Copil fiind, îmi doream aripi
să zbor, să uit amarul
de lacrimi şi tristeţi...
În cuvinte îmi creştea
un freamăt ascuns de nesiguranţă…
Aripile copilăriei nu se deschideau!
În singurătatea serii îmi răcoream
privirea în limpezimea cerului...
Dacă aş fi ştiut că dincolo de el
cresc aripile mele!...
să zbor, să uit amarul
de lacrimi şi tristeţi...
În cuvinte îmi creştea
un freamăt ascuns de nesiguranţă…
Aripile copilăriei nu se deschideau!
În singurătatea serii îmi răcoream
privirea în limpezimea cerului...
Dacă aş fi ştiut că dincolo de el
cresc aripile mele!...
2 comentarii:
E poezia unei respiraţii, a unei zbateri de aripă ce trimite adieri de vers...Îmi place mult!
Minunata imaginea descrisa in aceste versuri!
Doamne, ajuta!
Trimiteți un comentariu