O altă cursă a vrăjmaşului - Casele de amanet

Aproape în toate oraşele ne "lovim" ochii de reclame luminoase ce ne înştiinţează că acolo ne putem "îndulci" sărăcia luând bani împrumut. Bani, asupra cărora patronii acestor case de amanet, pun camătă şi dobânzi pentru a-şi rotunjii capitalul, averea, în chip murdar şi mârşav. Această practică este incompatibilă cu conştiinţa creştină şi totuşi zeci şi sute de mii de oameni trec pragul acestor curse al vrăjmaşului diavol. Odată pătunşi într-o astfel de casă de amanet, mulţi oameni au rămas datori toată viaţa, şi-au distrus familia sau au rămas pe drumuri.
Cartea Leveticul, din Vechiul Testament condamnă o astfel de practică: "Dacă sărăceşte fratele tău şi nu mai poate munci lângă tine, să-l sprijini....Să nu iei de la el nici dobândă nici camătă, să te temi de Dumnezeul tău... Să nu-i împrumuţi merindele tale cu camătă"...(Leveticul 25, 25-37) Legea lui Dumnezeu le dădea săracilor dreptul la o parte a produselor pământului. Dacã cineva era flămând, avea dreptul să intre în ogorul, livada sau via aproapelui său şi să ia din cereale sau din fructe pentru a-si potoli foamea. Pe temeiul acestor rânduieli, ucenicii Domnului, când au trecut în Sabat printre lanurile de grâu, au smuls spice si au mâncat. Tot ce se putea aduna în urma recoltării holdelor, livezilor si viilor era al sãracilor. „Când îti vei secera ogorul si vei uita un snop pe câmp", spunea Moise, „să nu te întorci să-l iei ... Când îti vei scutura măslinii, să nu culegi a doua oară roadele rămase pe ramuri ... Când îti vei culege via, să nu culegi a doua oară ciorchinele care rămân în urma ta; ele să fie ale străinului, ale orfanului si ale văduvei. Adu-ti aminte că ai fost rob în tara Egiptului" (Deut. 24,19-22; Lev. 19, 9-10).

Deşi în cartea Deuteronom cap. 22, v. 20, se îngăduie totuşi a se lua dobândă de la cel străin, Noul Testament opreşte cu desăvârşire o astfel de practică: "Celui ce-ţi cere dă-i şi nu întoarce spatele celui ce vrea să împrumute de la tine"(Matei 5, 42), "Voi însă iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi împrumut fără să nădăjduiţi ceva în schimb şi răsplata voastră va fi mare" (Luca 6, 35). Iată de ce casele de amanet nu sunt pentru creştini. Ele sunt în stăpânirea domnului veacului acestuia, iar cei ce deschid astfel de afaceri sunt stăpâniţi la rândul lor de obsesia banului şi a câştigului nemuncit.
Dacă cel rău nu reuşeşte să-l aplece pe om la picioarele lui prin alte mijloace, atunci, prin casele de amanet, prin cămătari, reuşeşte de cele mai multe ori. Mulţi oameni ce apelează la casele de amanet, motivează lucrul acesta dând vina pe sărăcie, însă se cade a şti că împrumutul cu dobândă nu te scapă de sărăcie ci te adânceşte şi mai mult în ea.
Creştinul trebuie să fugă de o astfel de ispită iluzionistă chiar dacă e sărac. Mai bine suferim greutăţile ce vin în urma sărăciei decât să ne pierdem sufletul deznădăjduind că nu vom putea plăti datoria, dobânda banilor împrumutaţi.
"Cel ce se împrumută îşi pierde libertatea" - zice Sf. Vasile cel Mare.
Doamne dă-ne puterea să ne încredem în Tine şi să apelăm la Tine în nevoile noastre, să nu deznădăjduim atunci când ducem lipsă!

Închei cu un cuvant al Sfantului Antioh, despre camată: "Oamenii lumii acesteia niciodată nu se lasă de sfadă, dacă nu-sş iau lucrurile cu un câştig. Că iau camată ca preţ al adevărului, ca şi când începătura de răutate şi de asupreală este dreptul lor. Deci, pentru aceasta, cei ce iau camată, necuraţi şi aspri se numesc şi sunt urâţi înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Drept aceea, la creştini, gândul şi chiverniseala din camată este lucru cu totul de lepădat şi de defăimare, precum a zis Proorocul despre cetatea cea nedreaptă, din mijlocul căreia nu lipseşte camata şi vicleşugul. Iar despre cel drept a zis: "Argintul săi în camătă nu l-a dat." Şi iaraşi: "De camată şi de strambătate va izbăvi sufletele lor." Iar la Proverbe zice: "Să nu-ţi înmulşeşti bogăţia ta din camată şi din dobândă, ci să miluieşti pe cel sărac ca să te mântuieşti." Ştiu şi eu pe unii că şi-au păgubit capetele şi sufletele după dobânda cea din camătă. Iar Legea porunceşte, zicând: "Celui de o credinţă cu tine, să nu-i dai din camăta argintului şi a bucatelor." Şi iarăşi: "Lucrurile tale să nu le dai în camătă." Iar Eclesiastul, pentru cei ce se îmbogăţesc din camată şi din strâmbătate, a zis aşa: "Este o nedreptate pe care am văzut-o sub soare, bogaţie adunată din cămătării, care piere rău în gâlcevi, şi nu se va curăţi sufletul acela de păcat şi toate zilele lui sunt în întuneric şi în mânie multă." Iar Apostolul a zis, către Timotei, scriind: "Pe cei bogaţi să-i înveti să nu nădăjduiască în bogăţia lor, ci în Dumnezeu, Cel ce ne dă nouă toate din destul, ca să ne bucurăm de ele, îndemnându-i a se îmbogăţi prin fapte bune, să fie milostivi şi prin aceasta a se strânge nouă comoară în ceruri."

Deci, supunându-vă fraţilor, dumnezeieştii Scripturi, departaţi-vă de cumplita luare de camătă sş de pofta aceea urâtă de Dumnezeu, că înjugată este camata cu vicleşugul. Să râvnim mai bine râvnei celei bune a fericitului Zaheu, zicând împreuna cu dânsul: "Iată, jumatate din avuţia mea, Doamne, o dau săracilor şi, de am năpăstuit pe cineva, întorc împătrit", ca şi noi să auzim de la Stăpânul, Mântuitorul, Cel ce ştie cele ascunse ale noastre: "Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia." Căruia se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.