Tu treci pe lângă noi
sărutându-ne fruntea…
Intri pe rând
în adâncul inimii noastre
şi o cercetezi, o mângâi
ca pe o iubire îndepărtată...
Un picur de sânge din mâna Ta
o face să tresară...
Rar i s-a întâmplat,
în trecut,
să-şi piarda numărul bătăilor,
să simtă că pluteşte
purtată pe braţe
ca pe un prunc.
Apoi
atingerea Ta
a devenit focul,
strigătul eliberării
şi căderea pe totdeauna
în braţele Tale…
Sărutarea Ta pecetluieşte
ca o Taină despre care
nu pot să vorbesc
sau să scriu...
Nu am cuvinte...
iar Tu eşti acum
Domn şi Stăpân
pe propria-mi inimă.
Un comentariu:
Of! Cred că inimile umane au forma Lui Hristos! Şi până nu intră El în inimă să umple acest gol, vom fi mereu neîmpliniţi...
Multe atingeri ale iubirii ne fac să tresărim, dar când simţim atingerea sărutului Lui pe fruntea noastră, chiar nu sunt cuvinte să spunem, să descriem...
Nu pot decât să murmur o rugăciune...
O, inima mea, pregăteşte-ţi cămara să întâmpini pe Mirele Hristos! Pune în ea crinii neprihănirii!
O, fruntea mea plină de griji, pleacă-te înaintea Lui, ca sărutarea lui să îţi presare petale din trandafirii iubirii...
Fii binecuvântat, Sorin!
Trimiteți un comentariu