sâmbătă, 3 ianuarie 2009

Te-am văzut plângând aseară

Te-am văzut plângând aseară,
Călător Străine,
lângă poarta cu zăvoară,
Te-am văzut plângând aseară,-
cine Te-a lăsat afară,
cine?

Stând în ceaţa friguroasă,
singur pe cărare,
plânsu-n gene Ţi-ngheţasă,
stând în noaptea friguroasă,
care nu Te-a dus în casă,
care?

Pe căi triste cu noroaie
ai rămas, Străine,
ploaia se vărsa şiroaie
pe căi triste cu noroaie,
cine Te-a lăsat în ploaie,
cine?

Cine Te-a lăsat afară
singur să tânjeşti,
care-i inima avară
care Te-a lăsat afară
şi-a-nchis uşa cu zăvoară?
- Tu eşti!

Ascultaţi şi melodia acestor veruri AICI , cântă pr. Marian Mărcuş

2 comentarii:

disa spunea...

El bate la poarta inimii noastre si noi respingem chemarea.

Mariana spunea...

Pe mulţi i-a răscolit cântarea postată de tine. Pentru mulţi a constituit o chemare la pocăinţă.

Textul care urmeaza l-am scris in urma marturiei unui fratior mai tanar...E o experientă de a lui care a lasat frumoase reverberatii in sufletul celor ce au ascultat...


,,Slăvit să fie Domnul!

Mergeam pe străzile orasului, obosit şi trist, mult prea trist!..
Mi-era sufletul hăituit de patimi şi suferinţe…
Soarele de pe cerul vieţii mele părea că apusese de mult timp…Un întuneric greu, apăsător, prea apăsător pentru fiinţa mea istovită, mă învăluia luându-mi orice urmă de speranţă de mai bine pentru viaţa mea…
În singurătatea şi frământarea mea îndelungată, paşii mei rătăceau până într-un moment când, parcă un înger, m-a îndreptat spre o biserică .
Picioarele mi se păreau ca de plumb urcând scările care mi se păreau din ce in ce mai înalte.
De dincolo de uşa întredeschisă se auzea o cântare….o voce caldă, venită parcă din cer, părea că mi se adresa direct mie…Picioarele mi s-au înmuiat…Un tremur îmi cuprinsese toată fiinţa…Simţeam cum melodia şi versurile îmi deschideau cu migală lacătele ruginite ale inimii mele împovărate de atâta patimă şi suferinţă şi singurătate…
În adânca înfiorare nici măcar nu mi-am dat seama că vocea aceea de înger era vocea mamei mele… vocea fiinţei dragi ale căror lacrimi şi rugăciuni şi cântări au mijlocit aşa de mult pentru mine.
Fiecare vers îmi arăta starea mea de până atunci…Cel mai mult mi-a străpuns inima când am înţeles că Domnul Iisus tânjea după mine, după sufletul meu… Am înţeles că plângea cu amar lângă poarta zăvorâtă a vieţii mele …
Din clipa aceea m-am prăbuşit….am simţit că vreau să fiu alt om…am hotărât să lepăd tot ce îl rănea pe Domnul Iisus… am hotărât să îi deschid inima şi viaţa …
De atunci cântarea aceea este o cântare de aur pentru mine…Nu o voi putea uita niciodată…şi nici pe cele cântate atât de duios de mama mea .
Primele cântări sunt cântările de aur pentru sufletul meu pentru că în ele am strâns toată dragostea mea dintâi, tot plânsul meu, toată bucuria pocăinţei mele , toată fericirea aflării Domnului Iisus.
Cântările de aur sunt o mare avuţie pentru sufletul meu! Cu acestea mă voi lăuda neîncetat!
Amin!"


Iată cum lucrează Dumnezeu prin versurile unei cântări! ( Cred că s-a înţeles că e vorba despre versurile postate de tine ,,Te-am văzut plângând aseară")

Fie ca să aducă rod şi de pe blogul tău!