( la un an după nunta de argint...)
E zi de vară. De sfârşit de vară...şi de sfârşit de concediu...
Doi îndrăgostiţi se îndreaptă, ţinându-se de mână, către leagănul din lemn proaspăt de brad ce aşteaptă cuminte sub arţarul uriaş.
El se aşază mai întâi, oprind balansul pentru a putea să se aşeze şi ea...El îşi alege capătul din stânga, iar ea se cuibăreşte lângă el, cu capul în braţele lui. Cu privirea senină şi zâmbitoare sărută cerul ce părea că o înveleşte cu o grijă maternă.
Leagănul se balansează lent....El are grijă ca balansul să nu înceteze şi mai face din când în când câte un elan. Ea închide ochii de plăcere...Aude susurul râului din vale în armonie perfectă cu foşnetul frunzelor de arţar...Câteva triluri răzbat de departe...Simte mirosul din grădina copilăriei...îl simte şi pe bunicul pe aproape...
Parcă îi e teamă să deschidă ochii ca să nu se risipească tot ce simte prin auz şi miros...
Într-un sfârşit, pleoapele se întredeschid suficient pentru a zări sutele de străluciri de cer aninate de frunzele de arţar. Pare un joc de lumini albstre şi de umbre verzi...E o fremătare de dor, de bucurie întocmai ca cea din sufletul celor doi...
Închide din nou pleoapele ascunzând pentru totdeauna frumuseţea şi bucuria fremătândă a frunzelor de arţar pe care poposise întregul cer...
Simte pe fruntea plină de vise o atingere caldă...E mâna lui, şi e plină de o căldură alinătoare...E o atingere a iubirii...
Apoi, el se apleacă uşor şi culege din iarba fragedă flori albe, mărunte, ca nişte sori cu raze de argint...Le pune în părul blond al dragei lui...ca atunci, în primăvară...
O rază de argint se rătăcise printre firele de aur...El o ia uşor....O ridică în aer şi şopteşte:,, Suntem bogaţi! Ne îmbogăţim de la an la an cu argint..."
Se uită mai atent şi observă străluciri albastre...Şopti din nou: ,,Doamne, cerul tău se oglindeşte în firul de argint!..."
Ea tace...Ar vrea să îşi privească chipul într-o oglindă...ar vrea să vadă florile din părul ei...De argint nu îi păsa....Dar nu voia să stingă minunea atingerii tandre...Se mulţumi să vadă doar el, dragul ei...Ea se privi doar în suflet...De acum doar acolo se va privi...Acolo va trebui să pună flori...flori de iubire...
Stropi de lacrimi se furişează de sub pleoape...Simte atâta linişte şi împăcare ! De pe buzele tremurânde răzbat două şoapte:
,,Doamne, cum pot să-Ţi mulţumesc?..."
...şi se lăsă moale în legănarea dulce simţind cum însăşi mâna Lui Dumnezeu mişca leagănul într-un ritm cunoscut ce semăna cu o plutire pe un nor de fericire...
( Mariana L. )
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu