Vis şi Dor
( sonet )
( sonet )
Mi-e dor de Cer! Mi-e dor de Tine, Tată!
Din doruri îmi fac aripi către Soare...
Mi-nalţ fiinţa-n dulcea Ta Visare,
Şi nu-mi doresc să mă trezesc vreodată...
...decât Atunci, în Dimineaţa-Albastră,
Când dorul meu şi Dorul Tău vor plânge,
Şi când la piept cu-atâta drag s-or strânge,
Uitând tot greu-n aşteptarea noastră...
Dar până-Atunci mai este-un ceas...sau două...
Şi Visul Tău cu aripi de Lumină
Ne străluceşte-n stropii reci de rouă...
Iar inima de dor ni-e plină, plină
Şi-adesea pare că se rupe-n două...
O, Doamne! E din carne, ori din tină?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu