Cu săptămâna primă de după cea a Rusaliilor, avem înainte o nouă perioadă a anului bisericesc, numită a Octoihului, după celelalte două care tocmai s-au scurs: a Triodului şi a Penticostarului.
Pentru evlavia creştină, aceste perioade ale anului sunt provocări mereu aducătoare de lucruri noi, palpitante adeseori trăirilor sufleteşti, mai ales pentru bogăţia imnologiei ce te scoate, pur şi
simplu, din nepăsarea provocată de obişnuinţa cu mărginirile firii umane.
Poate că pentru cititorii marcaţi de bucuria contemplării lucrurilor mai înalte, perioada aceasta le şi caracterizează râvna şi osteneala jerfelnică pe calea mântuirii lor sufleteşti. Zic asta pentru
că aceste trei perioade liturgice ale anului bisericesc reînnoiesc cele trei activităţi ale Mântuitorului, cea preoţească, cea împărătească şi cea profetică. Iar Octoihul accentuează activitatea profetică a Mântuitorului, cum vom vedea mai departe.
Perioada prepascală, sau a Triodului, ne-a adus aminte de activitatea de Mare Preot a lui Hristos, finalizată de Jertfa şi Moartea Sa pe Cruce. Perioada pascală, sau a Penticostarului, ni L-a arătat pe Mântuitorul ca Împărat biruitor asupra morţii, ce-Şi întemeiază Biserica în care va conduce sufletele oamenilor spre mântuire, adică spre moştenirea Împărăţiei Sale. Acum iată la rând este perioada aceasta postpascală, a Octoihului, în care am intrat, şi care pune în valoare activitatea profetică sau învăţătorească a Domnului nostru, modul în care El a dat lumii Cuvintele vieţii veşnice.
N-am putea spune că o anumită perioadă a anului ni s-ar potrivi mai mult decât alta. De altfel, în fiecare perioadă a anului, Hristos este Acelaşi, deopotrivă profet şi preot şi împărat. Şi orice urmaş al lui Hristos, şi orice lucrare duhovnicească este şi trebuie să fie în acelaşi timp şi profetică, şi preoţească, şi împărătească.
Perioada Octoihului ne cheamă, aşadar, la împlinirea misiunii învăţătoreşti. Să spunem adică şi altora ceea ce am învăţat de la Domnul. Ce am văzut la El făcând. L-am văzut jertfindu-Se pentru lume şi apoi biruind moartea prin moartea Sa, L-am văzut Preot şi Împărat. Pe acestea avem a le propovădui, Moartea şi Învierea lui Hristos, întâi nouă, asumându-le pentru sufletul nostru, apoi şi altora prin exemplul vieţii noastre şi prin cuvântul rostit. De aceea am şi intitulat acest editorial aşa: «De-acum să facem…», pentru că vremea Octoihului ne pune la examen duhovnicesc înţelegerea cum se cuvine a Morţii şi a Învierii Domnului.
Cititorule, de la Duminica Vameşului şi a Fariseului şi până în Sâmbăta cea Mare, care este perioada Triodului, am mers pe urmele suferinţei Domnului până la Cruce şi la moarte. Cu ce uşurinţă am putut lupta şi noi împotriva patimilor şi păcatelor, nu doar pentru că ne-a ajutat postul de bucate, ci mai ales pentru că împreună cu noi am simţit că pătimeşte Însuşi Domnul prin Jertfa Sa! După Învierea Domnului şi până la întemeierea Bisericii, la Cincizecime, în toată perioada Penticostarului, am simţit ce înseamnă să împărăţeşti peste puterile răului prin puterea lui Iisus cel transfigurat şi slăvit. Iar acum, dacă am început să parcurgem restul anului, perioada
Octoihului, aşa cum am spus, ce avem a face altceva decât a vesti şi altora pe Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat?
Părintele Iosif Trifa spunea într-o formulă lapidară că Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit. Nu o dată, în vremea din urmă, am auzit însă pe unii fraţi adăugând la cuvintele întemeietorului că Oastea Domnului este aflarea, trăirea şi vestirea lui Iisus Hristos cel Răstignit. Uneori au fost glasuri care contestau adăugirea cuvântului din mijloc, dar el făcea parte din trilogia mântuirii, în cuvintele Părintelui Iosif el fiind ascuns între cele două.
Şi din cauză că ochii noştri tot mai întunecaţi de greutatea vremilor zăreau din ce în ce mai puţin prezenţa ascunsă a acestei chemări împărăteşti – adică eram mai mult biruiţi de păcat decât biruitori asupra lui – s-a simţit nevoia accentuării a ceea ce ne mai lipsea.
Observaţi trei lucruri esenţiale, trei trepte: Triodul, Penticostarul şi Octoihul vieţii de credinţă. Preot, împărat şi profet deodată. Mori, învii şi binevesteşti ce ţi-a făcut ţie Domnul. Aceasta este Oastea Domnului, dar aceasta este Biserica, aceasta este chemarea ei.
De aceea se spune că un autentic ostaş al Domnului este, cu alte cuvinte, un fiu bun al Bisericii, este cu adevărat un mădular viu şi viguros al Trupului lui Hristos, care reînnoieşte clipă de clipă în sine viaţa şi activitatea Mântuitorului.
Pentru evlavia creştină, aceste perioade ale anului sunt provocări mereu aducătoare de lucruri noi, palpitante adeseori trăirilor sufleteşti, mai ales pentru bogăţia imnologiei ce te scoate, pur şi
simplu, din nepăsarea provocată de obişnuinţa cu mărginirile firii umane.
Poate că pentru cititorii marcaţi de bucuria contemplării lucrurilor mai înalte, perioada aceasta le şi caracterizează râvna şi osteneala jerfelnică pe calea mântuirii lor sufleteşti. Zic asta pentru
că aceste trei perioade liturgice ale anului bisericesc reînnoiesc cele trei activităţi ale Mântuitorului, cea preoţească, cea împărătească şi cea profetică. Iar Octoihul accentuează activitatea profetică a Mântuitorului, cum vom vedea mai departe.
Perioada prepascală, sau a Triodului, ne-a adus aminte de activitatea de Mare Preot a lui Hristos, finalizată de Jertfa şi Moartea Sa pe Cruce. Perioada pascală, sau a Penticostarului, ni L-a arătat pe Mântuitorul ca Împărat biruitor asupra morţii, ce-Şi întemeiază Biserica în care va conduce sufletele oamenilor spre mântuire, adică spre moştenirea Împărăţiei Sale. Acum iată la rând este perioada aceasta postpascală, a Octoihului, în care am intrat, şi care pune în valoare activitatea profetică sau învăţătorească a Domnului nostru, modul în care El a dat lumii Cuvintele vieţii veşnice.
N-am putea spune că o anumită perioadă a anului ni s-ar potrivi mai mult decât alta. De altfel, în fiecare perioadă a anului, Hristos este Acelaşi, deopotrivă profet şi preot şi împărat. Şi orice urmaş al lui Hristos, şi orice lucrare duhovnicească este şi trebuie să fie în acelaşi timp şi profetică, şi preoţească, şi împărătească.
Perioada Octoihului ne cheamă, aşadar, la împlinirea misiunii învăţătoreşti. Să spunem adică şi altora ceea ce am învăţat de la Domnul. Ce am văzut la El făcând. L-am văzut jertfindu-Se pentru lume şi apoi biruind moartea prin moartea Sa, L-am văzut Preot şi Împărat. Pe acestea avem a le propovădui, Moartea şi Învierea lui Hristos, întâi nouă, asumându-le pentru sufletul nostru, apoi şi altora prin exemplul vieţii noastre şi prin cuvântul rostit. De aceea am şi intitulat acest editorial aşa: «De-acum să facem…», pentru că vremea Octoihului ne pune la examen duhovnicesc înţelegerea cum se cuvine a Morţii şi a Învierii Domnului.
Cititorule, de la Duminica Vameşului şi a Fariseului şi până în Sâmbăta cea Mare, care este perioada Triodului, am mers pe urmele suferinţei Domnului până la Cruce şi la moarte. Cu ce uşurinţă am putut lupta şi noi împotriva patimilor şi păcatelor, nu doar pentru că ne-a ajutat postul de bucate, ci mai ales pentru că împreună cu noi am simţit că pătimeşte Însuşi Domnul prin Jertfa Sa! După Învierea Domnului şi până la întemeierea Bisericii, la Cincizecime, în toată perioada Penticostarului, am simţit ce înseamnă să împărăţeşti peste puterile răului prin puterea lui Iisus cel transfigurat şi slăvit. Iar acum, dacă am început să parcurgem restul anului, perioada
Octoihului, aşa cum am spus, ce avem a face altceva decât a vesti şi altora pe Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat?
Părintele Iosif Trifa spunea într-o formulă lapidară că Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit. Nu o dată, în vremea din urmă, am auzit însă pe unii fraţi adăugând la cuvintele întemeietorului că Oastea Domnului este aflarea, trăirea şi vestirea lui Iisus Hristos cel Răstignit. Uneori au fost glasuri care contestau adăugirea cuvântului din mijloc, dar el făcea parte din trilogia mântuirii, în cuvintele Părintelui Iosif el fiind ascuns între cele două.
Şi din cauză că ochii noştri tot mai întunecaţi de greutatea vremilor zăreau din ce în ce mai puţin prezenţa ascunsă a acestei chemări împărăteşti – adică eram mai mult biruiţi de păcat decât biruitori asupra lui – s-a simţit nevoia accentuării a ceea ce ne mai lipsea.
Observaţi trei lucruri esenţiale, trei trepte: Triodul, Penticostarul şi Octoihul vieţii de credinţă. Preot, împărat şi profet deodată. Mori, învii şi binevesteşti ce ţi-a făcut ţie Domnul. Aceasta este Oastea Domnului, dar aceasta este Biserica, aceasta este chemarea ei.
De aceea se spune că un autentic ostaş al Domnului este, cu alte cuvinte, un fiu bun al Bisericii, este cu adevărat un mădular viu şi viguros al Trupului lui Hristos, care reînnoieşte clipă de clipă în sine viaţa şi activitatea Mântuitorului.
Preot Petru Roncea
Articol publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului
“Iisus Biruitorul”, Anul XXI, nr.23 (739) 31 Mai -6 Iunie 2010
Un comentariu:
Bună Ziua !
Domnului Sorin M. !
~
Vă mulţumesc !
Pentru mine (începător,mai degrabă..."tatonator") am reţinut:
"Părintele Iosif Trifa spunea într-o formulă lapidară că Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit."
Pentru "trăitor", este potrivită chiar "încheierea" (articolului):
"De aceea se spune că un autentic ostaş al Domnului este, cu alte cuvinte, un fiu bun al Bisericii, este cu adevărat un mădular viu şi viguros al Trupului lui Hristos, care reînnoieşte clipă de clipă în sine viaţa şi activitatea Mântuitorului."
De DEFINIT (mie însumi):
(perioadă a anului bisericesc:)
Triod
Penticostar
Octoih
Vă mulţumesc !
~
Cornelius,
Trimiteți un comentariu