vineri, 16 ianuarie 2009

Olivier Clement a trecut la cele vesnice

Teologul ortodox francez Olivier Clement a trecut la cele veşnice, joi seară, 15 ianuarie 2009, la Paris, în vârstă de 87 de ani. Născut în 1921 la Cévennes, Olivier CLÉMENT a fost unul din cei mai marcanţi mărturisitori ai Ortodoxiei în Occident, în cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea. Între teologii contemporani a fost cel care, fără nici un dubiu, a ştiut să se dovedească extrem de atent la provocările modernităţii, cărora a căutat să le răspundă printr-o reflecţie profundă şi poetică în duhul credinţei înrădăcinate în Tradiţia Bisericii, dar în acelaşi timp, într-o manieră creativă şi nouă. Olivier CLÉMENT a fost interlocutorul multor personalităţi spirituale ale timpului său: patriarhul Athenagora, papa Ioan Paul al II-lea, părintele şi teologul român Dumitru Stăniloae, arhimandritul Sofronie, fratele Roger de la Taizé, întreţinând cu toţi relaţii amicale.

Venit din sudul decreştinat al Franţei la sfârşitul anilor 40, după o cercetare amănunţită a ateismului şi a spiritualităţii asiatice, sub influenţa lecturării operelor lui Nicolae Berdiaev şi Vladimir Lossky, cărora le va deveni student şi prieten, Olivier CLÉMENT a descoperit gândirea părinţilor creştini din Orient şi în cele din urmă a primit botezul în Biserica Ortodoxă la vârsta de 30 de ani. Istoric acrivic, a predat o perioadă la liceul Louis-le-Grand din Paris, susţinând în paralel Teologia Comparată şi Teologia Morală la Institutul Teologic Saint-Serge. S-a angajat într-un mod deosebit în viaţa Bisericii Ortodoxe din Franţa, fiind consultant al Comisiei inter-episcopale ortodoxe din Franţa între 1967-1997, şi a fost membru al comisiei de dialog teologic ortodox-catolic şi al reuniunilor bilaterale ortodox-protestante. A fost de asemenea unul din iniţiatorii Frăţiei Ortodoxe din Europa Occidentală. În decursul timpului a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Louvain-la-Neuve (Belgia) şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi al Universităţii Sacré-Coeur din Connecticut (Statele Unite ale Americii).

Sursa: www.LacasuriOrtodoxe.com

Iată în continuare câteva din frumoasele sale lucrări:

Tatăl nostru
(tâlcuire)

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul
(tâlcuirea acestei rugăciuni atat de semnificative pentru perioada Postului Mare)

Împarate ceresc, Mângâietorule
(tâlcuirea rugăciunii "Împarate ceresc")

A mărturisi într-o societate secularizată
(text esential privind raportarea ortodoxiei la lumea contemporană)

Starea de pocainţă
(despre starea de pocainţă si rugaciunea inimii)

Suntem încă în aşteptarea Parusiei
(despre acest mileniu al treilea


Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii care din veac I-au bineplăcut.

Niciun comentariu: