luni, 31 mai 2010

Concursul Iubirii...a ajuns la final

Iată că am juns şi la finalul concursului. Concursul consta în a scrie o poveste, sau un eseu, o poezie, sau orice altceva, dar care să pornească de la imaginile date. ( pentru mai multe detalii clik pe imagine).

Acum urmează partea cea mai grea, alegerea câştigătorilor. O să postez aici toate creaţiile înscrise în concurs numerotate de la 1 la 8, fără a da însă si numele concurentului.
Pentru că sunt 3 premii, notarea se va face astfel: pentru locul I - 3 stelute; pentru locul II - 2 steluţe; pentru locul 3 - 1 steluţă. Concurenţii vor urca pe podium în ordinea numărului de steluţe adunate.
Ex. Creaţia cu nr. x = 3*; cu nr. x = 2*; cu nr. x = 1*

Acestea fiind spuse aştept steluţele celor care doresc să jurizeze la comentarii.
Nu pot juriza autorii creaţiilor intrate în concurs.
Nu voi lua în considerare jurizarea ascunsă în spatele anonimatului.
Comentariile cu steluţele celor ce vor juriza vor fi publicate doar în ziua când vor fi anunţaţi şi câştigătorii - 5 Iunie.

În fine, iată creaţiile:
  • 1
Taina unui trandafir

Mă uit în oglinda iubirii
Şi văd în piept, în adânc,
Un lacăt ca o inimioară,
Cu pete ruginii,
Cu urme argintii...
Un lacăt ce plânge
Cu lacrimi de sânge...

Strâng pumnul crezând
Că mi-e săpată în palme
Cheia ce descuie orice lacăt...
Deschid degetele încet,
ca nişte petale de trandafir...
Stors de miresme
Şi de vise colorate,
Trandafirul din palme
Se prefăcuse-n cheie...
...
Ba nu! Cheia deveni trandafir
Cu miros dulce de mir,
Ce înflorea, înflorea
Din palmea mea
Spre inima ta...

Şi lacătul din piept
A devenit ţărm de mare
Pe care val după val,
Se aşterne dantelat,
Lăsând spre înfloriri
Ai iubirii trandafiri...
  • 2
"Un trandafir fu cheie de intrare
deschise lacătul încuiat tare
spre inima ta cu-adâncimi de mare
şi-acum las valul ei să m-nfioare"
  • 3
Petale de suflet...

Ana privea gânditoare peste umărul timpului, la anii prunciei ei. Undeva, departe, ca printr-un voal arămiu, zărea anotimpul în care se născuse. Aromele strugurilor copţi şi foşnetul frunzelor ruginii încă îi stăruiau ca amintiri vii. Şi ploile de toamnă, de asemeni, cu tot cu frigul şi noroiul de pe ghetele mereu umede, le resimţea de parcă ar fi fost aievea...
Gustul nucilor abia căzute şi mirosul de cerneală i-au colorat copilăria. Cam monoton, dar cu gust, cu miros...şi cu vise colorate.
Când se retrăgea din larma familiei, îşi găsea un locuşor sub vişin, sau în podul şurii, sau în coteţul nefolosit de mulţi ani al bunicului. Cel mai interesant i se părea că uşa acestuia avea un lacăt ruginit. Toate uşile de la casa bunicului, de la toate cele acareturi, aveau lacăte. Era o mare aventură pentru ea să caute cheile, să le găsească... Şi atât. Nu dorea să descuie nimic. Voia doar să ştie că a găsit cheia şi că poate descuia, dacă vrea.
...
Învăluită în amintiri, Ana surâde şăgalnic, iar privirea-i albastră străluceşte...
Voalul timpului pare mai transparent acum. Anii tinereţii ei sunt ca nişte înflorite primăveri. Cu voioşie păşea pe cărările vieţii oprindu-se din când în când pentru a admira o floare de cicoare sau un mac din lanul de grâu. Uneori cutreiera dealurile din apropierea satului şi de acolo privea în depărtări spre nişte lumi neştiute.
Şi-n tinereţe tot singuratică rămăsese. Prefera să nu întâlnească pe nimeni. Nu ar fi ştiut ce să spună, şi, oricum, oricât s-ar fi străduit, nu ar fi făcut o impresie bună. I se părea că inimile oamenilor sunt ca uşile casei bunicului, pline de lacăte, unele noi, altele ruginite, unele mici, altele mari...Aşa că, nu se ştie de unde şi când, şi la inima Anei apăru un lacăt. Un lacăt încuiat, cu cheia aruncată în oceanul temerilor ei.
Din clipa aceea inima sângera fiindcă lacătul atârna greu, iar întreaga ei fiinţă plutea printre dureri şi vise. Privea tot ce era frumos în jur, tresărind când i se părea că unele lucruri sau fiinţe le cunoscuse într-o altă lume. Tot ce o uimea părea de neatins, de neîmbrăţişat...Se chircea de multe ori în ea însăşi regretând că a lăsat mâna aceea străină să pună lacăt pe inima ei. Se simţea ca într-o colivie. Îşi simţea limitele şi mereu era cu o aripă printre gratii...Dorea să iasă, sau să mai vină cineva acolo. Singurătatea devenise nemiloasă. Lacătul atârna tot mai greu...Nu putea decât să privească dincolo de el...
Toată durerea şi tot dorul îşi găsiseră cale de evadare prin ferestrele sufletului ei, mai ales când privea cerul. O contopire de albastru şi de străluciri făceau din ochii ei un loc de odihnă pentru oricine îndrăznea să se adâncească în ei...Dar Ana îşi ferea mereu privirea, neştiind că zâmbetul ei era calea de a ignora orice lacăt...Şi a continuat să sufere în singurătate, sângerând în inima ei gânduri, gânduri...
Iubea tot ce nu putea atinge. Mâinile inimii ei se întindeau neputincioase printre gratii...În priviri înfloreau albăstrele înrourate. Din rănile adânci ale inimii începeau să răsară trandafiri. Mireasma lor îşi căuta mireasma pereche. O trimitea dincolo de sine prin cuvinte de dor, prin poeme cu parfum de iubire.
Când a învăţat a se ruga, inima ei s-a transformat într-un singur trandafir. Prin şoaptele rugăciunii, şi-a pus inima în palme, şi petală după petală, trandafirul se dăruia minunii, minunii de a fi cunoscut taina iubirii divine.
Simţea cum Dumnezeu a luat cheia aruncată în oceanul temerilor ei, şi s-a apropiat uşor de inima ei...De dincolo de uşă zâvorul se trăgea îndărăt încet, încet...
În pragul inimii cei doi, Ana şi Domnul ei, s-au îmbrăţişat îndelung epuizaţi de atâta aşteptare...Lacrimile de dor li s-au împreunat la picioare, acolo unde lacătul se topea încet, încet...
Privind peste umărul Lui Dumnezeu, zări, urmându-L, chipuri dragi, fiinţe dorite, suflete pereche, ce aveau în căuşul palmelor trandafirii inimilor lor...Încet, dar singur, se ţesea poemul prieteniei pe totdeauna...
...
De atunci Ana desenează mereu pe ţărmul dragostei ei, inimi mari, largi cât marea, pe care pune trandafirul inimii ei...chiar dacă ştie că valul nemilos va şterge desenul, e convinsă că trandafirul va pluti pe unde de fericire..."
  • 4
"Te-am intalnit din intamplare,dar te-ai ascuns sub lacat greu din bronz masiv si am ramas pustiu...Te-am strigat si te-am implorat sa iesi macar pentru o clipa, sa vezi inima mea care tarandu-se pe plaja fierbinte, saruta marea de dorul tau, in asteptarea ta.Trista, am hoinarit nopti intregi ca o hoata prin toate gradinile, pana am gasit cel mai frumos trandafir si ti l-am oferit sarutat de causul palmelor mele...dar tot nu ai deschis usa. M-am asezat plangand si am adormit , asteptand poate o minune.Cand am deschis ochii am vazut mana care-mi oferea cheia usii tale, fara sa astepte ceva in schimb.Am privit mana cu mare atentie. Purta semnul cuiului ce o pironise pe cruce...
Atunci am inteles cine era cel ce ma ajutase. Era El, era DRAGOSTEA."
  • 5
"IUBIREA

Nu stii care este cheia fericirii?! Iti doresti sa o obtii?! Cultiva in inima ta Iubirea, intinde-ti mainile protejand-O ca pe o floare sensibila si daruieste-O tuturor...trecand la alta inima, Iubirea va deschide toate lacatele si va opri valurile marii pentru a nu distruge inimile care nu au cunoscut-O decat foarte putin sau inca nu au intalnit-O."
  • 6

"La sfat cu mine însumi


Lumea, înconjurată de întunericul nevederii lui Dumnezeu, va avea doar vorbe goale pentru cel ce iubeşte lumea. Lumea ştie să mintă frumos, să iubească fals....Omul lumesc aruncă cu vorbele în vânt, uneori liniştind pentru o vreme, dar rănind suflete, poate pentru veşnicie. Oare nu aceasta ne atenţionează Scriptura când spune că oamenii vor căuta să audă vorbe care să le gâdile doar urechea şi nu şi conştiinţa?

"Iubirea presupune încredere,nu-i asa?
Ce rost are să spui “te iubesc” cuiva de care nici măcar nu-ţi pasă?"

Se întreabă cineva pe bună de dreptate. Vorbele despre iubire nu trebuie să fie doar nişte vorbe aruncate-n vânt, nu doar nişte vorbe fără rost...dacă nu simţim că iubim, dacă ştim că nu putem iubi, să nu vorbim de iubire, ar fi un pas important în a da valoare vorbelor noastre.
Să nu creem iluzii deşarte, să nu ne amăgim semenii, să nu distrugem visele altora, cu vorbe goale, pentru că "iubirea presupune încredre, nu-i aşa?"

Să nu ne urmărim doar interesele noastre, ele sunt schimbatoare, să ne preocupăm întâi de toate de sufletul nostru...de multe ori inima ne este zăvorâtă de un lacăt greu, de propria noastră fire, iar cheia, cheia, oare unde este cheia?

Să o căutăm în adâncul inimi noastre, în adâncul sufletului, în adâncul gândului şi o vom găsi, de noi depinde totul, lacătul este de partea noastră a uşi, iar Domnul Iisus stă de partea cealaltă aşteptând cu răbdare să ne fie oaspete.

Haideţi să deschidem uşa inimii şi să spunem semenilor noştri: “Iată mi-am lărgit inima pentru voi... vă iubesc din adâncul inimii! Dacă vreodată iubirea mea vă va răni, nu vă puneţi din nou lacăte … nu ştergeţi amintirea acestei iubiri precum sterg valurile urmele lăste de îndrăgostiţi pe nisipul mării...Sunt clipe când din neveghere cad...priviţi la iubirea mea ca la un trandafir, dacă din greşală te înţepi într-un ghimpe al lui, nu-l arunci, eşti mai atent pe viitor cu el...Să nu uiti că vă iubesc! "

  • 7
Inimă de piatră

Doamne, inima mea era o piatră murdărită,
Călcată în picioare de-orice trecător,
Dar nu-i păsa, credea că nu-i iubită
Şi ura o torcea neîncetat pe-al ei fuior...

Şi-a pus un lacăt uşii de iubire
Şi nimeni nu putea să o deschidă-n încercări,
Vorbea cu sine despre răutate şi-amorţire,
Şi adormea cuprinsă de amare ezitări...

În noapte de mergeai păşind uşor,
Şi de treceai întâmplător pe-ngustele cărări,
Găseai o inima sculptată-n piatră, de topor,
Şi dimineaţa o găseai privind în zări...

Aşa până în ziua când un Trecător
Se-opri uimit ca să privească-această piatră,
În forma ei vedea ceva năucitor
Şi-o ridică ştergând-o şi făcând din ea piatră curată...

Apoi, întrebător, văzu că are-o uşă încuiată,
Că lacătul era aproape ruginit,
Cu mâna tremurândă scose-ndată
O cheie veche, lucru ce părea nefolosit...

Şi Trecătorul nostru introduse cheia
În lacătul demult de însăşi inimă-ncuiat,
Roti de două ori şi iată că în clipa-aceea
Comoară preţuită înăuntru a aflat...

Iubirea a pătruns ca razele de soare
Şi-n mâna Trecătorului o viaţă s-a născut din nou
Din piatra veche, prăfuită şi călcată în picioare
Ieşi un trandafir curat cu zâmbet de erou...

O, minunată viaţă! Cântec ! Fericire !
Fii lăudat, o, Doamne, pentru iubirea Ta !
Tu, Trecător pe drumul ce duce-n prăbuşire
Văzut-ai că exist şi m-ai iubit aşa...

Deşi uitasem să trăiesc după cum Tu doreai,
Deşi Te supărasem de atâtea ori,
Mi-ai amintit că sus, pe Golgota, mureai
Şi pentru inima de piatră rătăcită-n zori...

Cu valu-Ţi de iubire ai venit spre mine
Ca valul mării evadat din închisoarea rece,
Şi-ai şters conturul inimii din piatră, scris de mâini străine
Aşa cum peste firele nisipului şi apa trece...

Acolo Tu plantat-ai trandafirul vieţii
Şi l-ai udat cu lacrimi coborâte dintre stele
Ai dat pietrei speranţă-n zorii dimineţii,
M-ai ridicat din nou şi data-mi-ai putere..

  • 8
Inima inflorita

Tu, iubitule, ai gasit cheia potrivita
pentru lacatul ce-mi fereca
inima inchisa de uitare,
acoperita de tristete si dezamagire.

Cu vuiet de valuri sarate
mi-ai spalat-o de rugina inchistarii,
cu atingeri fierbinti de nisip
intins alb in soare
mi-ai inlaturat petele frigului
adunat in inima.

Inflorita rosu aprins
este acum inima mea
mirosind a mare, a deschidere,
a nemarginire si zbor.

Mi-am asezat tainic
floarea iubirii inimii mele
in palmele deschise spre tine,
daruindu-ma tie, iubite!

16 comentarii:

Unknown spunea...

locul 3 -1* `` La sfat cu mine insumi``
locul 2-2**"Un trandafir fu cheie de intrare
deschise lacătul încuiat tare
spre inima ta cu-adâncimi de mare
şi-acum las valul ei să m-nfioare"
luocul 1-3***-Taina unui trandafir

Laura Driha spunea...

Sunt foarte frumoase toate, e greu de votat!
Mi-au placut tare mult!

Petale de suflet = 3*
La sfat cu mine insumi = 2*
si postarea cu nr 4 = 1*

Mult succes!

aliz spunea...

6 = 3*

gabi spunea...

pe ce adresa trimit stelutele ?
pup

mmary spunea...

nr.1 =3*

nr.3=2*

nr.4=1*

Trebuie sa mentionez ca toate creatiile sunt frumoase.

Bunul Dumnezeu sa va binecuvanteze!

Sorin M. spunea...

Stelutele se lasa aici la comentarii si vor fi facute publice in data de 6 Iunie o data cu desemnarea castigatorului

gabi spunea...

ok :)

Anonim spunea...

Felicitări tuturor concurenţilor! Felicitări iniţiatorului acestui concurs!

3 ***
1 **
7 *

Oricare ar fi rezultatul, acest concurs nu este decât un pas, mai sigur sau mai temător, în arta exprimării personale prin intermediul cuvântului.
Arta exprimării nu este, de cele mai multe ori, acelaşi lucru cu ... arta cuvântului, a scrisului. De aceea, consider că o asemenea încercare nu poate decât să fie, pentru fiecare ditre voi/noi, un frumos pas înainte, în arta comunicării interpersonale... FELICITĂRI !

Fanuta Lisman spunea...

Felicitari pentru concurs.
E bine sa te opresti putin din tumultul vietii de zi cu zi si sa-ti dai o clipa de ragaz.
Felicitari concurentilor. Au oferit o clipa frumoasa celor ce s-au oprit in loc pentru a le citi creatile.
Iata stelutale mele:
ptr.1 = ***
ptr.7 = **
ptr.6 = *
Numai bine tuturor.
Doresc tuturor sa cunoasca iubirea sub toate formele si cu toate valentele ei.

LeeDee P. spunea...

Interesant si provocator acest concurs! Imi pare rau ca nu l-am descoperit din timp...

Clasamentul propus de mine este urmatorul:

1. "6 - La sfat cu mine însumi": ***
2. "8 - Inima inflorită": - **
3. "5 - Iubirea" - *

Succes cu jurizarea si asteptam rezultatele!

Luminița spunea...

frumoasă inițiativă, Sorin!

Miriam spunea...

Mi-au plăcut atât de mult toate creaţiile. Le asemuiesc unui buchet mare de flori ce ne încântă prin varietate de culoare, forme şi miresme.
E de admirat că fiecare a respectat cerinţa concursului, tema dată, şi că fiecare a fost incurajat să se exprime în genul literar dorit, deşi a fost mai greu la jurizare.
Voi încercă să îmi exprim câteva gânduri faţă de fiecare creaţie.
1.,,Taina unui trandafir" m-a emoţionat mult. Versul alb e presărat, contrat regulilor :), cu rime ce îi dau un ritm de cânt, ritmul unei inimi îndrăgostite ce simt adânc şi parcă învaţă pentru prima oară să îşi dezvăluie iubirea. Felicitări, Ina!

2. Catrenul lui Vasile Andreica e o mică bijuterie. Spune tot, profund, în câteva cuvinte. Metafoerele sunt superbe: Un trandafir descuie lacătul inimii, iar inima, cu adâncimi de mare, îşi revarsă valul de iubire. Foarte frumos! Felicitări, Vasile!

3.,,Petale de suflet" e povestirea mea şi n-am ce să spun despre ea :)Doar că pe Ana o ştiu foarte bine, de parcă ar fi eu-l meu...

4. ,,Te-am intalnit din intamplare" m-a copleşit. Dragostea întruchipată de Hristos, e personajul micului text cu o densitate enormă de emoţie. Durere şi iubire, căutare şi iar câutare şi, în final regăsire...Iar semnul cuielor din palmele Iubirii e cheia prin care noi intrăm în relaţie personală cu Dumnezeu. Mi-am amintit un pic de Cântarea Cântărilor. Te felicit, Elena Marin Alexe!

Voi reveni cu câteva gânduri şi pentru următoarele 4 creaţii.

Miriam spunea...

Am revenit :)
5. ,,Iubirea". Ce idei originale şi aici! Cheia fericirii e iubirea asemănată cu o floare sensibilă, dar care se poate oferi de la inimă la inimă, protejându-le de valurile furioase ale mării, ale lumii, ale păcatului.
Felicitări, Adriana! Ai concentrat aşa de frumos ideea fericirii în câteva rânduri.

6.,,La sfat cu mine însumi"
Claudiu parcă mi-a citit sufletul.
Aduce în atenţie faptul că oamenii nu ştiu a iubi. Folosesc vorbe false, distrugând vise şi rănind pe veşnicie. Eseul este unul de tip argumentativ în care se înserează adevărurile Scripturii. Cheia e în noi, lacătul este pe dinlăuntru. Hristos e afară aşteptând să îi deschidem. Scrisoarea din final e extraordinar de emoţionantă. O port de mult în gând. Claudiu mi-a luat-o înainte cu scrierea ei :) Felicitări, Claudiu. Un trandafir, rămâne trandafir, şi nimeni nu îl aruncă, chiar dacă are ţepi :)E aşa de frumoasă flaorea încât ce mai contează restul. Şi apoi, poate că acei spini sunt cicatricile unor răni ascunse...

Miriam spunea...

Voi reveni cu comentarii pentru poemele cu torul deosebite de la nr. 7 şi 8.

Miriam spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Miriam spunea...

7. ,,Inima de piatră" e un poem foarte frumos, cu vers clasic, greu de realizat în ziua de astăzi. Povestea pe care o surprinde e cea a unei inimi de piatră şi a unui Trecător, Hristos, care o descoperă, o descuie transformând-o în trandafir. O imagine superbă! Emoţionantă! Valul de Iubire cuprinde inima transformată, născută din nou. Starea de pocăinţă în care duce versul e aşa de binefăcător sufletului meu!
Felicitări, dragă Andreea!

8. ,,Inima înflorită" e o poezie cu vers alb, o poezie modernă, cu un mesaj de dragoste pe care parcă l-a intuit Simina că o să îl dăruiesc soţului meu :) E un vers izvorât din versul inimii care iubeşte cu dăruire, inima devenită trandafir după ce iubitul e acela ce a găsit cheia potrivită. Versurile transmitfoarte mult, emoţioneză, conving şi parcă te învaţă să iubeşti. Finalul arată că a iubi înseamnă a dărui. Te felicit, Simina, pentru sensibilitatea ta, pentru versul alb care îţi aşa de bine!