi pe săracii cei fără casă adu-i în casa ta (Is. 58, 7).” ( din Patericul Lavrei Sfantului Sava )
- Nu trece nepăsător pe lângă cel însetat!
“ Mijlocul spiritual principal prin care omul se comunică altora şi alţii se comunică lui ca izvoare complementare de sensuri, de simţiri, mijlocul de îmbogăţire şi de întărire reciprocă este cuvântul prin care oamenii îşi întăresc umanitatea comună. Oamenii se adapă spiritual unul pe altul prin cuvinte, dar dintr-o trebuinţă zidită în ei de o putere mai presus de ei. Iar cuvintele nu sunt importante pentru ei prin faptul că sună, ci prin faptul că-şi comunică apa lor ca izvoare spirituale, legate subteran între ele şi cu oceanul spiritual suprem. Omul însuşi vine în cel ce-i aude cuvintele, el însuşi se deschide celui care i le comunică. Omul însuşi e apa vie, prin faptul că se dă pe sine însuşi şi adapa pe cel căruia i se dă prin cuvant. “ ( din “Chipul nemuritor al lui Dumnezeu” de Părintele Dumitru Staniloaie )
- Nu trece nepăsător pe lângă cel gol!
“Nu din prisosul, nu din puţinul tău, ci din neavutul tău, din ceea ce iţi lipseşte. Dăruind altuia ce nu ai - credinţă, lumină, încredere, nădejde - le vei dobândi şi tu. "Trebuie să-l ajuţi cu ceea ce nu ai." "Dând ce nu ai, dobândeşti şi tu, cel gol, cel pustiit, cele ce-ţi lipsesc." "Cu ceea ce crezi că nu ai, dar care este, care va fi în tine. Mai adânc decât adâncul sinei tale. Mai tăinuit, mai înfăşurat, mai limpede izvor năvalnic care circulă fără oprire, chemând, îmbiind la părtăşie."… Dând ce nu avem, dobândim, prin ricoseu ceea ce - cu nemaipomenită sfruntare - ne-am încumetat a dărui altuia. Lecţia e valabilă pentru orice creştin, cleric sau mirean” ( “Dăruind vei dobândi” de monahul Nicolae Steinhardt )
- Nu trece nepăsător pe lângă cel străin!
“ Se cuvine să cercetăm şi pentru ce bogatul nu îl vede pe Lazăr lângă alt drept, ci anume în sânurile lui Avraam. Avraam era iubitor de străini: drept aceea, lângă Lazăr îl vede pe Avraam ca şi acesta să îi fie spre mustrare a urii lui de străini: fiindcă Avraam pândea pe trecători şi îi trăgea în casa lui, iar bogatul şi pe cel ce era în casă îl trecea cu vederea şi, având asemenea vistierie şi prilej de mântuire, îl ocolea în fiecare zi, nefolosindu-se după cuviinţă de solirea săracului. Dar patriarhul nu era aşa, ci cu totul dimpotrivă: stând înaintea uşilor, pescuia pe toţi trecătorii şi, precum pescarul aruncă undiţa în mare şi uneori scoate un peşte, iar adesea şi aur şi mărgăritare, aşa şi el, pescuind oameni, a prins cândva şi îngeri - şi ce e minunat e că a făcut-o fără să ştie. De acest lucru minunându-se şi Pavel, îndeamnă şi grăieşte: „Iubirea de străini să n-o uitaţi - că prin aceasta oarecari, neştiind, au primit oaspeţi pe îngeri” (Evrei 13, 2)” ( Sf Ioan Gură de Aur )
- Nu trece nepăsător pe lângă cel bolnav!
„...Atunci când pe om îl doare pentru semenul său, Dumnezeu Se înduioşează şi Se bucură într-un anumit fel, pentru că unul ca acesta, prin dragostea pe care o are, se înrudeşte cu El şi de aceea primeşte mângâierea Lui cea dumnezeiască. Altfel nu ar fi putut suporta durerea pentru semenul său…Atunci când ai şi tu vreo durere dar te gândeşti la durerea celuilalt, te pui în situaţia lui şi te doare mai mult pentru acela. Adică durerea ta te ajută să înţelegi durerea celorlalţi. Iar atunci când primeşti cu bucurie propria ta durere, dăruieşti mângâiere celor îndureraţi…” ( Părintele Paisie Aghioritul, citat din cartea “Mângâiere pentru bolnavi” de Danion Vasile )
- Nu trece nepăsător pe lângă cel din temniţă, cercetează-l şi pe acesta!
“…Şi, după cum am mai spus şi în alte rânduri, între fraţii noştri, era de la început obiceiul ca de marile sărbători ale anului, să cercetăm spitalele şi închisorile cu câte un program evanghelic, însoţit de daruri trupeşti şi sufleteşti: hrană, îmbrăcăminte, vorbiri şi cărţi - oricând şi oriunde se putea… Acum publicam în foaie un apel şi o îndrumare către toate adunările frăţeşti din ţară, ca să pregătească în chip deosebit pentru sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus un program evanghelic urmat de cât mai multe daruri, pentru închisorile şi spitalele cele mai apropiate. Era cu atât mai mare nevoie de asta acum, cu cât lipsurile de hrană, cât şi starea sufletească a celor din suferinţă era mai grea.
Sfătuiam pe fraţi să ia din timp legătură cu Direcţia închisorilor şi a spitalelor, pentru a se face totul cu aprobarea şi concursul acestora.
Directorul închisorii cu care luasem din timp legătura, dăduse deja dispoziţia ca toţi deţinuţii să fie adunaţi în jumătate din marea sală de întruniri a închisorii, în cealaltă parte ne-am aşezat noi. Între grupul nostru şi între deţinuţi erau aşezaţi vreo zece gardieni, spre a păstra ordinea. A început programul nostru cu o rugăciune zguduitoare pe care toţi au însoţit-o cu multe lacrimi - împrejurarea aceasta fiind cu totul deosebită. Bieţii oameni nefericiţi se agăţau de Dumnezeu cu toată disperarea sufletului lor...
O ce mare nevoie are sufletul oamenilor de Dumnezeu totdeauna, dar în zilele necazului lor El rămâne singura lor nădejde. Programul a continuat cu mărturisiri puternice despre Hristos şi planul dragostei lui Dumnezeu, Care împlinea la Naşterea Mântuitorului profeţiile făcute de veacuri pentru venirea Răscumpărătorului Care va izbăvi pe om din păcat şi din moarte, zdrobind puterea Satanei care ne ţinea robi prin păcat. Toate cuvântările aveau un conţinut plin de chemare şi de întoarcere la Dumnezeu, mai ales din această cumplită stare de robie atât sufletească cât şi trupească în care erau ei...Dar nu numai ei... Directorul închisorii a mulţumit călduros pentru acest frumos gest al Oastei Domnului şi ne-a zis hotărât: — Uşile închisorii vă vor fi deschise oricând veţi mai dori să aduceţi un cuvânt bun şi o rază de mângâiere acestor oameni ajunşi aici. Asta a fost ca o profeţie pe care ne-a făcut-o atunci, fără să ştie, acest director, fiindcă într-adevăr de atunci şi până astăzi uşile multor închisori s-au tot deschis pentru noi... Dar nu în felul în care zicea el atunci. Între timp se răspândi în tot oraşul vestea că Oastea Domnului este cu o serbare şi cu daruri pentru cei din închisoarea oraşului. Şi ne-am pomenit că vin şi vin tot felul de doamne şi femei cu coşuri pline, până nu mai încăpeau în locul din faţa sălii unde eram adunaţi. Sufletele milostive rupeau din hrana lor de Sărbători şi veniseră să aducă o bucurie semenilor în suferinţă şi în lipsă….” (din cartea “Hristos - Mărturia mea”, Capitolul 18 “La 25 de ani” de fr. Traian Dorz )
- Nu trece nepăsător pe lângă cimitir, spune o rugăciune de iertare pentru cei răposaţi!
„Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim şi facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragoste şi Care, pentru că este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruinţă asupra înstrăinării şi lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferenţă între cei vii şi cei morţi. El este Viaţa şi această Viaţă este lumina omului. Iubindu-L pe Hristos, îi iubim pe cei ce sunt în El; iubind pe cei ce sunt în El, Îl iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii şi motivaţia pentru care se săvârşesc rugăciuni pentru cei adormiţi.“ ( pr. Alexander Schmemann )
- Nu trece nepasator pe langa cel ce greseste, indreaptal!
Nevoia cea mai mare a celor pierduţi este de apropiere simţită şi caldă, dulce şi binefăcătoare, care singură îi poate ridica.
Numai faţă de astfel de binefăcător sufletele oamenilor îşi dezvelesc rănile şi îşi arată durerile lor cu încredere.
Numai atunci mângâierea se primeşte cu speranţă, iar mustrarea se urmează cu îndreptare.[...]
De câte ori te-ai aplecat plângând cu fratele tău sau lângă el, pentru păcatele lui?
De câte ori te-ai aplecat, rugându-te cu el sau pentru el, ca să fie iertat sau ridicat?
Cât undelemn mângâietor ai turnat pe rănile lui, pentru ca el să poată primi apoi vinul mustrării cu răţitor şi vindecător, îndreptându-se?
Nu uita că aceasta este cea mai mare nevoie a lui şi datorie a ta!” ( Traian Dorz, pag. 71 -72, din cartea "Numele Biruitorului")
- Nu trece nepasator pe langa cel ce ti-a gresit, iartal!
“N-ajung ani de zile-adesea ca un frate să găseşti,
Însă e de-ajuns o clipă ca să-l pierzi, de nu-l grijeşti;
De aceea ia aminte: cruţă-ţi fraţii cei iubiţi,
Căci adevăraţii prieteni nu mai pot fi-nlocuiţi.” ( Traian Dorz - din cartea "La izvoarele luminii ")
- Nu trece nepăsător pe lângă cel neştiutor, învaţăl!
„Spune tuturor de Domnul, căci vorbind mereu de bine,
De nu-i faci mai buni pe alţii, tot te faci mai bun pe tine” ( Traian Dorz - din cartea "La izvoarele luminii ")
- Nu trece nepasator pe langa cel ce sta la indoiala, sfatuiestel!
„Fă mereu o faptă bună, fie cât de mică,
Să nu faci nimic e drumul spre-a nu fi nimică...
A-i sluji pe oameni, ca pe Dumnezeu,
Adevăru-acesta să-l înveţi mereu!" ( Traian Dorz - din cartea "La izvoarele luminii ")
- Nu trece nepasator pe langa cel intristat, imbarbateazal!.
“Cât ne mângâie atuncea când un prieten drag simţit,
Alipit de noi în totul, sufletul i-mpărtăşim.
O iubire-atât de mare şi un dor atât de sfânt
Numai la Hristos Cel Dulce
Şi prea rar – la unul sfînt
Faţă de un prieten dulce tu să ai, în vremi amare,
Bunătate nesfârşită şi iubirea cea mai mare.” ( Traian Dorz - din cartea "La izvoarele luminii ")
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( I )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( II )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( III )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( IV )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( V )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( VI )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( VII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( VIII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( IX )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( X)
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XI )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XIII )
Un comentariu:
Sper ca povestea mea sa ii ajute pe toti copiii bolnavi…mi-a trebuit mult curaj sa-mi infrang emotiile si sa o scriu:
http://adriana-dardindar.blogspot.com/2009/09/povestea-mea-in-4-minute-am-cronometrat.html
Trimiteți un comentariu