duminică, 6 iunie 2010

Un dialog neterminat


Într-un dialog amical, cineva mi-a spus:

- " Eşti un visător incurabil, nu pricepi nimic din ce se petrece pe lume, trăieşti într-un vis, deschide ochii!"
- "I-am deschis de mult" i-am spus "Sunt fericit ca sunt aşa cum spui tu, pentru că visul meu mă obligă să nu judec pe aproapele meu. În schimb, tu nu visezi la nimic?"
- "Ba da" mi-a răspuns el "visez să-mi construiesc o casă"
- "Unde?" l-am întrebat eu
- "Aici la Simeria" a răspuns el
- "Aaaa" am spus eu zâmbind "credeam că sus în cer!"
- "Ti-am spus eu că eşti incurabil!" spuse amicul meu şi plecă.

Da, recunosc, îmi place să visez, sunt un visător, îmi place să cred în puterea iubirii, a sincerităţii, deşi sunt rănit adeseori de lipsa lor, din cei pe care mi-i credeam aproape, am o grămada de vise, multe dintre ele sunt conştient că vor rămâne doar vise... Dar, sunt înconjurat de pace, de o pace pe care nu o pot descrie în cuvinte, atunci când visez, adică am nădejdea, nădăjduiesc, că într-o zi ceva minunat o să se întâmple, ceva care să-mi dea aripi, să zbor spre marele albastru şi să mă întorc apoi împrăştiind iubire...

Pot spune că sunt un visător, dar oare cine nu visează?
În fond şi la urma urmelor visele sunt un fel de candela a nădejdilor noastre în ziua de mâine... cu toţii dorim ceva frumos, mai alfel, ca ziua de ieri. Visele... ne scapă uneori de grijile de zi cu zi...
Ne dorim cu toţii ca visele să devină realizabile, ...şi totuşi, uneori e mai bine sa rămană vise...uneori...că e frumos să visezi.. visul nu-l poate răni nimeni...

Un vis frumos e ca şi soarele ce ne luminează dimineţile...

Amicul meu, se pierdu în zare, tare aş fi vrut să-mi audă aceste gânduri. Dar nu-i târziu nicodată, cine ştie, poate chiar acum le citeşte.

2 comentarii:

Simina spunea...

e foarte bine sa visam...chiar si cu ochii deschisi vazand frumusetea din jurul nostru...e foarte bine sa ni se implineasca visele ce e armonios sa se implineasca...e foarte bine cand unele vise nu ni se implinesc, caci mai rau ar fi poate sufletului nostru...e foarte bine sa continuam sa visam...

Mariana spunea...

Mai avem timp de vise? Ne bucurăm de ele? Ţinem neapărat să devină realitate? Ne mobilizează visele? Cât îndrăznim în visele noastre? Noi cuprindem visul, sau visul ne cuprinde pe noi?...şi încă 1001 întrebări aşteptând cam tot atâtea răspunsuri.
Spuneam odată, supărată fiind, că visul renunţă uneori la noi. Am primit un răspuns ferm că NU, nu renuţă visul la noi, ci noi renunţăn la el.
M-am tot frământat întrebându-mă: Oare e edevărat că visul nu renunţă niciodată la noi?!Câteodată, mi se pare că renunţă aşa de uşor. Mi se pare...
De fapt raţiunea de a exista a visului este să fie mereu prezent aproape de fiinţa noastră.
Prin vise ne arătăm dorul nostru de mai bine, de mai frumos, de mai ca în Cer.
Necazul meu e că visele mele au prea multe detalii...sunt adevărate scenarii care îşi aşteaptă punerea în ,,scena" vieţii.
Încă de când eram adolescentă m-au fermecat şi mi-au dat speranţă două versuri dintr-o cântare de fr Traian Dorz:

,,Ce minunat mi-a fost cu Tine
tot lungul drum călătorit,
ca-n dimineţile senine
trăirea unui vis dorit!"

E minunat să trăieşti împlinirea unui vis dorit într-o dimineaţă senină!

E clar!!! Sunt o visătoare. Visez tot ceea ce pare imposibil: relaţii armonioase între toţi oamenii...creştini autentici purtători de Hristos...pace peste tot...flori...soare...curcubeu...îngeraşi...oameni zâmbind sincer...Visez Iubirea ,,la ea Acasă"...

Visez mereu...şi uneori ,,ajut" la împlinirea visului...Oare greşesc?!