Fusesem în vara trecută pentru prima dată la Certege* mânată de un dor foarte mare...
Abia am reuşit să îmi fac bagajele de atâta emoţie! Urma să întâlnesc locuri şi fraţi pe care nu i-am întâlnit niciodată...
Fraţii care erau deja acolo, ne dădeau indicaţii prin telefon cum să ajungem. Am călătorit toată noaptea...Nu am dormit deloc; nu reuşeam nicicum...
Pe la amiază urcam pe drumul îngust de munte străjuit de un râu limpede. Simţeam că inima îmi iese din piept. Mergeam să mă întâlnesc cu Istoria, cu sfinţii oastei, cu Cerul .
Înainte de a ajunge, am oprit pe malul râului...parcă aveam nevoie de o mică pauză înainte de un mare consum emoţional. Ne-am răcorit feţele în apa râului, apoi am plecat mai departe.
Peisajele erau năucitoare! Verde mult şi deasupra seninul cerului. Pajiştile pline de flori, gardurile de bârne de lemn, casele mici, cuminţi, miroseau a sfinţenie...Mai aveam puţin, doar 2, 3 km. La o întretăiere de drumuri, un grup mic de fraţi tineri, cu flori în mână ne salută de departe. Am oprit, i-am îmbrăţişat, apoi, împreună am înfruntat dificultatea drumului îngust, plin de gropi şi noroi rezultat în urma ploii din noaptea ce trecuse. Mulţumeam Domnului că eram împreună cu fraţii: împreună în încercare, împreună în biruinţă.
Iată-ne ajunşi la poarta unei curţi imense, cu o pajişte de iarbă deasă şi plină de flori, la capătul căreia se zărea căsuţa aceea pe care îmi era teamă să o ating cu privirea.
Se proiecta pe un fundal peisagistic plin de munţi cu culmi domoale, împodobite pe ici pe colo cu buchete de case, de arbori sau turme de oi. Undeva, în depărtare, părea că cerul se unea cu pământul...Am stat aşa clipe în şir...
...Apoi am păşit pe poartă pe o cărăruie de iarbă. Mirosul de iarbă proaspăt cosită mi-a adus aminte brusc de bunici, de copilărie...apoi gândurile au călătorit repede până la momentul în care eu cunoscusem Oastea Domnului...
Mi s-au umplut ochii de lacrimi dedor după dragostea dintâi...şi dintr-o dată parcă o simţeam ieşindu-mi înainte din casa mică de dincolo de pajiştea de iarbă şi flori...
Înaintam cu teamă sfântă. Era atâta pace! Câţiva fraţi mai în vârstă stăteau de vorbă cu chipurile pline de lumină...Câţiva tineri pregăteau corturile. Două fetiţe - îngeraşi abia se vedeau din florile şi iarba din curte...
Înainte de a intra în casă, mi-am ridicat ochii spre cer, fără să vreau...De parcă stăpânul casei mă întâmpina de Acolo...
Iată-mă în prima cameră în care am intrat aplecându-mă...
Îmi ziceam: ,,Aici a început totul!...Toate binecuvântările mele îşi aveau drumul pe aici, pornind din Iubirea Lui Hristos pe cruce şi ajungând până în satul meu, unde a găsit o copilă cu braţele întinse...Atunci, poate că nu ştia ce dorea, dar acum era atât de convinsă că dorea iubirea statornică a Lui Dumnezeu."
Poate ar fi trebuit să îngenunchez, dar îmi simţeam fiinţa în zbor...Eram fericită! Atât de fericită! Inima îşi rostea ruga ei în taină...
Va continua!
* Certege - locul copilăriei părintelui Iosif Trifa, întemeietorul pământesc al Oastei Domnului;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu