miercuri, 16 iunie 2010

Fotbalul şi golul sufletesc


Fotbalul e ca Biserica: va dura până la sfârşitul veacurilor. Presupun că nici un tiran, oricât de puternic ar fi nu va putea să distrugă şi să elimine acest joc din viaţa oamenilor. S-a răspândit în prea multe locuri pe glob şi e iubit cu patimă din generaţie în generaţie. Copiii înainte de a vorbi ştiu să dea cu piciorul în minge şi o strâng la piept ca pe o comoară.

Despre Biserică Isus a spus: "Puterile celui rău nu o vor birui". Dacă pentru Biserică, cel rău foloseşte toate mijloacele pentru a lupta împotriva ei, pentru fotbal chiar nu găseşte nici un motiv pentru a se împotrivi. În fotbal se învârt mulţi bani şi unde sunt bani, este şi atracţie puternică, de care ispititorul nu se întristează. Fotbalul, în zi de duminică, mută oamenii din biserici pe stadioane. Ce interes ar avea cel rău să se împotrivească acestui joc? Aşa că fotbalul nu are potrivnici nici din lumea această nici din cea de dincolo. Se dezvoltă în toată libertatea şi are apostoli înflăcăraţi.

M-am tot străduit să aflu numele celui care a inventat fotbalul, dar nu l-am găsit. Ştiu că englezii au preluat acest joc de la toscani şi i-au dat nişte legi fixe pe la 1863. Cel care a inventat fotbalul n-a bănuit că acest joc se va impune ca o religie şi că va dura până la sfârşitul veacurilor. N-a bănuit că unii îşi vor da viaţa pe teren alergând nebuneşte după o minge. Nu s-a gândit că jucătorii de fotbal vor deveni idoli şi că vor sta pe pereţii camerelor mai ceva ca sfinţii.

Acum toată lumea e cu ochii pe ecran urmărind Campionatul Mondial de fotbal din Africa.1 Din când în când, din case, se aude strigătul "Gol". Se aude clar, căci geamurile sunt deschise pe timp de vară. Nemţii strigă şi ei, dar nu ca noi. Strigă "Tor". Nu ştiu de ce n-au voit să preia de la englezi cuvântul "gol" şi au preferat să spună "Tor"- poartă. O literă însă e comună: cea din mijlocul cuvântului. E acel "O" rotund ca o minge, care răsună prelungit în glasul celor care văd balonul ajungând în plasă.

De sus pământul se vede ca un balon. E bine că nimeni nu dă cu şutul în el. Cineva îl ţine în braţe ca să nu se prăbuşească în marele gol care este sub noi. În univers sunt multe mingi, dar îngerii nu le şutează ca nu cumva din întâmplare să lovească mingea noastră, pentru că ar fi vai şi amar. Ei stau liniştiţi şi se uită şi ei de sus la ce se întâmplă în Africa. Se bucură când Ronaldinho face cruce şi priveşte spre cer, mulţumind lui Dumnezeu pentru golul frumos pe care l-a dat. Nu se bucură când văd certuri, lovituri cu coatele, cartonaşe galbene şi roşii. Ei se întreabă dacă nu cumva la originea acestora nu stă un gol sufletesc, nelocuit de Dumnezeu, un gol pe care foarte mulţi nu l-au umplut şi nu-l vor umple niciodată.

Toată lumea strigă "Gol". Asta pe stadion. Pe alt teren, pe cel sufletesc, nu se strigă deşi sunt foarte multe goluri. E un gol sufletesc când partenerul de viaţă te-a scos din inima lui şi ţi-a întors spatele pentru totdeauna. E un gol când nimic nu te mai mulţumeşte, nici banul, nici casa, nici maşina. E un gol sufletesc când munca ta nu e respectată şi eşti şutat în toate părţile. Şi câte goluri nu mai sunt! Poate pentru unii e mai bine că nu se văd.

Pr. Eugen Budău
sursa:http://www.ercis.ro


P.S. 1 - În varianta originală a acestui articol era trecut "Campionatul Mondial de fotbal din Germania", sper să nu se supere părintele că am actualizat scriind Africa.

Un comentariu:

Mariana spunea...

Fotbalul e un sport. Ca orice sport ar trebui să fie benefic pentru sănătatea trupului, dar totul este pervertit. A devenit idol, a devenit loc în care înjurăturile şi limbajul obscen domină vocabularul...Acolo nu mai este loc de rugăciune, de cântare, de meditaţie...Fotbalul aduce un mare GOOOL sufletesc.

Blaise Pascal spunea: ,,Există în inima omului un gol de forma Lui Dumnezeu."

Eu mi-am permis să completez spunând că în inima omului este şi un gol de forma aproapelui...poate că e acelaşi în care e şi Domnul...Poate că inima întreagă ar trebui să ia forma aceasta.

Cândva am scris o poezie. A doua mea poezie :)Penultima strofă vorbeşte de acea formă dorită...

Iisuse drag!!!

( mai - 2007...Nu, nu e poezia mea! E a Lui, a Preaiubitului meu, de la El şi pentru El...Se întâmplă doar atunci când în suflet clocoteşte Veşnicia, şi când cei mai dragi ştiu să privească-ntr-acolo...cu duioşie şi înţelegere, cu iubire, şi , mai ales. cu jertfire! )

Iisuse drag, ce simt aici în partea stângă,
De nu-mi mai aflu-alin şi mângâiere?
De ce seninul vrea atât de des să plângă
Şi-atât suspină dup-o adiere ?

Mi-e sufletul ades prea plin de nemurire!
Mi-e dorul susur blând şi-ndurerat...
Doamne,Te vreau stăpân peste lumeasca-mi fire,
Scump Iisus, Te vreau al inimii-mpărat!

Cuprinde-mă la sânu-Ţi cald şi iubitor
Şi strânge-mă aşa să-mi ‘stâmpăr focul...
Apoi şopteşte-mi dulce ce-aştept cu-atâta dor,
Iar lacrimi grele, sfinţi-vor locul.

O, Iisuse-al meu, aş vrea să strig, s-alerg, să zbor...
Să ştie tot pământu-a mea zdrobire,
Dar nu pot decât să plâng încetişor , cu dor
Şi să-mi doresc s-ajung în nemurire!

Şi-Acolo mă voi topi de drag şi de iubire,
Voi săruta-nroşita rană de pe frunte,
Şi-albastrul sfânt mă va privi cu preaiubire...
Şi-atunci voi şti că-s fir de praf lângă un Munte.

Îţi mulţumesc, îţi mulţumesc,o, drag Iisuse,
Pentru minunea Ta din inima-nnoită!
Mi-ai dat atâtea raiuri, bucurii nespuse!!!
Aş vrea să plâng...mi-e inima prea fericită!...

Mă dăruiesc deplin, în palmele-Ţi rănite,
Vreau să faci din mine-un viers curat şi sfânt,
Un imn de Dor, un imn pe veci-al Tău, Iubite,
Un imn duios cum n-a mai fost pe-acest pământ!

Ia-mi inima în palma Ta însângerată,
Dă-i o formă de Iisus, de Cer, de Fraţi,
Şi pregăteşte-o pentru nunta minunată
Să-Ţi cânte imnuri pe veci îmbrăţişaţi!...

Îţi mulţumesc, îţi mulţumesc, o, drag Iisuse,
Pentru minunea Ta din inima-nnoită!
Mi-ai dat atâtea raiuri, bucurii nespuse!!!
Aş vrea să plâng...mi-e inima prea fericită!!!