A apărut nr. 41 din revista "Apostolat în Ţara Făgăraşului", din ale cărei pagini am ales articolul acestei postări.
"Criza, aşa cum o văd eu şi cum o simt, este una a „duhului”nostru. Ne lamentăm că trăim într-o ţară în care nimic nu este bun şi nimic nu merge bine. Plângem disperaţi că „nu ne-am născut în locul potrivit”. Eu mă tot minunez şi mă întreb cât ne mai rabdă pământul ăsta, că Dumnezeu se pare că ne iartă de toate. Păi dacă noi, poporul, zicem atâtea de ţară, mă întreb: ce zice „ţara” de noi? România... în sus şi România.... în jos. Când am auzit oare ultima dată pe cineva zicând România mea, sau ţara mea, sau pământul meu drag, sau patria mea iubită, sau patria mea binecuvântată...? Greu de spus! Ţara e de vină sau poporul ce o locuieşte?
Versurile din cântecul ce face mai nou furori sunt cât se poate de corecte: nu ne-am născut în locul potrivit. Câtă dreptate avem să strigăm acest adevăr! Nu suntem vrednici de ţara în care ne-am născut. Suntem prea mici pentru o ţară atât de mare, suntem prea săraci pentru o ţară atât de bogată, suntem prea nerecunoscători pentru o ţară atât de darnică cu noi. Nu-i dăm nimic bun, dar ne folosim fără ruşine de toate bunătăţile ei, criticând-o, umilind-o, batjocorind-o. Noi, poporul Ei de azi! Hai să recunoaştem acum, în al 12-lea ceas, că nu pământul acesta e de vină, ci poporul ultimilor zeci de ani. Noi, nemulţumitorii locului acestuia binecuvântat de Dumnezeu.
Citesc cu interes demersul publicaţiei Jurnalul Naţional prin campania „Mişcarea de rezistenţă”, în cadrul căreia cititorii şi diferite personalităţi sunt invitaţi să răspundă la întrebările: „De ce aţi rămâne în România? De ce aţi pleca?”. Mi-a plăcut ideea şi în sfârşit mă bucur că m-am „întâlnit” cu cei care iubesc România. Aici pot să-i „cunosc” pe o parte din cei care nu numai că-şi iubesc ţara, dar o şi mărturisesc. Aici am cunoscut oameni care nu se sfiiesc să ne spună că poporul e nevrednic de ţara aceasta. Că noi suntem de vină şi noi trebuie să ne schimbăm, iar nu ţara. Şi când spun noi, zic de fapt Eu. Eu trebuie să mă schimb. Eu trebuie să devin un om mai bun, mai drept, mai serios, mai cult, mai iubitor, mai atent în primul şi în primul rând la mine. Şi dacă eu mă schimb în bine şi o faci şi tu, o face şi el, atunci înseamnă că Noi ne schimbăm în poporul care nu mai e nevoit să se ruşineze că nu s-a născut în locul potrivit. Şi ţara noastră dragă nu o să se mai ruşineze de noi, cei de azi. Şi nici înaintaşii noştri n-o să se mai ruşineze, nici Ştefan, nici Mihai, nici Eminescu, nici Vuia, nici Enescu, nici Brâncuşi, nici Gafencu şi toţi cei care au murit în temniţele comuniste... nici ... nici...
Hai să devenim noi cei de azi vrednici de România noastră şi-o să vedeţi că Ţara nu are nimic împotrivă! Şi nu mai plângeţi, ci vă bucuraţi, că ţara asta încă nu s-a lepădat de noi, aşa cum am făcut-o noi de ceva ani încoace! Şi nici Dumnezeu nu s-a lepădat de noi, deşi ar fi avut milioane de motive. Încă ne mai aşteaptă, încă e loc de întors. Însă nu uitaţi: schimbarea începe cu EU!
"Criza, aşa cum o văd eu şi cum o simt, este una a „duhului”nostru. Ne lamentăm că trăim într-o ţară în care nimic nu este bun şi nimic nu merge bine. Plângem disperaţi că „nu ne-am născut în locul potrivit”. Eu mă tot minunez şi mă întreb cât ne mai rabdă pământul ăsta, că Dumnezeu se pare că ne iartă de toate. Păi dacă noi, poporul, zicem atâtea de ţară, mă întreb: ce zice „ţara” de noi? România... în sus şi România.... în jos. Când am auzit oare ultima dată pe cineva zicând România mea, sau ţara mea, sau pământul meu drag, sau patria mea iubită, sau patria mea binecuvântată...? Greu de spus! Ţara e de vină sau poporul ce o locuieşte?
Versurile din cântecul ce face mai nou furori sunt cât se poate de corecte: nu ne-am născut în locul potrivit. Câtă dreptate avem să strigăm acest adevăr! Nu suntem vrednici de ţara în care ne-am născut. Suntem prea mici pentru o ţară atât de mare, suntem prea săraci pentru o ţară atât de bogată, suntem prea nerecunoscători pentru o ţară atât de darnică cu noi. Nu-i dăm nimic bun, dar ne folosim fără ruşine de toate bunătăţile ei, criticând-o, umilind-o, batjocorind-o. Noi, poporul Ei de azi! Hai să recunoaştem acum, în al 12-lea ceas, că nu pământul acesta e de vină, ci poporul ultimilor zeci de ani. Noi, nemulţumitorii locului acestuia binecuvântat de Dumnezeu.
Citesc cu interes demersul publicaţiei Jurnalul Naţional prin campania „Mişcarea de rezistenţă”, în cadrul căreia cititorii şi diferite personalităţi sunt invitaţi să răspundă la întrebările: „De ce aţi rămâne în România? De ce aţi pleca?”. Mi-a plăcut ideea şi în sfârşit mă bucur că m-am „întâlnit” cu cei care iubesc România. Aici pot să-i „cunosc” pe o parte din cei care nu numai că-şi iubesc ţara, dar o şi mărturisesc. Aici am cunoscut oameni care nu se sfiiesc să ne spună că poporul e nevrednic de ţara aceasta. Că noi suntem de vină şi noi trebuie să ne schimbăm, iar nu ţara. Şi când spun noi, zic de fapt Eu. Eu trebuie să mă schimb. Eu trebuie să devin un om mai bun, mai drept, mai serios, mai cult, mai iubitor, mai atent în primul şi în primul rând la mine. Şi dacă eu mă schimb în bine şi o faci şi tu, o face şi el, atunci înseamnă că Noi ne schimbăm în poporul care nu mai e nevoit să se ruşineze că nu s-a născut în locul potrivit. Şi ţara noastră dragă nu o să se mai ruşineze de noi, cei de azi. Şi nici înaintaşii noştri n-o să se mai ruşineze, nici Ştefan, nici Mihai, nici Eminescu, nici Vuia, nici Enescu, nici Brâncuşi, nici Gafencu şi toţi cei care au murit în temniţele comuniste... nici ... nici...
Hai să devenim noi cei de azi vrednici de România noastră şi-o să vedeţi că Ţara nu are nimic împotrivă! Şi nu mai plângeţi, ci vă bucuraţi, că ţara asta încă nu s-a lepădat de noi, aşa cum am făcut-o noi de ceva ani încoace! Şi nici Dumnezeu nu s-a lepădat de noi, deşi ar fi avut milioane de motive. Încă ne mai aşteaptă, încă e loc de întors. Însă nu uitaţi: schimbarea începe cu EU!
Pr. Marius Demeter
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu