- Ce insemneaza a ne imbogati in Dumnezeu? Sa ne punem acum aceasta intrebare si sa mai adaugam inca una: Ce reprezinta bogatia pentru tine?
- "Ce este binele, dacă nu Dumnezeu?
Aşadar, să-l lăsăm Lui toate cele ce ne privesc şi ne va fi bine. Căci Cel ce e bun desigur că e şi dătătorul darurilor bune." (Evagrie Ponticul)
- "Ia seama la gânduri când te rogi; dacă au încetat cu uşurinţă, de unde vine aceasta?
Ca să nu cazi în vreo cursă şi să te predai înşelat." (Evagrie Ponticul)
- Hristos este lâgnă tine. Dar cine ştie cât de putin!
Tot nu vrei să preţuieşti acest har?...
Ce vei face când Se va duce El?
Nu-L lăsa să plece. Vino acum, până încă mai poţi...
- Cu fiecare zi ce trece, suntem mai aproape de luminosul ţel al călătoriei noastre. Mai multe decât lumina soarelui, decât trupul nostru care în curând ba adormi în ţărâna pîmântului, să preţuim "Cuvântul Adevărului" făgăduit şi dăruit "Eu sunt Calea, Adevărul ţi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine" ( Ioan 14, 6 )
Te-ai oprit o clipă sa te gândeşti serios la acestea, mai ales acuma, când tinereţea îţi zâmbeşte?
Când dormim adânc şi ochii copleşiţi de somn tot timpul stau închişi, care sunt ochii ce ne luminează spre atâtea privelişti şi minunăţii? ... Visuri?... Care ochi se deschid şi privesc, când aceştia sunt închişi ?...
- “Unde ne sunt visătorii?” se întreba odinioară Alexandru Vlahuţă…
Unde ne este curajul dat de dragostea dintâi când parcă aveam aripi şi ne doream atât de multe...vedeam orizonturi îndrăzneţe?
- "Te cunosc prea bine ca să îmi ascunzi ceva...", cunoşteţi replica asta, nu-i aşa?
Gândeşte-te că şi Dumnezeu poate spune acelaş lucru : "Te cunosc prea bine ca să îmi ascunzi ceva..."
De câte ori te-ai ascuns de ochii oamenilor, uitând de ochii lui Dumnezeu?
- Daca n-ar fi El, noaptea cat de buna ar fi?
Visele de dor cu ce penel ai sa le scri?
De n-ar fi El,
Eternul Penel!
- “ ...Evanghelia adevărată nu se propovăduieşte mai întâi cu cuvântul, ci mai întâi se propovăduieşre cu tăcerea. Şi nu numai cu picioarele, ci mai întâi cu genunchii şi numai întâi cu vorbele gurii, ci mai întâi cu lacrimile ochilor şi numai întâi cu gesturile mâinilor, ci mai întâi cu bătăturile lor. Evanghelia propovăduită în felul acesta este singura Evanghelia vie, adevărata, rodnică şi sfântă. Şi propovăduitorii unei astfel de Evanghelii sunt adevăraţii trimişi ai lui Hristos. Toţi ceilalţi - care nu sunt aşa şi nu fac aşa – sunt nişte diletanţi netrebnici, nişte profitori ai cucerniciei care şi-au făcut din Evanghelia o meserie convenabilă şi din Hristos un motiv de câştig uşor şi necinstit.
Tu din care aceste două tagme faci parte?
Se vede după mâinile tale, după genunchii tăi, după viaţa ta!”( Pr. Ioan Tiberiu Vişan; “Sub privirile sfinţilor zilei”; ed. Anastasia; pag. 548)
- Suntem noi conştienţi că Dumnezeu Însuşi caută să ne vorbească prin atât de multe mijloace?
Ce facem noi cu mărturia pe care ne‑o aduce Dumnezeu despre Sine? Suntem noi atenţi la ea? O ascultăm? O luăm în seamă? O credem? O lăsăm să ne schimbe viaţa ta?
- "Oare noi suntem cei ce avem să ne îngrijim de cele ale vieţii noastre? Oare nu Dumnezeu este Cel ce poartă grijă de ea?
Străduinţa omenească, dacă nu primeşte ajutorul lui Dumnezeu, nu poate ajunge la ţintă. Dar purtarea de grijă a lui Dumnezeu dăruieşte bunuri desăvârşite, chiar fără conlucrarea omenească. Ce le-a folosit străduinţa proprie acelora către care a zis Dumnezeu: ''Aţi semănat mult şi aţi luat puţin, şi am suflat aceasta din mâinile voastre?''
Şi ce le-a lipsit din cele trebuincioase, celor ce au vieţuit pentru virtute, fără să se îngrijească de ele?
N-a fost hrănit Israel în pustie patruzeci de ani, nebucurându-se de nici una din roadele pământului?
Au fost ei lipsiţi de mâncare?
Nu le împrospăta marea necontenit o hrană neobişnuită, trimiţându-le prepeliţe şi nu le trimetea cerul mană, printr-o ploaie neobişnuită şi străină?
Iar piatra lipsită de umezeală nu le dădea, când era lovită, şuvoi îmbelşugat de apă?
În sfârşit, veşmintele şi încălţămintea nu le-au slujit tot timpul fără să se învechească?
Dar prin ce lucrare a pământului şi-a câştigat Ilie hrana în văgăună?
Nu-i aduceau lui corbii hrana?
Iar venind în Sarepta, nu i-a dat văduva, lipsită şi de cele mai trebuincioase lucruri, pâine, luând-o de la gura copiilor ei, ca să se arate că virtutea trebuie pusă mai presus şi de fire?
Toate acestea, desigur, sunt întâmplări minunate, dar totuşi au şi o raţiune. Căci e cu putinţă ca cineva să trăiască şi fără să mănânce, atunci când vrea Dumnezeu.
Dar cum a isprăvit Ilie calea de patruzeci de zile, în puterea unei singure mâncări?
Şi cum a petrecut Moise optzeci de zile pe munte, vorbind cu Dumnezeu, fără să guste mâncare omenească?
Căci pogorându-se după patruzeci de zile şi mâniindu-se pentru turnarea viţelului, îndată a sfărâmat tablele şi s-a suit pe munte, petrecând alte patruzeci de zile acolo, de unde primind al doilea rând de table s-a coborât la popor.
Ce raţionament omenesc ar putea explica mulţumitor această minune? Cum a putut natura trupului să se cheltuiască atâta vreme, fără să se întregească ceea ce se împrăştie din puterea lui în fiecare zi?
Această nedumerire o dezleagă cuvântul lui Dumnezeu, care zice: ''Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu''.
De ce, aşadar, tragem la pământ vieţuirea cea cerească, afundând-o în mizeriile materiale? De ce ne îngrămădim de jur împrejur gunoaie, noi ''cei ce ne hrăneam odinioară cu mâncări alese'', cum a zis Ieremia despre unii plângându-i?" (Filocalie - Nil Ascetul )
- "Ce este binele, dacă nu Dumnezeu?
Aşadar, să-l lăsăm Lui toate cele ce ne privesc şi ne va fi bine. Căci Cel ce e bun desigur că e şi dătătorul darurilor bune." (Evagrie Ponticul)
- "Ia seama la gânduri când te rogi; dacă au încetat cu uşurinţă, de unde vine aceasta?
Ca să nu cazi în vreo cursă şi să te predai înşelat." (Evagrie Ponticul)
- Hristos este lâgnă tine. Dar cine ştie cât de putin!
Tot nu vrei să preţuieşti acest har?...
Ce vei face când Se va duce El?
Nu-L lăsa să plece. Vino acum, până încă mai poţi...
- Cu fiecare zi ce trece, suntem mai aproape de luminosul ţel al călătoriei noastre. Mai multe decât lumina soarelui, decât trupul nostru care în curând ba adormi în ţărâna pîmântului, să preţuim "Cuvântul Adevărului" făgăduit şi dăruit "Eu sunt Calea, Adevărul ţi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine" ( Ioan 14, 6 )
Te-ai oprit o clipă sa te gândeşti serios la acestea, mai ales acuma, când tinereţea îţi zâmbeşte?
Când dormim adânc şi ochii copleşiţi de somn tot timpul stau închişi, care sunt ochii ce ne luminează spre atâtea privelişti şi minunăţii? ... Visuri?... Care ochi se deschid şi privesc, când aceştia sunt închişi ?...
- “Unde ne sunt visătorii?” se întreba odinioară Alexandru Vlahuţă…
Unde ne este curajul dat de dragostea dintâi când parcă aveam aripi şi ne doream atât de multe...vedeam orizonturi îndrăzneţe?
- "Te cunosc prea bine ca să îmi ascunzi ceva...", cunoşteţi replica asta, nu-i aşa?
Gândeşte-te că şi Dumnezeu poate spune acelaş lucru : "Te cunosc prea bine ca să îmi ascunzi ceva..."
De câte ori te-ai ascuns de ochii oamenilor, uitând de ochii lui Dumnezeu?
- Daca n-ar fi El, noaptea cat de buna ar fi?
Visele de dor cu ce penel ai sa le scri?
De n-ar fi El,
Eternul Penel!
- “ ...Evanghelia adevărată nu se propovăduieşte mai întâi cu cuvântul, ci mai întâi se propovăduieşre cu tăcerea. Şi nu numai cu picioarele, ci mai întâi cu genunchii şi numai întâi cu vorbele gurii, ci mai întâi cu lacrimile ochilor şi numai întâi cu gesturile mâinilor, ci mai întâi cu bătăturile lor. Evanghelia propovăduită în felul acesta este singura Evanghelia vie, adevărata, rodnică şi sfântă. Şi propovăduitorii unei astfel de Evanghelii sunt adevăraţii trimişi ai lui Hristos. Toţi ceilalţi - care nu sunt aşa şi nu fac aşa – sunt nişte diletanţi netrebnici, nişte profitori ai cucerniciei care şi-au făcut din Evanghelia o meserie convenabilă şi din Hristos un motiv de câştig uşor şi necinstit.
Tu din care aceste două tagme faci parte?
Se vede după mâinile tale, după genunchii tăi, după viaţa ta!”( Pr. Ioan Tiberiu Vişan; “Sub privirile sfinţilor zilei”; ed. Anastasia; pag. 548)
- Suntem noi conştienţi că Dumnezeu Însuşi caută să ne vorbească prin atât de multe mijloace?
Ce facem noi cu mărturia pe care ne‑o aduce Dumnezeu despre Sine? Suntem noi atenţi la ea? O ascultăm? O luăm în seamă? O credem? O lăsăm să ne schimbe viaţa ta?
- "Oare noi suntem cei ce avem să ne îngrijim de cele ale vieţii noastre? Oare nu Dumnezeu este Cel ce poartă grijă de ea?
Străduinţa omenească, dacă nu primeşte ajutorul lui Dumnezeu, nu poate ajunge la ţintă. Dar purtarea de grijă a lui Dumnezeu dăruieşte bunuri desăvârşite, chiar fără conlucrarea omenească. Ce le-a folosit străduinţa proprie acelora către care a zis Dumnezeu: ''Aţi semănat mult şi aţi luat puţin, şi am suflat aceasta din mâinile voastre?''
Şi ce le-a lipsit din cele trebuincioase, celor ce au vieţuit pentru virtute, fără să se îngrijească de ele?
N-a fost hrănit Israel în pustie patruzeci de ani, nebucurându-se de nici una din roadele pământului?
Au fost ei lipsiţi de mâncare?
Nu le împrospăta marea necontenit o hrană neobişnuită, trimiţându-le prepeliţe şi nu le trimetea cerul mană, printr-o ploaie neobişnuită şi străină?
Iar piatra lipsită de umezeală nu le dădea, când era lovită, şuvoi îmbelşugat de apă?
În sfârşit, veşmintele şi încălţămintea nu le-au slujit tot timpul fără să se învechească?
Dar prin ce lucrare a pământului şi-a câştigat Ilie hrana în văgăună?
Nu-i aduceau lui corbii hrana?
Iar venind în Sarepta, nu i-a dat văduva, lipsită şi de cele mai trebuincioase lucruri, pâine, luând-o de la gura copiilor ei, ca să se arate că virtutea trebuie pusă mai presus şi de fire?
Toate acestea, desigur, sunt întâmplări minunate, dar totuşi au şi o raţiune. Căci e cu putinţă ca cineva să trăiască şi fără să mănânce, atunci când vrea Dumnezeu.
Dar cum a isprăvit Ilie calea de patruzeci de zile, în puterea unei singure mâncări?
Şi cum a petrecut Moise optzeci de zile pe munte, vorbind cu Dumnezeu, fără să guste mâncare omenească?
Căci pogorându-se după patruzeci de zile şi mâniindu-se pentru turnarea viţelului, îndată a sfărâmat tablele şi s-a suit pe munte, petrecând alte patruzeci de zile acolo, de unde primind al doilea rând de table s-a coborât la popor.
Ce raţionament omenesc ar putea explica mulţumitor această minune? Cum a putut natura trupului să se cheltuiască atâta vreme, fără să se întregească ceea ce se împrăştie din puterea lui în fiecare zi?
Această nedumerire o dezleagă cuvântul lui Dumnezeu, care zice: ''Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu''.
De ce, aşadar, tragem la pământ vieţuirea cea cerească, afundând-o în mizeriile materiale? De ce ne îngrămădim de jur împrejur gunoaie, noi ''cei ce ne hrăneam odinioară cu mâncări alese'', cum a zis Ieremia despre unii plângându-i?" (Filocalie - Nil Ascetul )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu